Conflict de competență. Sentința 44/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(2161/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 44

Ședința din camera de consiliu de la 28.10.2009.

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Elena Vlad

GREFIER - - -

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență, ivit între Judecătoria Sectorului 1 B și Tribunalul București - Secția a a Civilă, în cauza civilă privind pe reclamanții, și pârâții, și MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.

a fost soluționată în camera de consiliu, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței, note scrise, formulate de pârâții și.

Se prezintă avocatul, pentru pârâții și, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/1, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, care insistă în a i se acorda cuvântul cu privire la conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe.

Curtea, după deliberare, respinge cererea formulată de reprezentantul pârâților și, având în vedere, pe de o parte, faptul că partea adversă nu este prezentă în instanță, pentru a se respecta principiul contradictorialității, iar, pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 5 Codul d e procedură civilă, cauza se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților, hotărârea fiind supusă recursului în termen de 5 zile de la comunicare.

Constatând pricina în stare de judecată, o reține spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 B la 09.02.2007, sub nr-, reclamanții și, au chemat în judecata pe pârâții, și Municipiul B prin Primarul General, solicitând să se constate nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului fără număr situat în B,-, corp B, parter, sector 1 în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B prin Primar General, să fie obligați pârâții, persoane fizice sa îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul fără număr situat în B,-, corp B, parter, sector 1 și să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanții au arătat că:

- autoarea lor Greser a cumpărat la 29.12.1919 imobilul situat în- (fost nr.15), compus din teren în suprafața de 1.018 mp. pe care se află 4 corpuri de case, conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.26838/29.12.1919 și transcris sub nr.11683/1919 de Tribunalul Ilfov Secția notariat;

- imobilul în cauza a fost naționalizat în baza prevederilor Decretului nr.92/1950, anexa pentru B la poziția 4153 figurând autoarea lor cu 16 apartamente în B,-;

- la data de 23.04.1973 a decedat și i-a instituit moștenitori testamentari în cote egale pe reclamanți, în calitate de fiu de nepoată, și în calitate de nepot, așa cum rezultă din testamentul întocmit la 18.08.1970;

- au depus după apariția legii nr.112/1995 cerere privind restituirea în natura a imobilului, cerere rămasă fără răspuns;

- în baza legii nr.10/2001 a depus notificările nr.2112/03.07.2001 și nr.2111/03.08.2001 și nr.2109/03.08.2001 prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului, cerere de asemenea rămasă fără răspuns până în prezent;

- Statul Român a preluat în mod abuziv imobilul și nu putea înstrăina ceva al cărui proprietar nu a fost niciodată și nici pârâții și nu pot poseda un titlu valabil.

În drept reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art.2 alin.1 din Legea nr.10/2001 pe capătul unu de cerere și art.480 și art.481 cod civil pe capătul doi de cerere, art.112 Cod procedură civilă.

La data de 03.10.2008, pârâții au invocat excepția de necompetență materială, solicitând încuviințarea probei cu expertiză tehnică evaluatore.

La termenul din data de 07.11.2008 instanța a încuviințat pârâților proba cu expertiza tehnică evaluatoare imobiliară, raportul de expertiză tehnică fiind întocmit de exp..

Prin sentința civilă nr.16944/19.12.2008, s-a admis excepția de necompetență materială, a fost omologat raportul de expertiză întocmit de exp. și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind reclamanții, în contradictoriu cu pârâții, și Municipiul B prin Primarul General în favoarea Tribunalului București.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță, a reținut față de valoarea de circulație a imobilului în litigiu, că în cauză sunt incidente prevederile art.2 pct1 lit. b Cod procedură civilă, astfel că a admis excepția de necompetență materială a instanței și în temeiul art.158 Cod procedură civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

a fost astfel înregistrată la data de 02.03.2009 la Tribunalul București - Secția a V-a Civilă sub nr-.

La rândul său, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, prin sentința civilă nr.570 din 16.04.2009 a admis excepția necompetenței soluționării cauzei și și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 1

Constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Curții de APEL BUCUREȘTI, în vederea soluționării conflictului.

A reținut tribunalul că pricina este de competența în primă instanță a judecătoriei, având în vedere, în primul rând, împrejurarea că obiectul acțiunii în revendicare îl formează exclusiv apartamentul, astfel cum se menționează în petitul acțiunii principale, iar nu și terenul de 109,88 mp, iar pe de altă parte, dacă s-ar aprecia că instanța a fost învestită cu judecarea acțiunii în revendicarea apartamentului și terenului aferent (teren ce este situat oricum sub construcție, nefiind individualizat ci reprezentând o cotă indiviză, a cărei valoare nu poate fi stabilită în mod distinct, ca și pentru o suprafață de teren liberă de construcții), Tribunalul a reținut că prezintă relevanță sub aspectul stabilirii competenței instanței învestite cu judecarea cererii, valoarea obiectului acesteia de la momentul învestirii (formulării cererii introductive), orice fluctuații ulterioare ale acestei valori nefiind de natură să determine schimbarea competenței instanței inițial sesizate. Or, așa cum s-a menționat în cele ce preced, conform art.112 pct.3 Codul d e procedură civilă, reclamanții și-au precizat valoarea obiectului cererii la suma de 110.000 lei, ce nu a fost contestată la acel moment de către pârâți și nici apreciată ca fiind derizorie, astfel încât să impună determinarea sa pe baza altor criterii obiective (raport de expertiză, valori orientative ale unor imobile similare furnizate de Camera Notarilor Publici).

În consecință, tribunalul a reținut, chiar și în condițiile relevării prin expertiza efectuată, a unei valori a imobilului revendicat mai mari de 500.000 lei, că se impunea în primul rând stabilirea acesteia prin raportare la data introducerii cererii, iar nu la momentul efectuării expertizei, interval în care valorile pe piața imobiliară au crescut semnificativ, și totodată, stabilirea valorii terenului aferent construcției, în măsura în care obiectul acțiunii este precizat în acest sens, cu observarea caracteristicilor sale, a faptului că nu poate fi evaluat ca și un teren liber de construcții, ci ca făcând obiectul unui drept de proprietate forțată și perpetuă, aflându-se sub construcția în cauză, aferent apartamentului revendicat.

În consecință, întrucât expertiza tehnică administrată nu poate fi privită ca relevantă pentru a stabili cu certitudine valoarea obiectului cererii, astfel încât tribunalul să se considere competent, după criteriul valoric, să judece cauza, luând în considerare ca și unic criteriu determinant, față de toate considerațiile anterioare, valoarea indicată de reclamanți prin cererea introductivă, anume 110.000 lei, tribunalul a concluzionat că, potrivit art.1 coroborat cu art.2 pct.b din Codul d e procedură civilă, competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține judecătoriei.

Curtea, soluționând conflictul negativ de competență în temeiul dispozițiilor art.22 din Codul d e procedură civilă stabilește că prezenta pricină este de competența tribunalului în primă instanță pentru următoarele considerente:

Prin acțiune, reclamanții au solicitat să se constate nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului fără număr situat în B-, corp B, parter, sector 1 și să fie obligați pârâții și să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie acest imobil, solicitând compararea titlurilor de proprietate, indicând ca și titlu de proprietate al autoarei lor contractul de vânzare - cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat sub nr.26838/29.12.1919 și transmis sub nr.11683/1919 care privește un imobil compus din teren în suprafață de 1018 mp. pe care se află patru corpuri de casă.

La termenul din data de 07.11.2008, în urma depunerii titlului de proprietate al pârâților, se invocă excepția de necompetență materială a judecătoriei tocmai în raport de faptul că în acest imobilapartamenteste inclusă și suprafața de 108 mp. teren situat sub construcție (fila 353 dosar nr- al Judecătoriei sectorului 1 B).

Prin obiecțiunile formulate la raportul de expertiză reclamanții contestă evaluarea terenului la suma de 890 E/mp. pentru faptul că acesta nu are o valoare distinctă, ci este încorporată în prețul apartamentului.

Prin urmare este cert că reclamanții au înțeles să revendice prin acțiune întreg imobilul ce a fost înstrăinat pârâților prin contractul de vânzare - cumpărare cu plata în rate nr.3630/06.07.2000 (fila 347 dosar - al Judecătoriei sectorului 1 B) în care este inclusă și suprafața de 108 mp. teren situat sub construcție.

Evaluarea făcută de reclamanți prin acțiune a fost contestată de către pârâți, astfel încât urmează a fi avută în vedere valoarea stabilită prin raportul de expertiză, respectiv 580.000 RON (372,894 RON teren și 207,106 RON construcție).

Așa fiind, în temeiul art.2 pct.1 lit.b Cod procedură civilă, competent să soluționeze cauza în primă instanță este Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții și ambii cu domiciliul în B,-, sector 1 și cu domiciliul ales în B,-, sector 2, și pe pârâții, ambii cu domiciliul în B,-, corp B, parter, sector 1 și cu domiciliul ales în B,-,.8,.2,.2,.41, sector 4 la avocat și MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL cu sediul în B,-, sector 5, în favoarea Tribunalului București.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 28.10.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.

Tehnodact.

Ex.11/13.11.2009

Președinte:Elena Vlad
Judecători:Elena Vlad

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Conflict de competență. Sentința 44/2009. Curtea de Apel Bucuresti