Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 107/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.107/
Ședința publică din 20 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Ioneci
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea recursului declarat de intimata G,cu sediul în G,-, jud.G împotriva sentinței civile nr.1505/12.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr.1925/- în contradictoriu cu contestatoarea, cauza având ca obiect contestație act.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 18.02.20087 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea în cauză la data de 20.02.2008.
CURTEA
Asupra recursului civil de față înregistrat sub nr.1925/121/13,12,2007 la Curtea de APEL GALAȚI -Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin contestația formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr.1925/121/28.02.2007 contestatoarea a solicitat în contradictoriu cu intimata G lămurirea sentinței civile 1376/29.09.2005 a Tribunalului Galați, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă 245/31.03.2006 a Curții de APEL GALAȚI.
Motivându-și în fapt acțiunea a arătat că prin decizia menționată s-a anulat decizia 77/2005 emisă de intimată, s-a dispus reintegrarea în funcția de director economic, cu obligarea debitoarei la plata drepturilor salariale cuvenite.A mai precizat că s-a demarat executarea silită în dosarul 126/ES-/2007 al, dar prin titlul executoriu nu sunt fixate sume exacte ce ar reprezenta drepturile salariale, motiv pentru care solicită calcularea salariilor datorate din luna iulie 2005 până în prezent.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului în soluționarea cauzei, iar pe fond, respingerea contestației, întrucât sumele se puteau stabili și printr-o expertiză extrajudiciară, făcută în cadrul executării silite.
În susținerea acțiunii s-a administrat proba cu interogatoriul contestatoarei, înscrisuri și expertiză contabilă.
Excepția necompetenței materiale a Tribunalului în soluționarea cauzei a fost respinsă prin încheierea din 30.03.2007.
Prin sentința civilă nr.1505/12.10.2007 Tribunalul Galația admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata
A fost lămurit dispozitivul deciziei civile nr. 245/31.03.2006 a Curții de APEL GALAȚI, în sensul că suma datorată contestatoarei de către intimată pentru perioada 11.07.2005 - 28.02.2007 este de 74.891 lei (brut).
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia civilă nr.245/R/31.03.2006 a Curții de APEL GALAȚI a fost admisă contestația formulată de contestatoarea, s-a dispus anularea deciziei 77/11.07.2005 emisă de intimata G, s-a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția de director economic și plata drepturilor salariale cuvenite de la data de 11.07.2005 până la reintegrarea efectivă.
Un prim aspect care trebuie clarificat este perioada pentru care intimata trebuie să achite contestatoarei drepturile salariale: până la data demisiei contestatoarei sau până la data reintegrării efective. Este dovedit prin înscrisuri că, pe parcursul derulării procesului ce a avut ca obiect contestația împotriva deciziei 77/2005, în luna octombrie 2005, contestatoarea și-a prezentat demisia și contractul individual de muncă a încetat. Acest aspect a fost cunoscut de instanța de recurs și, în urma analizării tuturor motivelor invocate de părți, s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că intimata trebuie să achite contestatoarei drepturile salariale cuvenite de la data de 11.07.2005 până la reintegrarea efectivă. Prin urmare, în cadrul contestației la executare, nu se mai pot invoca apărări de natură să aducă atingere însuși titlului executoriu pentru că s-ar încălca puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești. Cu atât mai mult cu cât, în considerentele deciziei se arată că recurenta și-a încetat raportul de muncă cu intimata de pe funcția de economist și că nimic nu o oprește să conteste decizia și să solicite să fie reîncadrată pe funcția deținută, în baza principiului restabilirii situației anterioare.
Cât timp intimata nu a emis decizie de reintegrare în funcție a contestatoarei, datorează acesteia cu titlu de despăgubiri drepturile salariale și în prezent.
Luând în calcul perioada de la data emiterii deciziei și până la data sesizării instanței cu prezenta contestație, din raportul de expertiză întocmit rezultă că suma cuvenită contestatoarei este de 74 891 lei(brut).Instanța apreciază că sumele
reprezentând premii trebuie incluse în suma cuvenită contestatoarei față de împrejurarea că prin decizia emisă de intimată, în mod nelegal, aceasta a fost privată de posibilitatea de a avea acces la ceste bonificații, restabilirea situației anterioare apărând ca o sancțiune pentru unitatea care a emis decizii nelegale.
Susținerile contestatoarei referitoare la expertiză au fost combătute, cu argumente contabile, în răspunsul la obiecțiuni, prezentat de expert.
Ca urmare, instanța a reținut răspunsul inițial la primul obiectiv din care rezultă suma de 74 891 lei ( brut).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata G considerând-o nelegală pentru următoarele motive:
În primul rând, a arătat că hotărârea a fost dată de o instanță necompetentă din punct de vedete material.
În al doilea rând, a arătat că drepturile salariale datorate intimatei contestatoare trebuiau calculate de la momentul revocării din funcția de conducere -director economic - 11.07.2005 și până la data încetării contractului de muncă din inițiativa intimatei.
În concluzie a solicitat admiterea recursului,modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii contestației formulate însă lămurind întinderea drepturilor salariale să se stabilească faptul că recurenta nu datorează sume de bani cu titlu de drepturi salariale către intimată.
În drept, a invocat disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar contestatoarea invocat faptul că recursul este lipsit de interes cu motivarea că la data de 10.01.2008,prin adresa cu numărul 120 a fost invitată de către recurentă pentru reintegrare,ca urmare pronunțării hotărârii recurate.
Acceptând într-un final că trebuie să se supună unei hotărâri judecătorești,recurenta nu mai justifică interes față de promovarea prezentului recurs.
Pe fond,a solicitat respingerea recursului ca nefondat,menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Asupra excepției lipsei de interes a recursului invocat de către intimata contestatore,instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată.
Pentru exercitarea recursului pârâtul trebuie să îndeplinească condițiile necesare pentru exercițiul acțiunii civile,aceasta întrucât activitatea juridică nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes.
Prin noțiunea de interes se înțelege folosul practic material sau moral pe care îl urmărește partea care promovează acțiunea.
Prin sentința civilă nr.1505/12.10.2007 a Tribunalului Galațis -a stabilit că intimata recurentă datorează contestatoarei pentru perioada 11.07.2005 - 23.02.2007 suma de 74.891 lei (brut) aceasta justifică un interes în promovarea recursului.
Analizând hotărârea recurată,atât prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurentă,cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept,în baza disp.art.304 indice 1 Cod procedură civilă,Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Analizând petitul acțiunii introductive se observă că, contestatoarea a învestit instanța de fond cu contestație la titlu solicitând lămurirea sentinței civile nr.1376/29.09.2005 a Tribunalului Galați astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr.245/31.03.2006 a Curții de APEL GALAȚI și nicidecum lămurirea deciziei civile nr.245/2006 a Curții de APEL GALAȚI așa cum în mod greșit a reținut prima instanță chiar și prin concluziile scrise depuse la dosar,contestatoarea a precizat clar și fără echivoc că solicită lămurirea sentinței civile nr.1376/2005 a Tribunalului Galați astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr.245/2006 a Curții de APEL GALAȚI.
Procedând astfel,prima instanță a încălcat prevederile imperative ale art.129 al.6 Cod procedură civilă, care prevăd că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății și astfel a pronunțat o hotărâre nelegală.
Cerere de chemare în judecată este actul procedural ce constituie baza raportului procesual civil ce se formează prin introducerea ei între reclamant și pârât, fixând cadrul procesual în care se desfășoară judecata cu privire atât la părți cât și la obiectul litigiului.
Instanța este ținută de obiectul cererii și tocmai aceasta este rațiunea pentru care nu se poate da altceva decât ceea ce s-a cerut.
Cu toate acestea, după cum rezultă din conținutul sentinței civile nr.1505/12.10.2007 a Tribunalului Galați, ceea ce lămurește instanța de fond este dispozitivul deciziei civile nr.243/2006 a Curții de APEL GALAȚI și nu sentința civilă nr.1376/29.09.2005 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr.2197/2005.
În cazul de față, instanța de fond a încălcat și principiul disponibilității, principiu de bază în cadrul procesului civil prin faptul că a înlocuit obiectul contestației,așa cum a fost arătat de către contestatoare, cu un alt obiect, dând în acest mod o interpretare greșită și legislației aplicabile, raportându-se greșit la art.400 Cod procedură civilă.
De asemenea, analizând dispozitivul sentinței civile recurate apreciem că prima instanță a încălcat normele imperative de competență materială prev.de art.400 al.2 Cod procedură civilă, conform cărora contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.
Față de aceste considerente, apreciem ca fiind aplicabile motivele de recurs prev.de art.304 pct.5 și 9 Cod procedură civilă urmează ca în temeiul disp.art.312 al.1,2 și 5 Cod procedură civilă să se admită recursul declarat de către recurentă împotriva sentinței civile a Tribunalului Galați pe care o va casa și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția lipsei de interes a recursului invocată de contestatoarea prin apărător.
Admite recursul declarat de intimata G,cu sediul în G,-, jud.G împotriva sentinței civile nr.1505/12.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr.1925/-.
Casează sentința civilă nr.1505/12.10.2007 a Tribunalului Galați și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 20 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud./27.02.2008
Tehnored./29.02.2008
Fond:-
Asistenți jud.-
Președinte:Ion IoneciJudecători:Ion Ioneci, Marioara Coinacel, Virginia Filipescu