Conflict de competență. Decizia 11/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 11
Ședința din Cameră de Consiliu de la 15 Ianuarie 2010
Complet constituit din:
Președinte: - -
JUDECĂTOR 1: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu
Grefier:
Pe rol, judecarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Târgu Jiu și Tribunalul Gorj cu privire la judecarea cauzei privind pe reclamanta - -, cu sediul în B, str. G-ral nr. 11bis, sector 1 prin administrator judiciar Insolvency Specialists, cu sediul în B,-, - etaj 4, sector 3, în contradictoriu cu pârâtul, cu domiciliul în,-, jud. G, având ca obiect întoarcere executare.
La apelul nominal făcut în ședința din Cameră de Consiliu, lipsesc părțile.
Procedura, conform art. 22 alin. 5 cod proc. civ, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, potrivit art. 150 Cod proc. civ. apreciază pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Tribunalul Gorj prin sentința nr. 2914/18.06.2009 a declinat competenta de soluționare a cauzei ce privește cererea de întoarcere a executării formulata de petenta - - B, prin administrator judiciar B, in contradictoriu cu intimatul in favoarea Judecătoriei Tg-
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Examinând excepția necompetentei materiale a tribunalului dea judeca prezenta cerere de întoarcere a executării, instanța a constatat si reținut următoarele:
Conform dispozițiilor art 4042alin.2 Cod pr.civilă,instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului dar nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării,această măsură urmând a se dispune de instanța care rejudecă fondul,în speță,Curtea de Apel de C dar aceasta nu s-a pronunțat asupra acestei cereri,competența de soluționare aparține instanței de executare respectiv Judecătoria Tg.
Având in vedere aceste considerente, instanța a declinat competența soluționării cauzei in favoarea Judecătoriei Tg-
Judecătoria Tg.J prin sentința nr.7466 de la 17 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr- a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Tg-
A declinat competența de soluționare a cauzei privind pe petenta - - B prin administrator judiciar B, in contradictoriu cu intimatul.
A constatat conflictul negativ de competență între Judecătoria Tg-J și Tribunalul Gorj și a trimis dosarul la Curtea de Apel Craiova pentru a hotărî asupra conflictului ivit.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Conform art. 4041Cod de procedură civilă, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia, bunurile asupra cărora s-a făcut executarea urmând a fi restituite celui îndreptățit.
A mai reținut că potrivit alin.3 al art.404 ind.2 cod procedură civilă o asemenea cerere se va adresa instanței judecătorești competente,potrivit legii și a apreciat că sintagma,instanța competentă potrivit legii" face trimitere la competențe materială de soluționare a litigiului în primă instanță,competenta stabilită în raport cu natura,obiectul și valoarea litigiului.
A mai constatat că în speța de față,competența materială de a soluționa litigiul în primă instanță și,implicit,de soluționare a cererii de întoarcere a executării silite pe cale principală aparține Tribunalului Gorj,care a și pronunțat hotărârea ce a constituit titlul executoriu,ulterior desființat.
În raport de actele dosarului și având în vedere disp.art. 20 al. 2. instanța a constatat prezența unui conflict de competență negativă, două instanțe declinându-și reciproc competența de soluționare a cauzei, astfel încât, în condițiile art. 21. judecătoria a înaintat dosarul Curții de Apel Craiova - Secția Civilă - pentru soluționarea conflictului de competență, aceasta fiind instanța superioară comună a celor două instanțe între care s-a ivit conflictul de competență.
Analizând conflictul de competență instanța reține următoarele;
Art. 404/2 Cod pr. civilă stabilește competența de soluționare a unei cereri de întoarcere a executării silite, reglementând 3 variante ale acestei competențe. Astfel, în varianta prevăzută la alin. 1 competența revine instanței care a desființat titlul executoriu.
Dacă această instanță a dispus rejudecarea în fond a cauzei și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare, aceasta se va dispune de instanța care rejudecă fondul.
O ultimă variantă, cea care se aplică și în cauza de față este aceea în care nu s-a dispus restituirea situației anterioare în condițiile celor două aliniate, când cel îndreptățit o va putea cere instanței competente potrivit legii.
În acest caz cererea de restabilire a situației anterioare, este făcută sub forma unei cereri principale, iar competența aparține instanței competente potrivit dreptului comun.
Această cerere nu vizează însăși executarea silită deoarece aceasta s-a încheiat, astfel că nu se poate considera că este competentă judecătoria ca instanță de executare.
În speță, fiind vorba despre o cerere ce vizează restituirea unei sume de bani ce decurg din raporturi de muncă, urmare a derulării unor raporturi de muncă, instanța competentă potrivit dreptului comun este tribunalul și nu JUDECĂTORI: Mihaela Mitrancă, Manuela Preda Popescu, Maria
Pentru aceste considerente în baza art. 22 din Codul d e procedură civilă, instanța va stabili competența de soluționare în favoarea Tribunalului Gorj.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabilește competența de soluționare cauzei privind pe reclamanta - -, cu sediul în B, str. G-ral nr. 11bis, sector 1 prin administrator judiciar Insolvency Specialists, cu sediul în B,-, - etaj 4, sector 3, în contradictoriu cu pârâtul, cu domiciliul în,-, jud. G, având ca obiect întoarcere executare, în favoarea Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă - - | JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu - --- | JUDECĂTOR 3: Maria - |
Grefier, |
Red.jud.
01 02 2010/2 ex.
Președinte:Mihaela MitrancăJudecători:Mihaela Mitrancă, Manuela Preda Popescu, Maria