Conflict de competență. Decizia 7/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 7
Ședința publică de la 27 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paula Păun
JUDECĂTOR 2: Maria Cumpănașu
JUDECĂTOR 3: Sorin Drăguț
Grefier - -
Pe rol, judecarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Tg. J și Tribunalul Gorj privind acțiunea formulată de reclamanții AL., în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA COMUNEI, pârât CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. 5 Cod pr. civilă.
S-a făcut referatul cauzei.
Instanța, constatând dosarul în stare de soluționare a luat în examinare cauza de față.
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei Tg. J, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Primăria comunei și Consiliul Local, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora să-i retribuie pe perioada 01.09.2005 și până în prezent, pentru activitatea desfășurată în cadrul Comisiei Locale pentru aplicarea Legii nr.18/1991.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că, deși au prestat activități profesionale în cadrul Comisiei Locale pentru aplicarea Legii nr.18/1991, semnând acte specifice acestei comisii, nu au fost retribuiți pentru munca prestată în această instituție.
În ședința publică din 06 iunie 2007 instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Tg. J, în a soluționa prezenta cauză, apreciind că speța dedusă judecății se circumscrie sferei litigiilor de muncă, care potrivit art.2 lit. c din Cod pr. civil, se judecă în primă instanță de către tribunale, întrucât prin acțiune reclamanții au solicitat instanței obligarea pârâților la plata unor sume de bani pentru activitatea desfășurată în cadrul comisiei locale pentru aplicarea Legii nr.18/1991.
Prin sentința civilă nr.4106/6.06.2007 instanța a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă.
Prin sentința civilă nr.3925/7.12.2007 Secția contencios Administrativ a Tribunalului Gorja declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tg. J, pe considerentul că reclamanții neavând calitatea de funcționari publici, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Tg.
Prin sentința civilă nr.1425/27.02.2008, pronunțată de Judecătoria Tg. J în dosarul nr-, s-a constatat intervenit conflict negativ de competență între Judecătoria Tg. J și Tribunalul Gorj și s-a înaintat cauza Curții de APEL CRAIOVA, spre soluționare.
Examinând acțiunea introductivă, așa cum a fost motivată în fapt și în drept, se rețin următoarele:
Se constată că prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat obligarea pârâților să le achite indemnizația la care sunt îndreptățiți potrivit art. 117 din Legea nr.18/1991 retroactiv, cât și obligarea celor doi pârâți la plata aceleiași indemnizații cuvenite pentru viitor.
Potrivit art. 117 din Legea nr.18/1991, pe perioada cât funcționează comisiile locale, membrii acestora care nu sunt încadrați cu contract de muncă, primesc o indemnizație ce se va stabili prin regulamentul de aplicare a legii.
Prin HG nr.890/2005 de aprobarea Regulamentului de aplicare a legii fondului funciar, s-a prevăzut procedura de constituire a comisiilor, atribuțiile comisiilor, cât și modul de funcționare al acestora, dar nu s-a prevăzut procedura de plată a indemnizației prevăzute de art. 117 din Legea nr.18/1991.
Potrivit art. II din Legea nr.263/27.06.2006 reprezentanții foștilor proprietari, membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr.18/1991, beneficiază de o indemnizație echivalentă cu media sumelor reprezentând sporurile acordate celorlalți membrii ai comisiei, salariați ai instituțiilor publice, iar indemnizațiile vor fi asigurate de bugetul unității administrativ - teritoriale în care funcționează comisia.
Adoptarea bugetului local se face de către consiliul local, proiectul de buget fiind întocmit de către primar, primarul fiind coordonator principal de credite.
Se constată că indemnizația prevăzută de art. 117 din Legea nr.18/1991 este un drept al membrilor comisiilor de aplicare a Legii nr.18/1991, iar potrivit art.1 din Legea nr.544/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, de către o autoritate publică, se poate adresa instanței de contencios pentru recunoașterea dreptului și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Acțiunea reclamanților, deși este redactată în termeni impreciși, din cuprinsul acesteia rezultă că reclamanții solicită obligarea celor două autorități publice - Consiliul Local și Primarul - să emită actele de autoritate necesare, prin care să le recunoască dreptul la indemnizație și plata acestei indemnizații pentru participarea la ședințele comisiei de fond funciar.
Având în vedere aceste considerente, urmează a se stabili competența în favoarea Tribunalului Gorj - Secția de Contencios Administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanții Al., și în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA COMUNEI, pârât CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, în favoarea Tribunalului Gorj - Secția Comercială și Contencios Administrativ.
Cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Judec.-
Tehn./2 ex.
03.04.2008
Președinte:Paula PăunJudecători:Paula Păun, Maria Cumpănașu, Sorin Drăguț