Constatare nulitate absolută contract de muncă. Decizia 1391/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1391/
Ședința publică din 26 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC SRL, cu sediul în M-C,-/B/9, județul H, împotriva sentinței civile nr. 1543 din 26 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. 636/-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat: pentru pârâta recurentă SC SRL, administratorul, pentru reclamantul intimat lipsă, av..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat în termenul prevăzut de lege, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, după care;
Reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar note de ședință, care se comunică reprezentantului pârâtei recurente.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei susține recursul așa cum este motivat în scris, solicită admiterea lui, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată. Subliniază faptul că reclamantul intimat a lipsit de la locul de muncă nemotivat în repetate rânduri, nu a înaintat nici un înscris care să poată fi considerat ca o demisie.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, conform motivelor învederate în notele de ședință depuse la dosar, cu obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată. Susține faptul că reclamantul intimat și-a dat demisia și de aceea nu s-a mai prezentat la serviciu.
CURTEA,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 2 mai 2006 la Tibunalul H reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta SRL, cu sediul în MCc onstatarea suspendării unilaterale de către pârâtă a contractului de muncă nr. 10/81916, încheiat de părți la 19 august 2002, constatarea încetării contractului individual de muncă menționat ca urmare a demisiei, repunerea părților în situația anterioară încheierii respectivului contract și restituirea carnetului de muncă reținut abuziv de pârâtă. De asemenea, reclamantul a solicitat să se constate stinsă datoria sa către pârâtă rezultată din dispozițiile de plată nr. 176, 180, 183, 185, 186, 190-195, 199, emise în perioada 1 octombrie 2003 - 2 decembrie 2003, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 101.650.000 lei vechi, reprezentând datorie compensată, certă, lichidă și exigibilă.
Pârâta a formulat cerere reconvențională și a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 3.235,80 Euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de reclamant.
Prin sentința civilă nr. 4089 din 30 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 2540/2006 s-au respins atât acțiunea principală formulată de reclamant, cât și cererea reconvențională formulată de pârâtă.
Prin decizia nr. 428/R/17 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Târgu -M, Secția Civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, s-a admis recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile sus-menționate, dispunându-se casarea parțială a sentinței atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Harghita, în ceea ce privește acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei ""SRL M C, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate. Prin aceeași decizie s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta-reclamantă reconvențională "" SRL împotriva aceleiași sentințe.
Din considerentele deciziei instanței de recurs rezultă că măsura casării a vizat doar modul de soluționare a acțiunii principale, instanța de recurs reținând că instanța de fond nu a analizat nici legalitatea suspendării contractului de muncă al reclamantului, nici încetarea acestuia, raportat la cererile formulate de reclamant și adresate pârâtei, context în care s-a dispus ca aceste aspecte să fie analizate în rejudecare. De asemenea, s-a reținut că în rejudecare se impune a se verifica aspectele privind compensarea solicitată, și suplimentarea probatoriului administrat cu privire la această măsură.
Prin sentința civilă nr. 2785 din 7 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Harghita, Secția civilă în dosarul nr- în urma rejudecării cauzei, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei SRL M
Prin decizia civilă nr. 138/R/13 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Târgu -M, Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, s-a admis recursul declarat de reclamant împotriva sentinței sus-menționate, casând integral sentința atacată și dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Harghita.
Instanța de recurs a reținut că instanța de fond, cu ocazia rejudecării nu s-a conformat dispozițiilor din decizia de casare în sensul că nu s-au clarificat aspectele la care s-a făcut referire în decizia de casare.
În rejudecare, reclamantul a solicitat disjungerea capetelor de cerere referitoare la constatarea nulității suspendării unilaterale de către pârâtă a contractului de muncă, constatarea încetării contractului individual de muncă nr. 10/81916 prin demisie și restituirea carnetului de muncă de capătul de cerere care viza constatarea stingerii prin compensație a datoriei sale către pârâtă în sumă de 156.800.000 lei.
Cererea de disjungere formulată de reclamant a fost admisă, instanța de fond constatând că petitele din cererea reclamantului ce vizau raporturile juridice de muncă sunt în stare de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1543 din 26 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea reclamantului, formulată împotriva pârâtei "" SRL, constatând că raporturile juridice de muncă existente între părți au încetat la data de 31 martie 2004, ca urmare a demisiei reclamantului. S-a respins cererea reclamantului de eliberare a carnetului său de muncă. Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta SRL, cu sediul în M C și a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii tuturor capetelor de cerere din acțiunea formulată de reclamant și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță și în recurs.
În motivarea recursului, s-a arătat că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond a interpretat eronat actul de la fila 34 din dosarul de fond, ajungând la concluzia că acel act constituie demisia reclamantului. Pârâta a susținut că actul respectiv poate fi considerat doar o corespondență purtată între părți și nicidecum un act care produce consecința demisiei, deoarece este intitulat "notă finală de conciliere" și nu "demisie", iar în acel act se fac referiri la aspecte legate de relația de muncă dintre reclamant și pârâtă. Pe de altă parte, prin actul în discuție reclamantul a pus în vedere faptul că în situația în care doleanțele lui nu vor fi îndeplinite va demisiona, cea ce denotă faptul că nu și-a manifestat intenția fermă de a demisiona.
S-a mai susținut că instanța a interpretat greșit legea când a reținut că doar este cel care în conformitate cu art. 51 lit. g din Codul muncii avea inițiativa de a cere suspendarea contractului de muncă, întrucât din formularea textului legal rezultă că inițiativa se consideră însă și absența nemotivată, fără vreun alt demers, astfel că pârâta a luat act de absențele nemotivate și a adus la cunoștința ITM H motivul de suspendare.
Pe de altă parte, chiar în situația în care reclamantul ar fi demisionat, trebuia să se prezinte la serviciu în perioada de preaviz, iar neprezentarea constituie iarăși un motiv de suspendare.
De asemenea, instanța a reținut greșit că pârâta putea desface contractul de muncă al salariatului pe cale disciplinară, pentru absențe nemotivate întrucât aceasta este o măsură mult mai gravă decât aceea a suspendării de care pârâta a luat act.
Reclamantul s-a opus admiterii recursului.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și în raport de prevederile art. 304/1 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține următoarele:
Reclamantul a fost angajatul pârâtei SRL, cu sediul în M C, raporturile de muncă fiind stabilite în baza contractului individual de muncă nr. 10/81916 din 19 august 2002.
Din actele dosarului nr. 2540/2006 al Tribunalului Harghita rezultă că la începutul anului 2004 reclamantul și-a manifestat intenția de a demisiona de la societatea pârâtă. În acest sens reclamantul a înaintat un înscris intitulat "referat", datat 19 ianuarie 2004 (fila 113 dosar nr. 2540/2006 al Tribunalului Harghita ), prin care a arătat că în situația în care nu vor fi clarificate statutul său și drepturile salariale, acesta reprezintă preavizul său pentru desfacerea contractului de muncă. Printr-un alt înscris intitulat "răspuns la nota dvs. din 21 ianuarie 2004" (fila 114 dosar nr. 2540/2006 al Tribunalului Harghita ) înregistrat la SRL la 13 februarie 2004 reclamantul a menționat că solicită desfacerea contractului de muncă din inițiativa sa, acest înscris reprezentând o revenire la referatul din 19 ianuarie 2004.
Societatea pârâtă a refuzat să ia act de cererea reclamantului și a apreciat că în condițiile în care reclamantul nu s-a mai prezentat la locul de muncă, în temeiul art. 51 lit. g din Codul muncii, în vigoare la acea dată, contractul de muncă este suspendat datorită absențelor nemotivate.
În această situație, reclamantul a trimis societății pârâte prin, scrisoare recomandată, un alt înscris intitulat "notă finală de conciliere" (fila 10 dosar nr. 2540/2006 al Tribunalului Harghita ), solicitând să se ia act de demisia lui și în consecință să se emită decizie de desfacere a contractului de muncă din inițiativa salariatului până la data de 31 martie 2004. Societatea pârâtă nu a dat curs nici acestei cereri, apreciind în continuare că sunt incidente prevederile art. 51 lit. g din Codul muncii și în consecință contractul de muncă este suspendat pentru absențe nemotivate.
Conform prevederilor art. 79 alin. 1 din Codul muncii, prin demisie se înțelege actul unilateral de voință a salariatului, care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.
Demisia reprezintă desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa salariatului și în acest caz manifestarea de voință a salariatului în sensul încetării raporturilor de muncă trebuie să fie fermă și neechivocă.
În speță, prin înscrisurile depuse de reclamant la societatea pârâtă, acesta și-a manifestat intenția de a înceta raporturile de muncă și în aceste condiții este nejustificată opoziția pârâtei de a da curs cererii reclamantului, cu atât mai mult cu cât, fiind vorba de un act unilateral de voință al salariatului, nu este necesară aprobarea acestuia.
Chiar dacă s-ar aprecia că în cazul primelor două înscrisuri înaintate de reclamant, intenția de a demisiona nu a fost clară, prin ultimul înscris reclamantul a precizat expres că solicită "desfacerea contractului de muncă din inițiativa sa" și să se emită decizie în acest sens până la 31 martie 2004. Menționarea expresă în cererea formulată a acestei solicitări exprimă fără echivoc intenția reclamantului de a înceta raporturile de muncă cu pârâta.
După cum s-a mai precizat, pârâta s-a prevalat de prevederile art. 51 lit. g din Codul muncii, care au fost în vigoare până în anul 2005, când au fost abrogate prin OUG nr. 65/2005 și care prevedeau că poate fi suspendat contractul de muncă din inițiativa salariatului în caz de absențe nemotivate. În temeiul acestor prevederi legale și în contextul în care reclamantul nu s-a mai prezentat la locul de muncă, pârâta a apreciat că este suspendat contractul de muncă.
Suspendarea prevăzută de art. 51 lit. g din Codul muncii reprezenta, astfel cum a reținut și instanța de fond, un caz de suspendare a contractului individual de muncă din inițiativa salariatului. Chiar dacă se reține că primele două manifestări de voință nu au fost clare, în condițiile în care prin înscrisurile din luna martie 2004 expediat societății pârâte, prin scrisoare recomandată, reclamantul a solicitat ferm să se ia act de demisia sa, în mod nejustificat se susține că ar opera și în prezent suspendarea contractului de muncă. Fiind vorba de un caz de suspendare din inițiativa salariatului, chiar dacă reclamantul a lipsit de la locul de muncă, suspendarea a încetat în momentul în care reclamantul și-a manifestat voința de a înceta raporturile de muncă, precizând în acest sens și o dată expresă. În consecință curtea reține că în mod corect instanța de fond a apreciat că este întemeiată cererea reclamantului de a se constata încetarea prin demisie a raporturilor de muncă dintre părți.
Susținerile pârâtei în sensul că instanța de fond a dat o interpretare eronată actului în baza căruia a luat act de demisia reclamantei se apreciază a fi nefondate. Actul respectiv nu poate fi considerat o simplă corespondență purtată între părți din moment ce reclamantul a solicitat desfacerea contractului de muncă din inițiativa salariatului. Chiar dacă actul menționat este intitulat "notă finală de conciliere", esențial este conținutul acestuia și manifestarea de voință pe care o cuprinde. Faptul că în cuprinsul actului se fac referiri la relațiile de muncă dintre părți nu are relevanță în privința manifestării de voință exprimată de reclamant, care nu reprezintă doar "o amenințare" cu demisie așa cum susține pârâta, din moment ce reclamantul a precizat expres că solicită să se dea curs cererii sale și să i se înmâneze decizia de desfacere a contractului de muncă.
Referitor la interpretarea prevederilor art. 51 lit. g din Codul muncii, în vigoare la data la care reclamantul a formulat cerere de demisie, instanța de fond a interpretat corect prevederile legale, reținând că în temeiul acestora inițiativa suspendării unui contract de muncă pentru absențe nemotivate aparține doar salariatului. Chiar dacă se reține că inițial societatea< pârâtă a luat act de manifestarea de voință a salariatului de la data la care acesta nu s-a mai prezentat la locul de muncă, din momentul în care reclamantul și-a manifestat voința de a demisiona, suspendarea nu mai subzistă, pârâta neputând trece peste voința salariatului.
În prezent, prin art.51 alin. 2 din Codul muncii se prevede că poate fi suspendat contractul individual de muncă în situația absențelor nemotivate ale salariatului, în condițiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, contractul individual de muncă, precum și prin regulamentul intern.
Pârâta nu se poate prevala de aceste prevederi întrucât, pe de o parte, nu erau în vigoare la data la care reclamantul nu s-a mai prezentat la serviciu, și pe de altă parte, pârâta nu a făcut dovada modalității în care este reglementată la nivel de unitate suspendarea contractului individual de muncă în situația absențelor nemotivate.
Nu se poate susține că pârâta doar a luat act de absențele nemotivate și ca atare de suspendarea contractului de muncă al reclamantului, atâta timp cât acest și-a manifestat voința în sensul de a demisiona, manifestare care nu poate fi cenzurată de pârâtă.
În ceea ce privește neprezentarea reclamantului la locul de muncă în perioada de preaviz, aceasta putea eventual să atragă desfacerea disciplinară a contractului de muncă și nu suspendarea acestuia.
Împrejurarea că desfacerea disciplinară a contractului de muncă pentru absențe nemotivate este o măsură mai gravă decât suspendarea contractului pentru același motiv, nu poate constitui un impediment pentru pârâtă de a desface contractul de muncă, cu atât mai mult cu cât suspendarea pentru absențe nemotivate intervine doar la inițiativa salariatului, or, acesta a precizat expres că nu înțelege să se prevaleze de prevederile legale care-i dau această posibilitate, reclamantul menținându-și această poziție pe tot parcursul judecării cauzei.
Față de cele ce preced, instanța de recurs reține că în mod justificat instanța de fond a constatat că raporturile de muncă dintre părți au încetat ca urmare a demisiei reclamantului, hotărârea atacată fiind pronunțată cu aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în cauză și în consecință, recursul dedus judecății, fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează să fie respins.
Cu aplicarea prevederilor art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SRL, cu sediul în M-C,-/B/9, județul H,reprezentantă legal prin administrator, împotriva sentinței civile nr. 1543 din 26 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita.
Obligă pârâta să plătească reclamantului, suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
Red.
Tehnored. BI/2ex GREFIER,
Jud.fond:;
-27.11.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
