Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 101/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 101
Ședința publică din data de 5 februarie 2009
PREȘEDINTE: Mioara Iolanda Grecu
JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de contestatorul, domiciliat în comuna, sat de, Cod poștal -, Județ D împotriva deciziei civile nr. 1802 pronunțată la 6 noiembrie 2008 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC, cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ D și cu creditoarea, domiciliată în comuna, sat de, Cod poștal -, Județ
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, a răspuns intimata-creditoare asistată de avocat din Baroul Dâmbovița, lipsind recurentul-contestator și intimatul Biroul Executorului Judecătoresc.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este netimbrat și că intimata-creditoare a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
De asemenea, se învederează că apărătorul recurentului a depus la dosar o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată întrucât nu se poate prezenta în instanță, având de susținut o altă cauză la Curtea de Apel Pitești.
Avocat, având cuvântul, arată că nu este de acord cu cererea de amânare formulată de apărătorul recurentului întrucât nu este dovedită, iar recurentul nu a achitat taxa de timbru.
Curtea, având în vedere că cererea de amânare nu este dovedită, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 156 pr.civilă, precum și faptul că recurentul nu a achitat taxa judiciară de timbru și nici timbru judiciar, deși a fost citat cu această mențiune, iar instanțele judecătorești nu se pot pronunța asupra cererilor înainte de a fi îndeplinit timbrajul, respinge cererea de amânare formulată de apărătorul recurentului.
Avocat, având cuvântul pentru intimata-creditoare, solicită anularea recursului ca netimbrat.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr-, contestatorul, în contradictoriu cu intimata, a formulat contestație la executare împotriva executării pornită prin dosarul nr.149/2008 al Biroului Executorului Judecătoresc, prin care a fost obligat la plata unei sulte în valoare de 14.079,30 lei, solicitând, totodată, și suspendarea executării până la soluționarea contestației.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că își întemeiază contestația pe teza prevăzută de dispozițiile art. 399 alin.1 pr.civilă, respectiv "lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea titlului executoriu", iar chestiunile nelămuritoare cu privire la înțelesul și întinderea dispozitivului se referă la faptul că, în lotul său este reținut și un grajd de 80 mp, cu toate că, în încheierea de admitere în principiu pronunțată de instanța de fond și menținută de tribunal, din valoarea acestui bun trebuia scăzută contravaloarea a 50% din materiale și manoperă, componența locului atribuit contestatorului, atrăgând de la sine și stabilirea sultei, or în lotul său este prins acel grajd, cu mențiunea,la care s-a folosit o parte din materialul grajdului vechi", fără însă a se scade valoarea acestor materiale sau a se specifica valoarea acestora, din valoarea întreagă reținută ca și componentă a lotului atribuit.
S-a mai susținut că singura soluție în lămurirea acestui dispozitiv este ca expertul care a întocmit expertiza construcții, să revină cu un nou raport în care să arate valoarea reală rămasă cu privire la grajdul în cauză, după scăderea materialelor, așa cum a dispus raportul de expertiză.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, motivând că s-a formulat de către contestator contestație la executare pe motivul că acesta nu înțelege de ce nu s-a reținut J din contravaloarea grajdului ca fiind realizat înainte de căsătorie, acesta fiind unul din motive pentru care contestatorul și intervenienta - au declarat apel și ulterior recurs, așa cum reiese din dosarul nr-, toate motivările legate de acel grajd fiind respinse atât de Tribunalul Dâmbovița, cât și de Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Prin decizia civilă nr. 1802 pronunțată la 6 noiembrie 2008, Tribunalul Dâmbovița, a respins atât contestația la executare formulată de contestatorul împotriva executării pornită prin dosarul nr.149/2008 al Biroului Executorului Judecătoresc, cât și cererea de suspendare formulată de acesta.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin decizia civilă nr. 543/29.11.2007 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, s-a luat act de renunțarea apelantului la critica nr. 2 din motivele de apel, s-a admis apelul declarat de apelantul-pârât împotriva sentinței civile nr. 431/14.05.2007 pronunțată de Judecătoria Pucioasa în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, intervenientă fiind -, s-a schimbat, în parte, hotărârea apelată, în sensul partajării bunurilor comune potrivit variantei I din lotizarea finală, s-a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate, s-a respins cererea de intervenție formulată de -, s-a luat act că apelantul nu a solicitat cheltuieli de judecată și s-a respins cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
S-a mai arătat că, potrivit art. 399 alin.1 teza a II-a din Codul d e procedură civilă, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811din Codul d e procedură civilă, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea titlului executoriu, or, în cauză, motivele invocate de către contestator nu pot fi încadrate într-unul din motivele prevăzute de dispozițiile legale menționate mai privitoare la contestația la executare, care reglementează acele situații ce vizează înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului hotărârii ce se execută, dimpotrivă ele constituie apărări de fond, ce trebuiau valorificate în căile de atac, iar invocarea lor pe calea contestației la executare nu poate fi primită întrucât se tinde la modificarea însăși a hotărârii ce se execută.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5-9 pr.civilă.
Având în vedere că recurentul, declarând recursul de față, nu a achitat taxa judiciară de timbru de 4,5 lei și nici timbru judiciar de 0,15 lei, deși a fost citat cu mențiunea referitoare la timbraj, așa cum rezultă din dovada de citare aflată la fila 5 din dosar, în baza art. 312 alin. 1 pr.civilă, coroborat cu art. 137 pr.civilă, cu aplicarea dispozițiilor art.20 din Legea nr. 146 /1997, cu modificările si completările ulterioare și art. 9 din OG nr. 32/1995, potrivit cărora instanțele judecătorești nu se pot pronunța asupra cererilor înainte de a fi îndeplinit timbrajul, Curtea va admite excepția netimbrării și va dispune anularea recursului ca netimbrat.
În baza art. 274 pr.civilă, va obliga pe recurentul-contestator, către intimata-creditoare, la 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat (chitanța nr. - - fila 13 dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, ca netimbrat, recursul formulat de contestatorul, domiciliat în comuna, sat de, Cod poștal -, Județ D împotriva deciziei civile nr. 1802 pronunțată la 6 noiembrie 2008 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC, cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ D și cu creditoarea, domiciliată în comuna, sat de, Cod poștal -, Județ
Obligă recurentul-contestator, către intimata-creditoare, la 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 februarie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
- - - - - -
Grefier,
Red. PJ
2 Ex/6.02.2009
f- Tribunalul Dâmbovița
,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Mioara Iolanda GrecuJudecători:Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena