Constatare nulitate absolută contract de muncă. Decizia 152/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,
de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 152
Ședința publică de la 11 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pârvulescu
JUDECĂTOR 2: Ligia Vâlcu
JUDECĂTOR 3: Camelia Juravschi
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul G, împotriva sentinței civile nr. 1546 din 17 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 5 februarie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, 11 februarie 2009.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr. 1546/M/2008, Tribunalul Brașova admis în parte acțiunea, precizată, formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâta " Transilvania" și, în consecință:
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 253 lei net cu titlu de drepturi salariale, să plătească suma de 230 lei cu titlu de datorii către bugetul consolidat al statului și a respins restul pretențiilor reclamantului.
În considerentele hotărârii se menționează că Reclamantul a fost salariatul societății pârâte în perioada 01.01.2005 -01.08.2005,având meseria de strungar,așa cum rezultă din contractul individual de muncă filele 18-19 dosar, cererea de demisie și nota de lichidare,filele 20-21 dosar care se coroborează cu concluziile din raportul de expertiză tehnică contabilă.
În ceea ce privește pretenția reclamantului că între părți au existat raporturi de muncă începând cu data de 16.10.2004,instanța constată că nu există nici un înscris din care să rezulte această stare de fapt.
Martorii audiați în cauză nu confirmă faptul că reclamantul a prestat activitate începând cu data de 16.10.2005.
Astfel martorul arată că a fost coleg de serviciu cu reclamantul iar prima zi de angajare a acestuia s-a suprapus cu ultima zi în care a prestat activitate,dar fără a putea să o indice.
Martorul declară că este exclus ca în cadrul societății să fi existat angajați care să nu fi avut contracte individuale de muncă.
Față de cele de mai sus, instanța nu poate face aplicarea dispozițiilor art. 16 alin.2 din Codul Muncii,astfel că pretențiile salariale pentru perioada 16.10.2004 - 1.01.2005 urmează a fi respinse.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității contractului individual de muncă pe motiv că reclamantul nu a intrat în posesia sa,instanța apreciază că față de motivul invocat,nu sunt întrunite condițiile de nulitate a contractului individual de muncă aflat la filele 18-19 dosar. Acesta cuprinde elementele obligatorii din alin.2 al art.17 din Codul Muncii și în plus,reclamantul a recunoscut în ședința publică din data de 5.12.2007 că l-a semnat,stare de fapt recunoscută și prin răspunsul la interogatoriu fila 221 dos.
Reclamantul avea posibilitatea să ceară constatarea nulității acestuia pe toată durata existenței contractului,în conformitate cu dispozițiile art.283,alin.1 lit. d din Codul Muncii.
Referitor la capătul de cerere având obiect plata contravalorii orelor suplimentare,instanța va avea în vedere contractul individual de muncă, statele de plată și raportul de expertiză tehnică contabilă efectuată de expertul contabil.
Din contractul individual de muncă rezultă,înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă B sub nr.20604/12.01.2005 rezultă că salariul de bază lunar brut stipulat la litera 1 a fost de 6.300.000 lei iar la punctul 2, "alte elemente constitutive",alin. c "alte adaosuri" se prevăd "prime".
Din raportul de expertiză rezultă că pentru perioada ianuarie 2005 - iulie 2006 reclamantului i s-au plătit drepturile salariale iar în afara salariului de bază,acesta a mai primit pentru orele suplimentar lucrate,sume înregistrate la societate ca prime,conform contractului individual de muncă.
Din același raport de expertiză contabilă mai rezultă că,cu excepția a trei luni, respectiv septembrie, octombrie, noiembrie 2005, societatea a plătit sumele cuvenite orelor efectiv lucrate iar reclamantul mai are de primit de la pârâtă suma de 253 lei net.
De asemenea, expertul a constatat că pârâta are datorii către bugetul consolidat al statului suma de 230 lei.
În drept, potrivit dispozițiilor art.154, alin.1 din Codul Muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă iar alin. 2 al aceluiași articol prevede că pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse,instanța va admite în parte capătul de cerere având obiect pretenții salariale și o va obliga pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 253 lei net cu titlu de drepturi salariale.
În ceea ce privește daunele morale, în sumă de 100.000 lei pretinse de reclamant, instanța constată că acestea nu sunt întemeiate.
La interogatoriu, la întrebarea privind supunerea în permanență presiunilor șefilor, reclamantul răspunde că efectua lucrări delicate,nu de serie și după ce i se aducea de lucru, venea cineva din conducerea societății care întreba când este lucrarea. De asemenea i s-a cerut să dea jos carcasa care proteja piatra de rectificare,însă reclamantul a refuzat.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză nu rezultă că reclamantul a fost stresat sau că s-a plâns de condițiile de muncă.
Astfel,martorul declară că nu are cunoștință dacă în perioada în care reclamantul a prestat activitate la pârâtă a formulat vreo sesizare privind activitatea pe care o desfășura.
Martorul declară că nu are cunoștință ca vreodată,în perioada în care a lucrat pentru societatea pârâtă, reclamantul să fi sesizat șeful ierarhic sau orice altă persoană din conducere cu vreo plângere privind locul de muncă, salarizare. Același martor declară că în perioada în care a lucrat reclamantul, fiecare nemulțumire a angajaților era discutată în consiliul de conducere și martorul declară că personal discuta cu angajații despre nemulțumirile avute.
În această situație,instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile art. 998 și următoarele din Codul Civil privind răspunderea delictuală.
În ceea ce privește răspunderea contractuală,specifică dreptului muncii, instanța constată că în contractul individual de muncă al reclamantului sau în contractul colectiv de muncă,regulamentul intern, filele 122-149 dosar nu sunt clauze privind daunele morale.
În plus, prin Decizia XL (40) din 7 mai 2007 pronunțată în dosar nr. 10/2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.763/12.11.2007, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se că: "în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin. 1 din Codul Muncii, daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, întrucât în mod greșit și prin acte false nu i-au fost stabilite data reală a angajării precum și postul efectiv de rectificator și nu de strungar.
Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Recursul este nefondat.
Contractul individual de muncă, semnat de reclamant, poartă ca dată a angajării sale 1.01.2005, iar la felul muncii - strungar.
Cele menționate în actul de mai sus s-au coroborat cu statele de plată dar și cu expertiza tehnică dispusă în cauză la cererea reclamantului, cu registrul de evidență al salariaților și nota de lichidare.
Deși reală susținerea reclamantului în conformitate cu care forma scrisă a contractului de muncă este o condiție de probă, iar nu de valabilitate, putându-se prin urmare dovedi cu orice mijloc de probă realizarea acordului între părți cu privire la data reală a începerii muncii și a felului muncii, acest acord, această întâlnire a voinței părților nu s-a dovedit.
Mai mult, reclamantul nu-și poate invoca propria culpă în prestarea activități fără forme legale, fără achitarea taxelor către fondurile speciale (CAS, Șomaj, sănătate) din veniturile obținute, în acest caz găsindu-și aplicarea principiul " nemo auditur propriam turpitudinem allegans".
În ce privește felul muncii nu s-a făcut nici o probă.
Faptul că înscrisurile nu fac dovada pretinsă e reclamant nu înseamnă că sunt false, în speță necombătându-se scrierea, semnătura sau alt conținut decât cel voit de părți și atestat de acordul acestora. De altfel, nu s-a insistat în procedura înscrierii în fals.
Față de cele mai sus expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, recursul va fi respins, iar în conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod pr. civilă, partea în culpă procesuală va fi obligată la cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr. 1546/2008 a Tribunalului Brașov.
Obligă pe reclamant să achite intimatei 1.200 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 11 februarie 2009.
Judecător, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Cu opinie separată,
În sensul admiterii recursului, modificării în parte a sentinței în sensul recunoașterii raporturilor juridice de muncă pe perioada octombrie 2004 - decembrie 2004,
PREȘEDINTE,
- -
OPINIE SEPARATA
Contrar opiniei majoritare, se conturează soluția admiterii în parte a recursului, modificării în parte a sentinței și admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamantul G în contradictoriu cu TRANSILVANIA B în sensul obligării acestei pârâte să recunoască raportul juridic de muncă dintre părți pe perioada 16.10.2004 - 31.12.2004 și, implicit și drepturile salariale aferente acestei perioade, cu plata contribuțiilor de către angajator la șomaj, sănătate, impozit.
Reclamantul are un contract de muncă încheiat cu pârâta din 1.01.2005, înregistrat la. însă acesta susține că a desfășurat activitate la pârâtă încă din luna octombrie 2004, mai precis din data în care și-a încheiat activitatea la aceiași societate numitul.
A dovedit aceste susțineri cu proba cu martor și cu înscrisuri, respectiv adresa de la. din care rezultă data exactă a încetării raporturilor de muncă ale numitului, respectiv 167.10.2004.
Este adevărat că pentru această perioadă nu s-a încheiat un contract de muncă, însă aceste aspect nu-i poate fi imputat reclamantului atâta timp cât însuși legiuitorul prevăzut că forma scrisă a unui contract de muncă - ce este un contract consensual - nu este cerută "ad validitatem" ci doar pentru probarea acestuia, deci dovada existenței acordului de voință dintre angajat și angajator, poate fi făcută prin orice mijloc de probă. Statele de plată a salariilor pot fi un astfel de mijloc de probă, însă în cazul în care unii angajatori practică munca "la negru" în scopul eludării plății contribuțiilor la CAS, șomaj, impozit, este evident că nu se întocmesc aceste state de plată.
În consecință, proba cu martori este cea utilă în dovedirea raportului de muncă dintre părți, ori în speță această probă s-a administrat și dovedește aspectul pretins de reclamant cu privire la începerea raportului de muncă din 16.10.2004, deși în contractul de muncă s-as înregistrat ca dată de începere a activității 1.01.2005.
Chiar dacă înscrisul probator s-a întocmit ulterior, iar executarea contactului are loc începând cu o dată posterioară acordului de voință, contractul de muncă se consideră încheiat la data realizării acestui acord. Începând cu această dată persoana încadrată în muncă dobândește calitatea de salariat, iar litigiile născute între pârâți sunt litigii de muncă ( - Dreptul muncii, 2003).
În ceea ce privește susținerea recurentului referitoare la "felul muncii", respectiv aceea de "rectificator", adopt opinia majoritară, în sensul că reclamantul nu a făcut contra-dovada celor înscrise în contractul individual de muncă.
PREȘEDINTE,
- -
Președinte:Anca PârvulescuJudecători:Anca Pârvulescu, Ligia Vâlcu, Camelia Juravschi
