Constatare nulitate absolută contract de muncă. Decizia 10395/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10395
Ședința din Camera de Consiliu de la 28 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
JUDECĂTOR 3: Doina Vișan
Grefier - -
***************
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 25 2008, privind recursul declarat de reclamant, împotriva sentinței civile nr. 156 din 28.01.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimat pârât Spitalul Municipal M, având ca obiect constatare nulitate absolută contract de muncă.
Procedura de citare este legal îndeplinită fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie și când pentru a da posibilitatea apărătorului al recurentului reclamant de a pune concluzii scrise, instanța în conformitate cu prevederile art. 146 și art. 260 pr.civ a amânat pronunțarea la data de 28 2008.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 156 din 28 ianuarie 2008 a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Municipal
Prin considerente s- reținut că potrivit textelor de lege enumerate, atât la momentul încheierii actului adițional, cât și ulterior, rezidențiatul reprezentat o formă de pregătire profesională, prin contractul individual de muncă încheiat între părți, unitatea sanitară obligându-se să suporte cheltuielile pentru pregătirea de specialitate a medicului rezident și să mențină postul vacant pentru întreaga perioadă a stagiului.
Faptul că este obligat la plata sumelor solicitate nu reprezintă o îngrădire dreptului la muncă, deoarece angajatul are libertatea de renunța la locul de muncă, dar cu suportarea obligației de reparare a prejudiciului.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că a fost înlăturată apărarea în sensul că OUG nr. 259/2000 a fost respinsă prin Legea nr. 605/2001, nemaiproducându-se efecte juridice, toate actele încheiate în baza acestei ordonanțe fiind anulate.
adăugat existența viciului de consimțământ la data încheierii actului adițional, deoarece aceasta a fost semnat sub imperiul amenințării cu anularea confirmării la rezidențiat.
De asemenea, sumele pe care reclamantul solicită a fi plătite, nu au fost încasate, neexistând astfel obligație de restituire.
Recursul este fondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că motivele invocate impun admiterea acțiunii, având în vedere următoarele:
La data încheierii contractului de muncă și actului adițional, erau în vigoare dispozițiile vechiului cod al muncii, Legea nr. 10/1972, care, la art. 18 prevedea că "este interzisă orice tranzacție care să limiteze drepturile persoanelor angajate recunoscute de lege".
Clauza penală înscrisă în actul adițional încalcă astfel normele de dreptul muncii, care generau această disciplină, reglementat de Codul Muncii, care interzice înscrierea unor clauze penale într-un contract de muncă.
Conform art. 69 Cod civil, convenția din actul adițional nu poate fi reținută ca legal deoarece, potrivit temeiului de lege de mai sus, numai convențiile legal încheiate au putere de lege între părți.
Ceea ce este esențial îl reprezintă aspectul că Ordonanțe nr. 259/2000, reținută în argumentarea instanței de fond, a fost respinsă și nu abrogată prin Legea nr. 605/2001 astfel încât toate actele încheiate în baza acesteia au fost anulate.
Pe de altă parte, actul adițional dispune, la pct. 2, că pârâtul va restitui o sumă echivalentă cu 36 de salarii medii pe economie, acest text neregăsindu-se în dispozițiile art. 102-107 Codul Muncii, nefiind întrunite condițiile răspunderii materiale, deoarece aceasta nu încasat nici-o sumă de bani fără drept.
Anterior încheierii actului adițional, Ministerul Sănătății a comunicat prin adresa nr. 5640 din 21 martie 2000, că în cazul refuzului de a-și asuma respective obligații se va anula confirmarea în rezidențiat și i se va desface contractul de muncă medicului rezident, existând astfel temerea și implicit viciul de consimțământ.
Un alt aspect îl reprezintă și faptul că raporturile contractuale dintre părți au încetat prin acordul acestora conform art. 55 lit."b" din Codul Muncii, astfel clauza penală înscrisă în actul adițional nu mai poate produce efecte juridice.
Față de toate aspectele menționate mai sus, instanța constată că actul adițional din prezenta cauză a fost încheiat cu încălcarea textelor de lege enumerate mai sus și ale dreptului constituțional privind libertatea muncii, impunându-se astfel constatarea nulității absolute a acestuia.
In consecință, în baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, va fi admis recursul, modificată sentința în sensul admiterii acțiunii și constatării nulității actului adițional nr. 12 din 1 februarie 2001, încheiat între reclamant și pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 156 din 28.01.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimat pârât Spitalul Municipal M, având ca obiect constatare nulitate absolută contract de muncă.
Modifică sentința în sensul că admite acțiunea reclamantului.
Constată nulitatea actului adițional nr. 12 din 01 februarie 2001 încheiat între reclamant și pârât.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
2 ex/12.12.2008
fond:
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Doina Vișan
