Constatare nulitate absolută contract de muncă. Decizia 5591/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 5591
Ședința din Camera de Consiliu de la 1 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
JUDECĂTOR 3: Mihaela Mitranca
Grefier - -
XXX
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 18 iunie 2008, privind pe G împotriva sentinței civile nr. 3314 din 10 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata REGIA NAȚIONALA A PADURILOR ROMSILVA RA, având ca obiect constatare nulitate absolută contract de muncă.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 18 iunie 2008, au fost consemnate într-o încheiere separată și face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului de fata;
Din examinarea lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:
La data de 13.03.2007 contestatorul a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 1437/16.05.2006 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr. 2427/CM- AS/2005, în contradictoriu cu Regia Națională a Pădurilor Romsilva B, cererea fiind înregistrată pe rolul Curții de APEL CRAIOVA sub nr-.
In motivarea cererii, revizuientul Gaa rătat că, ulterior pronunțării acestei decizii, la data de 01.03.2007, a intrat in posesia unui înscris doveditor ce nu a putut fi înfățișat instanței fiind hotărâtor în soluționarea fondului cauzei și anume, fișa postului", în care sunt enumerate atribuțiile și responsabilitățile directorului Direcției Silvice Tg. J.
A arătat că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la constatarea nulității clauzei înscrisă în mod discriminatoriu la pct. 2 al Actului Adițional nr. 14790/ 31.12.2004 la contractul individual de muncă și la art. 46 din contractul colectiv de muncă numai personalului de conducere, contrar dispozițiilor art. 241 alin 1.
De asemenea, a susținut că instanța de recurs nu și-a precizat, potrivit dispozițiilor art. 261 alin 1 pct. 5 din codul d e procedură civilă, motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa în cauză cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile formulate de părți.
Instanța a respins recursul fără ca aceasta să fi fost judecat in fond, omisiune făcută și de către instanța de fond, conform dispozițiilor art. 129 alin 5 din cod procedură civilă.
Mai mult, sub aspectul sancțiunii nulității, dispozitivul hotărârii atacate nu a fost semnat de toți judecătorii care au luat parte la judecată și erau îndreptățiți să se pronunțe, chiar dacă nu au mai făcut parte din alcătuirea instanței la ultima ședință, încălcându-se dispozițiile art. 258 alin 1 și art. 260 alin 2 din cod procedură civilă.
Revizuientul a arătat că, la scurt timp de la investirea sa in funcție, managerul - director general al unității a emis decizia nr. 128/10.02.2005 pentru schimbarea sa din funcția de director economic al Direcției Silvice Târgu J, invocând managementul necorespunzător pentru anul 2004, măsură luată fără verificarea anuală a activității.
A mai arătat că măsura schimbării din funcție a fost luată de către intimată, sub sancțiunea nulității absolute, fără a se efectua cercetarea disciplinară prealabilă și mai mult emiterea deciziei s-a făcut în timpul concediului medical în care se afla contestatorul.
Totodată, a mai învederat că intimata, la emiterea deciziei, nu a respectat prevederile art. 268 alin 2 din codul muncii, nespecificându-se temeiul juridic în decizie, aspect ce ar atrage nulitatea absolută asupra deciziei și mai mult în conținutul deciziei nu sunt specificate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de către contestatorul revizuient.
A specificat, de asemenea, că măsura luată de managerul director general reprezintă o măsură de retrogradare din funcție care, sub sancțiunea nulității absolute, a fost luată în mod abuziv prin încălcarea dispozițiilor art. 267 alin 1 și art. 268 alin 2 lit. a, b, c, d, f și alin. 3 și 4 din codul muncii.
Revizuientul a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea cererii formulate și constatarea nulității acesteia, constatarea nulității clauzei introdusă în mod discriminatoriu la pct. 2 al actului adițional la contractul individual de muncă nr.14790/31 12 2004 și la art. 46 din contractul colectiv de muncă prin încălcarea dispoziției art. 38, art. 11, art. 241 alin 1 lit. a, art. 236 alin 4 și art. 57 alin 4 din codul muncii, casarea sentinței nr. 2007 din 01 09 2005, constatarea nulității absolute a celor două decizii de schimbare din funcție cu același număr și aceeași dată și anume nr. 128/10.02.2005, reîncadrarea in funcția deținută anterior emiterii deciziilor de mai sus și obligarea intimatei la plata drepturilor bănești reactualizate la data plății efectiv în funcție de indicele de inflație, de la data retrogradării din funcție și până la reintegrare, obligarea intimatei la plata daunelor cominatorii de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere de la data pronunțării și până la punerea în aplicare a acesteia precum și la obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
In drept, și-a întemeiat cererea pe prevederile codului muncii, art. 322 pct. 2 și 5 din cod procedură civilă, Hotărârea Guvernului nr. 704/1993, Legea nr. 82/1991 și art. 966 și art. 969 cod civil.
In susținere, a depus la dosarul cauzei: fișa postului pentru funcția de director al Direcției Silvice Tg. J, certificate medicale, extras din regulamentul intern de organizare și funcționare aprobat de RNP ROMSILVA.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, invocând excepția prescripției dreptului de a formula cererea de față.
A arătat că termenul în care se putea formula cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 cod procedură civilă este de o lună și se socotește de la data pronunțării deciziei nr. 1437/16.05.2006 de către instanța de recurs, iar cererea este formulată la data de 13.03.2007. În cazul cererii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 cod procedură civilă, termenul este de o lună și se calculează de la data în care au fost descoperite înscrisurile ce se invocă sau, după caz, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care se întemeiază cererea de revizuire.
Pe fond, a arătat că înscrisurile depuse în susținerea cererii de revizuire nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 cod procedură civilă, acestea fiind avute deja în vedere la soluționarea contestației pe fond.
La data de 04.07.2007, revizuientul și-a precizat cererea de revizuire, arătând că solicită revizuirea sentinței nr. 2007 din 01.09.2005 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă, invocând prevederile art. 322 cod procedură civilă.
Intimata a formulat întâmpinare la precizarea revizuientului, arătând că în situația în care se solicită revizuirea sentinței nr. 2007 din 01.09.2005 a Tribunalului Dolj, competența de soluționare aparține acestei instanțe, în conformitate cu dispozițiile art. 323 alin. 1 si art. 322 pct. 5 cod procedură civilă
Față de precizarea revizuientului, prin Decizia nr. 1515/11.06.2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reținând că potrivit art. 323 cod procedură civilă, cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere.
Pe rolul Tribunalului Doljs -a format dosarul nr- în cadrul Secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Revizuientul G și-a precizat cererea de revizuire inițială, arătând că temeiul de drept al cererii de revizuire este 322 pct. 5 cod procedură civilă.
A menționat că, în afara fișei postului, a mai intrat în posesia unui înscris și anume Fișa de apreciere a activității directorului economic pe anul 2004, din care rezultă că pentru activitatea desfășurată în acest an a primit calificativul, ".
În acest fel, este infirmată decizia nr. 128/10.02.2005 emisă de intimată, motivul concedierii fiind,management necorespunzător concretizat în neîndeplinirea indicatorilor".
Acest înscris a fost ascuns de intimată, dovadă fiind faptul că, pe de o parte, nu i-a fost adus la cunoștință conținutul acestuia, așa cum este prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil, lipsind semnătura sa de luare la cunoștință, iar pe de altă parte intimata a refuzat, în mod repetat, să îi pună la dispoziție acest înscris.
Revizuientul a mai arătat că înscrisul nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat decizia nr. 2007/2005 și are forță probantă prin el însuși, fără a fi nevoie de alte mijloace de probă, pentru a infirma motivul avut în vedere de intimată la emiterea deciziei de schimbare din funcție.
A solicitat instanței admiterea cererii de revizuire, modificarea în totalitate sentinței nr. 2007/01.09.2005 a Tribunalului Dolj, întemeindu-și cererea pe prevederile art. 322 pct. 5 din cod procedură civilă.
In susținere, a mai depus la dosarul cauzei copia adresei Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva nr. 4254/21 06 2007 privind " fișa de apreciere" a activității directorului economic pe anul 2004, fișa de apreciere.
La data de 24.09.2007, intimata a depus completare la întâmpinare formulată în cauză reiterând excepția prescripției dreptului de a formula cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. și pct. 5 cod procedură civilă, menținându-și apărarea conform întâmpinării depuse la dosar anterior.
La termenul din 10.10.2007, revizuientul Gad epus răspuns la întâmpinarea formulată de intimată și un set de acte cuprinzând adrese ale Regia Națională a Pădurilor Romsilva B, memoriu adresat Ministrului Agriculturii,Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
A solicitat respingerea excepției invocate de intimată, arătând că cererea sa a fost formulată în termenele prevăzute de art. 324 alin. 1 cod procedură civilă.
Revizuientul a arătat că a formulat cererea la 01.03.2007, în interiorul termenului de o lună de la data la care a aflat de existența, fișei postului", conform declarației date în fața notarului la 01.03.2007, iar de cel de al doilea înscris -, fișa de apreciere" - a aflat la data primirii adresei nr. 4254/21.06.2007 emisă de Regia Națională a Pădurilor Romsilva B.
Prin sentinta nr. 3314 din 10 octombrie 2007 Tribunalul Dolj - Sectia Conflicte de munca si Asigurari Sociale a respins cererea de revizuire a sentinței nr. 2007/01.09.2005 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări
Pentu a se pronunta astfel, instanta a retinut ca prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr. 893/CM/11.04.2005, contestatorul Gas olicitat instanței anularea sau constatarea nulității deciziei nr. 128 / 10.02.2005 emisă de Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA B comunicată la data de 07 04 2005, încadrarea în funcția avută anterior, acordarea diferenței drepturilor bănești cuvenite, reactualizate la data plății, daune cominatorii de 1.ooo.ooo lei pe fiecare zi de întârziere de la data luării la cunoștință de hotărârea dată pentru nepunerea în executare a dispozitivului acesteia și de asemenea a solicitat cheltuieli de judecată. Contestatorul și-a completat contestația la data de 11 05 2005, arătând că înțelege să conteste și decizia nr.1281/10.02.2005 emisă de intimată prin care s-a dispus schimbarea sa din funcția de director economic începând cu data încetării incapacității temporare de muncă. Totodată a solicitat să se constate nulitatea absolută a celor două decizii contestate.
In motivarea contestației, contestatorul a arătat că decizia nr. 128/10 02 2001 emisă de intimată este nulă, întrucât atât prevederile art. 46 din contractul colectiv de muncă, cât și punctul 2 din Actul Adițional la contractul individual de muncă, încalcă prevederile art. 38 din codul muncii, iar schimbarea din funcție a fost abuzivă, întrucât s-a efectuat în timpul incapacității temporare de muncă, perioadă în care contractul individual de muncă era suspendat de drept.
De asemenea, decizia a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 267 alin. 1,2 și 4 codul muncii, art. 264 lit. a,b,c,d,e,f și nici prevederile art. 266 lit. a,b,c,d din codul muncii.
Totodată, contestatorul a mai arătat că între contestator și managerul director general al ROMSILVA nu a existat nici un contract de management în care să se prevadă drepturi și obligații concrete de management. De asemenea, această decizie nu prevede noua funcție și nici noul salariu ca elemente obligatorii ale contractului individual de muncă.
Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 2007 din 01 09 2005, pronunțată în dosarul nr. 893/CM/2005 a respins contestația precizată formulată de contestatorul G, în contradictoriu cu intimata Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA, reținând că numirea contestatorului în postul de director economic s-a dispus temporar, până la ocuparea acestui post prin concurs. Prin decizia nr.128/10.02.2005, intimata nu a dispus sancționarea disciplinară a contestatorului, eliberarea din funcție făcându-se în baza acordului semnat de acesta cu conducerea regiei, conform actului adițional la contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 14790/31.12.2004.
În ceea ce privește cea de doua decizie cu nr.1281/10.02.2005, s-a reținut de către instanța de fond că la această din urmă decizie unitatea intimată a revenit după ce a constatat incapacitatea de muncă a contestatorului, prin emiterea deciziei nr. 128, în aceiași zi, prima decizie fiind revocată.
Recursul declarat de contestator împotriva acestei sentințe, a fost respins de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin decizia nr. 1437 din 16 mai 2006, pronunțată în dosarul nr. 2427/CM/2005 reținându-se că sunt neîntemeiate criticile prin care se susține că instanța de fond a dat greșit relevanță juridică deciziei contestate. Față de motivele de recurs invocate, instanța de recurs a reținut că recurentul Gaf ost numit în funcția de conducere și eliberat din această funcție numai în baza acordului său cu conducerea regiei și prin actul adițional înregistrat sub nr. 14790/ 31 12 2004 au convenit schimbarea din funcția de conducere și contractul de muncă a rămas în vigoare. Dacă acest act cuprinde atât numirea cât și eliberarea din funcție, pentru aceleași considerente contestatorul trebuia să-l considere nelegal și la numirea sa în funcție, ceea ce nu a făcut și nici nu a demonstrat în vreun fel nerealitatea constatărilor privind neîndeplinirea condițiilor de management eficient.
Împotriva acestei decizii contestatorul a introdus contestație in anulare, respinsă prin sentința nr. 523/27.02.2007 de Curtea de APEL CRAIOVA.
Cererea de revizuire de față, așa cum a fost precizată la data de 23.07.2007, este întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 cod procedură civilă, înscrisurile doveditoare invocate de revizuient fiind fișa postului directorului Direcției Silvice Tg. J și fișa de apreciere a activității pe anul 2004 pentru funcția de director economic deținută de acesta.
Potrivit art. 322 pct. 5 cod procedură civilă, prima teză, revizuirea unei hotărâri rămase definitive se poate cere atunci când după pronunțarea unei hotărâri s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire, când se invocă un înscris, acesta trebuie să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiții: să fie probant prin el însuși, să fi existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere și să fie descoperit după darea acestei hotărâri, să nu fi putut fi prezentat în procesul în care a fost pronunțată hotărârea, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, să fie determinant și să fie prezentat de revizuient.
Unul din înscrisurile prezentate de revizuient este, fișa postului" pentru postul de director al Direcției Silvice Tg. J, acesta susținând că persoanei care deținea această funcție îi revenea sarcina de a răspunde de îndeplinirea tuturor indicatorilor care stau la baza realizării integrale a contractului de manager și nu lui, care ocupa postul de director economic.
Instanța nu a reținut susținerea revizuientului, având în vedere că în fișa postului pentru funcția de director economic ( funcția deținută de acesta) la pct. 3 din cap., " se regăsește obligația sa de a,răspunde de îndeplinirea tuturor indicatorilor care stau la baza realizării integrale a contractului de manager". Mai mult, această obligație a făcut obiectul actului adițional la contractul individual de muncă al revizuientului, situație de fapt analizată și reținută de instanța de fond.
S-a constatat, astfel, că acest înscris, dacă ar fi fot prezentat la soluționarea fondului, nu ar fi condus la pronunțarea altei soluții, nefiind determinant prin el însuși, pentru a exonera revizuientul de neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
C de al doilea înscris invocat este, fișa de apreciere a activității pe anul 2004" pentru revizuient, act comunicat revizuientului prin adresa nr.4254/21 06 2007 emisă de Regia Națională a Pădurilor Romsilva B.
Conform acestei fișe, la evaluarea activității pe anul 2004, revizuientul a primit calificativul, foarte bine".
La pronunțarea soluției în fond, pentru a analiza îndeplinirea de către revizuient a atribuțiilor specifice funcției, instanța a avut în vedere numeroasele sancțiuni aplicate acestuia de către intimată în cursul anului 2004 pentru deficiențele manageriale, adresele și rapoartele întocmite de conducerea intimatei privind nerealizarea indicatorilor planificați.
De asemenea, a fost avută în vedere și evaluarea efectuată la data de 15.12.2004, ale cărei rezultate au fost consemnate în procesul-verbal nr. 11932 din aceiași dată, conform căreia revizuientul nu a îndeplinit criteriile stabilite pentru funcțiile de conducere de către comisia numită prin decizia nr. 892/10.12.2004 a Directorului General al Regia Națională a Pădurilor Romsilva.
Noua fișă de evaluare prezentată de revizuient nu este datată, iar membrii comisiei de evaluare este formată din persoane care nu se regăsesc în comisia numită prin decizia menționată anterior.
Prin urmare și acest înscris, dacă ar fi existat la dosarul cauzei la pronunțarea sentinței pe fond, prin coroborarea cu celelalte acte, nu ar fi avut forță probantă, prin el însuși, pentru a schimba soluția dată.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a formulat recurs revizuientul G, care a criticat-o pentru nelegalitate, sustinand, in esenta ca instanta a facut o apreciere gresita asupra caracterului celor doua inscrisuri de a fi determinante in solutionarea contestatiei.
Prin intampinarea formulata la data de 07.04.2008, intimata Regia Nationala a Padurilor - Romsilva a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, sustinand ca cele doua inscrisuri nu indeplinesc cumulativ conditiile legale pentru admisibilitatea cererii de revizuire, nefiind doveditoare, in sensul prevazut de art. 322 pct. 5.civ.Cod Penal
Recursul este fondat pentru considerentele care se vor arata in continuare.
pune in discutie dispozitiile privitoare la revizuirea unei hotarari judecatoresti in ipoteza reglementata de art. 322 pct. 5 teza I civ.
Cod PenalPotrivit textului legal mentionat, revizuirea unei hotarari ramase definitive in instanta de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotarari data de o instanta de recurs atunci cand evoca fondul se poate cere daca, dupa darea hotararii, s-au descoperit inscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor.
Sintetizand elementele de admisibilitate a cererii de revizuire, pentru motivul aratat, rezulta ca: inscrisul trebuie sa fi existat in momentul judecarii procesului terminat prin hotararea atacata; inscrisul sa fi fost necunoscut pentru instanta si revizuient; partea sa fi fost impiedicata a-l prezenta din motive care se pot asimila cu forta majora; inscrisul sa fie doveditor, adica determinant pentru solutia in litigiu; inscrisul trebuie prezentat instantei odata cu cererea de revizuire, in cel mult o luna de la descoperirea lui.
In concret, revizuientul a invocat drept acte noi fișa postului directorului Direcției Silvice Tg. J și fișa de apreciere a activității pe anul 2004 pentru funcția de director economic deținută de acesta.
Inscrisurile indeplinesc toate conditiile mentionate, tribunalul facand o apreciere gresita in ceea ce priveste cerinta de a fi determinante.
Astfel,primul inscris- "fisa postului directorului Directiei Silvice Tg. J" atesta faptul ca obligatia indeplinirii indicatorilor pe anul 2004 apartinut directorului, nicidecum directorului economic.
Tribunalul a inlaturat acest inscris motivand că în fișa postului pentru funcția de director economic (funcție deținută de recurentul revizuient) la pct. 3 din cap." se regăsește obligația sa de a,răspunde de îndeplinirea tuturor indicatorilor care stau la baza realizării integrale a contractului de manager", iar această obligație a făcut obiectul actului adițional la contractul individual de muncă al revizuientului, situație de fapt analizată și reținută de instanța de fond.
Cele relevate sunt reale, insa, in conditiile in care in cadrul contestatiei pe fond impotriva deciziei de sanctionare recurentul a criticat aceasta clauza ca fiind contrara dispozitiilor legale in materie, invocand si faptul ca intimata nu si-a respectat obligatia de a asigura conditiile tehnice si organizatorice necesare realizarii indicatorilor, conform art. 10 din Regulamentul intern si a prevederilor art. 40 alin. 2 lit. b din codul muncii, pentru a justifica responsabilitatea inscrisa in fisa postului, Curtea apreciaza ca inscrisul nou invocat de revizuient este unul determinant prin faptul ca atesta aceeasi obligatie in sarcina directorului Directiei Silvice Tg. J, fiind necesar a fi examinat alaturi de celelalte piese ale dosarului.
C de-al doilea inscris- "fisa de apreciere a activitatii directorului economic pe anul 2004" atesta faptul ca recurentul revizuient a obtinut calificativul "foarte bine" pentru activitatea desfasurata in calitate de director economic in anul 2004.
Prin continutul sau, acest inscris probeaza, asadar, un management corespunzator, nicidecum necorespunzator, dupa cum a retinut tribunalul, iar considerentele pentru care tribunalul a inlaturat acest inscris sunt gresite.
Astfel, procesul verbal nr. 11932 din 15.12.2004, continand rezultatul evaluarii de la aceeasi data, a stat la baza emiterii de catre intimata a deciziei nr. 925/15.12.2004 prin care, incepand cu data mentionata, recurentul a fost reconfirmat in functia de director economic al Directiei Silvice Tirgu J, tocmai ca urmare a verificarii anuale a competentei profesionale a acestuia, conform prevederilor art. 3 lit. d din HG nr. 1105/2003.
Tot astfel, faptul ca in cursul anului 2004 recurentului i-au fost aplicate mai multe sanctiuni pentru deficiente manageriale trebuie analizat in contextul prevederilor art. 265 alin. 2 din codul muncii si, in nici un caz, nu este de natura sa inlature caracterul determinant al inscrisului "fisa de apreciere" in solutionarea pe fond a contestatiei impotriva deciziei de sanctionare.
de evaluare prezentata poarta data de 21.06.2007, la care a fost inaintata de Regia Nationala a Padurilor Romsilva cu adresa nr. 4254 si, intr-adevar, nu indica data la care recurentul luat cunostinta de calificativul acordat, insa acest aspect nu ii este imputabil, dimpotriva, este de natura sa creeze indoieli cu privire la masura retrogradarii din functie dispusa prin decizia nr. 128/10.02.2005.
Prin urmare, si acest inscris este determinant, in sensul art. 322 pct. 5.civ.Cod Penal, proband faptul ca in anul 2004 recurentul si-a indeplinit atributiile de serviciu, realizand un management corespunzator.
Conchizand, inscrisurile prezentate ca acte noi pot fi calificate in sensul cerut de lege, fiind de natura sa determine o alta solutie decat cea pronuntata daca ar fi fost cunoscute cu ocazia judecarii fondului.
Pentru aceste considerente, retinand ca hotararea pronuntata de Tribunalul Dolja fost data cu aplicarea gresita a legii, Curtea urmeaza sa admita recursul si, intrucat cauza nu a fost solutionata pe fond si pentru a nu lipsi partile de un grad de jurisdictie, in temeiul art. 312 alin. 5.civ.Cod Penal, va fi casata sentinta si trimisa cauza la tribunal pentru solutionarea pe fond a cererii de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite recursul formulat de recurentul revizuient impotriva sentintei civile nr. 3314 din 10 octombrie 2007 pronuntata de Tribunalul Dolj in dosarul nr- in contradictoriu cu intimata Regia Nationala a Padurilor ROMSILVA RA.
Caseaza sentinta si trimite cauza spre rejudecare la aceeasi instanta - Tribunalul Dolj - Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale
Decizie irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Iulie 2008.
Presedinte, Judecator, Judecator,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Jud.-
Ex.4/11.07.2008
Jud.fond
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Marin Covei, Mihaela Mitranca