Constatare nulitate act juridic. Decizia 276/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 276/R/2010
Ședința publică din: 04.02.2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Andrea Chiș
JUDECĂTORI: Andrea Chiș, Ana Ionescu Anca Adriana
- -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul ORDINUL MINORIȚILOR împotriva deciziei civile nr. 178/A din 25.06.2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind și pe intimații pârâți, MUNICIPIUL BMP RIN PRIMAR, PREFECTUL JUDEȚULUI M, SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRAȚIA LOCAL ȘI UTILITĂȚI B M, având ca obiect constatare nulitate act juridic, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare și anularea Ordinului Prefectului.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată că nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, având în vedere hotărârea nr. 79/17.12.2009, privind constituirea completelor de judecată pe anul 2010, în compunerea completului intră doamna judecător aflată pe prima poziție din planificarea de permanență.
Se constată că la dosar s-a depus, prin registratura instanței, de către recurenta ordinul Minoriților, prin avocat și de către pârâta intimată, prin avocat, concluzii scrise.
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28.01.2010, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5902/14.09.2006 a Judecătoriei Baia Mare,a fost admisă excepția lipsei capacității de folosință și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului; a fost respinsă acțiunea civilă precizată introdusă de reclamantul Ordinul Minoriților în contradictoriu cu pârâții, în nume propriu și ca moștenitoare a defunctului, Municipiul BMr eprezentat prin Primarul Municipiului B M, Prefectul Județului M și Serviciul Public Administrarea Local și Utilități B M, reclamantul fiind obligat la plata către pârâta a sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că Ordinul Minoriților nu poate avea calitatea de cult religios, ci activează numai ca parte componentă a iei Romano de T, în cadrul cultului romano catolic, ceea ce presupune obligația sa de a dobândi personalitate juridică în condițiile dreptului comun ca orice altă persoană juridică de drept privat.
În speță, reclamantul nu a produs nici o dovadă din care să rezulte, fără putință de tăgadă, că ființează potrivit dispozițiilor legale aplicabile persoanelor juridice, împrejurare ce determină constatarea că acesta nu are personalitate juridică și astfel nu are capacitate procesuală de folosință.
Prin sentința civilă nr. 89/1952 pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului B M, s-a constatat că imobilul care face obiectul litigiului de față a intrat în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 111/1951, ca fiind un bun fără stăpân. În cuprinsul acestei sentințe, se reține că acest imobil a aparținut Ordinului Călugărilor Minoriți, în timp ce, în cuprinsul Adresei nr. 5057/23.08.2004 a Ministerului Culturii și cultelor, se face referire la "Ordinul Minori ", despre care s-a arătat că activează ca parte componentă a iei Romano de
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada că este continuatorul persoanei juridice înscrise în cartea funciară și că are recunoașterea juridică impusă de lege.
Reclamantul nu a făcut dovada că ar fi urmat procedura prevăzută de Legea 21/1924. De asemenea, nu a făcut dovada că, în prezent, a urmat procedura prevăzută de OG26/2000 sau a Legii 105/1992.
Este de reținut și faptul că Ordinul Minoriților nu se identifică cu însuși cultul religios romano-catolic, ci se constituie doar într-un ordin călugăresc aparținând cultului respectiv, astfel că, pentru a avea vocație de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate sau retrocedarea unor bunuri imobile în temeiul legii, cererea adresată autorităților și instanțelor trebuie formulată în temeiul Legii 10/2001, nefiindu-i aplicabile dispozițiile cuprinse în OUG nr. 94/2000, pentru că cererile în temeiul acestui act normativ pot fi formulate doar de centrele de cult sau centrele eparhiale. Reținând actul normativ care i-ar stabili vocația de a cere și de a i se retroceda bunurile, respectiv Legea 10/2991, se observă că, în temeiul acestui act normativ, în raport de termenele prevăzute expres de lege, acțiunea promovată este prescrisă.
Contractul de vânzare-cumpărare încheiat între fosta și cumpărătorul, care avea la acea dată calitatea de chiriaș și dreptul de a cumpăra spațiul în care locuia a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii 112/1995.
Reclamantul nu a dovedit reaua credință a cumpărătorului.
Preluarea de către Statul Român s-a făcut în temeiul Decretului 111/1951, iar în art. 1 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii 112/1995 aprobate prin HG20/1996 se arată că imobilele trecute cu titlu în proprietatea statului sunt cele "preluate în baza unor prevedere legale în vigoare la data respectivă, cum ar fi Decretul 92/1950, Decretul 111/1951.
În cartea funciară, Statul Român fiind înscris ca proprietar la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, potrivit art. 31 din Legea 7/1996: cuprinsul cărții funciare, în afara îngrădirilor și excepțiilor legale, se consideră exact numai în folosul acelei persoane care, în virtutea unui act juridic cu titlu legal, a dobândit cu bună credință un drept real înscris în cartea funciară.
este considerat de bună credință dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nici o acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare sau dacă din titlul transmițătorului și din cuprinsul cărții funciare nu reiese vreo neconcordanță între aceasta și situația juridică reală.
Din analiza cărții funciare rezultă că, la data încheierii contractului atacat, nu era înscrisă nici o mențiune cu privire la imobilul în cauză.
Reclamantul nu a făcut dovada că, la acel moment, solicitase retrocedarea, existau acțiuni în justiție cu privire la acel imobil.
Reclamantul nu a făcut dovada că, la data preluării de către stat, imobilul era lăcaș de cult.
Având în vedere dispozițiile art. 1898 alin. 1 și 1899 alin. 2 Cod civil, instanța a reținut că reclamantul nu a răsturnat prin probe prezumția bunei credințe cu care a acționat cumpărătorul în calitate de chiriaș. Contractul de vânzare-cumpărare reține clar cauza pentru care s-a încheiat, impunând și reținând un preț serios, stabilit în conformitate cu dispozițiile Legii 112/1995.
Prin decizia civilă nr. 178 din 25 iunie 2009 Tribunalului Maramureș, apelul reclamantului a fost respins ca nefondat, acesta fiind obligat să-i plătească intimatei suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul reținut că este cert că reclamantul Ordinul Minoriților nu deține calitatea de cult religios, ci este doar parte componentă a cultului romano-catolic, fiind subdiviziune a Ordinului.
Din interpretarea dispozițiilor art. 28 din Decretul nr. 177/1948, se deduce că doar cultelor religioase li se recunoaște calitatea de persoane juridice, fără ca pentru aceasta să fie necesară îndeplinirea formalităților cerute de legea persoanelor juridice. Părțile componente ale cultelor religioase, în situația în care tind la dobândirea titlului de persoană juridică, sunt obligate să se conformeze dispozițiilor legii mai sus menționate.
La acea epocă, în vigoare era Legea nr. 21/1924. În concordanță cu prevederile acestui act normativ, persoanele juridice de drept privat existente la data promulgării Legii nr. 21/1924 aveau obligația ca, în termen de 6 luni, să comunice grefei tribunalului, în circumscripția căreia funcționează administrațiunea lor principală, titlurile pe temeiul cărora au dobândit personalitatea juridică, statutele sau actele constitutive, precum și informațiile cerute prin regulamentul de aplicare a acestei legi.
Din niciun act depus la dosar, atât în prima instanță, cât și în apel, nu rezultă că reclamantul ar ființa în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 2 și 3 din legea nr. 21/1924 publicată în Of. nr. 27 din 6.02.1924.
Apelantul arată că Ordinul Minori este un ordin călugăresc în cadrul iei Romano-catolice de
Această " prezență neîntreruptă" nu-i conferă personalitate juridică, decât dacă potrivit dispozițiilor art. 28 din Decretul 177/1948 s-ar fi conformat dispozițiilor legii persoanelor juridice.
Acțiunea cu care a fost învestită Judecătoria Baia Marea fost promovată de către Ordinul Minori Provincia din Transilvania al cărui ministru provincial este dl..
site-ul oficial al Ordinului Minori pe adresa www.ofm-conv. org., se poate constata din organizarea acestui ordin la nivel mondial că Provincia corespunzătoare țării noastre a ordinului este Provincia " " din România, cu sediul în B,- avându-l ca secretar provincial pe dl. și ca ministrul provincial pe dl.. Această structură provincială activează pe teritoriul României în conformitate atât cu legislația Statului Român cât și cu împărțirea pe provincii a Ordinului însuși.
Nu există identitate între această organizație monahală constituită ca persoană juridică română și Provincia Sf. din Transilvania a ordinului care pe același site apare cu denumirea oficială " Province of and Transilvanya" cu sediul în - Ungaria.
Nefăcând dovada îndeplinirii formalităților de dobândire calității de persoană juridică (nici pe teritoriul României și nici pe teritoriul altui stat) reclamantul nu are capacitate de folosință și deci, prin prisma prevederilor art. 41 Cod procedură civilă, nu poate sta în judecată în calitate de reclamant.
Unul dintre atributele de identificare a persoanelor juridice este sediul ei, care, după cum se vede, în cazul de față, nu se află pe teritoriul României. Un alt atribut îl reprezintă naționalitatea, care exprimă legătura dintre persoana juridică și statul pe teritoriul căruia și-a stabilit sediul principal. Având în vedere că reclamantul își are sediul pe teritoriul statului și nu a celui român, acestei persoane nu i se poate recunoaște calitatea de persoană juridică română.
Și de aici derivă și lipsa de interes și deci și lipsa calității procesuale active a reclamantului în promovarea acțiunii.
Aceasta întrucât nr.OUG 94/2000 garantează în art. 1 retrocedarea către foștii proprietari a imobilelor ce au aparținut cultelor religioase din România.
Art. 1 alin. 8, definește în cuprinsul acestui act normativ noțiunile de "centru de cult" și "centru eparhial". Se arată că centrul de cult îl reprezintă instituția cu sediul în România, care coordonează toate unitățile de cult locale ale unui cult religios. Iar prin centru eparhial se înțelege instituția care are jurisdicție asupra unui număr de unități locale de cult situate într-o anumită zonă geografică a țării.
Art. 4 din nr.OUG 94/2000 prevede că cererile de retrocedare se depun prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult, la Comisia specială de retrocedare.
Așadar, din conținutul OUG nr. 94/2000 nu se poate deduce altceva decât că beneficiare ale retrocedării pot fi doar entitățile de cult din România.
În consecință, în final, beneficiar al demersului inițiat prin promovarea acestei acțiuni și prin formularea cererilor de retrocedare pe temeiul OUG nr. 94/2000 nu poate fi reclamantul. De aici, derivă lipsa sa de interes și, în final, și lipsa calității procesuale active în promovarea unei acțiuni în constatarea nulității absolute în condițiile în care promovarea unei atari acțiuni presupune ca reclamantul să fie persoană interesată.
Așa cum a reținut și prima instanță în cuprinsul considerentelor expuse în sentință, acțiunea reclamantului nu este întemeiată nici pe fondul ei.
Dincolo de argumentele expuse de judecătorie și pornind de la precizarea făcută de către reclamant în ședința din 16 martie 2006, potrivit căreia temeiul de drept al acțiunii îl constituie dispozițiile OUG94/2000 și nu în cele ale Legii 10/2001, se impune a se menționa următoarele:
Se reține că art. 8 din Legea 10/2001 exclude de la aplicabilitatea acestei legi bunurile aparținând cultelor religioase.
Reglementarea acestora se face printr-un alt act normativ special, și anume OUG 94/2000.
Potrivit art. 6 alin.2 din OUG 94/2000 (într-o reglementare anterioară art. 41alin.2), sunt lovite de nulitate absolută actele de înstrăinare a imobilelor ce fac obiectul respectivei ordonanțe de urgență, încheiate cu încălcarea unor norme imperative.
Tribunalul a apreciat că nu există o normă imperativă încălcată prin încheierea contractului atacat. Nomele imperative se clasifică în norme onerative și norme prohibitive. Cele onerative impun o anumită conduită, cele prohibitive interzic expres o anumită conduită.
Art.1 din Legea 112/1995 prevede că foștii proprietari persoane fizice ai imobilelor cu destinație de locuințe, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice după 6 martie 1945 cu titlu și care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la 22 1989 beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de prezenta lege.
Art. 25 din Legea nr. 112/1995 prevede că situația juridică a altor imobile decât cele care fac obiectul Legii 112/1995 va fi reglementată prin legi speciale.
Nici una dintre aceste norme nu este imperativă, ci doar stabilește obiectul de reglementare a legii.
Rezultă că nu există o normă imperativă încălcată prin încheierea contractului, ci se poate susține cel mult că acel contract s- încheiat în lipsa unei norme speciale care să permită vânzarea către chiriași. Or lipsa normei nu poate echivala cu încălcarea normei imperative.
Întrucât nu avem o normă imperativă încălcată, nu sunt aplicabile prev. art. 6 alin. 2 din OUG 94/2000, aplicabile fiind dispozițiile de drept comun, neinvocate, însă, de către reclamant drept temei al nulității.
Chiar privite lucrurile din perspectiva dreptului comun, ca și cauză de nulitate absolută s-ar putea, eventual, reține cauza ilicită, dar pentru aceasta trebuie dovedită reaua credință a ambelor părți contractante.
Dacă am putea presupune eventual o rea credință din partea vânzătorului, care, persoană juridică fiind, beneficiind de cunoștințele de specialitate ale consilierilor săi juridici abilitați în interpretarea corectă a normelor, vinde intenționat un bun despre care știe că nu îl poate înstrăina în temeiul Legii 112/1995, nu se poate spune același lucru despre cumpărători. Aceștia, verificând evidența tabulară actuală, puteau să constate că bunul este intabulat pe Statul Român, că nu există cereri de restituire pentru acest bun, că bunul nu este scos din circuitul civil, fiind încredințați că încheie contractul de vânzare-cumpărare cu adevăratul proprietar al bunului vândut.
Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs reclamantul, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței apelate, cu consecința admiterii acțiunii.
1) În motivarea recursului său, reclamantul învederează că, referitor la excepția lipsei capacității de folosință, instanțele de fond au făcut o confuzie în ceea ce privește naționalitatea și sediul ordinului religios, fiind vorba de Ordinul Minoriților cu sediul în A, nu de cel din Ungaria, ordin recunoscut de Ministerul Culturii și Cultelor prin adresa nr. 5057/23.08.2004, care certifică împrejurarea că activează ca parte componentă în cadrul iei Romano și are personalitate juridică în conformitate cu fosta lege a cultelor, Decretul nr. 177/1948, această recunoaștere echivalând cu obligația rezultând din disp. art. 18 ale aceluiași act normativ, ce prevede că asociațiile sau fundațiile ce urmăresc scopuri religioase, trebuie, pentru a fi recunoscute ca și persoane juridice să aibă încuviințarea Guvernului prin Ministerul Cultelor.
Prin urmare, reclamantul nu trebuia să dobândească personalitate juridică, nici în baza vechii legi a persoanelor juridice, Legea nr. 21/1924, nici a noii legi, respectiv OG nr. 26/2000.
Oricum, potrivit actualei legi a cultelor, respectiv Legii nr. 489/2006, cultelor li se recunoaște dreptul de a se organiza după norme proprii, inclusiv în ordine și congregațiuni, iar prin HG nr. 1218/2008, s-a recunoscut Codul d e drept canonic al Bisericii Romano-catolice, inclusiv organizarea sa internă, din care face parte și reclamantul.
2) În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, reclamantul este continuatorul proprietarului tabular, în această calitate având interesul de a solicita constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul pentru care cererea de retrocedare a fost formulată în baza legii speciale de centrul eparhial.
Nu sunt aplicabile în cauză disp. Legii nr.10/2001, așa cum a reținut instanța de apel, întrucât imobilul în litigiu este exclus prin disp. art. 8 din obiectul de reglementare a legii, iar acțiunea nu este prescrisă, raportat la disp. Legii nr. 247/2005, care a prelungit termenul de prescripție cu încă 6 luni de la data intrării ei în vigoare.
3) Cu privire la fondul cauzei, obiectul Legii nr. 112/1995 în constituie imobilele cu destinație de locuințe care au aparținut unor proprietari persoane fizice, așa cum rezultă din art. 1 și 25 din lege, prin urmare nu putea fi înstrăinat în baza acestui act normativ, contractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat, astfel, cu încălcarea unei norme imperative, respectiv a normei ce nu oferă posibilitatea vânzării oricărui imobil.
Pârâții intimați Municipiul BMp rin Primar și,prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursului ca nefondat,reiterând, în esență, apărările invocate în fața instanțelor de fond și reținute de acestea în considerentele hotărârilor pronunțate.
În esență, acestea se referă la împrejurarea că reclamantul nu este succesorul proprietarului tabular, nu este un cult religios, ci o persoană juridică de drept privat, ce are ca obiect desfășurarea unor activități în scopuri religioase, astfel că bunurile preluate de la aceasta cad sub incidența Legii nr.10/2001, iar, pentru dobândirea personalității juridice, trebuia să satisfacă cerințele Legii nr. 21/1924 și ale Legii nr. 177/1948, ceea ce nu s-a realizat, actele depuse pentru proba acestor împrejurări fiind emisepro causa,fie de ia Romano-catolică T, fie de Departamentul de Culte din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor.
Ordinul religios numit Ordinul Minori a fost organizat încă din perioada evului mediu în provincii istorice, aparținând unui stat medieval, iar în perioada când Principatul Transilvaniei aparținea Regatului Ungariei, pe acest teritoriu, a fost organizat în cadrul unei provincii unite Ungaria-Transilvania, sub denumirea Provincia Sf. cu sediul la După anul 1918, provincia nu s-a reorganizat ca urmare a noii configurații a statelor, așa cum s-a întâmplat în alte state. Prin legea reformei agrare, proprietățile sale au fost expropriate, însă, urmare a concordatelor încheiate cu, exproprierile au fost înlăturate, dându-se posibilitatea ordinelor călugărești ce au funcționat pe teritoriul României în cadrul cultului romano-catolic să-și înstrăineze proprietățile către cetățenii români. Așa se explică dispariția, respectiv încetarea activității ordinului, iar cel înființat după anul 1989, la nivel național, are sediul la B și este parte componentă a Este adevărat ce cetățeni români, în special de naționalitate ă, de credință romano-catolică, s-au constituit într-o asociație religioasă cu denumirea Ordinul Minoriților "Sf. ", în cadrul iei Romano-catolice T, însă, în realitate, nu este vorba de continuarea personalității juridice a vechiului ordin, ci de o operațiune a cărei unică justificare era inițierea procedurilor de retrocedare și a unor procese de natura celui în cauză.
Imobilul în litigiu apare în Cf ca fiind "casă de locuit", ceea ce face să intre sub incidența Legii nr. 112/1995 și a Legii nr.10/2001. Oricum, buna credință este o chestiune de fapt, lăsată la aprecierea suverană a judecătorului fondului, astfel că acest aspect ține de temeinicia și nu de legalitatea hotărârii de fond, neputând constitui motiv de recurs.
La termenul de judecată din 28.01.2010, curtea, din oficiu, a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune,pe motiv că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată în anul 2006, în termenul de prescripție introdus prin Legea nr. 247/2005, textul fiind declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 1352 din 10 2008, publicată în Of. nr. 23 din 12 ianuarie 2009.
Reclamantul a solicitat respingerea excepției, pe motiv că decizia Curții Constituționale a fost adoptată după înregistrarea cererii de chemare în judecată; la data când aceasta a fost înregistrată, legea în vigoare prevedea un termen de prescripție ce a fost respectat; decizia Curții Constituționale produce efecte numai pentru viitor, neputând retroactiva; textul ce prevedea termenul de prescripție era în vigoare la data înregistrării cererii și abrogându-se doar ulterior ca urmare a deciziei curții.
Pârâții au fost de acord cu admiterea excepției.
Curtea a unit excepția cu fondul, urmând să se pronunțe asupra ei o dată cu soluționarea recursului.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, având în vedere și excepția de ordine publică invocată de curte din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ. curtea apreciază că recursul nu este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
În cauză, au fost invocate 3 excepții de fond, respectiv a lipsei capacității procesuale, a lipsei calității procesuale active și a prescripției extinctive, punându-se problema ordinii soluționării lor.
Se impune, în primul rând, analiza capacității procesuale, respectiv a personalității juridice a ordinului, lipsa ei făcând de prisos cercetarea celorlalte. A doua excepție este cea a calității procesuale active, întrucât doar în persoana celui ce are această calitate se pot verifica eventuale cauze de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției și eventuale motive de repunere în termenul de prescripție.
A)Capacitatea procesuală.
În ceea ce privește personalitatea juridică a ordinului, textul art. 28 din Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase, în prezent abrogat, însă în vigoare la data preluării prevedea următoarele: " religioase recunoscute sunt persoane juridice.Sunt persoane juridice șipărțile lor componente locale, care au numărul legal de membri prevăzut de legea persoanelor juridice, precum și așezămintele, asociațiunileordineleși congregatiunile prevăzute în statutele lor de organizare, dacă acestea din urma s-au conformat dispozițiunilor legii persoanelor juridice."
Conform enciclopediei libere (a se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/), Ordinul Minori face parte dintr-un ordin religios mendicant fondat de de Assisi, la originea căruia a stat un grup restrâns de tineri, care - de prin 1206 - s-au alăturat lui ca să împărtășească cu el sărăcia și alegerea spirituală.
Din 1897, principalele familii ane sunt reunite în Minorum (), rămânând totuși distincte ramurile:conventuală(Minorum: ) și capucinii ( Minorum. ) pe lângă terțiarii ani ( anum ) și familia ană feminină:.
În ceea ce privește Ordinul minori (sigla: ); aceștia sunt cunoscuți cu numele de "ani" în România; în fosta -Ungarie și în spațiul sunt cunoscuți cu numele de "minoriți" sau "ani " (după haina de culoare neagră purtată de conventuali în cea mai M parte a Europei după suprimarea lor din timpul lui, pentru a trece drept preoți diecezani); "" în teritoriile francofone (de la cingulul alb pe care îl au încins la brâu) și "frații gri" în spațiile anglo-saxone (unde mai poartă și azi haina de culoare grei, considerată de specialiști culoarea originară a "saio"-lui lui: doar în parte adevărat, întrucât haina lui așa cum s-a păstra și se păstrează la Assisi în, are toate cele trei culori ale anilor: gri, maro și negru; ce-i drept în cantități diferite, printre peticele care o compun).
În Transilvania, așadar, vorbim de ramura Ordinul Minori, cunoscuți și sub numele de "minoriți".
Provincia religioasă Sf. de Transilvania face parte din Ordinul fraților Minori, fiind instituită prin bula al VIII-lea din 15 mai 1627, având, deci, o existență de peste 300 de ani.
Prin urmare, la data intrării în vigoare a Decretului nr. 177/1948, ca și la cea a intrării în vigoare a Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (asociații și fundații), Ordinul Minori avea o existență ca entitate juridică în cadrul Bisericii Romano-catolice din, nemaiavând nevoie de alte formalități pentru obținerea personalității juridice.
Textul art. 28 din Decretul nr. 177/1948 trebuie interpretat în sensul că se aplică ordinelor religioase constituite după intrarea sa în vigoare sau, eventual, după intrarea în vigoare a Legii nr. 21/1924, dacă avem în vedere împrejurarea că, la momentul respectiv, legea civilă putea retroactiva, dacă legiuitorul prevedea expres acest lucru. Aceasta, deoarece, art. 1 din Codul civil, prevedea doar regula potrivit căreia legea dispune numai pentru viitor, neavând putere retroactivă, de la aceasta putându-se deroga prin dispoziții speciale.
De altfel, Statul Rar ecunoscut personalitatea juridică a ordinului ulterior intrării în vigoare a legii persoanelor juridice, așa cum rezultă din cuprinsul cărții funciare vechi nr. 405 B M, în care sunt intabulate și notate o serie de proceduri de expropriere (B 3 si urm. 39 dosar tribunal). În plus, acolo unde a dorit să desființeze ordine sau congregații, a făcut-o expres prin nr. 810/1949, Ordinul Minori nenumărându-se printre acestea. Așa cum rezultă din istoricul Bisericii Romano-catolice de pe site-ul Ministerului Culturii și Cultelor- Secretariatul de Stat pentru Culte (http://www.culte.ro//cult.aspx?rel_ID=rel-295), din cele 25 de ordine, 15 au fost desființate prin hotărârea sus-menționată, Ordinul an fiind printre cele 10 nedesființate, însă restrângându-și mult activitatea, activând, în special, în cadrul parohiilor.
B)Calitate procesuală activă.
În legătură cu această excepție, se impune clarificarea a două probleme de drept, și anume:
a) - calitate procesuală activă în exercitarea acțiunii în constatarea nulității absolute are centrul de cult care a formulat cererea de retrocedare în temeiul art. 4 din OG 94/2000 sau/și fostul proprietar tabular ori succesorul său în drepturi;
b) - dacă reclamantul este sau nu continuatorul proprietarului tabular Ordinul Minoriților, avându-se în vedere diferențele de denumire din actele depuse în probațiune și susținerea că toți membrii ordinului au decedat anterior anului 1989.
a) Calitatea procesuală activă într-o acțiune în constatarea nulității absolute aparține persoanei care justifică un interes în desființarea actului juridic. Întrucât, potrivit dispozițiilor art. 4 din OG nr. 94/2000 republicată, cererile de retrocedare se depun prin centrul eparhial, după caz sau, centrul de cult, evident, acesta are interes, deci, implicit calitate procesuală activă într-o acțiune în desființarea actului de înstrăinare, pentru ca imobilul, reintrând în patrimoniul statului, să poată fi restituit de comisia constituită în acest scop.
Numai că aceasta nu înseamnă că doar centrul eparhial ori cel de cult, după caz, au interesul în desființarea actelor subsecvente de înstrăinare. Acestea formulează cererile de retrocedare nu doar în nume propriu, ci și în numele unităților subordonate, de la care au fost preluate bunurile abuziv și cărora, de fapt, li se restituie aceste bunuri.
Art. 6 din ordonanță, prevede textual: " (1) În cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanțe de urgenta au fost înstrăinate legal după data de 22 1989,titularii cererilor de retrocedarepot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5).
(2) Actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul prezentei ordonanțe de urgenta sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.
(3) În cazul acțiunilor formulate potrivit dispozițiilor cuprinse la alin. (2) procedura de retrocedare începută în temeiul prezentei ordonanțe de urgenta este suspendată pana la soluționarea acelor acțiuni prin hotărâre judecătorească definitiva și irevocabilă.Persoana indreptatitava înștiința de îndată Comisia specială de retrocedare.
(4) Prevederile prezentei ordonanțe de urgenta sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecata,persoana indreptatitaputând alege calea acestei ordonanțe de urgenta, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei." ()
Textul legii vorbește, așadar, de "titularul cererii de retrocedare" și de "persoană îndreptățită". Evident, având în vedere dispozițiile aliniatului ultim, care se referă la acțiuni de drept comun exercitate anterior intrării în vigoare a legii, prin "persoană îndreptățită" legiuitorul înțelege fostul proprietar sau succesorul acestuia în drepturi.
Oricum, câtă vreme cererea de retrocedare este formulată de centrul eparhial sau de cult în numele fostului proprietar, structură componentă a sa, fostul proprietar are interes, deci și calitate procesuală activă pentru a solicita desființarea contractelor de vânzare cumpărare, condiție sine qua non pentru restituirea în natură a imobilului preluat abuziv.
b) O altă problemă vizează calitatea reclamantului de succesor al proprietarului tabular sau identitatea dintre acesta și proprietarul tabular.
că, față de explicațiile date la punctul A), diferența de terminologie (Ordinul Minori / Ordinul Minoriților) se explică prin denumirea regională prescurtată folosită în fostul -Ungar, respectiv aceea de minoriți.
Așa cum rezultă din copia cărții funciare vechi, nr. 405 B M, primul proprietar tabular al imobilului de sub B1 a fost " rendhz", tradus ca "Ordinul Minoriților".
În realitate, înseamnă B M,rendhzfiind o noțiune ce desemnează locul în care călugării își desfășoară activitatea, traducându-se ca mănăstire, centru monahal, locuință a unui ordin călugăresc (a se vedea, de exemplu, R, -român, Ed. B 2005, p. 778, site-ul Bibliotecii Universitare din, http://www.bibl.u-szeged.hu/~clio/rkk/rendhaz.html).
Ordin călugăresc se traduce în limba ă prinrend, și nu prin rendhz (a se vedea site-ul Ordinului Minori din Ungaria și Transilvania, Provincia Sf., http://www.minorita.hu/).
Prin urmare, proprietar tabular era Mănăstirea Minoriților din B
Pârâții au susținut că nu există o astfel de mănăstire în B M, întrucât locul indicat ca fiind sediul ei este chiar imobilul în litigiu.
Față de această împrejurare, se ridică, de fapt, mai multe probleme, respectiv dacă reclamantul este continuator al vechiului Ordin al Minori sau nu, dacă mănăstirea mai există sau nu, iar, în ipoteza în care nu mai există, poate sau nu ordinul căruia îi aparținea să exercite o astfel de acțiune.
Potrivit art. 13 din Decretul nr. 177/1948: " religioase, pentru a putea sa se organizeze și sa funcționeze, vor trebui sa fie recunoscute prin decret al Marii Adunări Naționale, dat la propunerea Guvernului, în urma recomandarii ministrului cultelor". În cazul cultului romano-catolic, un astfel de decret nu a fost emis, existența sa fiind tolerată de statul comunist, spre deosebire de cea a cultului greco-catolic care a fost desființat abuziv prin Decretul nr. 358/1948.
"Astfel, În 15 martie 1951, câțiva preoți și mireni romano-catolici, convocați din toate colțurile țării, au ținut un congres, la C, pentru a pune bazele unei organizații, primită de Ministerul Cultelor, cu scopul de a stabili o autonomie pentru reglementarea tuturor chestiunilor bisericești, ale din, fundate pe obiceiurile seculare și pe baza, canoanele 1519-1521, independent de autoritatea papală. Un birou în C, numit"Statusul Romano-", a funcționat în acest scop cu angajați numiți de Departamentul Cultelor.
În 1955, Președintele Marii Adunări Naționale, dr., și ministrul Cultelor, -I, au comunicat ului de la A I că Guvernul ia la cunoștință că ă din este organizată și activează conform canoanelor 261)" (a se vedea, și,de istorie. ism și ortodoxie românească, Cap. XIX Statutul de organizare a bisericii catolice, pe http://www.bru.ro/istorie/catort.asp?id=cap19).
În lipsa unui statut, trebuie avută în vedere organizarea internă a bisericii, în baza canoanelor.
Ordinul anilor, respectiv al Minori nu a fost desființat, el funcționând ca parte componentă în cadrul iei romano-catolice T, figurând în Statul de Funcțiuni al iei la pozițiile 115-128, A-centru.
Faptul că acei călugări care au slujit în cadrul Mănăstirii din B M au decedat sau nu, nu prezintă relevanță, din mai multe considerente. Un prim considerent se referă la împrejurarea că ordinul nu există în B M, ci în Transilvania. În plus, în ceea ce privește organizarea Bisericii romano-catolice, mănăstirile funcționează în cadrul unor ordine, ordinul reprezentând o verigă intermediară între ie (centrul de cult care a formulat cererea de retrocedare, fiind titularul acesteia, conform art. 4 și 6 din OUG nr. 94/2000) și mănăstiri (ce pot fi persoane îndreptățite în sensul art. 6 din aceeași ordonanță de urgență).
Prin urmare, desființarea mănăstirii atrage calitatea procesuală activă pentru constatarea nulității actelor de înstrăinare a verigii următoare în ierarhia bisericii, care este ordinul, nu ia.
În ceea ce privește continuitatea ordinului, aceasta rezultă din cele deja arătate. În plus, din același istoric al bisericii de pe site-ul Secretariatul de Stat pentru Culte ( http://www.culte.ro//cult.aspx?rel_ID=rel-295 ), rezultă că "iile considerate "desfiintate" de catre autoritatile române (I, T, S M si O) au continuat să existe in practică, nerecunoscând desființarea lor și numind la conducerea lor câte un locțiitor de ("ordinar substitut"), care, deși nu erau recunoscuți formal de Statul român drept conducători de ii, în practică erau totuși tratați în această calitate. -După Revoluția din 1989, situatia Bisericii Romano- s-a normalizat. iile I, T, S M si O au fost din nou recunoscute de statul român. De asemenea, dupa abrogarea 810/1950, si-au reluat activitatea ordinele si congregațiile călugărești."
Așadar, câtă vreme ia în cadrul căreia a funcționat ordinul a avut doar o existență în fapt, fiind recunoscută după Revoluție, vechile ordine fiind reînființate, cu atât mai mult a fost recunoscut continuu Ordinul Minori, care nici măcar nu a fost desființat, restrângându-și doar activitatea.
Oricum, așa cum corect susține reclamantul, potrivit actualei legi a cultelor, respectiv Legii nr. 489/2006, cultelor li se recunoaște dreptul de a se organiza după norme proprii, inclusiv în ordine și congregațiuni, iar, prin HG nr. 1218/2008, s-a recunoscut Codul d e drept canonic al Bisericii Romano-catolice, inclusiv organizarea sa internă, din care face parte și reclamantul.
Conform adresei nr. 402/27.01.2010 a Secretariatului de Stat pentru Culte, Direcția Relații Culte, depusă în recurs ( 33), Ordinul Minoriților, cu sediul în A, str. - nr. 2 figurează în Statul de funcții și personal al iei Romano-catolice T, în cadrul A, la pag. 58, pozițiile 1-20 și este persoană juridică de utilitate publică prin efectul dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul cultelor.
Iată, deci, că nu subzistă argumentul instanței de apel privind naționalitatea ăao rdinului din Transilvania.
Din considerentele arătate, curtea va respinge excepțiile lipsei capacității procesuale și a calității procesuale active.
C)Excepția prescripției extinctive.
Prin decizia nr. 1352 din 10 2008, publicată în Of. nr. 23 din 12 ianuarie 2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a textului art. III din Titlul II al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, referitor la termenul de prescripție a dreptului la acțiunea în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare având ca obiect imobile ce au aparținut cultelor religioase sau structurilor acestora.
Reclamantul a înregistrat cererea de chemare în judecată sub imperiul acestui termen de prescripție, vechiul termen reglementat prin Legea nr. 48/2004 fiind împlinit anterior, noua lege neprelungindu-l, ci introducând un nou termen de prescripție, împrejurare interpretată de Curtea Constituțională ca încălcând "principiului securității raporturilor juridice și conceptului de "proces echitabil" impus de dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispoziții coroborate cu cele din preambulul Convenției".
Deciziile Curții sunt general obligatorii, așa cum rezultă din dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Nu se pune problema retroactivității în cazul acestor decizii, neconstituționalitatea existând încă de la data intrării în vigoare a legii, fiind doar constatată prin decizia curții. Nu există o altă interpretare posibilă, întrucât aceasta ar însemna că excepția de neconstituționalitate a unui astfel de text nu ar putea fi invocată, ea presupunând, inevitabil, un proces pe rolul instanțelor.
Textul fiind declarat neconstituțional, a fost suspendat 45 de zile, iar apoi abrogat, conform art. 31 alin. 2 din Legea nr, 47/1992, astfel că reclamantul a înregistrat cererea de chemare în judecată după împlinirea ultimului termen de prescripție prevăzut de o lege constituțională (cu privire la constituționalitatea Legii nr. 48/2004, a se vedea decizia civilă nr. 2460 din 12 noiembrie 2009, dosar nr- al Curții de Apel Cluj ).
În consecință, în temeiul art. 306 alin. 2, art. 162 și art. 137. pr.civ. curtea va admite excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune.
Raportat la modul de soluționare a acestei excepții, în temeiul art. 312 alin. 1. pr.civ. se impune respingerea recursului reclamantei, cu schimbarea motivării, conform celor de mai sus.
Fiind vorba de o excepție ce ține de exercițiul dreptului la acțiune și soluția fiind de respingere a acțiunii în totalitate în etapele procesuale anterioare, nu se pune problema înrăutățirii situației reclamantului în propria cale de atac, în sensul art. 296 teza finală pr. civ.
Dovedindu-se în culpă procesuală, în temeiul art. 274 alin. 1. pr. civ. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei intimate, în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariu avocațial în recurs, conform facturii de la 27.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepțiile lipsei capacității de folosință și a lipsei calității procesuale active a reclamantului, admite excepția prescripției extinctive și, în consecință, respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul ORDINUL MINORIȚILOR împotriva deciziei civile nr. 178 din 25.06.2009 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Obligă recurentul să-i plătească intimatei suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red. dact. GC
7 ex/6.03.2010
Jud.apel:,
Președinte:Andrea ChișJudecători:Andrea Chiș, Ana Ionescu Anca Adriana
