Conflict de competență. Sentința 11/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 11/F-

Ședința din Camera de Consiliu azi 12.05.2009

PREȘEDINTE: Viorica Mihai Secuianu

Grefier - - -

La ordine fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit în acțiunea civilă formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Primăria Mun. F, și ( ).

La apelul nominal au lipsit părțile

S-a făcut referatul cauzei în sensul că prezenta cauză se soluționează fără citarea părților.

Curtea constată cauza în stare de judecată.

CURTEA

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 6210 din 15.12.2008, Judecătoria Focșania admis excepția necompetenței materiale invocată de Comisia Locală de Aplicare a Legii fondului funciar, prin reprezentant legal - Primarul Municipiului F și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea - Secția civilă.

A reținut judecătoria următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanții și, în contradictoriu cu Primăria F, și () au solicitat constatarea nulității absolute a Dispoziției nr. 1837/2007 emisă de Primăria F, în temeiul Legii nr. 10/2001.

În motivarea cererii s-a arătat că potrivit Legii nr. 10/2001, a trimis Primăriei F notificare prin care a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 2602teren situat în intravilan F,-, în baza actului de vânzare-cumpărare nr. 677/1993.

Deși a formulat cerere privind retrocedarea dreptului de proprietate încă din 2001, au constatat că s-a emis Dispoziția nr. 1837/2007 pentru 2102în care este inclusă și suprafața de 702, fosta proprietate a reclamanților, solicitată de ei în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin întâmpinare s-a invocat excepția competenței materiale de soluționare a cauzei, excepția calității procesuale active a Comisiei funciare, privind aplicarea Legii nr. 18/1991.

Instanța a pus în discuție excepția competenței materiale de soluționare a cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă.

S-a apreciat că, în cauză, competența aparține Tribunalului Vrancea - Secția civilă, potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001.

În cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite, coproprietare ale imobilului solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește, în cote părți ideale, potrivit dreptului comun.

De prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Potrivit art. 7 al. 3 din lege " în situația în care anumite imobile - terenuri libere, situate în intravilan sunt solicitate de 2 persoane îndreptățite dintre cele prevăzute la art. 3 al. 1 lit. a, dintre care unul este fostul proprietar. iar cel de-al doilea persoana căreia i s-a atribuit teren din cel preluat de la fostul proprietar.".

se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 7 din Legea nr. 10/2001, situație în care nu se poate reține că reclamantul este terț față de Dispoziția nr. 1837/2007.

Că și petentul a formulat cerere de retrocedare a fostei proprietăți și care nu i-a fost soluționată, încă de la apariția Legii nr. 10/2001, aspect care, în opinia instanței urmează a fi analizat tot de instanța superioară.

fiind cu soluționarea acțiunii, Tribunalul Vrancea, la rândul său, și-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Focșani, constatând ivirea conflictului negativ de competență prin sentința civilă nr. 286/16 aprilie 2009.

Motivându-se sentința, s-a arătat că, potrivit art. 26 al. 3 din Legea nr. 10/2001, decizia de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana ce se pretinde îndreptățită - la Secția Civilă a Tribunalului.

Că, în speță, decizia respectivă nu este contestată de persoana căreia i s-a respins notificarea ci de un terț față de aceasta, astfel că litigiul - având ca obiect o acțiune în anulare, este de competența judecătoriei.

Cu privire la conflictul negativ de competență astfel încât, Curtea de Apel are în vedere următoarele;

Prevederile cuprinse în art. 1 și 2 pr.civ. ce reglementează competența materială a judecătoriei, respectiv a tribunalului, alcătuiesc dreptul comun al competenței și, pe cale de consecință, au valoarea unor norme generale.

norma specială prev. de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, Judecătoria Focșani, prin raționamentul său de înțelegere a relației dintre norma generală ( comună) și cea specială a preferat o interpretare extensivă a celei din urmă, astfel încât sub incidența acesteia să se situeze și acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute a Dispoziției nr. 1837/2007, acțiune promovată de un terț față de această Dispoziție deși, prin ipoteza lor, prevederile art. 26 alin. 3 au în vedere exclusiv plângerile formulate de persoane care se pretind îndreptățite împotriva deciziei sau după caz, dispoziției motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură.

În consecință, lipsind voința legiuitorului de a atribui secției civile a tribunalului, prin derogare de la dreptul comun și acțiunea în nulitate de față, urmează că îi revine Judecătoriei Focșani competența de soluționare a acțiunii.

Văzându-se și disp. art. 22 alin. 2 pr.civ. se va stabili, deci, în favoarea acestei instanțe competența de soluționare a acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența de soluționare a cauzei, respectiv acțiunea civilă formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Primăria Mun. F, și ( ), în favoarea Judecătoriei Focșani.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 12 Mai 2009.

Președinte,

- - -

Grefier,

- -

Red. /02.06.2009

Tehnored.

8 ex./04.06.2009

Com. 6 exp./05.06.2009

Președinte:Viorica Mihai Secuianu
Judecători:Viorica Mihai Secuianu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Conflict de competență. Sentința 11/2009. Curtea de Apel Galati