Conflict de competență. Sentința 1/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.1/
CAMERA DE CONSILIU
Ședința din 11 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
Grefier - -
S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între TRIBUNALUL CONSTANȚA și JUDECĂTORIA CONSTANȚA în soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanții ȘI, domiciliați în C,-, în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediul în C,-, și, domiciliați în C,-, având ca obiect contestație în temeiul Legii 10/2001.
Fără citarea părților, potrivit art. 22 al.5 Cod pr. civilă.
Instanța rămâne în pronunțare asupra regulatorului de competență.
CURTEA
Asupra cauzei de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului C, și, au formulat contestație împotriva dispoziției nr.4378/28.07.2008, prin care pârâții persoane fizice au redobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în C,-.
În motivarea cererii s-a arătat că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art.10 alin.2 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.247/2005, deoarece nu s-a efectuat nici o expertiză și nu s-au identificat servituțile prevăzute de lege în favoarea lor.
Susțin reclamanții că au cumpărat în baza Legii nr.112/1995 clădirea aflată pe terenul ce a făcut obiectul notificării formulate de pârâți în baza Legii nr.10/2001 și că pentru terenul restituit în natură acestora, în suprafață de 68. ce reprezintă curtea aferentă clădirii respective, trebuia să se acorde măsuri reparatorii prin echivalent.
La termenul de judecată din 30.10.2008, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale în soluționarea pricinii.
În cauză s-a pronunțat sentința civilă nr. 1197/2008 reținându-se că decizia sau dispoziția motivată emisă de unitatea deținătoare poate fi contestată de către persoana îndreptățită în termen de 30 de zile la secția civilă a tribunalului în a cărei rază domiciliază. Or, în speță, reclamanții au calitatea de terți și competentă a soluționa cauza este judecătoria.
În urma declinării competenței, cauza a fost înregistrată la JUDECĂTORIA CONSTANȚA sub nr-.
La rândul său JUDECĂTORIA CONSTANȚAa invocat excepția necompetenței materiale reținând că, competența aparține Tribunalului Constanța.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competență a trimis dosarul Curții de APEL CONSTANȚA pentru soluționarea conflictului de competență.
Din analiza actelor dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin dispoziția nr.4378/28.07.2008 emisă de Primarul Municipiului în conformitate cu disp.Legii nr.10/2001, s-a dispus restituirea în natură, către pârâții persoane fizice, a imobilului-teren în suprafață de 68. situat în C,-.
Reclamanții pretind că au un drept de folosință asupra acestui teren, întrucât este aferent (curtea) construcției pe care au dobândit-o în baza Legii nr.112/1995, cu contractul de vânzare-cumpărare nr.27.141/30.09.1996.
Legea nr.10/2001 are caracter special, reglementând modalitatea de restituire a imobilelor preluate abuziv în proprietatea statului în perioada 06.03.1945-22.12.1989 către persoanele îndreptățite, astfel cum sunt enumerate în art.3 din lege.
În cadrul procedurii de restituire, legea prevede că cererea persoanei îndreptățite va fi soluționată de către unitatea deținătoare prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată. Potrivit art.26 alin.7 și 8 din lege, decizia sau dispoziția poate fi atacată de către persoana îndreptățită, nemulțumită, la secția civilă a tribunalului, în termen de 30 de zile de la data comunicării, stabilindu-se astfel o competență materială specială, derogatorie de la cea reglementată prin normele dreptului comun.
Prin art.25.6 din Norma metodologică de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, se stabilește că: "Dispoziția de aprobare a restituirii în natură este un act administrativ de putere care atestă restituirea proprietății și care, odată îndeplinite formalitățile de publicitate imobiliară, se consolidează ca titlu de proprietate supus regulilor prevăzute de dreptul comun (devine act de proprietate în sensul prevederilor Codului civil)".
Din coroborarea acestor dispoziții cu prevederile art.3 și art.26 din lege se deduce că numai foștii proprietari - persoane fizice sau juridice - ai imobilelor preluate abuziv în proprietatea statului în perioada de referință a Legii nr.10/2001 sunt destinatarii/beneficiarii reglementărilor acestei legi speciale. proprietari sunt cei incluși în sintagma "persoane îndreptațite" folosită în art.22 al.1 și tot ei sunt legitimați, în cazul în care se consideră vătămați în drepturile lor, să conteste în instanță, în procedura legii speciale, dispoziția organului administrativ.
Nu există în cuprinsul Legii nr.10/2001 vreo normă care să confere altor persoane, în afara fostului proprietar sau a moștenitorilor acestuia, dreptul de ataca în justiție, dispoziția de restituire în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat.
După întabularea dreptului de proprietate în baza dispoziției, aceasta poate fi contestată de orice alte persoane interesate pe calea dreptului comun, ca orice act juridic ce constituie titlu de proprietate.
Cum reclamanții sunt terți în raport de procedura reglementată prin Legea nr.10/2001, nu au deschisă calea unei acțiuni în anularea dispoziției în procedura prevăzută de acest act normativ, ci în procedura reglementată prin legea generală, ce este dreptul comun în materia acțiunilor în constatare, acțiuni ce sunt date ca regulă generală în competența materială a judecătoriilor, potrivit art.1 pct.1 Cod pr. civilă.
Pentru considerentele expuse, Curtea în baza art. 22 (4) și (5) Cod pr. civilă constată competentă a soluționa cauza JUDECĂTORIA CONSTANȚA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată competentă a soluționa cauza privind pe reclamanții ȘI, domiciliați în C,- și pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediul în C,-, și, domiciliați în C,-,JUDECĂTORIA CONSTANȚA.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 ianuarie 2010.
Președinte,
- - Grefier,
- -
Red.hot.jud.
22.01.2010
Dact.gref.
7 ex./25.01.2010
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
Data:
CĂTRE,
JUDECĂTORIA CONSTANȚA
Secția civilă
Vă înaintăm dosarul civil cu nr. de mai sus, privind pe reclamanții și și pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C, întrucât prin sentința civilă nr. 1/C pronunțată de această instanță la 11.01.2010 s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.
Dosarul conține______ file și are atașate următoarele dosare: - al Judecătoriei Constanța și - al Tribunalului Constanța.
Președinte de complet,
- - Grefier,
- -
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
Data:
CĂTRE,
JUDECĂTORIA CONSTANȚA
Secția civilă
Vă înaintăm dosarul civil cu nr. de mai sus, privind pe reclamanții și și pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C, întrucât prin sentința civilă nr. 1/C pronunțată de această instanță la 11.01.2010 s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.
Dosarul conține______ file și are atașate următoarele dosare: - al Judecătoriei Constanța și - al Tribunalului Constanța.
Președinte de complet,
- - Grefier,
- -
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase