Conflict de competență. Sentința 18/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 18/DC/2009 | |
Ședința Camerei de consiliu din 5 iunie 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Tania Antoaneta Nistor | --- - |
GREFIER: | - - |
S-a luat în examinare conflictul negativ de competență invit între Judecătoria J și Tribunalul Sălaj, cu ocazia soluționării acțiunii formulate de reclamanta Primăria Comunei, privind și pe pârâtul, având ca obiect anulare contract de concesiune.
Prezenta s-a dat în camera de consiliu, fără citarea părților.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sălaj sub nr. 3539/84/19.12.2008 reclamanta Primăria com. prin primarul chemat în judecată pârâtul, solicitând anularea contractului de concesiune încheiat între reclamantă și pârât.
Prin sentința civilă nr. 227/12.02.2009 tribunalul admis excepția necompetenței materiale tribunalului și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Sălaja reținut că obiectul litigiului este anularea unui contract de concesiune, nu este vorba de un act administrativ,motiv pentru care nu este incident art. 2 Cod proc. civ. Tribunalul a reținut că această cauză este de competența judecătoriei. Întrucât atât reclamanta, cât și pârâtul își au sediul și repectiv domiciliul pe raza teritorială Judecătoriei J, a fost declinată competența de soluționare, în favoarea acesteia.
Judecătoria J verificându-și competența admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj. A constatat conflictul negativ de competență și a sesizat Curtea de APEL CLUJ.
Judecătoria reținut că sunt acte administrative și contractele încheiate de autoritățile publice, care au ca obiect punerea în valoare bunurilor proprietate publică, potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Apoi, a reținut că art. 66 OUG 54/2006 stabilește că soluționarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea modificarea, încetarea contractului de concesionare se realizează potrivit Legii nr. 554/2004, competența revenindu-i Tribunalului Sălaj.
Examinând conflictul de competență prin prisma actelor dosarului și a dispozițiilor art. 22 alin. 5.Pr.Civ. incidente în materie, curtea reține următoarele:
Reclamanta solicită anularea unui contract de conceiune unui teren pentru că nu fost semnat de primar, ca reprezentant al unității administrativ teritoriale, iar cererea reconvențională privește obligarea primarului de executa hotărârea consiliului local prin care s-a dispus concesionarea.
Asupra naturii juridice a contractului de concesiune au existat controverse în doctrină, fiind considerat de unii doctrinari, un act juridic de natură mixtă - de drept privat și de drept public. Contractul fiind structurat în două părți, partea reglementară care-i conferă concedentului dreptul de control și de a da dispoziții concesionarului și partea contractuală care dă expresei intereselor private ale părților și s-a apreciat că aceste clauze ar atrage aplicarea regimului de drept privat. În doctrina dreptului public opiniile au fost mai nuanțate în legătură cu natura juridică contractului de concesiune. După 1990 dispoziții cu privire la dreptul de concesiune au fost menționate în mai multe legi speciale,de ex. 50/1991, 15/1990 etc. Ulterior contractul de concesiune fost reglementat printr-o lege cadru- Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, care viza atât bunurile din proprietatea publică cât și bunurile din proprietatea privată statului (art.1 lit. c).
În art. 27 din această lege se stipula că acțiunea în justiție pentru anularea, modificarea încetarea unui contract de concesiune este de competența secției de contencios administrativ.
Legea nr. 219/1998 fost abrogată prin OUG nr. 34/2006, privind stabilirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și în același an, prin OUG 54/2006 a fost reglementat și regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică. În acest act normativ se stipulează în art. 66 că soluționarea litigiilor apărută în legătură cu atribuirea, încheierea, modificarea, încetarea unui contract de concesiune se realizează potrivit 554/2005 și competentă aparține secția de contencios administrativ tribunalului în cărui jurisdicție se află concedentul.
Până în 2006, când a fost abrogată 219/1998 în cazul unui litigiu în legătură cu un contract de concesiune, competența aparținea secției de contencios administrativ a tribunalului. În prezent, indiferent dacă terenul concesionat face parte din proprietatea publică sau privată a unității administrativ teritoriale, contractul de concesiune este un contract administrativ, deoarece 554/2004 a asimilat actelor administrative si contractele în care una din părți este o autoritate publică pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Doctrina a definit domeniul public acele bunuri publice sau private, care prin natura lor sau prin dispoziția expresă a legii trebuie păstrate sau transmise generațiilor viitoare, reprezentând valori destinate a fi folosite în interes public și supuse unui regim administrativ, respectiv un regim mixt în care regimul de putere este determinat. Terenul concesionat vizează interesul public și, în consecință, contractul de concesiune este asimilat contractului administrativ care are următoarele caracteristici: reprezintă acordul de voință între o autoritate publică și un particular; presupune punerea în valoare unui bun aparținând domeniului public, părțile trebuie să accepte unele clauze de natură reglementară stabilite prin legi sau în baza legii, soluționarea acestora se face de către instanțele de contencios administrativ.
Așadar, Legea nr. 554/2004 a asimilat actelor administrative și contractele reglementate prin dispoziții speciale în care una dintre părți este o autoritate publică și prin acel contract se punea în valoare un bun din domeniul public, împrejurare ce rezultă din dispozițiile art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004. Având în vedere această dispoziție legală care consacră teoria domenială și dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2005, curtea constată că și jurisprudența recentă Înaltei Curți de Casație și Justiție statuează în sensul că, litigiile generate de contractele de concesiune, prevăzute de Legea nr. 50/1991, sunt contracte administrative, de competența secției de contencios administrativ tribunalului.Prin urmare,curtea constată că în mod corect judecătoria declinat competența de soluționare cauzei în favoarea Tribunalului.
Având în vedere disp. art. 2 lit. c și art. 8 din Legea nr. 554/2004 raportat la disp. art. 22 Cod proc.civ. curtea va stabili că Tribunalul Sălaj - Secția civilă în complet specializat de drept administrativ este instanța competentă să soluționeze acțiunea formulată de reclamanta Primăria Comunei în contradictoriu cu pârâtul Primăria Comunei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența soluționării acțiunii, formulate de reclamanta Primăria Comunei în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în nr. 101, jud. S având ca obiect anulare contract concesiune, în favoarea Tribunalului Sălaj - secția civilă în complet specializat de drept administrativ.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 5 iunie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - - -
Red. dact. GC
3 ex/09.06.2009
Președinte:Tania Antoaneta NistorJudecători:Tania Antoaneta Nistor