Conflict de competență.

România

Curtea de Apel Timișoara cod operator 2928

Secția de litigii de muncă și asigurări sociale

Dosar nr-

de competență nr. 120

Camera de Consiliu din 14 mai 2008

Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea

Grefier: - -

Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Timiș și Tribunalul C S în legătură cu soluționarea contestației formulată de reclamantul împotriva hotărârii nr. 1/19 ianuarie 2007 Colegiului Central de Disciplină al Ministerului Educației și Cercetării, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării B și Școala cu clasele I-VIII.

La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu au lipsit părțile.

Soluționată fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Instanța

Deliberând asupra conflictului negativ de competență a constatat următoarele:

Prin contestația înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la 13 februarie 2007 sub nr. 404/59, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației și Cercetării B și Școala cu clasele I-VIII solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să anuleze hotărârea nr. 1/19 ianuarie 2007 Colegiului Central de Disciplină al Ministerului Educației și Cercetării, să anuleze decizia nr. 38/22 decembrie 2006 Școlii și s-o oblige pe aceasta la reîncadrarea lui pe postul de profesor titular geografie-istorie și plata drepturilor bănești cuvenite pe perioada concedierii ilegale, începând cu 22 decembrie 2006 și până la pronunțarea hotărârii definitive, să suspende executarea deciziei nr. 38/22 decembrie 2006, să oblige pârâții în solidar la plata a cîte 200 lei fiecare pentru repararea pagubei ce i-a fost cauzată, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 215 pronunțată la 19 septembrie 2007, instanța a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Timiș.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că potrivit art. 16 din Regulamentul nr. 4141/2001, respectiv art. 17 din Regulamentul nr. 847/4 aprilie 2007, competența de a judeca acțiunea împotriva hotărârii Colegiului revine secției specializate în soluționarea conflictelor de muncă a tribunalului pe raza căruia se află sediul inspectoratului școlar al unității de învățământ cu care contestatorul se află în raporturi de muncă.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Timiș la 5 noiembrie 2007 sub nr-.

Prin sentința civilă nr. 2783 pronunțată la 13 decembrie 2007, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C S, cu motivarea că potrivit art. 284 alin. 2 Codul Muncii competența de soluționare a conflictelor de muncă revine instanței competente în a cărei circumscripție contestatorul își are domiciliul, care în speță este în, județul C

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul CSs ub nr-.

Prin sentința civilă nr. 210 pronunțată la 15 februarie 2008, instanța a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Timiș, apreciind că acesta este competent conform 4141/2001 și 847/2007.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, cauza a fost înaintată Curții de Apel Timișoara în vederea stabilirii instanței competente.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Appel T sub nr-.

Analizând conflictul negativ de coimpetență prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente, instanța apreciază că Tribunalului Timiș îi revine competența de soluționare a cauzei, cu următoarea motivare:

Obiectul litigiului îl reprezintă anularea hotărârii Colegiului Central de Disciplină al Ministerului Educației și Cercetării, emisă în temeiul art. 122 alin. 2 din Legea nr. 128/1997.

Art. 16 din Regulamentul anex la nr. 4141/2001, ]n vigoare la data introducerii acunii, prevede expres competența, organizarea, funcționarea și atribuțiile colegiului de disciplină și dispune c[ împotriva hotărârii Colegiului Central de Disciplină al Ministerului Educației și Cercetării, partea nemulțumită se poate adresa cu acțiune Tribunalului județean pe raza căruia se află sediul inspectoratului școlar cu care contestatorul se află în raporturi de muncă, în speță Tribunalul Timiș în a cărui rază teritorială își are sediul Inspectoratul școlar al județului

Față de cele de mai sus, în baza art. 22 cod procedură civilă, va stabili în favoarea Tribunalului Timiș competența de soluționare a acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Stabilește în favoarea Tribunalului Timiș competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul, domiciliat în nr. 517, jud. CSî mpotriva pârâților Ministerul Educației și Cercetării B, cu sediul în B, strada -. - nr. 3. și Școala cu clasele I-VIII, cu sediul in nr. 166, jud.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, 14 mai 2008.

Președinte, Grefier,

Red. MB/dact. MB

5 ex.

30.05.2008

Președinte:Maria Ana Biberea
Judecători:Maria Ana Biberea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Conflict de competență.