Conflict de competență. Sentința 10/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.10

Ședința din camera de consiliu din data de: 25.06.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru

GREFIER -- -

Pe rol se află soluționarea conflictului de competență ivit între Judecătoria sectorului 3 B și Tribunalul București Secția a IV a Civilă în cauza privind pe reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B prin Primar General.

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință după care,

Curtea reține cauza în pronunțare pentru a soluționa incidentul procedural ivit în cauza privind pe reclamantul și pârâtul Municipiul B prin Primar General.

CURTEA

Asupra conflictului de competență de față:

Prin cererea înregistrată sub numărul 12698/301/17.10.2008 la Judecătoria sectorului 3 B, reclamantul a chemat în judecată Municipiul B solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la restituirea terenului în suprafață de 120. situat în-, sector 3, B, iar pentru situația în care acesta este afectat de construcții, reclamantul a precizat că solicită despăgubiri prin echivalent bănesc.

În motivarea cererii s-a arătat în esență că imobilul compus din terenul menționat și o construcție casă de locuit a fost cumpărat (în anul 1942) de părinții reclamantului, fiind preluat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 79/1988. Cu ocazia preluării, s-au acordat despăgubiri numai pentru construcție, aceasta fiind ulterior demolată.

Părinții reclamantului au decedat în anii 1986, și respectiv anul 1994, aceștia fiind moșteniți de către reclamant și fratele acestuia

La data de 21.08.2003 a decedat și fratele succesorul G, reclamantul fiind unic moștenitor al acestui defunct.

În drept, au fost invocate prevederile art. 480, 481.civ.

Prin sentința civilă nr. 12.022/19.12.2008 a fost admisă excepția de necompetență materială, dispunându-se declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București secția civilă.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că obiectul cererii formulate de către reclamant îl reprezintă retrocedarea unui imobil expropriat.

În raport de un astfel de obiect al litigiului și de prevederile art. 35-36 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, a apreciat instanța că litigiul este de competența tribunalului.

În același sens a fost avută în vedere și Decizia nr. VI/1999 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție pe calea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 35 din Legea 33/1994 sunt aplicabile și în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.

A mai reținut instanța că eventualul temei juridic invocat de către reclamant (art. 480-481.iv) nu leagă instanța; aceasta nu este ținută de textul de lege indicat de parte, trebuind să aplice acel text de lege care corespunde situației de fapt calificată juridic de către parte.

La Tribunalul București cauza a fost înregistrată sub numărul -, pe rolul secției a IV-a civilă.

Prin sentința civilă nr. 314/05.03.2009 și această din urmă instanță a admis excepția de necompetență materială, dispunând declinarea competenței de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei sectorului 3

S-a constatat ivit conflict negativ de competență.

Pentru a constata propria necompetență materială, Tribunalul reținut în esență că reglementarea din cuprinsul art. 35 al Legii 33/1994 determină o anumită cauză juridică a acțiunii, respectiv ca bunurile expropriate să nu fi fost utilizate în termen de 1 an de la data exproprierii, pe când cererea reclamantului a fost întemeiată pe art. 480-481.civ.

De asemenea s-a reținut că instanța supremă s-a pronunțat prin decizia nr. 53/2007 - pe calea recursului în interesul legii - în sensul că dispozițiile art. 35 din Legea 33/1994 se interpretează în sensul că această reglementare nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 06.03.1945-22.12.1989 introduse după intrarea în vigoare a Legii 10/2001.

Cu privire la conflictul negativ de competență astfel ivit între Judecătoria sectorului 3 B și Tribunalul București, Curtea reține următoarele.

Ținând seama de conținutul cererii introductive și de principiul disponibilității propriu procesului civil, Curtea constată că litigiul pendinte are ca obiect solicitarea reclamantului de acordare a unor reparații pentru imobilul teren preluat de către stat în anul 1988, fie în forma retrocedării/restituirii în natură, fie în forma unor despăgubiri bănești reprezentând echivalentul valoric al terenului, în condițiile dreptului comun.

Invocarea prevederilor art. 480-481.civ. de către reclamant apare ca fiind în deplină coerență cu petitul cererii de chemare în judecată, nefiind între cele două elemente de conținut ale cererii vreo neconcordanță care să necesite intervenția instanței spre a da o calificare juridică pretențiilor concret deduse judecății.

Astfel, în condițiile în care reclamantul a înțeles să apeleze la calea procedurii de drept comun pentru valorificarea pretențiilor formulate și, mai mult decât atât, acesta nu a formulat vreo contestație cu privire la măsura exproprierii imobilului în litigiu ori a realizării scopului pentru care s-a făcut respectiva expropriere, nu există temei spre a plasa analiza cererii în coordonatele legii speciale (Legea 33/1994) - lege care conține reglementări speciale și în ceea ce privește competența materială a instanțelor chemate să soluționeze într-o astfel de materie.

Față de considerentele expuse și de dispozițiile art. 1 pct. 1.pr.civ. Curtea constată că judecătoria este instanța căreia îi revine competența materială de a soluționa în primă instanță acțiunea astfel formulată de către reclamantul.

DISPUNE

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul domiciliat în B,-,.2,sector 2 în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B prin Primar General cu sediul în B,-,sector 5, în favoarea Judecătoriei sectorului 3

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Președinte:Georgeta Stegaru
Judecători:Georgeta Stegaru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Conflict de competență. Sentința 10/2009. Curtea de Apel Bucuresti