Conflict de competență.

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

HOTĂRÂREA NR.1/CM

CAMERA DE CONSILIU

Ședința publică de la 16 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Jelena Zalman

Grefier - -

S-a luat in examinare conflictul negativ de competență ivit între JUDECĂTORIA CONSTANȚA și TRIBUNALUL CONSTANȚA în soluționarea cauzei civile având ca obiect somație de plată, acțiune formulată de reclamantul SPITALUL DE ORTOPEDIE SI RECUPERARE MEDICALĂ, în contradictoriu cu pârâții SC SRL și .

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Fără citarea părților, potrivit art. 22 al.5 Cod pr.civilă.

Instanța rămâne în pronunțarea asupra conflictului negativ de competență.

CURTEA

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin cererea formulată la Judecătoria Constanța, reclamantul Spitalul de Ortopedie, și Recuperare Medicală Sud a solicitat în contradictoriu cu pârâta " ", obligarea la plata sumei de 3.761,11 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru numitul - angajat al pârâtei.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că numitul a suferit un accident de muncă prin cădere de la înălțime la data de 19.11.2004, ce a avut ca urmări un politraumatism care a necesitat internare.

i-au fost furnizate servicii medicale în cuantum de 3.761,11 lei, astfel cum reiese din factura nr. - din 28.03.2005, sumă care trebuie achitată de către angajator, fiind aplicabile dispozițiile art. 29 alin. 1 lit. "a" din nr.OUG 150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 269 cod civil și art. 29 alin. 1 lit. "a" din nr.OUG 150/2002.

Prin sentința civilă nr. 1398/23.01.2009 Judecătoria Constanțaa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța - secția litigii de muncă și asigurări sociale.

În motivarea hotărârii s-a reținut că în speță sunt incidente prevederile Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, în cauză nefiind vorba de instituția răspunderii civile contractuale, atâta vreme cât legea instituie o răspundere specială, derogatorie în materia asigurărilor pentru accidente de muncă și boli profesionale.

La rândul său, Tribunalul Constanța prin sentința civilă nr. 1078 din 28.10.2009 a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Constanța.

În motivare s-a reținut că litigiul este declanșat de o unitate spitalicească potrivit nr.OUG 150/2002 care reglementează dreptul la decontarea sumelor cu caracter de servicii de sănătate acordate în caz de accidente de muncă, boli profesionale, asistență medicală la locul de muncă, suportarea acestor sume din fond, de către asigurat sau de unitățile care le solicită.

Soluționând conflictul negativ de competență ivit, potrivit art. 22 alin. 5 Cod procedură civilă, Curtea a apreciat că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Constanța pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată reclamantul Spitalul de Ortopedie, și Recuperare Medicală Sud a solicitat obligarea pârâtei " " la plata sumei de 3.761,11 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate numitului - angajat al pârâtei, care a suferit un accident de muncă.

În drept s-au invocat prevederile art. 29 alin. 1 lit. "a" din OUG nr. 150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, potrivit cărora serviciile medicale care nu sunt decontate din fond (fondul național unic de asigurări sociale de sănătate) costul acestora este suportat de asigurat sau de unitățile care le solicită, în cazul serviciilor de sănătate acordate în caz de boli profesionale, accidente de muncă și sportive, asistență medicală la locul de muncă, asistență medicală a sportivilor.

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. "c" din Codul muncii, tribunalele judecă în primă instanță conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.

Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale, sau după caz, colective de muncă, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, astfel cum se prevede prin dispozițiile art. 281 din Codul muncii.

În speță nu ne aflăm în situația unui conflict de muncă care să atragă jurisdicția muncii.

Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel.

Potrivit art. 155 din Legea nr. 19/2000, tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind:

Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind:

a) modul de calcul și de depunere a contribuției de asigurări sociale;

b) modul de stabilire a majorărilor de întârziere;

c) înregistrarea, evidența și certificarea contribuției de asigurări sociale;

d) deciziile de pensionare;

e) refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale;

f) modul de stabilire și de plată a pensiilor, a indemnizațiilor și a altor drepturi de asigurări sociale;

g) plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenții încheiate conform prezentei legi;

h) contestațiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi;

i) alte drepturi și obligații de asigurări sociale născute în temeiul prezentei legi.

Prezentul litigiu nu se încadrează în prevederile art. 155 din Legea nr. 19/2000, invocat mai sus, pentru a atrage jurisdicția tribunalului.

Având în vedere obiectul cererii care constă în obligarea pârâtei la plata sumei de 3.761,11 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru numitul - angajat al pârâtei; în baza art. 29 alin. 1 lit. "a" din OUG nr. 150/2002, în speță sunt incidente prevederile art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă care consacră principiul plenitudinii de jurisdicție a judecătoriilor.

Prin urmare, toate celelalte instanțe au o jurisdicție de excepție, în sensul că ele pot soluționa cauze civile în primă instanță numai în baza unor dispoziții normative care le atribuie în mod expres o atare competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Potrivit art. 22 alin. 5 Cod procedură civilă, constată că instanța competentă să soluționeze litigiul având ca obiect somație de plată, acțiune formulată de reclamantul SPITALUL DE ORTOPEDIE, ȘI RECUPERARE MEDICALĂ, în contradictoriu cu pârâții SC SRL și, este Judecătoria Constanța.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2010.

PREȘEDINTE, Grefier,

- - -

Red.dec.jud. / 3.03.2010

gref.

2 ex./ 10.03.2010.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

CĂTRE,

JUDECĂTORIA CONSTANȚA

Vă înaintăm dosarul civil nr- al Curții de Apel Constanța, având în vedere că prinsentința civilă nr.1/16.02.2010Curtea de Apel Constanțaa constatat potrivit art. 22 alin.5 Cod procedură civilă că instanța competentă să soluționeze litigiul având ca obiect somație de plată, acțiune formulată de reclamantul SPITALUL DE ORTOPEDIE, ȘI RECUPERARE MEDICALĂ, în contradictoriu cu pârâții SC SRL și, este Judecătoria Constanța.

Prezentul dosar conține________file și are atașate următoarele dosare: nr- al Tribunalului Constanța și nr- al Judecătoriei Constanța.

Președinte,

- -

Grefier,

-

Președinte:Jelena Zalman
Judecători:Jelena Zalman

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Conflict de competență.