Conflict de competență. Sentința 16/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(222/2010)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 16

Ședința din camera de consiliu de la 11.02.2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Stere Learciu

Grefier - - -

- XX -

Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit în soluționarea acțiunii formulate de reclamantul împotriva pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului

Cauza se soluționează fără citarea părților.

Se face referatul cauzei de către grefier, după care Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra conflictului negativ de competență:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.07.2009 sub numărul -, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI I, să se constate că procesele verbale de contravenție au fost întocmite în baza unui contract nul și pe cale de consecință sunt nule, obligarea pârâtului la returnarea sumei de 573 lei, reprezentând plată nedatorată, obligarea pârâtului, în conformitate cu prevederile art. 111din Legea nr.544/2001, să comunice și să prezinte contractele de achiziții a serviciilor pentru sancționarea contravențională ca urmare a înregistrării și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamantul arată că la data de 15.05.2009 a formulat, în baza prevederilor art.111din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și a prevederilor Legii 554/2004 a contenciosului administrativ, o cerere către Inspectoratul de poliție al Județului I, pentru a i se pune la dispoziție temeiul legal al încheierii contractelor de parteneriat public cu societăți comerciale.

Față de răspunsul pârâtului, în conformitate cu prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, se consideră vătămat în unul dintre drepturile prevăzute de lege, fapt pentru care a formulat prezenta cerere.

Arată în continuare reclamantul că sumele achitate, reprezentând amenzi contravenționale, au fost încasate în mod ilegal, întrucât amenzile au fost constatate în baza unui contract ilegal.

Consideră că în mod greșit prin procesul verbal încheiat i s-a impus faptul de a achita amenzile în contul localității în care s-a constatat fapta contravențională, aceasta fiind în contradicție cu prevederile art. 39 din OG 2/2001 pct. 2 lit.

Respectiva sumă reprezintă o plată pe care nu o datorează IPJ I, câtă vreme sumele achitate de reclamant nu respectă condiția impusă de lege de a se face venit la bugetul local, o parte din aceste sume făcându-se venit la o societate comercială ca avea în proprietate detectoarele.

Cum între reclamant și societatea comercială în cauză nu există nici un fel de obligații contractuale, consideră că activitatea de constatare și aplicare a sancțiunilor contravenționale s-a efectuat în baza unor contracte a căror temei legal a fost abrogat prin apariția OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări și a contractelor de concesiune de servicii.

Cererea este întemeiată pe dispozițiile art.992 - 994 Cod civil, Legea nr.544/2001 și Legea nr.554/2004.

Prin înscrisul depus la dosarul cauzei la data de 09.10.2009, reclamantul a precizat că solicită și anularea proceselor verbale de contravenție, precizând de asemenea temeiul de drept, anume: art. 82, 112 și urm. art. 274 Cod de procedură civilă, art.1 și urm. din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr.3008/07.12.2009, Judecătoria Urzicenia declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Ialomița, motivând că art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 prevede că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ fiscale.

Curtea, analizând conflictul negativ de competență, constată că prin conținutul cererii introductive, reclamantul înțelege să obțină prin acțiunea sa anularea proceselor verbale de contravenție, motivând printre altele că la baza emiterii acestor procese verbale stă un contract de achiziție publică de serviciu, privind înregistrările.

Fiind vorba de o acțiune formulată de un contravenient împotriva proceselor verbale de contravenție, instanța competentă este stabilită de art.31 din nr.OG2/2001, respectiv Judecătoria Urziceni, în raza căreia au fost săvârșite faptele contravenționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența cu soluționarea cauzei privind pe reclamantul, domiciliat în B,-,.114,.1,.4,.24, sector 5, împotriva pârâtului INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI I, cu sediul în S, bd.- - nr.13-15, județ I, în favoarea Judecătoriei Urziceni.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2010.

PREȘEDINTE

GREFIER

Red.

Tehnored.

4 ex/22.02.2010

Președinte:Stere Learciu
Judecători:Stere Learciu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Conflict de competență. Sentința 16/2010. Curtea de Apel Bucuresti