Conflict de competență. Sentința 11/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
SENTINȚA Nr. 11
Ședința din Camera de consiliu
de la 10 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Andronic
GREFIER: -
S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Iași și Judecătoria Iași, în legătură cu soluționarea cererii având ca obiect anulare act-obligația de a face, formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții, G, Consiliul Județean I și intervenienții I și; cauză înaintată spre competentă rezolvare Curții de APEL IAȘI, prin sentința civilă nr.13052 din 07 noiembrie 2008 Judecătoriei Iași, pronunțată în dosarul nr-.
Conflictul de competență se judecă în camera de consiliu, fără citarea părților, în conformitate cu dispozițiile art.22 pct.5 Cod procedură civilă.
Procedura de citare nu a fost urmată, raportat la textul invocat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, raportat la dispozițiile legale aplicabile în materie, cauza a rămas în pronunțare asupra conflictului negativ de competență.
După deliberare;
CURTEA DE APEL
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Prin sentința civilă nr.2268 din 5.12.2007 pronunțată de Tribunalul Iașis -a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâții G și și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul Iașia reținut următoarele:
Obiectul cererii deduse judecății îl reprezintă constatarea nulității absolute a deciziilor nr. 543 și nr. 544/24.12.2003 emise de Consiliul Județean I prin care pârâților G și li s-a restituit în natură terenul în suprafață de 9113,45. situat în - nr. 82 și respectiv 3093,02. situat în șos. - nr. 80, imobile ale căror regim juridic a fost definit în cuprinsul deciziilor contestate ca preluate fără titlu în proprietatea statului, împrejurare ce a atras incidența Legii 10/2001.
Tribunalul reține că acțiunea în nulitate a fost promovată în speță de reclamanta care este un terț în raport cu beneficiarii dispozițiilor de restituire în natură contestate în cauză.
Deși reclamanta a invocat că a formulat notificare pentru același imobil, tribunalul constată că notificarea nr. 308N/2001 privește un imobil situat în I, șos. - nr. 20 și nu - nr. 80, 82 unde se află imobilele restituite prin deciziile contestate în speță.
Potrivit art. 24 alin. 3 ind. 1 din Legea 10/2001, tribunalele sunt competente să soluționeze, în primă instanță, contestațiile împotriva deciziilor sau dispozițiile emise de deținătorul imobilului, calea de atac fiind conferită de lege doar persoanelor îndreptățite, expres prevăzute prin art. 3 din Legea nr. 10/2001.
În speță, reclamanta nu a investit instanțele de judecată cu o asemenea contestație, care să atragă competența materială de primă instanță a tribunalului, ci, fiind un terț față de emitentul și beneficiarul actului administrativ, care pretinde că ar fi suferit o vătămare a drepturilor sau intereselor sale legitime prin actul emis de primar, a atacat în justiție dispoziția, pe calea dreptului comun prin intermediul unei acțiuni în nulitate.
Pe de altă parte, conform art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 (actualizată) decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului, face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.
Prevederea legală citată impune interpretarea potrivit căreia decizia sau dispoziția emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 reprezintă un veritabil titlu de proprietate asupra imobilului retrocedat, iar nu un simplu instrument probator, cu caracter constatator; într-o asemenea situație, competența materială de soluționare a acțiunii în nulitate promovată de reclamantă, care invocă un drept propriu asupra aceluiași imobil, aparține judecătoriei în circumscripția căreia se găsește nemișcătorul, potrivit art. 1 și art. 13 Cod procedură civilă, respectiv Judecătoriei Iași.
Tribunalul constată că art. 1 alin. 1 Cod procedură civilă instituie regula jurisdicției de drept comun în favoarea judecătoriilor, ceea ce conduce la concluzia că restrângerea competenței judecătoriilor trebuie să fie expresă și limitativă.
Tribunalul constată că normele de competență fiind de strictă interpretare, rezultă că, în măsura în care Codul d e procedura civilă sau legile speciale nu prevăd în mod expres competența materială a altei instanțe pentru soluționarea în primă instanță unei anumite cereri, competența revine judecătoriei.
În cauză, nici dispozițiile art. 2 Cod procedură civilă și nici cele ale Legii nr. 10/2001 nu reglementează competența tribunalului pentru judecarea acțiunilor directe formulate de terțe persoane împotriva dispoziției de restituire în natură, examinată potrivit Legii nr. 10/2001 ca titlu de proprietate, împrejurare în raport cu care se constată că, în temeiul dispozițiilor art. 1 Cod procedură civilă competența soluționării cauzei în primă instanță revine judecătoriei.
Tribunalul constată că în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție (decizia 1073/01.02.2006).
În considerarea celor anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 158 alin. 3 Cod procedură civilă, tribunalul și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Iași.
Prin sentința civilă nr.13052 din 7.11.2008 pronunțată de Judecătoria Iașis -a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu, s-a constatat că Tribunalul Iași este competent să judece în primă instanță cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții G, Consiliul Județean I și intervenienții principali I și și a fost trimis dosarul Curții de APEL IAȘI pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Pentru persoana îndreptățită la restituire calea de atac împotriva dispozițiilor de respingere a notificării sau cererii de restituire este cea specială, îndreptându-se la tribunalul în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare (art.26 alin.3 Legea nr.10/2001).
În situația în care dispoziția de restituire este atacată de o altă persoană decât cea cu privire la care s-a desfășurat și finalizat procedura de restituire în baza Legii 10/2001, legiuitorul nu a prevăzut expres instanța competentă material pentru a soluționa în primă instanță această contestație, astfel încât sunt incidente normele de drept comun în determinarea acesteia.
Este adevărat că art.1 Cod procedură civilă consacră principiul plenitudinii de jurisdicție a judecătoriilor dar în același timp prevede și o excepție de la această regulă, excluzând cauzele "date prin lege în competența altor instanțe".
În acest sens, art.2 pct.1 Cod procedură civilă atribuie o competență de fond tribunalului iar în stabilirea acestei competențe legea folosește printre alte criterii și pe cel valoric, stipulând la litera baa cestui articol că tribunalul judecă în procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a cererilor în materie succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar.
Cererea reclamantei nu se încadrează în categoriile celor scoase de sub jurisdicția tribunalului, menționate la art.2 pct.1 lit. b Cod procedură civilă, fiind o cerere în materie civilă evaluabilă în bani.
La calificarea acțiunii ca fiind evaluabilă pecuniar instanța are în vedere că scopul exclusiv al reclamantei în promovarea acestei cereri este unul evident patrimonial.
Reclamanta invocă, în motivarea cererii, un prezumtiv drept de proprietate, respectiv că terenul restituit pârâtului Gaa parținut în realitate autoarei sale, iar interesul său în desființarea dispozițiilor de retrocedare vizând pârâtul G constă tocmai în eliminarea obstacolului existent în obținerea unui titlu de proprietate și în punerea sa în posesie cu acest teren.
Întrucât reclamanta urmărește să-i intre în patrimoniul său dreptul de proprietate privind terenul restituit pârâtului G iar acest drept este cuantificabil pecuniar, instanța consideră că prezenta acțiune este una evaluabilă în bani.
În ceea ce privește stabilirea valorii obiectului cererii instanța are în vedere atât precizările formulate în scris de către reclamantă în ședința din 07.11.2008 cât și dispozițiile art.18 ind.1 Cod procedură civilă.
Astfel, reclamanta a indicat valoarea unui metru pătrat ca fiind de 15 euro.
Dispoziția de restituire nr.543/24.12.2003 face referire la suprafața de 9113,45. iar reclamanta a atacat acest act în integralitatea sa.
Faptul că, ulterior, după administrarea de probe, a reieșit că pârâtului i-a fost atribuită doar suprafața de 7806. din terenul ce ar fi trebuit să revină reclamantei nu are relevanță din perspectiva stabilirii competenței instanței după valoarea obiectului cererii deoarece ceea ce determină această competență este întinderea valorii obiectului de la momentul investirii, chiar dacă apoi intervin modificări în ceea ce privește acest cuantum, așa cum dispune art.18 ind.1 Cod procedură civilă.
Prin urmare, înmulțind valoarea de 15 euro (cu mult subevaluată de către reclamantă în raport de valoarea de circulație notorie a terenurilor situate în acea zonă) cu 9113,45 metri pătrați, rezultă suma de 136.701,75 euro care reprezintă la data de 07.11.2008 suma de 509.501 lei noi (calculată la cursul oficial din 07.11.2008, de 3,7271 lei la 1 euro).
De altfel, chiar reclamanta prin cererea introductivă de instanță a menționat că valoarea terenului în litigiu este de peste 500.000 lei.
În consecință, instanța consideră că valoarea obiectului cererii este mai mare de 500.000 lei și, în temeiul art.2 pct.2 lit. b și art.159 pct.2 Cod procedură civilă, va admite excepția necompetenței materiale și va constata că Tribunalul Iași este competent material să judece în primă instanță.
Procedând la examinarea conflictului negativ de competență, Curtea constată următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a deciziilor nr.543 și nr.544 din 24.12.2003 emise de Consiliul Județean I, prin care pârâților G și li s-a restituit în natură terenul în suprafață de 9113,45. situat în - nr.82 și respectiv 3093,02. situat în șos. - nr.80, imobile al căror regim juridic a fost definit în cuprinsul deciziilor contestate ca preluate fără titlu în proprietatea statului, împrejurare ce a atras incidența Legii nr.10/2001.
Prezenta acțiune în nulitate a fost promovată de reclamantă, care are calitatea de terț în raport cu pârâții beneficiari ai dispozițiilor de restituire în natură contestate în cauză.
În interpretarea sistematică a Legii nr.10/2001 practica judiciară a conturat soluția potrivit căreia terțele persoane nu au calea contestației îndreptate împotriva dispoziției sau deciziei de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, contestație întemeiată pe dispozițiile art.24 din legea specială de reparație.
În prezenta cauză nici dispozițiile art.1 Cod procedură civilă și nici cele ale Legii 10/2001, nu reglementează competența tribunalului pentru judecarea acțiunilor formulate de terțe persoane împotriva dispoziției de restituire în natură, examinată conform art.23 din Legea nr.10/2001, împrejurare în raport cu care, în baza dispozițiilor art.1 Cod procedură civilă, competența soluționării cauzei în primă instanță revine judecătoriei.
Este adevărat că art.2 pct.1 Cod procedură civilă atribuie o competență de fond tribunalului, în stabilirea acesteia legea folosind și criteriul valoric, stabilind la lit. b că tribunalul judecă în primă instanță "procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei", însă trimiterea făcută de către instanța de fond la acest text de lege s-a făcut cu ignorarea dispozițiilor Legii 10/2001. Aceasta deoarece Legea 10/2001 stabilește instanța competentă să soluționeze litigiile, fără a se raporta la valoarea obiectului dedus judecății, astfel că aceste reguli referitoare la valoare se aplică și terților.
Drept urmare, instanța competentă să soluționeze litigiul este potrivit art.1 al.1 Cod procedură civilă Judecătoria Iași, și având în vedere și art.22 al.5 Cod procedură civilă, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta, pârâții, G și Consiliul Județean I și intervenienții I și, în favoarea Judecătoriei Iași și dispune trimiterea cauzei, acestei instanțe, spre competentă soluționare.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.12.2008.
PREȘEDINTE,
Grefier,
Red.
Tehnored.
15.XII.2008.-
2 ex.-
Președinte:Adriana AndronicJudecători:Adriana Andronic
