Conflict de competență. Sentința 6/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6/2009

Camera de consiliu din 18 iunie 2009

PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător

- - - grefier

Pe rol fiind pronunțarea asupra conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Oradea și Tribunalul Bihor, în ce privește soluționarea cererii formulată de reclamanta din O, str. -. -, nr.3, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI O cu sediul în O, P-ța. -, nr.1, jud. B, COMISIA DE RESTITUIRE A PROPRIETĂȚILOR ÎN BAZA LEGII 10/2001 - O, jud. B și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în B, sector 5,-, având ca obiect Legea 10/2001.

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 16 iunie 2009, mersul dezbaterilor fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru data de 18 iunie 2009, când:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra conflictului negativ de competență, de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 04.04.2008 pe rolul Judecătoriei Oradea, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Primarul municipiului O și Comisia de Restituire a Proprietății în baza Legii nr.10/2001, solicitând obligarea acestuia să-i emită dispoziție de recunoaștere a calității sale de persoană îndreptățită la măsuri compensatorii și să-i fie atribuită, prin compensare, o suprafață de teren, în locul terenului său care a fost preluat de Statul Român, întrucât cererea sa de retrocedare în natură nu a fost soluționată.

Prin cererea depusă la fila 23 - fond, reclamanta și-a modificat acțiunea în sensul că a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând a se constata pe baza unei expertize tehnice, valoarea de circulație a suprafeței de 609. teren intravilan, situat în O, str. - cel M, înscris în CF. nr.13999, nr. top. 29/3 și obligarea pârâtului de rândul 3, la plata despăgubirilor și dobânzilor legale.

În motivarea acestei precizări de acțiune, reclamanta a învederat că prin notificarea nr.150/2001, a solicitat acordarea de despăgubiri pentru terenul din litigiu, pe care s-au construit blocuri în anul 1970, iar prin Dispoziția nr.608/2006, i-a fost recunoscută calitatea de persoană îndreptățită, dosarul fiind înaintat Comisiei Centrale.

Prin sentința civilă nr.7159/7.11.2008, Judecătoria Oradeaa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, reținând incidența în speță a dispozițiilor art. 24 pct.8 din Legea nr.10/2001.

La rândul său, Tribunalul Bihor prin sentința civilă nr.204/19.05.2009 a declinat competența de soluționare a acțiunii la Judecătoria Oradea.

-se conflict negativ de competență între cele două instanțe, dosarul a fost înaintat Curții de APEL ORADEA spre a se pronunța în baza art. 22 alin. (2) Cod procedură civilă, cu regulator de competență.

În speță, reclamanta prin cererea introductivă de chemare în judecată, este adevărat că a solicitat obligarea pârâților de rândul 1 - 2 să emită dispoziție de recunoaștere a calității sale de persoană îndreptățită la măsuri compensatorii, însă această acțiune a fost modificată, în sensul că acesta a solicitat obligarea Statului Român la plata despăgubirilor ce se vor stabili în baza unei expertize de specialitate, cerere depusă în scris în fața Judecătoriei Oradea în ședința publică din 26 septembrie 2008.

De asemenea se mai reține că reclamanta a făcut mențiunea că, în favoarea sa a fost emisă Dispoziția nr. 608/2008 de către Primarul municipiului O, prin care i-a fost recunoscută calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, dispoziție care însă nu a fost atacată, ci, așa cum s-a arătat mai sus, conform modificării de acțiune, obiectul litigiului vizează acordarea de despăgubiri reprezentând valoarea de circulație a terenului preluat de stat, care a constituit proprietatea reclamantei.

Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr.10/2001 republicată și modificată, "Decizia sau după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".

Din cele relevate mai sus, rezultă cu prisosință că acest text de lege nu este incident în speța de față, motiv pentru care și ținând cont că potrivit art. 1 pct. (1) Cod procedură civilă, judecătoriile judecă "în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe", urmează ca în baza art. 22 raportat la art. 1 pct.1 Cod procedură civilă să stabilească competența de soluționare a prezentei acțiuni în favoarea Judecătoriei Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta, ulterior precizată, în favoarea Judecătoriei Oradea.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red.sentința: - /24.06.2009

Dact./25.06.2009

Ex.2

4 com./

1. reclamanta din O, str. -. -, nr.3, Cod poștal -, jud. B,

2. pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI O cu sediul în O, P-ța. -, nr.1, jud. B,

COMISIA DE RESTITUIRE A PROPRIETĂȚILOR ÎN BAZA LEGII 10/2001 - O, jud. B STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în B, sector 5,-

Președinte:Bocșe Elena
Judecători:Bocșe Elena, Popoviciu Liliana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Conflict de competență. Sentința 6/2009. Curtea de Apel Oradea