Constatare nulitate act juridic. Decizia 219/2009. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 219

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009

PREȘEDINTE: Doru Octavian Pîrjol Năstase

JUDECĂTORI: Doru Octavian Pîrjol Năstase, Camelia Liliana

- - -

GREFIER - POLITIC

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de recurenta-reclamantă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N, împotriva sentinței civile nr. 684 din 17.10.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La al doilea apel nominal făcut în ședință publică, dosarul fiind lăsat la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, învederând instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Compartiment Arhivă, răspuns la adresa emisă de către instanță intimatei-pârâte "", după care:

Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța față de faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către recurenta-reclamantă Casa Județeană de Pensii N, prin cererea de recurs, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 684/C din 17.10.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosar nr- s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta Casa Județeană de Pensii N în contradictoriu cu pârâtele "" și; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei soluții instanța de fond a reținut că prin cererea adresată instanței, reclamanta CJP Nas olicitat constatarea nulității adeverinței nr.450/23.09.1999 emisă de SA motivând că au fost încălcate dispozițiile legale în materie și anume prevederile HG nr.559/1990, Ordinul nr.50/1990, Decretul nr.92/1976.

Analizând adeverința menționată s-a reținut că în perioada 11.03.1976-31.12.1989 și 01.11.1991-31.12.1992, reclamanta a desfășurat activitate încadrată în grupa I de muncă, conform prevederilor HG559/1990, poziția 15/

Potrivit acestui act normativ (art.l), "personalul care era în activitate de la locurile de muncă cu condiții deosebite din unitățile Ministerului Industriei Chimice și, conform listei-anexe la prezenta hotărâre, beneficiază de încadrare în grupa I de munca în vederea pensionarii, pe întreaga perioada lucrată, potrivit prevederilor art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990".

Susținerile reclamantei că activitatea desfășurată de d-na se încadrează în grupa a II-a de muncă, astfel cum a fost menționată în carnetul de muncă, nu au fost reținute ca întemeiate, având în vedere faptul că Tabelul de încadrare a personalului din secțiile, instalațiile și serviciile în grupa I și II de muncă, depus la dosar la filele 16-20, ce poartă semnătura membrilor Consiliului de Administrație și ai Sindicatului din unitate, atestă că activitatea desfășurată de salariata, pe o anumită perioadă se încadrează în grupa I de muncă.

Esențial pentru încadrarea activității unei persoane într-o anumită grupă de muncă nu este funcția desfășurată în condițiile de muncă în care acestea se desfășoară, ci executarea ei în condiții nocive, grele sau periculoase, duce la încadrarea în grupa I de muncă. Ori, în speță, pârâta și-a desfășurat activitatea în secția I-III, locul de muncă fiind la fabricarea poliamidei-fibră etirat, care este încadrat în grupa I de muncă.

Susținerile reclamantei CJP N nu au relevanță atât timp cât nu s-a făcut dovada că în urma controalelor exercitate de organele abilitate, respectiv Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, s-ar fi constatat nerespectarea metodologiei de încadrare în grupa I de muncă prevăzută de Ordinul 50/1990 de către societatea unde a fost angajată pârâta.

În aceste condiții, instanța a constatat că nu sunt motive temeinice pentru a se constata nulitatea adeverinței nr.450/23.09.1999 eliberată de SC SA, și a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen, motivat și legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru, s-a declarat recurs de către reclamanta Casa Județeană de Pensii N, înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr-.

Criticând hotărârea primei instanțe, recurenta Casa Județeană de pensii Nai nvocat ca motive de modificare încadrabile în cazurile prev. art. 304 pct.7, 9.pr.civ. următoarele:

- hotărârea încalcă dispozițiile legale; astfel, s-a nesocotit faptul că adeverința criticată pentru fraudă la lege atesta, contrar mențiunii de la poziția 69 din carnetul de muncă al pârâtei și dispozițiilor art. 2 din HG1559/1990, că perioada anterioară anului 1990 fost lucrată în grupa I de muncă; totodată nu s-au avut în vedere că s-au încălcat dispozițiile art. 6 și 15 alin. 2 din Ordinul 50/1990 ce instituia obligația nominalizării persoanelor ce se încadrau în grupa I și II de muncă într-o perioadă de 30 de zile de la data aprobării respectivului act normativ;

- s-a confundat noțiunea de tabel de încadrare a personalului din secțiile, instalațiile și serviciile în grupa I și II de muncă cu tabelul nominal al persoanelor ce se încadrează în grupa I și II de muncă, fapt ce a determinat pronunțarea unei hotărâri cu aplicarea greșită a legii.

- s-au nesocotit dispozițiile art.15 alin.1 din Ordinul 50/1990 și art. 1 alin.1 din Decretul 92/1976 privind puterea doveditoare a mențiunilor din carnetul de muncă și faptul că adeverința nu poate modifica mențiunile carnetului, ci doar le poate completa.

- unitatea pârâtă nu și-a motivat în nici un fel schimbarea încadrării activității intimatei pârâte din grupa a II-a în grupa

Pentru aceste considerente a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței cu consecința admiterii acțiunii și constatării nulității adeverinței 450/23.09.1999 eliberată de " "

Legal citate părțile nu s-au prezentat, solicitându-se judecarea cauzei în lipsă ( fl. 5, 12 ); intimata pârâtă " " a formulat întâmpinare ( fl. 11-12 ) solicitând respingerea recursului pentru aceleași motive reținute de prima instanță.

Din oficiu, instanța de recurs a solicitat angajatorului "" SA să comunice dacă a emis sau nu tabel nominal conform art. 6 din Ordinul 50/1990, iar în caz afirmativ să înainteze o copie certificată după respectivul înscris; cu adresa 243/5.02.2009 ( fl.21 recurs ) s-a răspuns că nu s-a emis un astfel de tabel având în vedere că în anul 1990 avea în jur de 14.800 de angajați.

Examinând recursul în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, precum și față de dispozițiile art.300, 3041, 312.pr.civ. prezenta instanță constată următoarele:

Soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, în motivare urmând a se reține și considerentele ce se vor dezvolta.

Recurenta, în calitate de terț, constatând contradicția dintre mențiunea de la poziția 69 din carnetul de muncă al pârâtei ( fl.28 fond ) și cele ale actului ulterior, l-a contestat pe acesta din urmă, respectiv adeverința nr. 450/1999 emisă de " "SA ( fl. 11 fond ), invocând nulitatea sa absolută pentru frauda la lege.

Verificând însă în ce măsură susținerileinvocate în acțiunese pliază noțiunii de fraudă la lege - definită ca abuz de drept și ca acea manevră constând în folosirea unor dispoziții legale în alt scop decât cel pentru care au fost edictate, respectiv în scopul de a eluda alte dispoziții legale imperative -, trebuia reținut că:

- nici nenominalizarea prevăzută de art. 6 din Ordinul 50/1990, nici încălcarea termenului prevăzut de art. 15 alin.2 din același ordin, nici susținerea forței probante superioare a mențiunilor din carnetul de muncă față de adeverințe, nu susțin incidența motivului de nulitate absolută invocat.

Astfel, nominalizarea, deși cerută de art.6 din Ordinul 50/1990 - ce constituie dreptul comun în materie de încadrare în grupa de muncă - nu este prevăzută și în HG559/1990 (legea specială în speță ), act normativ care vorbește doar de personal aflat în activitate în locurile de muncă menționate în anexă - situație în care se găsea intimata pârâtă la apariția respectivului act normativ; de asemenea, locul de muncă al aceleiași pârâte se regăsea în anexa 1 la poziția 15 din HG559/1990 ( deci încadrat în grupa I de muncă ), iar această realitate nu a fost contestată nici un moment de recurenta reclamantă; Revenind și la Ordinul 50/1990 ( pe care se întemeiază criticile recurentei ), este de reținut că lipsa nominalizării nu a fost prevăzută sub sancțiunea nulității; mai mult, această operațiune fiind strict un act al angajatorului și, astfel, imputabil acestuia - a cărui activitate în aplicarea acelor dispoziții trebuia verificată de cei abilitați conf. art. 18 din ordin -, consecințele incidenței sale nu pot fi imputate angajatului - a cărui culpă lipsește.

De asemenea, termenul prev. de art. 15 alin. 2 din Ordinul 50/1990, deși procedural, nu este un termen imperativ, întrucât nu atrage nici una din sancțiunile specifice (decăderea sau nulitatea ); mai mult, a interpreta altfel ar însemna a accepta că legiuitorul a lăsat la latitudinea exclusivă și subiectivă a angajatorilor, posibilitatea de a stabili doar într-un timp limitat drepturi ale anumitor categorii de angajați, fapt de neacceptat.

Și nu în ultimul rând, trebuie reținut că și legiuitorul a acceptat existența situațiilor când carnetele de muncă nu reflectă fidel realitatea activității angajaților, și pentru a nu prejudicia interesele acestora, a instituit posibilitatea dovedirii vechimii în muncă, etc. și cu alte acte oficiale, gen adeverințe - conf. art. 7 alin. 2 Decret 92/1976, Ordinului 340/2001. Mai mult, pentru situația când angajatul este deja pensionar, legea nu prevede posibilitatea efectuării rectificării carnetului; prin urmare, această situație nu poate rămâne neacoperită ( legea trebuind interpretată în spiritul și nu în litera sa ), iar modalitatea aleasă în cauză - eliberarea de adeverință - nu este contrară legii.

Motivul privind nejustificarea de către angajator a revenirii asupra mențiunii din carnetul de muncă nu va fi analizat întrucât nu a fost invocat la fond și nu a fost reținut de către prima instanță în argumentarea soluției sale.

Pentru considerentele expuse, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 274.pr.civ. se va lua act că în recurs părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil promovat de recurenta-reclamantă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N, împotriva sentinței civile nr.684 din 17.10.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți și ""

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9.03.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Doru Octavian Pîrjol Năstase, Camelia Liliana

GREFIER,

Politic

Red. /

Red.

Tehnored./2 ex.

16.03.2009

Președinte:Doru Octavian Pîrjol Năstase
Judecători:Doru Octavian Pîrjol Năstase, Camelia Liliana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Decizia 219/2009. Curtea de Apel Bacau