Constatare nulitate absolută contract de muncă. Decizia 3068/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
Format vechi nr.456/2009
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECTIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR. 3068/
Ședința publică de la 06 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER
*********************
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul împotriva sentinței civile nr.7250 din data de 20.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.20878/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata"",având ca obiect:"constatarea nulității absolute a contractului de muncă".
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 29.04.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoire de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 06.05.2009, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7250 din data de 20.11.2008, pronunțată în dosarul nr.-/LM/2008, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins excepția lipsei de interes, ca nefondată; a admis în parte acțiune formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata "", a anulat în parte art. 4 din actul adițional și art. 5 din anexa la actul adițional din data de 11.04.2007, în sensul că termenul de 5 ani prevăzut pentru ipoteza încetării culpabile a contractului individual de muncă se înlocuiește cu termenul de 3 ani prevăzut de art. 84 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010; a respins celelalte cereri, ca nefondate; a compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoare situație de fapt și de drept:
Între părți a fost încheiat contractul individual de muncă nr. 2134/31.10.2002, pe durată nedeterminată, prin care reclamantul la fost angajat în calitate de pilor comandant.
Raporturile dintre părți au încetat la data de 09.06.2008, prin demisie.
Cu privire la excepția lipsei de interes, Tribunalul a reținut că nu este întemeiată, deoarece valabilitatea unui act juridic se analizează în funcție de momentul încheierii sale. Or, demisia este o împrejurare ulterioară.
Prin actul adițional din data de 11.04.2007, având în vedere pregătirea profesională a reclamantului pentru pilotarea unui anumit tip de aeronavă, la art. 4 și 5, s-a prevăzut ca salariatul să nu determine încetarea contractului individual de muncă din inițiativa sau culpa sa pe o durată de 5 ani calculată de la momentul semnării actului adițional, în caz contrar urmând a suporta contravaloarea cheltuielilor efectuate de angajator cu perfecționarea sa profesională, în sumă totală de 30.000 Euro, proporțional cu perioada nelucrată din totalul perioadei stabilite, calculată conform modului prevăzut de actul adițional.
Prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. d) și alin. 13 din contractul colectiv de muncă la nivelul pârâtei, precum și pe acelea ale art. 84 alin. 1 lit. e) din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007 - 2010 și a făcut aplicarea prevederilor art. 57 alin 4, ale art. 238 alin. 2 și ale art. 241 alin. 1 lit. a) din Codul muncii.
Tribunalul a constatat că termenul de 5 ani prevăzut de actul adițional contravine dispozițiilor art. 84 alin. 1 lit. e) din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007 - 2010 (care prevede un termen fix de 3 ani și se referă numai la încetarea contractului individual de muncă din motive imputabile, iar nu și din inițiativa salariatului), impunând salariatului obligații mai grave.
În legătură cu clauza care stabilește cuantumul despăgubirilor pe care salariatul are obligația să le achite angajatorului, s-a reținut de prima instanță că nu e poate constata existența unei cauze ilicite, în condițiile art. 966 din Codul civil, față de prevederile art. 195 alin. 2 din Codul muncii, care lasă părților libertatea de a conveni, prin încheierea de acte adiționale, asupra oricăror alte aspecte în legătură cu obligațiile salariatului, ulterioare formării profesionale.
Concluzia Tribunalului a fost în sensul că suma convenită de părți nu contravine niciunei dispoziții legale, deoarece nu există un anumit text de lege care să stabilească un anumit cuantum al despăgubirilor datorate de salariat, dar nici vreunei prevederi convenționale cuprinse în contractele colective.
Modul de calcul al despăgubirilor depinde de perioada nelucrată, fiind o problemă legată de angajarea răspunderii salariatului, deci de executare clauzei, iar nu de valabilitatea ei.
S-a mai reținut că Legea nr. 130/1996, în art. 24 alin. 3, prevede numai posibilitatea părții interesate de a solicita negocierea clauzei anulate, astfel încât nu se poate dispune înlocuirea dispozițiilor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate prin care se prevede un termen de 5 ani, în raport de dispozițiile art. 238 din Codul muncii și ale art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996.
Pentru aceleași motive a fost apreciată ca fiind nefondată și cererea de anulare a clauzei din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate privind încetarea contractului individual de muncă din inițiativa salariatului.
Tribunalul a făcut aplicare dispozițiilor art. 276 din Codul d e procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs motivat, în termenul legal, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 din Codul d e procedură civilă, recurentul a arătat, în esență, următoarele:
Prima instanță a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și a făcut o interpretare care să profite angajatorului.
În opinia recurentului, prima instanță ar fi trebuit să pronunțe nulitatea absolută parțială a clauzelor cuprinse la art. 4 și 5 din actul adițional încheiat la dat de 11.04.2007, prin raportare la contractul de muncă aplicabil și, pe cale de consecință, să reducă termenul de la 5 ani la 3 ani, aceasta fiind durata maximă care putea fi stabilită prin act adițional pentru a putea fi angajată o eventuală răspundere a salariatului beneficiar al unui curs de formare profesională, indiferent de modalitatea de încetare a contractului individual de muncă.
Or, motivarea instanței de fond este contradictorie, câtă vreme Tribunalul a reținut, pe de o parte, că actul adițional prevede obligații mai grave, iar pe de altă parte, a nuanțat anumite aspecte în favoarea angajatorului, fără a explica noțiunile și modalitatea prin care a ajuns la soluția pronunțată.
Prima instanță a apreciat greșit că, în privința contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul angajatorului, nu se impune anularea clauzelor înscrise la art. 74 alin. 1 lit. d) și alin. 13 din Capitolul 7 "Formarea profesională", reținând, pe de o parte, că nu sunt incidente în cauză prevederile legale de natura celor prevăzute de art. 57 alin. 4 din Codul muncii, iar pe de altă parte, că art. 24 alin. 3 din Legea nr. 130/1996 nu prevede decât posibilitate părții interesate de a solicita renegocierea clauzei anulate.
Prin raportare la dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. d) și art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 130/1996, a mai susținut recurentul, instanța de fond, învestită fiind cu o cerere de chemare în judecată prin care se solicita constatarea nulității unor clauze dintr-un contract colectiv de muncă aflate în contradicție cu prevederile legale în materie, trebuia să constate nulitatea acestora, iar nu să facă trimitere la renegocierea lor.
Prin întâmpinarea depusă, intimata a invocat excepția lipsei de interes în promovarea recursului, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate, care este legală și temeinică.
În recurs, nu au fost administrate probe noi, în sensul art. 305 din Codul d e procedură civilă.
Prin încheierea din data de 29.09.2008, C de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia Secției a VII-a civile și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, unde a fost înregistrată cu nr-.
Analizând cu prioritate excepția lipsei de interes a cererii de recurs, invocată de intimată prin întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile art. 137 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să o respingă, față de împrejurarea că acțiunea reclamantului a fost admisă numai în parte. În plus, chiar și în privința capătului de cerere admis, recurentul a înțeles să critice sentința primei instanțe în ce privește interpretarea potrivit căreia dispozițiile art. 4 și 5 din actul adițional contravin prevederilor art. 84 alin. 1 lit. e) din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007 - 2010 numai în ipoteza încetării contractului individual de muncă din motive imputabile salariatului, iar nu și în cazul încetării raporturilor de muncă prin demisie, cum este situația în speță.
Pe fond, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, între părți a fost încheiat contractul individual de muncă nr. 2134/31.10.2002, pe durată nedeterminată, prin care reclamantul a fost angajat în calitate de pilot comandant, iar raporturile dintre părți au încetat la data de 09.06.2008, prin demisie, după data învestirii Tribunalului cu prezenta cerere - 2.06.2009.
Curtea constantă că este neîntemeiată critica recurentului subsumată dispozițiilor art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, potrivit căreia prima instanță a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și a făcut o interpretare care să profite angajatorului.
În raport de conținutul clauzelor mai sus menționate, nu se poate considera nici că motivarea instanței de fond este contradictorie și că Tribunalul a reținut, pe de o parte, că actul adițional prevede obligații mai grave, iar pe de altă parte, a nuanțat anumite aspecte în favoarea angajatorului, fără a explica noțiunile și modalitatea prin care a ajuns la soluția pronunțată, astfel cum se susține în motivele de recurs.
În mod corect prima instanță a stabilit că, exceptând prevederea privind durata obligației salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională (durată care, în speță, este de 5 ani, depășind durata maximă de 3 ani ce poate fi stabilită prin act adițional, în conformitate cu prevederile legale și cu dispozițiile contractelor colective de muncă de nivel superior), clauzele înscrise la art. 4 și 5 din actul adițional sunt în concordanță cu prevederile art. 195 din Codul muncii și ale art. 84 alin. 1 lit. e) din Colectiv de muncă unic la nivel național 2007-2010.
Astfel, art. 195 alin. 1 din Codul muncii dispune în sensul că "salariații care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile în condițiile art. 194 alin. (2) lit. b) și alin. (3) nu pot avea inițiativa încetării contractului individual de muncă o perioadăde cel puțin 3 anide la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesională".
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 84 alin. 1 lit. e) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național 2007-2010 "salariații care au încheiat acte adiționale la contractul individual de muncă și au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile, cu scoaterea integrală din activitate,dacă părăsesc unitatea din motive imputabile lor înainte de împlinirea unui termen de 3 ani de la data absolvirii cursurilor, sunt obligați să suporte cheltuielile ocazionate de aceasta, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 81 alin. (3), proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă".
Având în vedere dispozițiile legale evocate, în mod corect Tribunalul a înlocuit termenul de 5 ani prevăzut în actul adițional cu termenul de 3 ani prevăzut de art. 84 alin. 1 lit. e) din Colectiv de muncă unic la nivel național 2007-2010, care se referă exclusiv la ipoteza încetării raporturilor de muncă din motive imputabile salariatului. Pentru situația încetării raporturilor de muncă din inițiativa salariatului, în mod just prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art. 195 alin. 1 și 2 din Codul muncii.
În privința cuantumului despăgubirilor pe care salariatul are obligația să le achite angajatorului, în mod corect instanța de fond a reținut că nu se poate constata existența unei cauze ilicite, în condițiile art. 966 din Codul civil, față de prevederile art. 195 alin. 2 din Codul muncii, care lasă părților libertatea de a conveni, prin încheierea de acte adiționale, asupra oricăror alte aspecte în legătură cu obligațiile salariatului, ulterioare formării profesionale.
Așa fiind, în mod corect prima instanță a stabilit că suma convenită de părți a fi suportată de salariatul care a avut inițiativa încetării raporturilor de muncă cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea sa profesională, proporțional cu perioada nelucrată, nu contravine niciunei dispoziții legale și nici vreunei prevederi convenționale cuprinse în contractele colective.
Curtea reține că argumentele expuse de Tribunal în considerentele sentinței recurate sunt în deplină concordanță cu dispozitivul, pe care îl susțin, prima instanță arătând motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și pe acela pentru care au fost înlăturate cererile părților. Pin urmare, nu se poate considera că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori că motivele avute în vedre sunt contradictorii ori străine de natura pricinii, astfel încât, în cauză, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă.
În ce privește motivele de nelegalitate invocate de recurent, se constată că nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia prima instanță ar fi trebuit să pronunțe nulitatea absolută parțială a clauzelor cuprinse la art. 4 și 5 din actul adițional încheiat la data de 11.04.2007, prin raportare la contractul de muncă aplicabil și, pe cale de consecință, să reducă termenul de la 5 ani la 3 ani, aceasta fiind durata maximă care putea fi stabilită prin act adițional pentru a putea fi angajată o eventuală răspundere a salariatului beneficiar al unui curs de formare profesională, indiferent de modalitatea de încetare a contractului individual de muncă.
Așa cum s-a arătat în cele ce preced, cu respectarea dispozițiilor art. 57 alin. 4 din Codul muncii, Tribunalul a înlocuit clauzele actului adițional anulate în parte cu clauza înscrisă la art. 84 alin. 1 lit. e) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național 2007-2010, fără a adăuga la aceasta, deci cu strictă referire la ipoteza încetării culpabile a contractului individual de muncă.
Nu poate fi primită nici critica recurentului în sensul că, în privința contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul angajatorului, greșit instanța de fond a stabilit că nu se impune anularea clauzelor înscrise la art. 74 alin. 1 lit. d) și alin. 13 din Capitolul 7 "Formarea profesională", reținând, pe de o parte, că nu sunt incidente în cauză prevederile legale de natura celor prevăzute de art. 57 alin. 4 din Codul muncii, iar pe de altă parte, că art. 24 alin. 3 din Legea nr. 130/1996 nu prevede decât posibilitatea părții interesate de a solicita renegocierea clauzei anulate.
Astfel, se reține că în mod corect Tribunalul s-a raportat la prevederile art. 24 din Legea nr. 130/1999, potrivit cărora: "(1) Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate.
(2) Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate.
(3) În cazul constatării nulității unor clauze de către instanța judecătorească, partea interesată poate cere renegocierea drepturilor respective.
(4) Până la renegocierea drepturilor, clauzele a căror nulitate a fost constatată sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, după caz."
Cum în mod just Tribunalul a constatat că nu se impune constatarea nulității clauzelor înscrise la art. 74 alin. 1 lit. d) și alin. 13 din Capitolul 7 "Formarea profesională" - care prevăd același termen de 5 ani în care salariatul are obligația de a presta muncă în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea sa profesională -, efectul față de reclamant, sub acest aspect, fiind același cu cel obținut prin anularea clauzelor actului adițional la contractul individual de muncă, și cum, sub celelalte aspecte, clauzele menționate ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nu contravin legii sau contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, se reține că, în cauză, nu își găsesc aplicarea dispozițiile art. 24 alin. 4 din Legea nr. 130/1999 privind înlocuirea clauzelor anulate cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, până la renegocierea drepturilor.
Prin urmare, în speță, nu se regăsește nici motivul de modificare a hotărârii recurate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, care urmează a fi menținută, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul, ca nefondat.
În conformitate cu prevederile art. 274 alin. 1 și 3 din Codul d e procedură civilă, Curtea va obliga recurentul căzut în pretenții să plătească intimatei, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 1000 lei, reprezentând onorariul avocațial, dovedit cu factura nr. 101 din 15.04.2009 (fila 30) și extrasul de cont nr. 23/24.04.2009 (fila 31), astfel cum a fost redus în raport de complexitatea cauzei, de valoarea pricinii și de munca îndeplinită de avocat, ținând seama de împrejurarea că, în această fază procesuală, nu au fost administrate probe noi, iar cererea de recurs a fost soluționată la primul termen de judecată stabilit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei de interes în promovarea recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul împotriva sentinței civile nr. 7250 din data de 20.-, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 20878/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimații""
Obligă recurentul la 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul redus al avocatului, către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red./Tehnored.
2 ex./5.06.2009
Jud. fond: /
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina
