Constatare nulitate act juridic. Decizia 223/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 223/
Ședința publică din 10 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Irina Tănase JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
Judecător: - -
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de reclamanții, G, împotriva deciziei civile nr.23 din 5 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Recursul este legal timbrat prin anularea chitanței depusă la dosar din care rezultă că a fost achitată suma de 6,00 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 4 iunie 2008, iar discuțiile de la acea dată au fost consemnate în încheierea de ședință, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată pentru astăzi când s-a dat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 31.05.2005, reclamanții, G, u, și au chemat în judecată pe pârâții Pitești L și Administrația Domeniului Public Pitești, solicitând instanței să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.3099/10.04.1995, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că în perioada 1992 - 1993 Pitești a scos la vânzare de locuit ale blocului,.G, din Pitești, iar toate cele 17 apartamente au fost contractate de reclamanți și ceilalți colocatari, deși imobilul era în construcție. În aceste contracte s-a făcut mențiunea expresă că fiecare cumpărător dobândea și cota de 5% din suprafața de folosință comună a imobilului. După terminarea construcției s-a încheiat cu inițialii cumpărători un nou contract de vânzare-cumpărare, care menținea aceleași clauze ca și contractele anterioare. Se dobândea și dreptul de proprietate asupra spațiilor comune.
La data de 19.05.2003 numitul - a formulat acțiune împotriva asociației de proprietari, din care făceau parte și reclamanții, revendicându-se uscătoria de la etajul 8, terasa de la etajul 8, și uscătoria de la etajul 9.
Cu această ocazie s-a cunoscut că pârâtul invocase drept titlu de proprietate contractul nr.3099/10.04.1995 încheiat cu, la momentul când se vânduse spațiul către numitul.
Contractul de mai sus este nul absolut deoarece: la data încheierii acestuia comune fuseseră vândute către reclamanți și ceilalți coproprietari; la etajul 8 fuseseră prevăzute conform proiectului inițial trei apartamente și uscătorii, iar la data încheierii convenției erau deja vândute locuințele; deși este contract de vânzare-cumpărare nu se transferă dreptul de proprietate având în vedere că în cuprinsul acestuia se arată că se recunoaște pârâtei Studio calitatea de învestitor.
Nu s-a executat nici o lucrare la care s-a obligat pârâtul până în prezent.
În raport de mențiunile exprese înserate în contractul nr.3099/1995, pârâtul putea să execute lucrările de închideri și compartimentări ale acelor spații pentru care i se recunoaște calitatea de investitor, calitate care nu este sinonimă cu aceea de proprietar.
La data de 20.09.2005, numitul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, susținând că aceeași nulitate a fost invocată și în dosarul nr.4505/2003 numai de una dintre reclamante, iar instanțele s-au pronunțat definitiv în sensul respingerii, cauza fiind în prezent suspendată de Curtea de APEL PITEȘTI în baza dispozițiilor art.244 Cod procedură civilă (dosar nr.370/CIV/2005). Hotărârea definitivă se bucură de autoritate de lucru judecat.
S-a mai arătat că într-o altă cauză s-a solicitat de către reclamanți și nulitatea actului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâta și persoana care formulează întâmpinare, acțiunea făcând obiectul dosarului nr.8864/2004, în care s-a invocat că nu s-a transmis dreptul de proprietate, iar o parte importantă a reclamanților a renunțat la judecată. Reclamanții și ceilalți coproprietari nu au dobândit și un drept de proprietate forțată asupra spațiilor vândute către această persoană, ci numai asupra celorlalte spații comune. S-a transmis către pârâta dreptul de proprietate asupra structurii de rezistență, aceasta contribuind la finalizarea spațiului.
La termenul de judecată din data de 07.10.2005 a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei numitul, precizând că interesul rezultă din faptul că în prezent este proprietar al imobilului în privința căruia părțile sunt în litigiu.
La termenul de judecată din data de 18.10.2006 pârâta Administrația Domeniului Public Pitești a formulat precizări, arătând că nu mai are calitate procesuală pasivă, deoarece activitățile de administrare fond locativ și spații cu alte destinații au fost preluate de Serviciul Public de Exploatare a Municipiului Pitești, solicitându-se introducerea în cauză a acestei noi instituții, cu sediul în Pitești, Calea B, -.3, parter, județul
La termenul precizat s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Serviciului Public de Exploatare a Municipiului Pitești și scoaterea din cauză a numitei Administrația Domeniului Public Pitești.
Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr.600 din 31 martie 2007, a respins acțiunea formulată de reclamanți și cererea de intervenție formulată de.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că actul a cărui nulitate se invocă nu este un contract de vânzare-cumpărare, ci un contract nenumit.
În calificarea actului, prima instanță a procedat la interpretare în raport de voința părților, de clauzele contractului și de obligațiile stipulate în contract.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel reclamanții, G, și, precum și pârâtul Pitești și intervenientul.
În apelul lor, reclamanții au susținut că sentința apelată este netemeinică și nelegală deoarece instanța, deși a făcut o analiză completă a probelor, s-a rezumat la o examinare formală a contractului contestat.
În cauză erau incidente dispozițiile art.948 pct.3 și 4 Cod civil, iar instanța trebuia să constate nulitatea absolută a contractului contestat, deoarece nu conține elementele esențiale ale unui contract de vânzare-cumpărare.
S-a susținut că din probele administrate rezultă că pârâtul de Televiziune Pitești a invocat contractul ca pe un veritabil contract de vânzare-cumpărare.
Pârâtul Pitești SRL și intervenientul au criticat sentința apelată sub următoarele aspecte:
Instanța a nesocotit dreptul de proprietate al pârâtului asupra spațiilor dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare nr.3099/2005 și efectele sentinței civile nr.495/2004 a Judecătoriei Pitești.
Instanța a interpretat greșit contractul, care este un contract comutativ sinalagmatic, iar nu un contract cu titlu gratuit.
Din declarația martorului și din înscrisurile ulterioare încheiate de fosta "", rezultă că în favoarea pârâtului ui s-a transmis dreptul de proprietate.
Instanța trebuia să procedeze la o interpretare sistematică a clauzelor contractului, în raport de voința părților, iar nu la o interpretare literală.
Interesul pârâtului în promovarea căii de atac constă în faptul că sentința atacată lipsește de efecte actele sale de proprietate.
Dreptul de proprietate s-a transmis reclamanților în anul 1998, deoarece în anul 1992, când s-au încheiat contractele, reclamanții nu puteau dobândi un drept de proprietate, pentru că bunurile erau viitoare, iar transferul proprietății urma să opereze la momentul când bunul se realiza.
Prețul plătit de reclamanți, cumpărători ai apartamentelor, nu cuprinde și plățile făcute antreprenorului pentru realizarea structurii de rezistență la dobândite de pârâtul în anul 1995.
Reclamanții au dobândit în proprietate comună, forțată și perpetuă, comune ale scării G, în anul 1998, iar nu și aflate în proprietatea exclusivă a pârâtului
dobândite de pârâtul și-au schimbat destinația inițială, conform legii, înainte de a fi date în folosință ca uscătorii/terasă.
În plus, Primăria Pitești, ca autoritate administrativă, a recunoscut valabilitatea actului atunci când a dat autorizația pentru modificări, iar actul a fost înscris în Registrul de carte funciară în baza unei decizii a judecătorului delegat.
Prin decizia civilă nr.211 din 18 iunie 2007, Tribunalul Argeș a respins ca nefondate apelurile formulate de către reclamanți, pârât și intervenient.
În motivarea deciziei, tribunalul a reținut pe baza actelor de la dosar, următoarea situație de fapt:
Prima instanță a apreciat, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, că a fost investită cu o acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.3099/10.04.1995, autentificat la data de 25.05.1995, pe motiv că la data perfectării acestuia bunul presupus a fi înstrăinat nu aparținea vânzătorului.
În limitele investirii, tribunalul a analizat dacă actul nr.3099/10.04.1995, contestat, este un contract de vânzare-cumpărare și dacă acest contract este nul pentru că vânzătorii nu erau proprietarii bunului vândut.
S-a reținut că prin contractul contestat (4, 5), Pitești a recunoscut pârâtului calitatea de investitor pentru spațiul de pe terasa blocului 3a, scara G, în suprafață de 55,59. și pentru prevăzute inițial ca uscătorii, la etajele 8 și 9.
Pârâtul urma să preia lucrările de închideri și compartimentări ale spațiului solicitat.
Pentru racordarea la instalațiile electrice, telefonice, etc. pârâtul urma să obțină avizele de la proiectantul de specialitate și să suporte cheltuielile pentru o eventuală schimbare soluției.
Pentru lucrările din proprietatea comună, lift, casa scării, terasă, pârâtul urma să achite o cotă-parte din valoarea acestor lucrări, la momentul terminării. Totodată, urma să participe și la costurile coloanelor de încălzire, apă, gaze și canalizare.
Valoarea calculată pentru partea de structură urma să fie achitată de pârâtul în termen de 30 de zile de la încheierea contractului și autentificarea lui.
Ulterior, la dosar a fost înaintat un alt contract cu același număr și din aceeași dată (102), însă aceste mențiuni sunt făcute olograf.
Față de contractul inițial, care face obiectul prezentului dosar, C de-al doilea contract cuprinde mențiuni noi, în sensul că vinde, iar pârâtul cumpără spațiul.
C de-al doilea contract nu este autentificat, spre deosebire de contractul inițial de la filele 4 și 5.
De C de-al doilea contract, pârâtul s-a prevalat în fața unui terț - "Proiect A" - atunci când a solicitat modificarea spațiilor.
actul inițial, pârâtul a recunoscut neajunsurile acestuia, în sensul că nu constituie un titlu translativ de proprietate, respectiv un contract de vânzare-cumpărare.
Contractul contestat trebuie interpretat în raport de intenția comună a părților, iar nu după sensul literal al termenilor (art.977 Cod civil).
Pârâtul, parte contractantă, a susținut că actul este un contract de vânzare-cumpărare, însă poziția actuală a cocontractantului cu privire la natura actului nu poate fi cunoscută, regia fiind desființată. În plus, din cuprinsul contractului nu rezultă care a fost voința reală a părților, la data perfectării lui.
Interpretând contractul în raport de clauze (art.982 Cod civil) și de lucrurile asupra cărora se pare că părțile și-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii folosiți (art.984 Cod civil), tribunalul a apreciat că nu are natura unui contract de vânzare-cumpărare, ci, așa cum a reținut și prima instanță, a unui contract nenumit întrucât din clauzele contractului și din lucrurile asupra cărora părțile și-au propus a contracta rezultat că pârâtul are calitatea de investitor, în condițiile nr.HG441/1991, care permitea asocierea regiilor autonome cu persoanele juridice, în scopul terminării construcțiilor.
Instanța de apel a reținut că, spre deosebire de prima instanță, apelanții-reclamanți au susținut că actul contestat trebuie constatat nul, întrucât nu cuprinde elementele esențiale ale unui contract de vânzare-cumpărare.
S-au invocat astfel și alte cauze juridice de nulitate a contractului, în afara celei din cererea de chemare în judecată (că vânzătorul nu era proprietar), aspect pe care tribunalul l-a apreciat ca inadmisibil, în raport de art.294 alin.1 Cod procedură civilă.
Apelanții reclamanți au susținut că instanța nu a dus raționamentul juridic până la capăt, în sensul că, dacă a reținut că actul contestat nu e un contract de vânzare-cumpărare, atunci trebuia să constate nulitatea absolută.
Această critică s-a constatat a fi nefondată deoarece prima instanță s-a pronunțat în limitele investirii (art.129 alin.6 Cod procedură civilă), argumentând logic și juridic soluția pronunțată.
Astfel, în condițiile în care actul contestat nu este un contract de vânzare-cumpărare, ci un contract nenumit, prima instanță nu avea cum să constate nulitatea absolută pe motiv că vânzătorul nu era proprietarul bunului înstrăinat.
Cu privire la apelul formulat de pârât și intervenient, pe lângă argumentele mai sus expuse, tribunalul a reținut că este nefondat și pentru următoarele:
Apărătorul apelanților - pârât și intervenient - a înțeles să precizeze că apelul declarat de aceste părți este o cerere de aderare la apelul reclamanților (51-52, dosar apel).
Or, această calificare juridică nu poate fi primită de tribunal, în raport de dispozițiile art.293 alin.2 Cod procedură civilă, care prevăd că dacă aderarea s-a făcut înăuntrul termenului de apel, ea se consideră apel principal.
Apelanții pârât și intervenient au primit sentința apelată la data de 12.02.2007 (484 și 493) și au declarat apel la data de 28.02.2007, în termenul legal prevăzut de art.284 Cod procedură civilă, situație în care s-a reținut că apelul lor este un apel principal.
Apelul pârâtului și intervenientului a fost apreciat de tribunal și ca fiind formulat de persoane care nu justifică un interes, în condițiile în care, prin sentința apelată acțiunea formulată împotriva lor a fost respinsă, dispozitivul hotărârii intrând în puterea lucrului judecat, iar nu considerentele hotărârii.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanții, cât și pârâtul și intervenientul.
Reclamanții au susținut că decizia pronunțată de tribunal este nelegală pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul încălcării și aplicării greșite a legii, sub două aspecte:
1. - Au fost interpretate și aplicate greșit dispozițiile art.294 alin.1 din Codul d e procedură civilă, în sensul că instanța de apel a apreciat fără temei că aceștia au invocat alte cauze de nulitate ale contractului în afara celui din cererea de chemare în judecată. Se arată că potrivit textului invocat în apel d e aceștia, art.294 alin.1 Cod procedură civilă, nu se pot schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii și nici nu se pot face cereri noi. Se susține că prin motivele de apel formulate nu s-a schimbat calitatea părților, cauza sau obiectul cererii și nici nu au formulat cereri noi, ci au invocat faptul că acel contract nu conține elementele esențiale ale unui contract de vânzare-cumpărare și s-a pretins că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea art.948 pct.3 și 4 Cod procedură civilă, trimițându-se la acțiunea introductivă.
2. - Au fost încălcate dispozițiile art.948 și următoarele din Codul civil, în sensul că tribunalul a apreciat greșit că nu a fost investit să cerceteze validitatea contractului nenumit ce ar conveni ui calitatea de investitor. Se susține că aceștia nu au cerut instanțelor să califice convenția respectivă, să stabilească dacă este un contract de vânzare-cumpărare sau un contract nenumit, ci să constate nulitatea absolută a acestuia, situație în care tribunalul era îndrituit să cerceteze validitatea contractului cu nr.3099/1995.
Întrucât tribunalul nu a analizat acest lucru, soluția este dată cu încălcarea dispozițiilor art.948 Cod civil, precum și art.962-964, 1314 și 1361 din același cod.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii apelului și pe fond admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.
Pârâtul și intervenientul au susținut că decizia este nelegală pentru că este dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.293 Cod procedură civilă, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a susținut că cererea acestora trebuia analizată ca o cerere de aderare la apel, motivarea formulată de aceasta fiind în contradicție cu dispozițiile art.293 Cod procedură civilă pentru că cererea de aderare la apel trebuia analizată ca atare, indiferent dacă era formulată înăuntrul termenului de 15 zile sau nu.
În mod greșit tribunalul a analizat apelul acestora în fond și nu ca o cerere de aderare la apel, rezolvând greșit și problema interesului acestora în a uza de această cale.
S-a susținut că aceștia au depus la dosar o precizare în scris în care au arătat că înțeleg să adere la apel, cerere ce a fost primită și că nu se impunea respingerea cererii ca fiind lipsită de interes pentru că interesul acestora subzistă, întrucât interpretarea pe care a dat-o instanța contractului este nelegală, nesocotind pe de o parte dispozițiile nr.HG441/1991 și pe de altă parte convenția încheiată în baza HG, cât și faptul că aceștia au plătit un preț pentru care au primit în schimb structura de rezistență a blocului.
De asemenea, s-a susținut că actul respectiv este un contract comutativ sinalagmatic și nu un contract cu titlu gratuit și că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii cu care a fost investită.
Prin decizia civilă nr.529/R/24.10.2007, Curtea de APEL PITEȘTIa admis recursurile formulate de reclamanți, pârât și intervenient, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că instanța de apel a făcut o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor art.294 alin.1 Cod procedură civilă și nu s-a pronunțat pe motivele de apel privind nulitatea actului intitulat contract de vânzare-cumpărare nr.3099 din 10 aprilie 1995.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.294 alin.1 Cod procedură civilă, nu se pot schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi și că, în speță, în raport de obiectul acțiunii întemeiată pe dispozițiile art.948 și următorii din Codul civil, prin motivele de apel formulate de reclamanți nu s-a schimbat nici calitatea părților, nici cauza sau obiectul cererii.
Întrucât acțiunea formulată inițial nu a fost modificată în nici un fel, în mod greșit instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor art.294 alin.1 Cod procedură civilă, în loc să se pronunțe asupra motivelor de nulitate absolută invocate în cauză.
În raport de obiectul acțiunii și de prevederile art.2951)(1) Cod procedură civilă, instanța de apel trebuia să verifice în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii, ceea ce în speță nu s-a realizat pentru că a refuzat să se pronunțe pe motivele de apel privind nulitatea actului, situație care echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
S-a reținut că prin acțiune nu s-a cerut calificarea acelui contract, ci constatarea nulității absolute a acestuia, în temeiul art.948 și următorii din Codul civil.
A arătat instanța de recurs, analizând încheierea din 25 mai 2007 instanței de apel, că pârâtul și intervenientul au precizat că apelul de la fila 8 reprezintă o cerere de aderare la apelul reclamanților și nu un apel propriu-zis, iar instanța a luat act de această precizare (51 verso).
În această situație, în mod nelegal s-a dispus respingerea apelului formulat de către pârât și intervenient cu motivarea că este lipsit de interes, având în vedere că la fond a fost respinsă acțiunea reclamanților, în loc să analizeze cererea acestora ca o cerere de aderare la apel.
Această modalitate de rezolvare a cererii formulată de către pârât și intervenient conduce la necercetarea criticilor formulate de către apelanți, care și-au exprimat nemulțumirea împotriva considerentelor sentinței.
Analizând în rejudecare sentința apelată prin prisma criticilor aduse, Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.23 din 5 februarie 2008, a respins ca nefondate apelul declarat de reclamanți și cererea de aderare la apel formulată de pârât și intervenient.
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut că instanța de fond a pronunțat o soluție corectă, însă motivarea acesteia se impune a fi substituită.
În ceea ce privește calificarea juridică a contractului nr.3099/10.04.1995, s-a constatat că acesta are natura unui contract de vânzare-cumpărare.
Instanța de fond a reținut că nu se mai poate determina intenția părților la încheierea convenției de mai sus pentru că cealaltă parte contractantă nu mai este în ființă, însă aceasta poate fi stabilită și prin analiza împrejurărilor de fapt în care a fost încheiată, a tratativelor, discuțiilor, etc. dintre părți ce au precedat sau au fost simultane cu emiterea actului.
Astfel, anterior încheierii contractului contestat, intimatul de Televiziune Pitești a făcut demersuri în vederea cumpărării spațiului ce face obiectul acestuia, finalizate prin emiterea de către vânzătoarea Regom Pitești a Hotărârii nr.108/29.09.1994. Prin aceasta s-a aprobat referatul nr.595/27.09.1994 al intimatului prin care solicita aprobarea pentru cumpărarea spațiului de pe terasa blocului 3a,. În consecință, intenția părților a fost de a încheia un contract de vânzare-cumpărare pentru din litigiu.
De asemenea, de esența contractului de vânzare-cumpărare sunt transferul proprietății și plata prețului. Prețul prevăzut în contract a fost de 4.441.085 lei pentru cumpărate pe care intimatul l-a achitat, așa cum rezultă din OP. nr.359/28.06.1995, nr.327/20.06.1995, nr.313/5.06.1995, din adresa nr.42247/2003 emisă de Consiliul Județean A și din concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat la instanța de fond. de Televiziune a preluat în anul 1995, transferul dreptului de proprietate operând la acel moment și au fost achitate și realizate și lucrările necesare pentru ca spațiul să fie utilizat separat de aceștia și să aibă și o altă destinație, așa cum rezultă din facturile de la filele 223, 222 dosar de fond și din nr.196/1996, certificatul de urbanism nr.763/1996.
Din cuprinsul raportului de expertiză (252, dosar fond) a rezultat că la data de 5.09.1997, "Proiect A", ca urmare a cererii Regom Pitești, a defalcat cotele comune de investiții pentru intimat, recunoscând-o implicit ca proprietar al spațiului. În consecință, prin contractul contestat intimatul a cumpărat imobilul din litigiu.
În ceea ce privește validitatea acestui contract, tribunalul a constatat că nu operează nici unul din motivele de nulitate relativă sau absolută prevăzute de dispozițiile art.948 și următoarele Cod civil. Motivele de nulitate invocate de apelant au fost: convenția nu întrunește elementele esențiale ale unui contract de vânzare-cumpărare, motiv căruia tribunalul i-a răspuns mai sus, apreciind că le îndeplinește și, de asemenea, că vânzătorul nu era proprietarul bunului vândut, în sensul că acesta era proprietatea persoanelor fizice care încheiaseră contracte de vânzare-cumpărare cu la acel moment
Din actele dosarului și din concluziile rapoartelor de expertiză efectuate la instanța de fond (317-377) a rezultat că din suprafața de 1318,7 a apartamentelor proprietatea persoanelor fizice - a reclamanților, așa cum a reieșit din cuprinsul centralizatorului acestora, suprafața spațiilor comune indivize de 5% era de 66, iar suprafața spațiilor comune conform proiectului care cuprinde lift, casa scării, holuri de acces era de 300, ceea ce conduce la concluzia că suprafața uscătoriilor și terasei de 85,76 ce au fost vândute intimatului nu face parte din suprafața cotă indiviză cuprinsă în contractele de vânzare a imobilelor reclamanților. De asemenea, în prețul apartamentelor cumpărate de reclamanți nu au fost incluse și plățile făcute antreprenorului pentru realizarea structurilor de rezistență la dobândite de de Televiziune. Prin urmare, la momentul dobândirii imobilelor, respectiv în anul 1998, când s-au încheiat actele de vânzare-cumpărare și au fost și predate, reclamanții nu au cumpărat și din litigiu, care deja dobândiseră o altă destinație. Transferul dreptului de proprietate al intimatului avusese loc în anul 1995, iar al reclamanților la momentul preluării bunului, în anul 1998, când deja comune litigioase se aflau în proprietatea intimatului.
Împotriva deciziei civile nr.23 pronunțată la data de 5 februarie 2008 de Secția Civilă a Tribunalului Argeș, au formulat recurs reclamanții, G, și, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul motivelor de modificare ce ar viza dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, invocându-se aplicarea greșită a legii, text pe care nu-l indică, dar care transpare din susținerile reclamanților.
După un istoric ce prezintă situația de fapt, reclamanții formulează următoarele critici:
Prima critică vizează faptul că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art.167-168 Cod procedură civilă, cu referire la faptul că hotărârea pronunțată se întemeiază pe unele înscrisuri care nu au valoare probantă, nu au fost propuse și încuviințate de instanță. Înscrisurile la care reclamanții fac referire sunt "borderoul cu înscrisurile depuse de martorul, cât și adresele nr.42247/27 iunie 2003 și 62601/01 iunie 2006 emise de Consiliul Județean A, înscrisuri ce nu au nicio valoare probantă și a căror autenticitate este incertă.
A doua critică se referă la aplicarea greșită a dispozițiilor art.948 și urm. cod civil și a dispozițiilor nr.HG441/1991 și 383/1992, reclamanții susținând că actul intitulat "contract de vânzare-cumpărare" nu conține elementele esențiale ale unui asemenea contract, în baza căruia pârâtul a vândut intervenientului, respective.
Actul însă în baza căruia s-au vândut nu este însă un veritabil contract de vânzare-cumpărare, întrucât la pct.7 părțile contractante au stipulat în mod expres că suma de 4.441.085 lei a fost calculată conform nr.HG383/1992.
Întrucât convenția a fost încheiată în conformitate cu dispozițiile nr.HG441/1991 și nr.HG383/1992, contractul nr.3099/1995 nu este contract de vânzare-cumpărare, ci un contract de asociere, având în vedere și clauzele acestuia.
În ultima critică se apreciază că s-au aplicat greșit dispozițiile art.296 teza II Cod procedură civilă, potrivit cărora apelantului nu i se poate face situația mai grea în propria cale de atac, aceasta în condițiile în care s-a apreciat de tribunal că, actul a cărui nulitate se solicită este un veritabil contract de vânzare-cumpărare.
Pentru cele ce preced se solicită admiterea recursului.
Pârâtul de Televiziune Pitești și intervenientul au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului.
Examinând criticile formulate se constată că nu sunt întemeiate, iar recursul nu este fondat.
Astfel, în ce privește încălcarea dispozițiilor art.167 și 168 din Codul d e procedură civilă, texte ce reglementează modul cum sunt administrate probele în procesul civil.
- În cauză au fost încuviințate probe cu înscrisuri și martori, cât și expertiză tehnică de specialitate.
Critica vizează actele ce au fost depuse de martorul la instanța de fond și care au venit în sprijinul celor declarate de acesta, au fost primite de judecător, iar apărătorul reclamanților nu a făcut nicio obiecțiune, mai mult, a cerut ca în raport de "precizările martorului să se dispună refacerea raportului de expertiză, solicitând să se verifice acele înscrisuri" care au fost depuse. Instanța "a decis" prin încheierea din data de 22 noiembrie 2006 ca expertul să aibă în vedere actele depuse de martor.
În ce privește adresele emise de Consiliul Județean A, de asemenea judecătorul fondului a ordonat să se emită adresă către acesta pentru a vedea în ce condiții au fost elaborate actele respective. Consiliul Județean Aar ăspuns că actele au fost solicitate în scris de Societatea Civilă de Avocați (114, 115) și de aceea le-a înaintat instanței.
Împotriva încheierilor de ședință prin care s-au încuviințat și s-au discutat probele, reclamanții nu au formulat nicio cale de atac. De aceea, pentru cele arătate mai sus se apreciază că tribunalul nu a încălcat dispozițiile art.167 și art.168 Cod civil.
A doua critică formulată de reclamanți este de asemenea neîntemeiată. Textul invocat de reclamanți, respectiv art.948 Cod civil, enumeră condițiile de validitate ale contractului, respectiv capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, obiectul determinat și cauza licită, aceștia nearătând în mod expres în ce mod au fost încălcate dispozițiile textului mai sus citat. De fapt, prin această critică reclamanții susțin nemulțumirea față de interpretarea dată de instanța de judecată contractului nr.3099/1995, respectiv aceea de contract de vânzare-cumpărare, prin aceasta neaducându-se nicio atingere nici dispozițiilor nr.HG441/1991 și nr.HG383/1992. Cele două acte normative au permis autorităților locale și regiilor autonome care gestionau fondul locativ de stat să obțină finanțări și din partea unor persoane juridice private pentru finalizarea unor locuințe.
Reclamanții încearcă dă dea o altă calificare contractului, deși în primul recurs ce a fost admis susțin că "nu au cerut instanțelor să califice convenția respectivă, să stabilească dacă aceasta este un contract de vânzare-cumpărare sau un contract nenumit, ci să constate nulitatea absolută a acestuia", așa cum au solicitat prin acțiunea ce nu a fost modificată pe parcursul judecății. Pentru acest considerent a și fost admis recursul reclamanților. În acest context, tribunalul a analizat motivele de nulitate invocate și a apreciat că ele nu se regăsesc în cauză.
De altfel, majoritatea susținerilor făcute de reclamanți sunt critici de netemeinicie, ce nu pot face obiectul analizei instanței de control judiciar, dar s-a apreciat că trebuie răspuns fiecărei critici în parte.
Așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză (317-337), pe reclamanți nu-i afectează cu nimic contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate o solicită.
Nici ultima critică nu este întemeiată, întrucât nu s-au nesocotit dispozițiile art.296 teza II din Codul d e procedură civilă, pentru cele ce au fost arătate deja. Instanța de apel s-a conformat dispozițiilor date prin decizia de casare, dispoziții obligatorii pentru instanța de trimitere și care au vizat susținerile reclamanților, al căror recurs a fost admis.
Așa fiind, în raport de toate cele arătate mai sus se apreciază că hotărârea pronunțată de tribunal este legală, recursul nu este fondat și pe cale de consecință, în baza art.312 Cod procedură civilă, se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, G, împotriva deciziei civile nr.23 din 5 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, pârâții SERVICIUL PUBLIC DE EXPLOATARE A PITEȘTI și DE TELEVIZIUNE PITEȘTI și intervenientul în nume propriu .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./03.07.2008
Jud.apel: /
Jud.fond:
OPINIE
Sunt pentru respingerea recursului, însă cu consecința înlăturării din considerentele deciziei a calificării contractului nr.3099/1995 ca fiind de vânzare-cumpărare. Sunt pentru menținerea sentinței instanței de fond, contractul fiind unul nenumit.
Decizia pronunțată de tribunal, deși a respins apelul declarat de reclamanți și a menținut sentința instanței de fond din punct de vedere formal juridic, practic a schimbat-o în totalitate deoarece în considerentele deciziei recurate, care prin respingerea recursului, dobândesc autoritate de lucru judecat, tribunalul a recalificat contractul nr.3099/1995 într-unul de vânzare-cumpărare pentru a consolida transferul "dreptului de proprietate" cu privire la C de-al doilea contract, respectiv 3476/2001, pentru care părțile se judecă într-o acțiune în revendicare, în prezent suspendată până la soluționarea prezentei cauze.
Însă, prin menținerea deciziei pronunțată de tribunal, respectiv a considerentelor acesteia se încalcă principiul "non reformatio in peius" referitor la recurenții reclamanți.
Principiul "non reformatio in peius" trebuie respectat atât la judecarea căii de atac, cât și la rejudecarea pricinii în urma anulării sau casării hotărârii, deoarece rejudecarea cauzei este consecința exercitării căii de atac, iar partea trebuie să aibă certitudinea că nu își va înrăutăți situația, nu numai în calea de atac ce a promovat-o ci și în etapele procesuale subsecvente admiterii acestei căi de atac.
Aplicarea principiului "non reformatio in peius" nu i se pot opune nici excepții cu caracter absolut, instanța neputând să invoce din oficiu sau să admită excepțiile cu caracter absolut invocate de către intimați dacă admiterea acestora ar însemna înrăutățirea situației părții care a exercitat calea de atac.
Singura excepție admisibilă ar fi cea de necompetență absolută (inaplicabilă în speța dedusă judecății) care s-ar putea opune dispozițiilor imperative prevăzute de art.296, teza a II-a Cod pr.civilă.
Este evident că, contractul nr.3099/1995 este unul nenumit, neavând niciunul din elementele esențiale ale contractului de vânzare-cumpărare.
Fiind un contract nenumit soluția instanței de fond este legală și temeinică deoarece respectivul contract nu are cum să producă consecințe juridice, iar solicitarea privind constatarea nulității absolute a actului este lipsită de interes.
Astfel, în contract se prevede calitatea de investitor în condițiile HG nr.441/1991, în vederea obținerii unui proiect și se dispune cu privire la asocierea regiilor autonome cu persoane fizice în scopul de a se termina unele construcții deja începute, urmând ca beneficiile obținute să fie proporționale cu aportul fiecărui agent economic, astfel încât, în urma terminării construcțiilor persoanele asociate ar fi îndreptățite la obținerea de beneficii.
Înscrisul nici măcar nu este autentificat.
Singura posibilitate legală existentă pentru a putea fi considerat un contract de vânzare-cumpărare era acordul tuturor proprietarilor persoane fizice și prețul integral de 27.075.538 lei, condiții nerealizate.
Susținerea instanței de apel că printr-o expertiză (contrazisă de alte două) în sensul că prețul terasei și al uscătoriei nu se regăsesc în contractele de vânzare-cumpărare ale proprietarilor de drept și că "nu-i afectează pe aceștia" nu poate fi luat în considerare în ceea ce mă privește, deoarece numai recurenții-reclamanți erau singurii în măsură să fi consimțit la transferul dreptului de proprietate, fosta neavând o astfel de calitate.
Concluzionând deci, deși sentința instanței de fond era legală, tribunalul a schimbat-o în totalitate, încălcându-se principiul "non reformatio in peius".
Față de cele arătate mai sus consider că soluția era aceea de respingere a recursului, însă cu consecința înlăturării din considerentele deciziei a calificării contractului nr.3099/1995 ca fiind unul de vânzare-cumpărare, în realitate fiind vorba de un contract nenumit.
Judecător,
Red.
/7.07.2008
Președinte:Irina TănaseJudecători:Irina Tănase, Paulina Ghimișliu
