Conflict de competență. Sentința 8/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (2480/2009)
Completul 5
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8
Ședința din Camera de Consiliu de la 21.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Singh
GREFIER - I -
Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul București - Secția a V-a civilă și Judecătoria Sectorului 3 B, în cauza privind pe reclamanta PRIMĂRIA COMUNEI în contradictoriu cu petenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
are ca obiect - conflict negativ de competentă.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 14.01.2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea în vederea deliberării, a amânat pronunțarea cauzei la 21.01.2010, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra conflictului de competență cu care a fost sesizată, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 852 din 15 iunie 2009 Tribunalul București - Secția a Va Civilă a admis excepția de necompetență materială a Tribunalul București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecatoriei Sectorului 3
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
În baza dispozițiilor art. 137 Cod de procedură civilă, instanta de fond s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor invocate, excepția de necompetență materială și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.
Cu privirea la prima exceptie invocată tribunalul a reținut că în prezenta cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 24 din Lege nr. 10/2001, în sensul că terțele persoane nu au deschisă calea contestației îndreptată împotriva dispoziției sau a deciziei de restituire în natură a imobilului preluat abuziv de către stat în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
De asemenea, nici dispozițiile art. 2 Cod de procedură civilă, nici dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu reglementează competența tribunalului pentru judecarea în primă instanță a acțiunilor prin care se solicită de către terțele persoane anularea deciziei sau a dispoziției primarului.
Această interpretare este cu atât mai mult justificată cu cât, în raport cu actuala reglementare a art. 24 alin. 31, introdus prin Legea nr. 247/2005, conform căruia numai persoana care se pretinde îndreptățită la restituirea în natură a unui imobil ce face obiectul de reglementare al legii speciale poate contesta dispoziția de respingere a notificării la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul unității deținătoare.
Tribunalul a reținut că terțelor persoane, care atacă astfel de acte administrative, nu li se poate îngrădi accesul liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituție, prin negarea dreptului de a ataca în justiție astfel de acre.
În acest context, indiferent de modul în care este intitulată cererea, potrivit dispozițiilor art. 84 Cod de procedură civilă, instanțele de judecată au obligația să interpreteze în mod adecvat cererea de chemare în judecată, potrivit cu scopul urmărit prin promovarea acțiunii, în speță cererea reprezentând o acțiune de drept comun, formulată potrivit dispozițiilor art. 109 alin. 1 și 112 Cod de procedură civilă.
În raport de interpretarea adecvată a cererii de chemare în judecată potrivit scopului urmărit de către părți, tribunalul a învederat faptul că o interpretare realistă și neformală a prevederilor art. 84 Cod de procedură civilă impun lărgirea cadrului procesual pasiv în sensul chemării în judecată în calitate de pârât a beneficiarului dispoziției atacate, respectiv a numitului, cu domiciliul în B,-,. 20,. 1, sectorul 3, în favoarea căruia au fost edictate normele de competență teritorială prevăzute de art. 5 Cod de procedură civilă.
Însă, având în vedere faptul că potrivit art. 105 alin. 1 Cod de procedură civilă actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule, tribunalul nu a putut pune în discuția părților lărgirea cadrului procesual pasiv în sensul menționat anterior, însă nici nu poate de eficiența juridică a unei cereri prin care s-a solicitat atacarea unui act administrativ cu caracter civil, fără ca această anulare să fie judecată în contradictoriu cu beneficiarul actului atacat.
În aceste condiții soluționarea cauzei în condițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului presupune lărgirea cadrului procesual pasiv sub aspectul menționat anterior, însă această modificare a cadrului procesual pasiv nu s-a putut face decât în fața unei instanțe competente să judece cererea reclamantei, iar nu în fața unei instanțe necompetente din punct de vedere material.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 Cod de procedură civilă, judecătoriile soluționează în primă instanță "toate cererile și procesele, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe".
Textul instituie regula jurisdicției de drept comun în favoarea judecătoriilor, ceea ce conduce la concluzia că restrângerea competenței de atribuțiune a judecătoriilor trebuie să fie expresă și limitativă. Normele de competență fiind de strictă interpretare, rezultă că, în măsura în care Codul d e procedură civilă sau legile speciale nu prevăd în mod expres competența materială a altei instanțe pentru soluționarea în primă instanță a unei anumite cereri, competența revine judecătoriei.
În prezenta cauză, nici dispozițiile art. 2 Cod de procedură civilă și nici dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu reglementează competența tribunalului pentru judecarea acțiunilor directe formulate de terțele persoane împotriva dispoziției de restituire în natură, examinată conform art. 23 din Legea nr. 10/2001 ca și titlu de proprietate, împrejurare în care tribunalul a constatat că, în temeiul art. 1 Cod de procedură civilă, competența soluționării cauzei în primă instanță revine judecătoriei.
Reținând competența de soluționarea a cauzei în raport cu prevederile art. 1 Cod de procedură civilă potrivit căruia judecătoriile judecă în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe, tribunalul a făcut aplicarea art. 5 Cod de procedură civilă și a declinat competența de soluționare a cauzei, potrivit celor menționate anterior, în favoarea judecătoriei d e la domiciliul beneficiarului actului administrativ atacat, respectiv Judecătoriei Sectorului 3
Cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B, care verificându-și legala investirea sub aspectul competenței materiale a admis la rândul său, prin sentința civilă nr. 10801 din 21 octombrie 2009 excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Tribunalului București - Secția de contencios Administrativ și Fiscal. Totodată s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și dosarul a fost înaintat la Curtea de Apel B pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a ajunge la această soluție, Judecătoria Sectorului 3 Bar eținut următoarele:
Obiectul prezentei acțiuni, în funcție de care s-a analizat competența, îl constituie anularea parțială a Deciziei nr. 34 din 16 februarie 2009, pronunțata de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, respectiv anularea art. 3 și 4 din decizia mai sus-menționată.
Prin aceste articole, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a hotărât declinarea competentei de soluționare a notificării cu privire la casa de locuit și ghețărie și a diferenței de teren de 3.629 mp. în favoarea reclamantei Primăria.
Potrivit art. 137 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanța s-a pronunța cu precădere asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac de prisos cercetarea, în tot sau în parte, a fondului pricinii.
În baza art. 10 alin. 1 teza 1 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 3 B, față de cererea având ca obiect anularea art. 3 și 4 din Decizia nr. 34 din 16 februarie 2009, emisă de pârâtă și a declinat competența de soluționare a acestei cereri în favoarea Tribunalului București - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.
Pentru a decide astfel, instanța a avut în vedere următoarele:
În conformitate cu art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ -, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".
Întrucât reclamanta a solicitat anularea acelei dispoziții, care reprezintă un act administrativ, în conformitate cu dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, fiind "un act unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, care dă naștere unor raporturi juridice", instanța consideră că, din punct de vedere al competenței, în raport de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, această cerere se circumscrie dispozițiilor art. 10 alin. 1 teza 1 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 10 alin. 1 din actul normativ mai sus-menționat, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, - se soluționează în fond de către tribunalele administrativ -fiscale".
În concluzie, în baza art. 158 raportat la art. 159 pct. 2 coroborat cu art. 10 alin. 1 teza 1 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 3 B și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.
Instanța a apreciat că, în condițiile în care beneficiarul actului nu este parte a acestui proces, nu s-a putut reține susținerea tribunalului în sensul stabilirii competenței în favoarea instanței de la domiciliul acestuia.
Pe de altă parte, instanța nu poate largi cadrul procesual pasiv prin introducerea în cauză a beneficiarului actului, așa cum s-a arătat în considerentele sentinței civile nr. 852 din 15 iunie 2009 Tribunalului București - Secția a Va Civilă, deoarece în caz contrar, s-ar încălca principiul disponibilității, care guvernează procesul civil, precum și dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod de procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, și examinând conflictul de competență prin prisma prevederilor legale, Curtea constată următoarele:
Obiectul litigiului îl reprezintă o "contestație" formulată împotriva deciziei nr. 34/2009 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului ( prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul moară alcătuit din teren în suprafață de 2.303,47 mp. și construcția aflată pe acest teren, și pentru utilajele aferente morii, iar pentru construcțiile demolate s-a declinat competența de soluționare în favoarea Primăriei comunei ) de către o terță persoană și nu de către beneficiarul deciziei. Reclamantul în prezenta cauză este chiar Primăria comunei care critică, din perspectiva prevederilor Legii nr. 10/2001, soluția de declinare a competenței pentru soluționarea notificării sub aspectul construcțiilor revendicate, dar în prezent demolate. In susținerea acțiunii promovate, reclamanta a arătat că, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a considerat casa de locuit și ghetăria ( care se aflau pe teren la momentul preluării abuzive) ca fiind demolate, în condițiile în care petentul notificator învederează că aceste construcții există, dar se află într-o stare avansată de degradare ceea ce ar atrage tot competența pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pentru propunerea acordării de despăgubiri, ce se vor calcula de Comisia Centrală, în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 247/2005 - Titlul VII.
Prevederile Legii nr. 10/2001 reglementează în art. 26, posibilitatea persoanei îndreptățite ( și care a formulat notificarea) să conteste în instanță legalitatea și temeinicia deciziei sau dispoziției emisă de instituția deținătoare sau instituția investită cu soluționarea notificării. În cauza de față, particularitatea acesteia este dată de calitatea părții reclamante, care nu este petentul - notificator ci o terță persoană.
Textul de lege sus-menționat stabilește pentru soluționarea contestației formulate de persoana îndreptățită, competența secției civile a tribunalului în a cărei rază teritorială se află sediul unității deținătoare sau al instituției investite cu rezolvarea notificării. Deși se contestă legalitatea unui act administrativ, legiuitorul a înțeles să dea prevalență efectelor de drept substanțial ale acestui act juridic care sunt esențialmente civile, stabilind astfel competența de soluționare a contestației în favoarea instanței civile. O astfel de interpretare a prevederilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 a fost validată în instanța supremă în decizia nr. 20/2007 pronunțată într-un recurs în interesul legii.
Prin această deciziei, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat ca în competența secției civile a tribunalelor intră atât soluționarea contestațiilor formulate în temeiul dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 cât și soluționarea pe fond a notificărilor depuse de persoanele îndreptățite în condițiile în care unitatea deținătoare a refuzat nejustificat să răspundă la notificarea cu care a fost investită.
Pentru identitatea de rațiune, Curtea apreciază că și în cauza de față trebuie recunoscută competența de soluționare a acțiunii formulate de Primăria în favoarea secției civile a Tribunalului București, având în vedere persoana reclamantului (instituția în favoarea căreia s-a declinat competența de soluționare a notificării sub aspectul acordării măsurilor reparatorii pentru construcțiile demolate) și faptul că se critică decizia emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului sub aspectul aplicării prevederilor Legii nr. 10/2001.
Nu se poate considera că natura de act administrativ a deciziei emise de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului ar atrage competența secției de contencios administrativ a tribunalului, în condițiile în care, așa cum am arătat în cele ce preced, legiuitorul a dat eficiență naturii civile a efectelor produse de dispoziția sau decizia emisă de unitatea deținătoare și a acordat competență de soluționare a contestației formulate de persoana îndreptățită notificatoare instanței civile. Simplul fapt că, față de ipoteza prevederilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 (potrivit căruia contestația este formulată de către petentul - notificator) în speța dedusă judecății în cauza de față, partea reclamantă este o altă persoană decât ceea îndreptățită la măsurii reparatorii, nu este de natură să afecteze caracterul esențialmente civil al efectelor produse de decizia emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și pe cale de consecință să conducă la o altă concluzie.
De asemenea, nu se poate considera, nici faptul că, în speța de față, competența ar trebui să revină judecătoriei (ca instanță de drept comun) cu plenitudinea de jurisdicție în ceea ce privește judecata în primă instanță. Având în vedere că partea reclamantă este chiar o instituție administrativă, cu competența în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001 pentru acordarea măsurilor reparatorii (faza administrativă) precum și faptul că prin acțiunea promovată se urmărește cenzurarea deciziei pronuntate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului strict din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 10/2001, Curtea apreciază că, pentru soluționarea cauzei, competența nu poate fi recunoscută decat în favoarea Tribunalului București - secția civilă.
Pentru toate aceste considerente, văzând dispozițiile art. 22 Cod de procedură civilă, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește instanța competentă pentru soluționarea în primă instanță a cauzei privind pe reclamanta Primăria comunei cu sediul în, județul C în contradictoriu cu petenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului cu sediul în B,- - 11, sector 1, ca fiind Tribunalul București - Secția Civilă.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 ianuarie 2010.
Președinte, Grefier,
I
Red.
Tehnodact.
4ex./02 03 2010
Președinte:Ioana SinghJudecători:Ioana Singh
