Conflict de competență. Sentința 17/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMANIA

Curtea de Apel Galați

Secția civilă

Sentința civilă nr.17/

Ședința din Camera de Consiliu din 10 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Romeo Jirlăeanu

Grefier - - -

La ordine fiind soluționarea conflictului negativ de competență, ivit între Judecătoria Focșani jud. V, și Tribunalul Vrancea, privind cauza civilă având ca obiect anulare act, acțiune formulată de reclamanta SRL, cu sediul în comuna Cîmpineanca jud. V, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean V, -, cu domiciliul ales la Cabinetul Individual de avocatură- avocat - - cu sediul în B-.B aetaj 2.16 sector 5, -, și, domiciliați în comuna Bolotești sat jud. V, și intervenienta Trans SRL Focșani, cu sediul în Focșani- jud.

La apelul nominal, lipsă părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că prezenta cauză, s-a dispus a se soluționa fără citarea părților.

CURTEA

Asupra conflictului negativ de competență, ivit între Judecătoria Focșani jud. V, și Tribunalul Vrancea;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la nr- la Tribunalul Vrancea, petenta SRL Cîmpineanca jud. V, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul județean V, - -, -, și, au formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu - Dispoziția de restituire nr.292 din 14 iunie 2007 și a protocolului de predare - primire

nr.1583 din 5 septembrie 2007, solicitând anularea acestora cu privire la terenul ocupat în construcțiile petentei.

Au solicitat lămurirea dispozitivului sentinței civile nr.652 din 22 decembrie 2005, pronunțată în dosarul nr.391/C/2005, în sensul de a se stabili că nu sunt supuse restituirii imobilele C 8 - atelier tîmplărie, C 12 - magazie scule și C 9 - magazie pentru material lemnos, întrucât sunt proprietatea petentei și terenul ocupat de aceste construcții întrucât nu este liber în sensul Legii nr.10/2001.

Prin încheierea din 17 aprilie 2008 Tribunalului Vrancea, s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind anularea dispoziției de restituire nr.292/2007 emisă de Consiliul județean

Prin sentința civilă nr.364 din 8 mai 2008, pronunțată în dosarul nr.1623/2008 al Tribunalului Vrancea, s-a declinat competența de soluționare a contestației formulată de SRL, cu sediul în comuna Cîmpineanca jud. V, împotriva dispoziției de restituire în natură nr.292 din 14 iunie 2007 Consiliului Județean V, în favoarea Judecătoriei Focșani jud.

In ședința publică din 11 iunie 2009, intimații -, și - -, prin apărători, au invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Focșani jud, V, sub aspectul criteriului valoric întrucât se tinde la desființarea unui act (dispoziția de restituire) a cărei valoare este de circa 10 miliarde ROL.

Intervenienta în interes propriu Trans SRL Focșani jud. V, și petenta SRL Cîmpineanca jud. V, prin apărători, au invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Focșani jud. V, motivând că prezenta cauză face obiectul Legii nr.10/2001. Au arătat că nu le sunt opozabile valorile din expertiză, întrucât nu au fost parte în contract.

Prin sentința civilă nr.3327 din 18 iunie 2009 Judecătoria Focșani jud. V, a admis excepția lipsei competenței materiale a Judecătoriei Focșani jud. V, sub aspectul criteriului valoric invocată de intimații -, și - -.

S-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea - Secția civilă.

S-a reținut în motivarea sentinței că potrivit raportului de expertiză, din 15 septembrie 2005 (dosarul nr.391/C/2005) valoarea totală a terenului aferent complexului "Hanul dintre vii", este de 700.215,40 RON.

In baza dispozițiilor art.2 alin.1 lit.b cod pr. civilă, instanța având în vedere valoarea imobilelor construcții din raportul de expertiză, din 10 noiembrie 2005 (dosar nr.391/C/2005) este de 18.790.853,391 lei, a admis excepția lipsei competenței materiale a Judecătoriei Focșani jud. V, și a trimis cauza Tribunalului Vrancea.

Cauza a fost înregistrată sub nr- iar la termenul din 10 noiembrie 2009 din oficiu a fost invocată excepția de necompetență materială a Tribunalului Vrancea.

S-a dat eficiență concluziilor expertului, lucrarea de specialitate (fila 195 dosar nr.391/2005) sub aspectul evaluării terenului în litigiu, valoarea urmând a fi sporită la 1888. x 106/ - 18.880 Euro, care în echivalent este de 81.184 lei (18880 Euro x 4,30 lei curs valabil la data pronunțării).

S-a apreciat că în speță cererea de intervenție formulată este o cerere incidentală astfel că valoarea terenului din cererea de intervenție nu poate fi cumulată cu cea din cererea principală sub aspectul determinării competenței.

Pentru aceste considerente s-a apreciat că valoarea obiectului cererii principale de 81.184 lei este inferioară pragului valoric de 500.000 lei stabilit prin art.2 pct.1 lit.b cod pr. civilă caz în care competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Focșani jud.

S-a dispus în consecință declinarea cimpetenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani jud. V, și trimiterea dosarului la Curtea de Apel Galați în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Galați, sub nr. 2270/2009.

Analizând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Focșani jud. V și Tribunalul Vrancea, se constată următoarele;

In mod corect Tribunalul Vrancea, a apreciat că evaliarea terenului se poate face doar în raport de lucrarea de specialitate întocmită de expert, care precizează în raportul de expertiză (fila 195 dosar nr.391/2005 a Tribunalului Vrancea ) că prețul practicat pe piață la suprafețele mari din intravilan în comuna Cîmpineanca jud. V, este de 10 /

Prin urmare valoarea terenului în litigiu a fost apreciată la 81.184 lei (18.880 Euro 4, 3 lei curs la momentul pronunțării).

Corect a fost apreciată și cererea de intervenție ca o cerere incidentală fără relevanță asupra stabilirii valorii terenului din cererea principală.

Sub acest aspect valoarea obiectului cererii principale este inferioară pragului de 500.000 lei stabilit prin art.2 pct.1 lit.b cod pr.civilă, pentru cauzele care se judecă în primă instanță de către tribunale.

In consecință, în conformitate cu dispozițiile art.22 cod pr.civilă, se va soluționa conflictul negativ de competență și în conformitate cu dispozițiile art.158 (1) cod pr.civilă, se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani jud. V, instanță căreia i se va înainta dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Stabilește competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Focșani jud.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2009.

Președinte

- -

Grefier

- -

Red. /22.12.2009

Tehn.

8 ex./24.12.2009

Președinte:Romeo Jirlăeanu
Judecători:Romeo Jirlăeanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Conflict de competență. Sentința 17/2009. Curtea de Apel Galati