Conflict de competență. Sentința 13/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 13/C/D/2009

Ședința Camerei de Consiliu din data de 16 aprilie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședintele instanței

GREFIER: - -

Pe rol fiind conflictul de competență ivit între Judecătoria Baia Mare și Tribunalul Maramureș în soluționarea contestației formulate de împotriva procesului-verbal din 10 octombrie 2008 emis de Comisia pentru reconstituirea vechimii în muncă de pe lângă Județul M, în contradictoriu cu SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII ÎN TRANSPORTUI B și DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ B

Cauza a fost soluționată în camera de Consiliu, fără citarea părților.

CURTEA

Asupra conflictului negativ de competență:

Prin sentința civilă nr. 1010 din 12 septembrie 2008 Tribunalul Maramureșa declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de, în favoarea Direcției pentru Probleme de Muncă și Ocrotiri Sociale a Județului

Instanța a avut în vedere faptul că, acțiunea reclamantului are ca obiect reconstituirea vechimii în muncă, procedură ce intră în competența instituției de mai sus, conform art. 14-15 din Decretul nr. 92/1976.

Dosarul a fost trimis la a Județului M în data de 29 septembrie 2008, care a respins cererea formulată de către reclamantul, prin Procesul-verbal încheiat la data de 10 octombrie 2008 (fila 2 în dosarul Tribunalului Maramureș ).

Împotriva acestui act, reclamantul a formulat plângere, înregistrată sub nr-, la tribunal, deși petentul a adresat plângerea Judecătoriei baia -

Prin sentința civilă nr. 1631 din 5 decembrie 2008 Tribunalul Maramureș și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Baia -M, având în vedere că petentul a formulat plângere împotriva soluției date de M privind reconstituirea vechimii sale în muncă (art. 17 din Decretul nr. 92/1976).

Prin sentința civilă nr. 1136 din 24 februarie 2009, Judecătoria Baia Marea reținut că, de fapt, acțiunea reclamantului nu are ca obiect reconstituirea vechimii în muncă ci recunoașterea și înscrierea în carnetul de muncă a unor sporuri pentru o anumită perioadă în care a fost angajatul pârâtei Societatea de Construcții în B SA.

Fiind un litigiu de muncă, competența revine tribunalului, în favoarea căruia instanța a declinat competența.

-se conflict negativ de competență a fost sesizată Curtea de Apel în vederea soluționării acestuia, în temeiul art. 22 proc.civ.

Din actele aflate la dosar se constată următoarele:

Reclamantul a investitîntr-o primă fazăTribunalul Maramureș cu o cerere de reconstituirea vechimii în muncă privind o anumită perioadă de timp cât a fost angajatul SC B, având în vedere că arhiva acestei întreprinderi a fost distrusă și nu se găsesc acte pentru perioada vizată.

Tribunalul Maramureș (în dosarul nr-) a pronunțat sentința civilă nr. 1010/12 septembrie 2008prin care s-a dezinvestit, declinând competența de soluționare a cererii M, în temeiul Decretului nr. 92/1976.

Această sentință a rămas irevocabilă și dosarul a fost trimis la instituția de mai sus, care a soluționat cererea prin Procesul-verbal din 10 octombrie 2008 (dosar nr.4/2008), respingând-o ca inadmsibilă.

Împotriva acestui proces verbal reclamantul a formulat plângere, adresată Judecătoriei Baia M, dar care s-a înregistrat la Tribunalul Maramureș (dosar nr-).

Având în vedere competența specială prev. de art. 17 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976, tribunalul a declinat competența de soluționare a plângerii la Judecătoria Baia -

Judecătoria astfel investită a reținut că, de fapt, reclamantul nu a solicitat reconstituirea vechimii în muncă, ci obligarea întreprinderii angajatoare la recunoașterea unor sporuri, și având a judeca un conflict de drepturi, de competența tribunalului, a declinat la rândul său competența acelei instanțe.

În conformitate cu art. 129 alin.6 proc.civ. judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Din cele ce preced, rezultă că, reclamantul a formulat plângere împotriva procesului verbal de reconstituire emanat de comisia specială ce funcționează în temeiul Decretului nr. 92/1976, sens în care a invocat dispozițiile art. 17 alin.2 din acest act normativ, judecătoria având obligația de a-și verifica competența în raport de această plângere și de aoj udeca, conform competenței speciale prevăzută de textul legal de mai sus.

Având în vedere dispozițiile art. 22 alin.3 și 5 proc.civ. Curtea va constata că Judecătoria Baia Mare este competentă a soluționa plângerea formulată de împotriva Procesului-verbal din 10 octombrie 2008, încheiat în temeiul Decretului nr. 92/1976 de către Comisia de reconstituire a vechimii în muncă a Județului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența de soluționare a contestației formulate de împotriva procesului verbal din 10 oct.2008 emisă de Comisia pentru reconstituirea în Muncă de pe lângă JudEȚUL M, în favoarea Judecătoriei Baia M.

Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 aprilie 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red. GP/Dact. NN

5 ex. 30.04.2009

Președinte:Gabriella Purja
Judecători:Gabriella Purja

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Conflict de competență. Sentința 13/2009. Curtea de Apel Cluj