Conflict de competență. Sentința 36/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR.36/DC/2008
Ședința camerei de consiliu din 7 martie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eugenia Pușcașiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Bistrița -N și Judecătoria Bistrița în cauza civilă privind pe reclamanții, și pe pârât GP SA B, având ca obiect obligația de a face.
Conflictul s-a soluționat, conform art. 22 alin. 5.pr.civ. în camera de consiliu, fără citarea părților.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.3472/7.11.2007 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr-, s-a admis excepția necompetenței materiale invocată de către pârâta SC GP SA B și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Bistrița -N - secția civilă, reținând că obiectul acțiunii principale (și anume obligarea pârâtei de a încheia cu reclamanții contracte de vânzare-cumpărare ale apartamentelor deținute de aceștia cu titlu de închiriere, la prețul stabilit în condițiile Decretului-lege nr.61/1990 și pronunțarea unei sentințe care să țină loc de act de întabulare, în cazul refuzului pârâtei, precum și dispunerea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra acestor imobile în favoarea reclamanților) este evaluabil în bani, că valoarea obiectului acțiunii depășește suma de 5.000.000.000 lei vechi, apartamentele fiind evaluate de către expertul tehnic - specialitatea construcții - la suma totală de 7.442.200.000 lei vechi.
Tribunalul Bistrița N prin sentința civilă 1/F/17.01.2008 și-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanții, împotriva pârâtei SC GP SA B, reținându-se următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art.2 pct.1 lit.b pr.civ. tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei vechi.
În caz de coparticipare procesuală activă stabilirea competenței materiale trebuie apreciată în raport de cuantumul fiecărei pretenții în parte.
În speță, admițând că obiectul cererii este evaluabil în bani, dat fiind faptul că s-a solicitat și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate, s-a constatat că reclamanții au formulat o singură acțiune față de același pârât, însă pretenția fiecăruia are un caracter individual, referindu-se la apartamente distincte, iar valoarea acestor apartamente, luate individual, nu depășește suma de 5 miliarde lei vechi (- RON), cea mai ridicată valoare fiind a apartamentului cu nr.2 de 622.350.000 lei vechi.
Contrar susținerilor pârâtului, nu valoarea totală a pretențiilor invocate de mai mulți reclamanți, care cheamă în judecată pe același pârât, pentru obligații rezultate din raporturi juridice distincte, determină instanța competentă din punct de vedere material, iar în cauză obligația de a încheia contracte de vânzare-cumpărare izvorăște din contracte de închiriere distincte.
Așa fiind, este evident că acțiunea promovată de reclamanți este de competența Judecătoriei Bistrița, astfel că tribunalul, în baza art.158, 159 pct.2 pr.civ. și în considerarea competenței generale conferite judecătoriei d e prevederile art.1 ale aceluiași cod, a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița.
În temeiul prevederilor art.20 pct.2 pr.civ. s-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Bistrița și Tribunalul Bistrița -N, astfel că în baza art.21 și art.22 alin.2 din același act normativ, cauza a fost trimisă Curții de Apel Cluj, în vederea soluționării conflictului.
Față de conflictul negativ de competență ivit între judecătorie și tribunal, Curtea de apel în temeiul art.22 pr.civ.stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița, având în vedere următoarele considerente:
Față de dispozițiile art.2 pct.1 lit.b pr.civ. de obiectul acțiunii ce vizează obligarea la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor pentru fiecare pârât raportat la valoarea fiecărui apartament în parte, luat individual, ce nu depășește valoarea de 5 miliarde lei vechi respectiv 500.000 RON, competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Judecătoriei Bistrița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
În temeiul art.22 pr.civ.stabilește competența de soluționare a acțiunii civile înaintată de reclamanții, și -, împotriva pârâtei SC GP SA B în favoarea Judecătoriei Bistrița.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 7 martie 2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red./PE/CA
01.04.2008 - 16 ex.
Președinte:Eugenia PușcașiuJudecători:Eugenia Pușcașiu