Conflict de competență. Sentința 16/2008. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR.16

CAMERA DE CONSILIU DIN 24.03.2008

PREȘEDINTE: Benone Fuică

GREFIER-- -

-.-.-.-.-.-

La ordine fiind soluționarea cererii formulată de reclamanta, domiciliată în G, str.- bloc 2C,. 50, în contradictoriu cu pârâta SC SA- prin lichidator SC Lichidator SRL I, cu sediul în I, str.-, nr.32, -.3, având ca obiect conflict negativ de competență.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invederează că în cauză nu s-a dispus citarea părților, după care:

Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare privind soluționarea regulatorului de competență.

CURTEA:

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7254/5.10.2007 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr- (număr în format vechi 650/1996), a fost admisă excepția necompetenței materiale.

S-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei civile având ca obiect contestație la decizia de imputație formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata SC SA G prin lichidator SC LICHIDATOR SRL I, în favoarea Tribunalului Galați - secția civilă.

S-a reținut că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 650/1996 actual nr- din 17.01.1996 la Judecătoria Galați, petenta a solicitat ca în baza probelor ce se vor administra în contradictoriu cu intimata SC SA G, să se dispună prin hotărârea ce se va pronunța suspendarea deciziei de imputație nr. 3216/20.12.1995 emisă de intimată în sarcina sa pentru suma de 23.595.288 lei rol.

În perioada 02.02.1996 - 28.11.2002 soluționarea litigiului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.

La data de 04.09.2007 petenta contestatoare a solicitat repunerea cauzei pe rol motivat de rămânerea definitivă și irevocabilă a cauzei penale.

Având în vedere modificările legislative intervenite pe parcursul soluționării litigiului, în sensul că litigiile de muncă sunt de competența tribunalelor, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei de către Judecătoria Galați.

În temeiul dispozițiilor art. 2 lit. 1 Cod procedură civilă instanța a admis excepția și a declinat competența materială de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Galați - secția civilă.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 115/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost declinată competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Galați.

Constatându-se existența conflictului negativ de competență s-a dispus înaintarea dosarului Curții de APEL GALAȚI, pentru stabilirea instanței competente.

Tribunalul a reținut că, la momentul sesizării instanței, respectiv 17.01.1996, competența materială de soluționare revenea Judecătoriei Galați, potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă și art. 21 din Legea nr. 92/1992.

Prin dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c din nr.OUG138/2000, competența materială de soluționare a conflictelor de muncă a fost prevăzută în favoarea tribunalelor.

Potrivit dispozițiilor art. 725 alin. 2 Cod procedură civilă procesele în curs de judecată la data competenței instanțelor legal investite, vor continua să fie judecate de aceeași instanță, respectiv Judecătoria Galați.

Asupra conflictului negativ de competență intervenit între cele două instanțe de judecată, curtea reține următoarele:

Potrivit art. 20 pct. 2 Cod procedură civilă, există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină.

Conform art. 22 alin. 1 Cod procedură civilă, conflictul născut între o judecătorie și un tribunal atrage competența de soluționare a curții de apel în circumscripția căreia se află instanțele situate în conflict.

Ca atare, Curtea de APEL GALAȚI este competentă să soluționeze conflictul negativ astfel intervenit, în aceeași pricină, între Judecătoria Galați și Tribunalul Galați.

Sub acest aspect se rețin următoarele:

Prin dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c Cod procedură civilă, s-a stabilit competența tribunalelor de a judeca în primă instanță conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.

Drept urmare, tribunalele au devenit instanțe de drept comun bucurându-se de o plenitudine de jurisdicție în materia conflictelor de muncă.

Soluția legii se întemeiază pe formarea în cadrul tribunalelor de secții specializate, în scopul soluționării acestei categorii de litigii.

Există și prevederi cu titlu special, în materia conflictelor de muncă fiind prevăzută competența de soluționare în prima instanță a tribunalelor potrivit dispozițiilor art. 71 și art. 82 din Legea nr. 168/1999 și ale art. 284 Codul muncii, și care fac trimitere, de asemenea, la prevederile Codului d e procedură civilă.

Asemenea dispoziții trebuie coroborate și cu prevederile art. 55 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care stabilesc constituirea completelor de judecată pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale din doi judecători și doi asistenți judiciari.

Potrivit dispozițiilor art. 111 alin. 5 din Legea nr. 304/2004, numărul total al posturilor de asistenți judiciari și repartizarea posturilor pe instanțe, în raport cu volumul de activitate, se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.

În vederea aplicării în mod corespunzător a dispozițiilor legale enumerate, curtea apreciază asupra competenței de soluționare a cauzei în prima instanță în favoarea Tribunalului Galați.

Ca atare, norma tranzitorie prevăzută de art. 725 alin. 2 Cod procedură civilă trebuie interpretată și aplicată în concordanță cu dispozițiile speciale în vigoare, privind competența în materia conflictelor de muncă, atât sub aspectul instanței competente (tribunalele) cât și sub aspectul constituirii completelor de judecată (cu participarea asistenților judiciari repartizați pe instanțe).

Reținem o atare soluție prin raportare și la considerentele Deciziei nr. II/31.03.2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în materia recursului în interesul legii, prin care s-a statuat, în aplicarea dispozițiilor art. 2 pct. 2 alin. 1 lit.1Cod procedură civilă, că tribunalului îi revine competența de a judeca, în fond, conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege specială în competența altor instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta, domiciliată în G, str.- bloc 2C,. 50, în contradictoriu cu pârâta SC SA- prin lichidator SC Lichidator SRL I, cu sediul în I, str.-, nr.32, -.3 în favoarea Tribunalului Galați -secția civilă.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 24.03.2008.

PREȘEDINTE

Grefier

Red.

Dact.

4 ex/9.04.2008

Președinte:Benone Fuică
Judecători:Benone Fuică

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Conflict de competență. Sentința 16/2008. Curtea de Apel Galati