Conflict de competență. Sentința 795/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 6186/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 795
Ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență, ivit între Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și Tribunalul Ialomița, în cauza ce privește pe FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ COMERCIAL BUCUREȘTI în calitate de reprezentant al reclamanților:, Ț, G, -, G, -, A, -., G, -, -. C, -., C, A, G, -., -., G, G, C, -. A, -., G, C, G, -., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA, având ca obiect - drepturi bănești.
Fără citare părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4063/14.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale admis excepția de necompetență teritorială exclusivă a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de Federația Națională Feroviară Comercial București în calitate de reprezentant al reclamanților:, Ț, G, -, G, -, A, -., G, -, -. C, -., C, A, G, -., -., G, G, C, -. A, -., G, C, G, -., în contradictoriu cu Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA în favoarea Tribunalului Ialomița.
În considerente a reținut că în conformitate cu prevederile art.284 din Codul muncii, cererile având ca obiect soluționarea conflictelor de muncă sunt de competența instanței competente material de la domiciliul sau reședința reclamantului.
Art. 284 din Codul muncii prevede în alin. 1 că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă. Aceeași dispoziție legală, în alin. 2, stabilește că cererile referitoare la asemenea litigii se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, abrogând atât implicit cât și expres, potrivit art. 298 alin. 2 teza finală din Codul muncii, ca dispoziții contrare acestuia, prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999 care stabileau competența de soluționare a conflictelor de drepturi în favoarea instanțelor judecătorești în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.
Sub aspectul competenței materiale, competența soluționării cauzelor având ca obiect litigii de muncă aparține tribunalelor, potrivit prevederilor art. 2 pct.l lit. c) din Codul d e procedură civilă.
În vederea determinării competenței teritoriale exclusive, Legea a prevăzut două criterii alternative de stabilire a competenței, în sensul că reclamantul are alegerea între competența domiciliului sau reședinței, iar în cazul persoanelor juridice competența este atrasă de localitatea în care se află sediul acestora.
Or, din analiza cererii de chemare în judecată s-a constatat faptul că reclamant în prezenta cauză nu este FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ COMERCIALĂ, ci aceasta a formulat cererea în calitate de reprezentant legal al membrilor de sindicat indicați în listele aflate la dosarul cauzei, arătând prin precizările depuse la dosar că acționează în numele și pentru membrii săi de sindicat, în temeiul art. 28 din Legea nr. 54/2003.
Potrivit prevederilor art. 28 din Legea nr. 54/2003, a sindicatelor, "Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.
În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată.
Tribunalul a mai reținut și prevederile art. 67 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care "părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar", coroborate cu cele ale art. 70 din codul d e procedură civilă, din a cărui interpretare rezultă faptul că dreptul de reprezentare poate să izvorască din mandat (procură dată unui terț sau unui avocat) sau din lege.
Atât prevederea din norma specială (art. 28 din Legea nr. 54/2003) cât și codul d e procedură civilă, în art. 69, referindu-se la drepturile de dispoziție ale părților (renunțarea la judecată, tranzacția), au în vedere pe titularul drepturilor procesuale, respectiv pe titularii drepturilor ce decurg din legislația muncii, ceea ce presupune că întotdeauna, indiferent că dreptul de reprezentare izvorăște din lege sau este convențional, reclamant și titular al drepturilor procesuale și al drepturilor deduse judecății este cel reprezentat, iar nu persoana reprezentantului.
De altfel, chiar textul art. 28 din Legea nr. 54/2003, a sindicatelor, referindu-se la exercițiul dreptului de chemare în judecată și la actele de dispoziție, folosește expresiile "din partea celor în cauză" ( mandantul) și "cel în cauză", expresii din care rezultă indubitabil că în cauză calitatea de reclamanți o au membrii de sindicat, iar nu organizațiile sindicale ce acționează în numele membrilor lor.
În realitate, în cazul dat, organizația sindicală nu este ea însăși parte reclamantă în cauză, întrucât nu sunt în discuție drepturile sale ci drepturile membrilor săi de sindicat, context în care titularii dreptului subiectiv, cât și ai dreptului la acțiune sunt salariații, iar organizațiile sindicale au doar calitatea de reprezentanți ai părților reclamante, cu singura diferență că în acest caz dreptul de reprezentare izvorăște din lege.
Or, indiferent de natura sau izvorul reprezentării, din convenție, lege sau dispoziție judecătorească, în cazul competenței instanței, atunci când aceasta este atrasă de domiciliul părților, se are în vedere întotdeauna domiciliul părții reprezentate, iar nu a reprezentantului, textele din codul d e procedură civilă și din legile speciale care instituie norme de competență referindu-se la domiciliul pârâtului sau reclamantului după caz, reprezentanții părților neputând determina instanța competentă.
În acest context, cum în cazul de față reclamanții sunt membri de sindicat, salariați în calitate de personal contractual în cadrul REGIONALEI CFR I, persoane care lucrează și au domiciliul după caz reședința în raza teritorială a Tribunalului Ialomița, rezultă faptul că în cauză, competența de soluționare a litigiului dedus judecății aparține Tribunalului Ialomița, ca instanță de la domiciliul/reședința reclamanților.
Întrucât normele de competență în discuție instituie o competență teritorială exclusivă de la care nici părțile și nici instanța nu ar putea deroga, Tribunalul, văzând și dispozițiile art. 158 alin. 3 și art. 159 alin. 3 Cod procedură civilă, a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița, instanța de la domiciliul reclamantului competentă teritorial pentru soluționarea cauzei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 864/F/22.09.2009, Tribunalul Ialomițaa reținut că la data de 31.08.2009, pârâta Compania Națională Ferate CFR SA Bad epus întâmpinare prin care a ridicat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Ialomița și excepția prescrierii dreptului material la acțiune al reclamantei pentru pretențiile aferente anului 2005.
În condițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul, verificându-și competența față de dispozițiile art. 284 alin.2 din Codul muncii, consideră că aceasta aparține Tribunalului București.
Astfel, potrivit art. 284 alin. 1 Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă.
2 din același act normativ stabilește că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.
În atare situație, față de faptul că sediul reclamantei FEDERAȚIA NAȚIONALA FEROVIARA COMERCIAL (C) B este în B, de Nord nr. 1-3 poarta A sector 1, considerat ca întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Ialomița ridicată de pârâta Compania Națională Ferate CFR SA B prin întâmpinare și a declinat competența în favoarea Tribunalului București.
Prin urmare, constatându-se că în cauză, potrivit art.20 pct.2 Cod procedură civilă, s-a ivit un conflict negativ de competență, a suspendat din oficiu orice altă procedură și pentru soluționarea acestui conflict, în baza art.21 și art. 22 alin.2 Cod procedură civilă, a înaintat dosarul Curții de Apel București, în drept să hotărască asupra conflictului, după ce prezenta hotărâre va rămâne irevocabilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a-VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și asigurări Sociale sub nr-.
Cercetând conflictul negativ de competență ivit, Curtea reține că, astfel cum a argumentat Tribunalul București, calitatea de reclamanți revine membrilor de sindicat reprezentați de, iar nu acesteia din urmă, care nu reclamă un drept propriu și nu stă în judecată în nume propriu, în calitate de titular al dreptului pretins, ci în calitate de reprezentant al angajaților, în baza mandatului tacit prevăzut de art. 28 din Legea nr. 54/2003 ori a celui expres reglementat de art. 222 din Codul muncii.
Independent de natura împuternicirii organizației sindicale, legală ori convențională, esențial pentru determinarea competenței teritoriale, de ordine publică, este faptul că aceasta nu are calitatea de reclamant, ci de reprezentant al reclamanților, membri de sindicat, aceștia pretinzându-se titulari ai dreptului solicitat, în persoana cărora se și produc efectele hotărârii.
Or, reclamanții au toți domiciliul în județul I, situație în care, în aplicarea art. 284 alin. 2. pr. civ. și procedând conform art. 22 alin. 5. pr. civ. va soluționa conflictul negativ, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 22 alin. 5. pr. civ. stabilește competența de soluționare a acțiunii formulate de FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ COMERCIAL BUCUREȘTI în calitate de reprezentant al reclamanților:, Ț, G, -, G, -, A, -., G, -, -. C, -., C, A, G, -., -., G, G, C, -. A, -., G, C, G, -., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA, în favoarea Tribunalului Ialomița.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică azi 26.10.2009.
PREȘEDINTE,
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 EX./28.10.2009
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie
