Conflict de competență. Încheierea 19/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIERE NR.19/
Ședința din Camera de Consiliu din data de 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
Grefier - -
S-a luat în examinare conflictul negativ de competență intervenit între JUDECĂTORIA CONSTANȚA și TRIBUNALUL CONSTANȚA în soluționarea cauzei civile ce formează obiectul dosarului nr- privind pe reclamanta, domiciliată în C,-,. 56,. D,. 62, județ C și pârâta CONFORT, cu sediul în C,-, județ
La apelul nominal făcut, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Instanța rămâne în pronunțare asupra conflictului de competență.
CURTEA
Constată;
Printr-o cerere formulată la 19 august 2008 reclamanta a depus la Judecătoria Constanțao cerere prin care solicita instanței să oblige pe pârâta SRL C să încheie cu reclamanta un contract de vânzare cumpărare pentru garsoniera în care locuiește, situată în C,-.
Cererea a fost formulată în condițiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, modificată prin art. 53 alin. 4 din Legea nr. 114/1996, invocându-se calitatea reclamantei de chiriaș în spațiul în litigiu.
Prin sentința civilă nr. 1307 din 22 ianuarie 2009 Judecătoria Constanțaa admis excepția necompetenței materiale a instanței investite și a declinat cauza în favoarea Secției comerciale a Tribunalului Constanța.
În motivarea hotărârii de declinare judecătoria a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată este o obligație de a face, obligație neevaluabilă în bani, iar pârâta este societate comercială - societate cu răspundere limitată cu patrimoniu propriu.
S-a mai arătat că societatea comercială se constituie în scopul de a desfășura o activitate comercială, rezultând cu certitudine calitatea de comerciant a pârâtei, iar în speță reclamantul nu are calitatea de comerciant, acțiunea sa fiind determinată de ceea ce el invocă a fi un drept rezultat din prevederile legii și căruia îi corespunde obligația corelativă ce revine pârâtei, de a-i vinde imobilul pe care îl deține cu chirie.
S-a mai reținut că determinarea naturii civile sau comerciale a obligației urmează a fi stabilită având în vedere prevederile art. 4 Cod Comercial, potrivit căruia sunt considerate fapte de comerț toate obligațiile comerciantului, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul. Acesta instituie o prezumție sui-generis sau mixtă, care permite să se facă dovada că operațiunea este străină comerciantului, datorită naturii ei sau scopului pe care îl urmărește, iar natura civilă a obligațiilor presupune acte care, indiferent de persoana care le săvârșește, comerciant sau necomerciant, nu se pot referi la activitatea comercială și care rămân civile, cum sunt testamentul, acceptarea ori renunțarea la moștenire.
Prin încheierea nr.3409/COM/ 06.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr- a fost constatată natura civilă a cauzei și s-a dispus trimiterea spre competentă soluționare a acesteia către secția civilă din cadrul Tribunalului Constanța.
prin declinare și apoi prin trimitere de la Secția comercială, prin sentința civilă nr. 973/05.10.2009 Secția civilă a Tribunalului Constanțaa declinat cauza, la rândul său, către Judecătoria Constanța și constatând ivit conflict negativ de competență a trimis cauza la Curtea de Apel Constanta pentru pronunțarea unui regulator de competență.
În considerentele hotărârii tribunalul a reținut că cererea de obligare a pârâtei SRL la încheierea contractului de vânzare cumpărare are o natură civilă întrucât privește încheierea unui act juridic cu efect translativ de proprietate asupra unui imobil asupra căruia reclamanta pretinde un drept locativ.
Arată tribunalul că acțiunea nu este de natură comercială și pentru că în speță este vorba despre o obligația de a face, cu caracter nepatrimonial, care are temei în dispozițiile în vigoare privind locațiunea imobiliară.
Examinând conflictul de competență în temeiul art. 22 alin. 2 și 5 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că în cauză competența de soluționare aparține judecătoriei, pentru următoarele considerente:
Sesizarea instanței s-a făcut în legătură cu îndeplinirea de către pârâta SC SRL a unei obligații prevăzute într-un act normativ special în materie de vânzare a imobilelor, respectiv Legea nr. 85/1992, act normativ despre care reclamanta, chiriaș al apartamentului proprietatea pârâtei, pretinde că este aplicabil.
Cererea se situează astfel, așa cum a stabilit corect tribunalul, în domeniul obligațional, acțiunea având ca obiect o obligație de a face, de a încheia contract de vânzare cumpărare cu reclamanta pentru apartamentul închiriat acesteia.
Trebuie menționat de la început că, în concepția legiuitorului nostru, contractele pentru vânzarea și închirierea imobilelor sunt acte de natură civilă, nu acte de comerț, chiar dacă sunt făcute în scop de speculă. Aceasta, întrucât art. 3 din Codul comercial, în enumerarea pe care o face actelor de comerț, nu prevede și aceste contracte (deși în art. 3 din Codul comercial italian, care a servit ca model legiuitorului român, se prevede că sunt acte de comerț și operațiunile asupra imobilelor, dacă sunt făcute în scopuri speculative). Scoaterea acestor contracte din categoria faptelor obiective de comerț, în Codul comercial român din 1887, învederează intenția legiuitorului de a le păstra caracterul civil, indiferent de scopul urmărit prin ele. Așadar, aceste contracte nu pot dobândi caracter de comercialitate nici atunci când au loc între comercianți. Numai atunci când aceste operațiuni intervin asupra unui fond de comerț, din care face parte și imobilul vândut sau închiriat, operațiunea respectivă devine comercială. Aceasta, datorită naturii comerciale a acestei operațiuni și nu persoanelor între care a intervenit.
Prin urmare, obligațiunii de vânzare a imobilului în litigiu nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Codul comercial care reglementează domeniul actelor și faptelor obiective de comerț.
De asemenea, nici din perspectiva art. 4 din Codul comercial actul în cauză nu este unul comercial. Astfel, potrivit art. 4, în afara actelor de comerț prevăzute la art. 3 Cod comercial, se socotesc ca fapte de comerț celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul. Dispozițiile art. 4 Cod comercial instituie o prezumție de comercialitate a faptelor pe care comercianții le desfășoară, care este o prezumție legală relativă.
În condițiile în care în obiectul de activitate al pârâtei societate comercială nu intră și vânzarea de spații cu destinația de locuință, vânzare pe care pârâta să o desfășoare ca pe o activitate obișnuită, speculativă, prezumția de comercialitate este răsturnată, actul de vânzare fiind unul civil.
În fine, nici legislația specială invocată de către reclamantă a fi aplicabilă în speță, respectiv Legea nr. 85/1992, republicată, nu conține norme speciale, derogatorii de la dreptul comun cu privire la o eventuală competență a instanței comerciale, funcție de proprietarul imobilului. Dimpotrivă, Legea nr. 85/1992 stabilește chiar o obligație in rem, legată strict de bun, iar nu obligații in personam.
Prin urmare, având în vedere natura juridică civilă a actului juridic din care izvorăște litigiul, se aplică dispozițiile procedurale care reglementează competența materială de drept comun, așa încât, potrivit art. 1 pct. 1 din Codul d e procedură civilă, competentă să soluționeze litigiul este Judecătoria Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În temeiul art. 22 alin. 5 Cod procedură civilă constată că în cauză competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta, domiciliată în C,-,. 56,. D,. 62, județ C și pârâta CONFORT, cu sediul în C,-, județ C, revine Judecătoriei Constanța.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 2009.
Președinte, Grefier,
- - - -
Red.jud./04.01.2010
Tehnored.disp.gref./4ex./04.01.2010
Emis 2 com./04.01.2010
OMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
C,-, județ
-------------------------------------------------------------------------------------------------
Dosar nr-
Emisă la data de 04.01.2010
CĂTRE,
JUDECĂTORIA CONSTANȚA
Vă înaintăm alăturat dosarul civil cu numărul mai sus menționat privind pe reclamanta, domiciliată în C,-,. 56,. D,. 62, județ C și pârâta CONFORT, cu sediul în C,-, județ C, întrucât prin încheierea nr. 19/C din 09.12.2009, Curtea în temeiul art. 22 alin. 5 Cod procedură civilă a constat că în cauză competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Constanța.
Dosarul conține un nr. de 8 file și are atașate următoarele dosare: - al Tribunalului Constanța -Secția Civilă, care conține un nr. de 9 file, - al Tribunalului Constanța -Secția Comercială, care conține un nr. de 9 file și dosarul nr. - al Judecătoriei Constanța, care conține un nr. de 51 file.
Președinte, Grefier,
- - - -
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici
