Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 142/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 142
Ședința publică de la 13 Februarie 2008
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Maria Cumpănașu
JUDECĂTOR 3: Tania Țăpurin
Grefier: - - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de intimata - SRL C împotriva deciziei civile nr. 325 din 20 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații contestatori, și intimații, BIROUL executor JUDECĂTORESC, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns intimatul contestator, personal și asistat de avocat, intimata contestatoare, reprezentată de același avocat, lipsind recurenta intimată - SRL C și intimații, BIROUL EXECUTOR JUDECĂTORESC.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care a învederat instanței nedepunerea de către recurenta intimată - SRL C dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, după care;
Instanța, pentru a da posibilitatea recurentei intimate - SRL C de a se prezenta, a lăsat cauza la a doua strigare.
La a doua strigare, la apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns intimatul contestator, personal și asistat de avocat, intimata contestatoare, reprezentată de același avocat, lipsind recurenta intimată - SRL C și intimații, BIROUL EXECUTOR JUDECĂTORESC.
Instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția anulării recursului ca netimbrat, potrivit art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997, având în vedere nedepunerea la dosar de către recurenta intimată - SRL C dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, deși a fost legal citată cu această obligație.
Avocat, pentru intimații contestatori, a solicitat anularea recursului ca netimbrat; cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal sub nr-, contestatorii și au solicitat instanței se dispună pe calea contestației la executare anularea actului de adjudecare din 03.01.2007, întocmit de executorul judecătoresc, privind imobilul, proprietatea pârâților, situat în, str. - -.,. 5A,. 1,. 8, compus din 3 camere, bucătărie și hol, conform actului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1819/02.09.1997.
Prin sentința civilă nr. 2630 din 28 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr-, au fost respinse excepțiile inadmisibilității, prematurității și tardivității ridicate de - SRL C, privind contestația la executare introdusă de contestatorii și.
A fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorii și.
Au fost obligați contestatorii la 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei - SRL
Împotriva acestei sentințe au formulat apel contestatorii și, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 325 din 20 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a admis apelul formulat de contestatorii și împotriva sentinței civile nr. 2630 din 28 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr-, s-a schimbat sentința în sensul că s-a admis contestația la executare și s-a anulat actul de adjudecare din 03.01.2007, întocmit de executor judecătoresc în dosarul de executare nr. 226/2005.
A fost obligată intimata - SRL C la 2510 lei cheltuieli de judecată către apelanți.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs intimata - SRL C, fără însă a-l timbra.
În conformitate cu art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, acțiunile și cererile introduse la instanțele de judecată, se timbrează anticipat, fiscal și judiciar, neîndeplinirea acestei obligații, în lipsa unei scutiri legale, fiind sancționată cu anularea.
Cum la dosar nu există dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, deși recurenta intimată - SRL C a fost citată legal cu mențiunea expresă a achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, aceasta nu și-a îndeplinit obligația.
În consecință, recursul formulat de recurenta intimată - SRL C urmează a fi anulat ca netimbrat.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul formulat de intimata - SRL C împotriva deciziei civile nr. 325 din 20 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații contestatori, și intimații, BIROUL EXECUTOR JUDECĂTORESC, având ca obiect contestație la executare.
Obligă recurenta intimată - SRL C la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimații contestatori și.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
red. 2 ex/ 25 Februarie 2008
jud. apel
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Maria Cumpănașu, Tania Țăpurin