Conflict de competență. Sentința 26/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 26

Camera de consiliu din 13 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Claudia Rohnean

GREFIER: - -

S-a luat în examinare conflictul de competență ivit între Judecătoria Timișoara și Judecătoria Bozovici, cu privire la acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâților, Primăria B și Prefectura C- S, având ca obiect anulare titlu de proprietate.

La apelul nominal, lipsă părțile.

Procedura fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că nu sunt aspecte preliminare de lămurit, instanța reține cauza spre soluționare.

R E A,

Deliberând asupra regulatorului de competență de față, constată că:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Bozovici sub nr. dosar 630/194/13.05.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții, Primăria B și Prefectura C-S, Reșița, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea titlului de proprietate nr. 14180 din 17.03.2004 emis pe numele -, cu moștenitori.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că numitul și-a însușit în interes personal toate terenurile agricole deținute de - și că moștenitor de drept al numitei - este reclamantul.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Prin sentința civilă nr. 547/19.06.2008 pronunțată în dosarul susmenționat, Judecătoria Bozovici și-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Timișoara, jud. T, cu motivarea că, din probele existente la dosarul cauzei, instanța a reținut că pârâta este domiciliată în T,-, apartament 10, județul

Potrivit dispozițiilor art. 5 din Codul d e procedură civilă, "cererea se face la instanța domiciliului pârâtului".

a fost înregistrată la Judecătoria Timișoara la data de 09.07.2008, iar această instanță, prin sentința civilă nr. 13051/22.10.2008, a admis excepția de necompetență materială, declinându-și competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bozovici.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Timișoaraa reținut că reclamantul a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea titlului de proprietate nr. 14180 emis la data de 17.03.2004 în favoarea pârâtei pentru suprafața de teren de 2 ha și 1773 mp pe raza comunei

Conform art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 "Împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare".

De asemenea, potrivit art. 13 Cod procedură civilă "Cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanța în circumscripția căreia se află imobilele".

Ori, în speță reclamantul solicită anularea unui titlu de proprietate, care conferă un drept real asupra imobilului potrivit legislației funciare, astfel că nu pot fi aplicate dispozițiile generale privind competența instanțelor judecătorești (art. 5. pr. civ. ), fiind vorba de o competență teritorială exclusivă excepțională.

Astfel, cauzele privitoare la art. 13-16 din Codul d e procedură civilă se soluționează numai de instanța expres prevăzută de lege, fără posibilitatea părților sau a instanței de judecată de a stabili o altă instanță.

Din înscrisurile anexate la dosar rezultă că terenul din litigiu aparține de localitatea B, atrăgând astfel competența de judecată a Judecătoriei Bozovici.

a fost reînregistrată la Judecătoria Bozovici sub nr- la 12.11.2008, iar, ca urmare a incompatibilităților existente cu privire la toți judecătorii din cadrul acestei instanțe, Tribunalul C-S, sesizat în condițiile art. 30 alin. 2 și 33. pr. civ. a dispus trimiterea cauzei la Judecătoria Oravița, spre competentă soluționare.

Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Oravița sub nr- la 04.06.2009, iar această instanță, prin încheierea din 23.09.2009, față de conținutul celor două sentințe expuse anterior, aparținând Judecătoriei Bozovici și Judecătoriei Timișoara, precum și ale dispozițiilor art. 20 pct. 2.pr.civ. a constatat existența unui conflict negativ de competență teritorială ivit între cele două instanțe menționate anterior, și, în baza dispozițiilor art. 21 și urm. pr.civ. a suspendat orice procedură și a înaintat dosarul cauzei Curții de APEL TIMIȘOARA, în vederea soluționării conflictului de competență teritorială ivit.

Fiind sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență astfel ivit între cele două instanțe, Curtea constată că, în prezenta cauză, competența teritorială de soluționare a acțiunii civile revine Judecătoriei Bozovici, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul a solicitat instanței să dispună anularea Titlului de Proprietate nr. 14180 emis la 17.03.2004 de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor C-S, cu privire la un teren situat pe teritoriul comunei B, județul C-

Competența de soluționare a acestei cereri revine, din punct de vedere teritorial, Judecătoriei Bozovici, față de prevederile art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997 și art. 13.pr.civ..

Astfel, potrivit acestor texte de lege, împotriva hotărârii comisiei județene, se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială se află terenul, competență menținută și prin alin. 2 al art. III din Legea nr. 169/1997 coroborat cu art. 13.pr.civ. față de locul situării imobilului ( comuna B) și de emitentul actului contestat ( Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor C-S ).

Ca atare, față de competența teritorială astfel stabilită, Curtea apreciază că nu pot fi avute în vedere pentru stabilirea competenței teritoriale, prevederile art. 5.pr.civ. și aceasta cu atât mai mult cu cât, în cauză, există 3 pârâți și doar unul domiciliază în

Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile legale, coroborate cu prevederile art. 158.pr.civ. art. 159 pct. 3.pr.civ. art. 22 alin. 2 și 5.pr.civ. Curtea va stabili competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Bozovici și, față de conținutul încheierii din 25.03.2009 pronunțată de Tribunalul C-S, prin care s-a constatat incompatibilitatea cu privire la toți judecătorii Judecătoriei Bozovici, stabilindu-se trimiterea cauzei la Judecătoriei Oravița, în condițiile art. 30 alin. 2 și 33.pr.civ. va dispune trimiterea dosarului acestei din urmă instanțe, spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamantul împotriva pârâților, Primăria B și Prefectura C-S, având ca obiect anulare titlu de proprietate, în favoarea Judecătoriei Bozovici și dispune trimiterea dosarului la Judecătoria Oravița, investită potrivit încheierii din 25.03.2009 a Tribunalului C-S, în vederea continuării judecății.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 13 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red. / 14.10.2009

Tehnored. 6 ex./16.10.2009

PREZENTA SE:

reclamant -, B nr. 16, jud. C-S

pârâți -, T,-, jud.

- Primăria B, județul C-S

- Prefectura C-S, Reșița

Președinte:Claudia Rohnean
Judecători:Claudia Rohnean

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Conflict de competență. Sentința 26/2009. Curtea de Apel Timisoara