Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 108/2010. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bnești -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE DREPTURI ȘI ASIGURRI SOCIALE
DECIZIA NR. 108
Ședința public din 26 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Maierean Ana
Judector - -
Judector - -
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat reclamanta - COM SRL B, cu sediul în B, sector 2,- prin Cabinet avocat " " din mun. I,-, jud. I împotriva sentinței civile nr. 1040 din 9 septembrie 2009 pronunțat de Tribunalul Boto șani - secția civil, în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința public din 19 ianuarie 2010, susținerile prților fiind consemnate în încheierea de ședinț de la acea dat, care face parte integrant din prezenta decizie și când, din lips de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru azi, 26 ianuarie 2010.
Dup deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de faț, constat:
Prin cererea adresat Tribunalului Boto șani, înregistrat sub nr. 2724/40/17.06.2009, a solicitat anularea deciziei nr. 975/8.05.2009 emis de - SRL B, prin care i s-a suspendat contractul individual de munc.
În motivarea cererii, contestatorul artat c decizia a fost emis în perioada în care se afla în concediu medical, nu a fost respectat termenul legal de 5 zile de la comunicarea deciziei și pân la înregistrarea acesteia la și nici nu s-a specificat perioada suspendrii contractului su de munc.
Intimata nu formulat întâmpinare.
Dup administrarea probelor, Tribunalul, prin sentința nr. 1040/9.09.2009 a admis contestația și a anulat decizia atacat.
Pentru a hotrî astfel, prima instanț reținut c decizia a fost emis la data de 8.05.2009 și comunicat contestatorului la data de 25.05.2009, înafara perioadei de concediu medical, cuprins între 11.05 - 24.05.2009.
Msura suspendrii contractului individual de munc al contestatorului a fost dispus în temeiul art. 22 alin. 1 lit. a din Codul muncii, în vederea realizrii cercetrii disciplinare prealabile. Legea nu prevede în mod expres un termen limit pentru efectuarea cercetrii disciplinare și nici pentru durata msurii suspendrii contractului individual de munc.
Suspendarea contractului ca sancțiune disciplinar poate fi îns dispus pentru maxim 10 zile, conform disp. art. 264 alin. 1 lit. b din Codul muncii. Așadar, prelungirea cercetrii prealabile și, inclusiv, a duratei suspendrii contractului pentru acest motiv peste 10 zile ar echivala de fapt cu aplicarea unei sancțiuni disciplinare ce excede legii.
Or, în speț, directorul societții intimate a cunoscut existența sustragerii de mrfuri din gestiune la 6.05.2009, iar msura suspendrii contractului individual de munc al contestatorului fost dispus la 8.05.2009, aceasta subzistând și în prezent.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal intimata artând, în esenț, c a formulat plângere penal împotriva contestatorului, astfel c nu sunt date motivele reținute de Tribunal, potrivit crora nu ar fi finalizat cercetarea prealabil a acestuia.
Prin întâmpinare, contestatorul s-a opus recursului.
Examinând hotrârea atacat prin prisma motivului de recurs formulat de intimat, în raport de lucrrile dosarului și de dispozițiile art. 3041din Codul d e procedur civil, Curtea constat neîntemeiat recursul.
Astfel, prin decizia contestat s-a dispus suspendarea contractului individual de munc în temeiul disp. art. 52 alin. 1 lit. a) Codul muncii în vederea realizrii cercetrii disciplinare prealabile.
În conformitate cu dispoziția legal reținut drept temei al msurii luate, contractul individual de munc poate fi suspendat din inițiativa angajatorului pe durata cercetrii disciplinare prealabile, în condițiile legii.
Cum corect a sesizat prima instanț, din coraborarea disp. art. 268 alin. 1 și art. 264 alin. 1 lit. b Codul muncii rezult c durata cercetrii disciplinare prealabile și, implicit, a suspendrii contractului individual de munc pentru acest motiv nu poate depși 30 de zile. Or, în speț, msura dispus faț de contestator a fost luat la 8 mai 2009, subzistând și în prezent.
Împrejurarea c, între timp, recurenta a formulat plângere penal împotriva contestatorului este lipsit de relevanț în prezenta cauz, în raport de temeiul de drept al msurii dispuse.
În contextul litigiului pendinte, aceasta poate fi, eventual, interpretat ca argument pentru încetarea msurii dispuse, cât vreme pentru astfel de ipotez legea pune la dispoziția angajatorului alte mijloace de îngrdire a raporturilor de munc.
Constatând c nu este dat în cauz motivul invocat de recurent și nici motive de nulitate a hotrârii atacate, ce pot fi invocate din oficiu, Curtea,
Vzând și disp. art. 312 din Codul d e procedur civil,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta - COM SRL B, cu sediul în B, sector 2,- prin Cabinet avocat " " din mun. I,-, jud. I împotriva sentinței civile nr. 1040 din 9 septembrie 2009 pronunțat de Tribunalul Boto șani - secția civil, în dosarul nr-.
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public din 26 ianuarie 2010.
Președinte, Judectori, Grefier,
Red. Pl.
Jud. fd.
Tehnored.
Ex. 2
11.02.2010
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Ciută Eugenia, Plăcintă Dochița