Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 1437/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 1437/

Ședința publică din 09 octombrie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții și, domiciliați în comuna de nr.150, județul M, împotriva deciziei civile nr.50 din 7 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanții-recurenți și, lipsă fiind pârâtul-intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, fiind timbrat cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

De asemenea, se constată că recurenții au depus la dosar, prin serviciul registratură, cerere de suspendare a judecării recursului.

Din oficiu, instanța invocă excepția de necompetență materială a curții de apel.

Reclamanții-recurenți lasă la aprecierea instanței excepția invocată.

CURTEA,

Prin contestația la executare înaintată la 4 august 2004 la Judecătoria Tg-, contestatorii și au chemat în judecată pe intimatul, solicitând anularea actelor de executare silită în dosarul execuțional nr.86/2004 - executor judecătoresc și suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației. La prima zi de înfățișare, contestatorii și-au precizat cererea de chemare în judecată în sensul că solicită lămurirea înțelesului și întinderea titlului executoriu, în condițiile art.401 alin.1 ind.1 pr.civ.

În susținerea contestației, s-a relevat că prin hotărâre civilă definitivă și irevocabilă formulată de intimat, contestatorii au fost obligați să-i recunoască dreptul de proprietate asupra terenului înscris în CF 751 de, nr.top.1798-1800, însă în dispozitivul sentinței nu sunt indicate limitele imobilului, astfel că hotărârea nu poate fi executată în fapt.

Se mai arată că contestatorii nu au ocupat nicio suprafață de teren aparținând intimatului, iar în modalitatea de executare solicitată de către acesta nu au acces la calea publică.

Prin sentința civilă nr.4843 din 22 noiembrie 2006, Judecătoria Tg-M respins contestația la executare precizată și cererea de suspendare a executării silite, cereri formulate de contestatorii și, în contradictoriu cu intimatul și a obligat contestatorii la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 200 lei în favoarea intimatului.

Prin decizia civilă nr.50 din 7 februarie 2008 Tribunalului Mureș,m s-a respins ca nefondat apelul declarat de contestatori împotriva sentinței civile nr.4843/2006 a Judecătoriei Tg-M, cu mențiunea că în ședința publică din 20 decembrie 2007 tribunalul a recalificat c alea de atac din recurs în apel, potrivit art.400 alin.2 și 402 alin.2 pr.civ.

Pentru a statua astfel, instanța de apel a reținut că hotărârea primei instanțe are la bază expertiza topometrică efectuată de ing., care stabilește limitele și amplasamentul terenului din litigiu, existând și o schiță anexă la expertiză, considerente pentru care nu există nici un impediment pentru executarea silită a titlului executoriu.

Împotriva deciziei civile a instanței de apel, contestatorii au înaintat în termen legal recurs, solicitând modificarea în tot a acesteia, rejudecarea pricinii și admiterea contestației la executare formulate, sub aspectul lămuririi înțelesului și întinderii dispozitivului hotărârii ce se execută. În drept recurenții s-au prevalat de motivul prev. de art.304 pct.9 pr.civ. relevând că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia dedusă judecății. În altă ordine de idei, recurenții contestă expertiza tehnică efectuată de ing., întrucât prin modalitatea de delimitare efectuată blochează accesul contestatorilor la calea publică, fapt ce le creează reale prejudicii materiale legate de exploatarea imobilului.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu în limitele prev. de art.306 pr.civ. curtea reține următoarele:

Conform art.402 alin.2 pr.civ. hotărârile pronunțate cu privire la contestația la executare se dau fără drept de apel, cu excepția situațiilor prev. de art.400 ind.1 și 401 alin.2 pr.civ. Este vorba de situațiile în care împărțirea bunurilor proprietate comună poate fi hotărâtă la cererea părții interesate, și în cadrul judecării contestației la executare. De asemenea, se are în vedere contestația prin care o terță persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit.

Însă, în speță ne află în prezența contestației la executare prev. de art.401 alin.1 ind.1 pr.civ. în sensul că se poate promova contestație privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicarea dispozitivului hotărârii ce se execută, cerere care se poate face înăuntrul termenului de prescripție al executării silite.

În apel, Tribunalul Mureș trebuia să țină seama de dispozițiile legale menționate și să nu recalifice calea de atac promovată din recurs în apel, întrucât în speță nu sunt incidente niciuna din situațiile prev. de art.400 ind.1 și respectiv 401 alin.2 pr.civ.

Este adevărat că potrivit art.281 ind.3 pr.civ. încheierile pronunțate în temeiul art.281 ind.1 din același cod, sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat lămurirea înțelesului dispozitivului, însă în cauză instanța a fost sesizată cu o contestație la executare propriu-zisă în temeiul ar.t402 alin.2 pr.civ.

Față de cele ce preced, în cauză este incident motivul de casare de ordine publică prev. de art.304 pct.1 pr.civ. considerent pentru care se va admite recursul contestatorilor, se va casa integral hotărârea atacată și se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Mureș, ca instanță de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul contestatorilor și, domiciliați în de, nr.150, județul M, împotriva deciziei civile nr.50 din 7 februarie 2008 Tribunalului Mureș.

Casează integral hotărârea atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Mureș, ca instanță de recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2008.

PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER

Red.

Tehnored.

2 exp.

10.11.2008

Jud.fond:

Jud.apel: -

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 1437/2008. Curtea de Apel Tg Mures