Conflict de competență. Sentința 13/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(178/2010)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 13
Ședința din camera de consiliu de la 1.02.2010.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență, ivit între Judecătoria Videle - Județul T și Judecătoria Sectorului 5 B, în cauza civilă privind pe reclamanta, pârâtul și Autoritatea tutelară de pe lângă PRIMĂRIA SECTORULUI 5
Cauza se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra conflictului de competență prezent, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 7092/302 din 17 septembrie 2009 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună reîncredințarea minorei către mamă, cu obligarea pârâtului la pensie de întreținere pentru copil.
Prin sentința civilă nr. 6048 din 06 august 2009, Judecătoria Sectorului 5 Bad eclinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Videle, având în vedere că în urma verificărilor efectuate prin instituțiile statului, s-a constat că pârâtul are domiciliul în localitatea M, sat, județul T, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Videle.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Videle la data de 17 septembrie 2009.
Prin adresa nr. 2765 din 23 septembrie 2009 Primăriei comunei M, județul T (fila 9 dosar Judecătoria Videle ), s-a învederat instanței că pârâtul nu locuiește pe raza localității M, sat.
Instanța a dispus emiterea unei adrese la locul de muncă, cel cunoscut și la momentul promovării acțiunii, al pârâtului, pentru a se putea afla domiciliul acestuia.
Prin adresa nr. 9379 din 27 octombrie 2009 (fila 12 dosar Judecătoria Videle ), SC SRL, societatea angajatoare a pârâtului a comunicat instanței, faptul că nu se cunoaște adresa de domiciliu a acestuia pe raza municipiului
La data de 12 octombrie 2009, mama reclamantei a arătat că pârâtul ar avea domiciliul în fapt, în B,-, sector 5, unde a și fost citat.
Reclamanta a fost reprezentată în instanță de mama sa procurator cu procură autentificată sub nr. 652 din 29 octombrie 2009.
Prin adresa nr. - din 30 noiembrie 2009 (fila 37 dosar Judecătoria Videle ), Poliția sectorului 5 B, a comunicat instanței ca urmare a adresei dispusă de aceasta, că pârâtul nu mai locuiește la adresa din B,-, sector 5, din data de 01 noiembrie 2009.
Cu toate demersurile efectuate până la acest moment, domiciliul pârâtului nu a putut fi identificat.
Prin sentința civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2010, Judecătoria Videlea admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Videle, invocată din oficiu; a suspendat, din oficiu, în temeiul art. 21 Cod de procedură civilă orice altă procedură în cauză având ca obiect încredințare minor, cerere formulată de reclamanta împotriva pârâtului și cu Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 5 B; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 B; a constatat conflict negativ de competență între Judecătoria Videle și Judecătoria Sectorului 5 B; a dispus înaintarea cauzei spre soluționarea conflictului negativ de competență, Curții de Apel București, după rămânerea irevocabilă a hotărârii de declinare.
În această situație, având în vedere dispozițiile art. 5 Cod de procedură civilă, domiciliul pârâtului fiind necunoscut, instanța competentă teritorial pentru soluționarea cauzei a fost apreciată ca fiind Judecătoria Sectorului 5 B, ca instanță în circumscripția căreia se află domiciliul reclamantei.
Chiar și dacă s-ar avea în vedere ultimul domiciliu la care s-a confirmat că pârâtul a locuit până la data de 01 noiembrie 2009, tot Judecătoria Sectorului 5 B ar fi competentă în această cauză.
În această situație, instanța a constatat existența conflictului negativ de competență, fiind necesară emiterea regulatorului de competență de către Curtea de Apel București.
În consecință, instanța a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Videle.
A suspendat, în temeiul art. 21 Cod de procedură civilă, orice altă procedură în dosar și a dispus înaintarea cauzei Curții de Apel București pentru soluționarea conflictului negativ de competență potrivit art. 22 alin. 2 Cod de procedură civilă.
Cauza a fost înregistrată la data de 22 ianuarie 2010 pe rolul Curții de Apel București - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul conflictul negativ de competență teritorială, date fiind prevederile art. 3 Cod de procedură civilă și art. 22 al. 2 din Codul d e procedură civilă.
Examinând în continuare, actele și lucrările celor două dosare, Curtea apreciază că revine Judecătoriei Videle - județul T, competența teritorială de soluționare a prezentei cauze de încredințare, pentru următoarele considerente:
1. Sub un prim aspect preliminar, Curtea constată că, așa cum s-a arătat în doctrina judiciară, prevederile art. 20 din Codul d e procedură civilă reglementează instituția conflictului de competență, instituție care presupune situația în care două sau mai multe instanțe judecătorești ori alte organe cu activitate jurisdicțională, se consideră deopotrivă competente, să soluționeze o pricină sau dimpotrivă, se consideră toate necompetente și își declină reciproc competența.
Așadar, conflictele de competență pot fi pozitive sau negative. Conflictul pozitiv de competență se ivește în situația în care două sau mai multe instanțe, sesizate cu aceeași pricină, se declară competente să o soluționeze. Pentru a se evita pronunțarea unor soluții contradictorii, este necesar să se stabilească pe calea regulatorului de competență, care dintre aceste instanțe va rezolva pricina respectivă.
Conflictul negativ de competență apare atunci când două sau mai multe instanțe, sesizate cu aceeași pricină, s-au declarat prin hotărâri irevocabile, necompetente de aoj udeca. Astfel, instanța care a primit dosarul în urma hotărârii de declinare a competenței, constată că este necompetentă și apreciind ca și competentă, instanța care i-a trimis dosarul, își declină la rândul ei, competența, în favoarea primei instanțe. Pentru părți, există interesul de a se rezolva pricina și de a obține hotărârea pe fond, astfel încât se impune rezolvarea conflictului negativ de competență, pe calea regulatorului de competență.
Pentru a exista conflictul negativ de competență, este necesară întrunirea mai multor cerințe: să existe două sau mai multe instanțe sesizate cu aceeași pricină (aceleași părți, același obiect, aceeași cauză); instanțele să se fi declarat necompetente, prin hotărâri rămase irevocabile; declinările de competență între instanțele sesizate să fie reciproce (declinările succesive de competență, intervenite între două sau mai multe instanțe, neechivalând cu un conflict negativ de competență, dacă nici una dintre instanțe nu a intrat în contradicție între ele); cel puțin una dintre instanțe să fie competentă să soluționeze cererea respectivă (dacă instanța sesizată cu rezolvarea conflictului negativ de competență, consideră că nici una dintre instanțele sesizate, nu este competentă, apreciind ca fiind competentă o altă instanță, va trimite acesteia dosarul, pe cale administrativă, existând posibilitatea ca această din urmă instanță să își decline competența).
Hotărârea care rezolvă conflictul negativ de competență, determinată conform regulilor instituite de art. 22 din Codul d e procedură civilă, nu soluționează fondul unei pricini, ci reglementează numai o situație care are un vădit caracter de administrare a justiției, statornicind care dintre cele două instanțe va trebui să judece. De aceea, fixarea competenței se rezolvă în camera de consiliu și fără citarea părților.
Hotărârea prin care se rezolvă conflictul negativ de competență, devenită irevocabilă, are putere de lucru judecat, astfel încât instanța căreia i se trimite dosarul, este obligată să rezolve pricina. În fața acestei instanțe, s-ar putea din nou ridica excepția de necompetență, dar numai dacă au apărut temeiuri noi, neverificate de instanța care a verificat regulatorul (în acest sens,;, - " Codul d e Procedură Civilă și ", a II-a revizuită și adăugită, Editura, B, 1996, pag. 63-65).
2. Sub un alt aspect, în continuarea considerentelor teoretice anterioare, Curtea constată că regulatorul de competență poate privi stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei deduse judecății.
Competența teritorială poate fi definită ca fiind aptitudinea recunoscută de lege, unei instanțe judecătorești sau unui alt organ cu activitate jurisdicțională din mai multe de același grad, de a judeca o anumită pricină.
Competența teritorială poate fi de trei feluri: a)competență teritorială de drept comun,când cererea se introduce la instanța de drept comun din punct de vedere teritorial, adică la instanța de la domiciliul pârâtului; b)competența teritorială alternativă sau facultativă, în cazul în care reclamantul are alegerea între două sau mai multe instanțe deopotrivă competente; c)competența teritorială exclusivă sau excepțională, când cererea trebuia introdusă la o anumită instanță.
Normele de competență teritorială au caracter dispozitiv, dacă este vorba de pricini referitoare la bunuri, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 13-16 din Codul d e procedură civilă și au caracter imperativ în materie de persoane, în alte pricini care nu sunt cu privire la bunuri, în cazurile prevăzute de art. 13-16 din Codul d e procedură civilă, precum și în unele situații prevăzute de norma speciale,exempli gratia,în materia contenciosului administrativ, în materie electorală, în materie contravențională, etc.
Regulile de stabilire a competenței teritoriale de drept comun, sunt edictate de art. 5 din Codul d e procedură civilă:"Cererea se face la instanța domiciliului pârâtului. Dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanța reședinței sale din țară, iar dacă nu are nici reședință cunoscută, la instanța domiciliului sau reședinței reclamantului".
Regula se justifică în cazul cererilor personale, prin aceea că până la soluționarea procesului, pârâtul este beneficiarul prezumției că nu datorează nimic, iar în cazul cererilor reale, prin faptul că aparențele trebuie prezumate a fi conforme realității, până la proba contrară. În materia cererilor personale, există și o altă considerație de ordin practic, anume că, în lipsa unei astfel de prevederi legale, oricine ar putea fi la discreția reclamanților de rea-credință, văzându-se chemat la o instanță îndepărtată de domiciliul său, deși nu și-a asumat nici o obligație, iar insolvabilitatea reclamantului l-ar împiedica să obțină restituirea cheltuielilor de judecată, deci inclusiv a cheltuielilor de deplasare făcute în vederea procesului.
Noțiunea dedomiciliuprevăzută de art. 5, trebuie interpretată în funcție de rezultatul interpretării, în mod extensiv, textul legal fiind formulat prea restrictiv fata de intenția reală a legiuitorului. Într-adevăr, prin prisma argumentelor evocate anterior, rezultă că ceea ce interesează este nu atât locuința statornică și principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuiește efectiv (în acest sens,,;,- " Codul d e Procedură Civilă și ", a II-a revizuită și adăugită, Editura, B, 1996, pag. 41).
Dacă pârâtul are domiciliul necunoscut, cererea se face la instanța reședinței sale, iar dacă nici reședința nu este cunoscută, cererea se introduce la instanța domiciliului sau reședinței reclamantului.
3. Sub un ultim aspect, aplicând considerentele teoretice expuse anterior și dat fiind obiectul acțiunii deduse judecății, reîncredințare minor, Curtea constată că devin incidente regulile de stabilire a competenței teritoriale de drept comun, reguli stabilite de art. 5 din Codul d e procedură civilă menționat.
În prezenta cauză, la momentul introducerii acțiunii, pe rolul instanței bucureștene, reclamanta a indicat pe lângă domiciliul din comuna M, sat, județul T, al pârâtului, și locuința sa efectivă din B (fila 2 dosar fond Judecătoria București ).
Ulterior, la termenul de judecată din data de 23.07.2009, reclamanta a precizat că de fapt, adresa indicată din B, reprezintă adresa celui mai bun prieten al pârâtului, pârâtul neavând un domiciliu stabil. Instanța a apreciat în consecință, ca fiind lipsă de procedură cu pârâtul, la acel termen de judecată.
Urmare a demersurilor realizate din oficiu, în aceste condiții, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor a comunicat faptul că domiciliul pârâtului este cel indicat, din județul T, neînregistrându-se vreo schimbare a domiciliului sau stabilirea vreunei reședințe (fila 23 dosar fond Judecătoria București ).
Într-adevăr, la termenul de judecată din data de 6.08.2009, procedura cu acest pârât a fost îndeplinită, prin primirea citației de către tatăl acestuia, la adresa din comuna M, sat, județul T (fila 22 dosar fond Judecătoria București ).
Același fapt s-a întâmplat și la termenele de judecată din data de 12.10.2009 (fila 6 dosar fond Judecătoria Videle ), respectiv 23.11.2009 (fila 30 dosar fond Judecătoria Videle ).
Deși pe parcursul judecății, s-a învederat și faptul că pârâtul ar locui la adresa din B, sector 5,- (fila 16 dosar fond Judecătoria Videle ), cu toate acestea, în urma verificărilor efectuate de către poliție, la respectiva adresă, a rezultat că acesta nu locuiește la respectiva adresă (fila 37dosar fond Judecătoria Videle ).
În consecință, având în vedere că la adresa din comuna M, tatăl acestui pârât a semnat constant, pentru primirea citațiilor, precum și faptul că aceeași adresă reprezintă și adresa evidențiată ca și domiciliu, în actul de identitate al pârâtului, Curtea apreciază în virtutea acestor elemente, că locuința pârâtului se află într-adevăr în județul T, comuna M, sat, chiar dacă acesta lucrează în B, distanța dintre cele două localități fiind una relativ mică, față de posibilitățile actuale, multiple și eficace de transport.
Pentru aceste considerente, Curtea nu își însușește constatarea Primăriei din comună, referitoare la faptul că acesta nu ar locui pe raza comunei (fila 9 dosar fond Judecătoria Videle ), atât timp cât din adresa emisă, nu rezultă modul în care s-a ajuns la această apreciere: prin discuții cu familia sa, prin cercetarea evidențelor demografice, prin vizitarea de mai multe ori, a familiei pârâtului, etc.
În consecință, în virtutea argumentelor ilustrate în paragrafele anterioare, Curtea apreciază că datele dosarelor celor două instanțe, evidențiază domiciliul pârâtului, nefiind incidentă teza a doua evocată în cuprinsul prevederilor art. 5 din Codul d e procedură civilă, reținută de către instanța teleormăneană, privitor la neidentificarea domiciliului pârâtului.
Deoarece domiciliul pârâtului, astfel cum a fost determinat în paragrafele anterioare, determină competența teritorială de soluționare a cauzei de către Judecătoria Videle, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei prezente privind încredințare minor, în favoarea Judecătoriei Videle - județul
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta domiciliată în B,-,. 4,. 1,. 2,. 44, sector 5, pârâtul domiciliat în comuna M, sat, județul T și Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 5 B cu sediul în B,- - 31, sector 5, în favoarea Judecătoriei Videle - județul
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01 februarie 2010.
Președinte, Grefier,
- - - -
Red. 01.03.2010
Tehnodact.F/
5ex./ 01.03.2010
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe
