Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 1540/2009. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1540/

Ședința publică din 15 decembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Roxana Maria Trif

JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea

JUDECĂTOR 3: Mihail

Grefier șef secție

Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC ROMÂNIA SRL, având ca obiect: "contestație act", împotriva deciziei numărul 1042 din 11 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registraturii concluzii scrise din partea ambelor părți.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 8 decembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Instanța, a amânat pronunțarea în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 15 decembrie 2009.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Constată că prin sentința civilă nr. 1042/M/11.06.2009 Tribunalul Brașov s-a respins acțiunea formulată și precizată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC ROMANIA SRL.

Prima instanță a reținut că prin Decizia nr.99/16.02.2008 pârâta, prin reprezentant legal, a dispus concedierea reclamantului având funcția de șef departament în cadrul centrului de distribuție B în temeiul art.65 alin.1 din Legea 53/2003, datorită desființării locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice expuse în preambulul deciziei.

Decizia are la bază hotărârea asociatului unic nr.10/18.02.2009 privind desființarea sediului secundar al societății din B - locație unde funcționa și reclamantul.

Analizând legalitatea deciziei de concediere, sub aspectul cerințelor de formă, instanța a constatat că aceasta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute, sub sancțiunea nulității absolute, de dispozițiile art.268 alin.2 din Codul Muncii.

Reclamantul invocă faptul că decizia este lovită de nulitate, desființarea postului nefiind efectivă, întrucât acesta a fost angajat pe postul de șef al departamentului de vânzări al întregii societăți și nu al centrului de distribuție

Analizând această apărare instanța a constatat că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din contractul individual de muncă încheiat între reclamant și societatea pârâtă, funcția pe care a fost angajat este deșef departamentiar locul muncii estedepartamentul de distribuție centru - formația v5066 - centru de distribuție

În raportul întocmit de societate anterior concedierii înregistrat la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B și la Inspectoratul teritorial d e Muncă este menționată lista posturilor actuale la nivelul întregii societăți. Se constată că la poziția 72 sunt menționate un număr de 20 de posturi de șef departament dintre care 6 se desființează.

Conform mențiunilor din foile colective de prezență locul de muncă la reclamantului este centrul de distribuție B - formația v5066. De asemenea pe statele de plata a drepturilor salariale și pe înscrisurile care dovedesc plata tichetelor de masă este menționat ca loc de muncă tot departamentul B - 91-98.

Faptul că reclamantul a făcut mai multe deplasări în țară nu presupune cu necesitate că acesta deține funcția de manager de vânzări la nivelul întregii societăți, astfel cum se susține. reclamantului sunt impuse de însăși natura funcției deținute - aceea de șef departament de vânzări al unui centru de distribuție. De altfel deplasările reclamantului au fost efectuate împreună cu alți angajați ai centrului de distribuție, spre ex. cu angajatul .

Reclamantul mai invocă faptul că este singurul concediat din formația de la B și că ceilalți angajați au fost transferați în cadrul departamentului vânzări

Această susținere este adevărată rezultând din înscrisurile depuse în cauză(f 89 -90) însă nu este de natură atrage nulitatea măsurii concedierii.

Măsura concedierii are caracter real, adică este impusă de dificultățile economice ale societății, fapt dovedit cu înscrisule depuse la dosar - bilanțul din data de 31.12.2007- 73, contul de profit și pierderi - 76, balanța de verificare - 78 și este efectivă, punctul de lucru unde reclamantul își desfășura activitatea fiind desființat.

Faptul că societatea a înțeles să mențină angajații pe funcții de execuție din cadrul centrului de distribuție desființat, prin transferul acestora la centrul de distribuție din B, este o opțiune personală care nu poate fi supusă cenzurii instanței de judecată. Nu există nici o obligație legală pentru societate să procedeze în aceiași manieră și în privința reclamantului. De altfel, având în vedere funcția ocupată de reclamant - aceea de șef departament era și imposibil pentru societate de a-l transfera la centrul din B întrucât centrul, conform organigramei are un șef de departament vânzări iar societatea, în condițiile date, nu-și poate permite să salarizeze două persoane pe aceiași funcție de conducere.

Față de cele menționate, reținând că în cauză a avut loc o reorganizare activității societății prin desființarea unui punct de lucru în care reclamantul funcționa și că decizia de concediere respectă cerințele de formă prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, instanța a reținut netemeinicia contestației, iar în temeiul art. 284 coroborate cu dispozițiile art. 65 și 74 din Codul Munciia respins-o ca atare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prima instanță a analizat superficial probele administrate, din acestea rezultând fără dubiu că nu a existat o reală reorganizare a societății comerciale la care recurentul a fost angajat. Din înscrisurile de la dosar rezultă că recurentul ocupa postul de manager al diviziei, iar titulatura de șef departament cuprinsă în contractul de muncă nu reprezintă decât o traducere în nomenclatorul românesc al ocupațiilor al acestei funcții. În toate înscrisurile recurentul este trecut cu denumirea de șef departament și nu șef al centrului de distribuție B, iar atribuțiile pe care acesta le-a exercitat sunt corespunzătoare acestui post, nefiind normală asimilarea locului efectiv de desfășurare a activității, respectiv localitatea B, cu funcția deținută. Se susține că nu este posibilă desființarea postului de șef departament vânzări atâta timp cât societatea produce și comercializează aceste produse.

După decizia de preaviz intimata nu și-a îndeplinit nici una dintre obligațiile care îi reveneau cu privire la oferirea altui loc de muncă în cadrul societății, deși erau libere două astfel de posturi, pe care au fost angajate persoane din afară, și nici nu a făcut demersurile necesare prin alte instituții abilitate pentru găsirea unui loc de muncă.

Data menționată în decizie ca fiind aceea a încetării contractului de muncă est una fictivă având în vedere că această decizie a fost remisă după 3 zile de la această dată.

În ceea ce privește înscrisurile referitoare la restructurare recurentul susține că nu există un raport întocmit de societate anterior concedierii înregistrate la AJOFM și ITM B, că în cursul lunii noiembrie 2008 s-au făcut angajări la departamentul vânzări, toate posturile enumerate în tabelele depuse de societate provin din sectorul de producție, care eou nitate complet separată de departamentul de vânzări, iar toate documentele vizând desființarea punctului de lucru de la B sunt ulterioare datei deciziei contestate.

Un ultim argument este acela că în prezent există în societate persoane angajate pe postul deținut anterior de recurent.

Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului.

În derularea recursului s-a admis și administrat proba cu înscrisuri.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate și a înscrisurilor aflate la dosar, curtea constată că acesta nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 65 Codul Muncii în cazul concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului, determinate de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității trebuie să se facă dovada că această desființare este efectivă și are o cauză reală și serioasă.

Recurentul a susținut pe tot parcursul procesului, inclusiv prin motivele de recurs, că angajarea sa s-a făcut pe postul de manager al diviziei, respectiv director de vânzări pe plan național pentru această componentă a societății și nu pe postul de șef al centrului de distribuție

Într-adevăr, din oferta de angajare rezultă că postul oferit era cel de Business Unit Manager și presupunea coordonarea activității de vânzare prin intermediul a trei canale principale de distribuție.

În contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 1023/09.06.2008 funcția pe care o ocupa recurentul este însă cea de șef departament și nu director de vânzări.

Din contractele individuale de muncă depuse la dosar reiese că această funcție de șef departament mai era ocupată și de alt angajat, domnul, iar din fișa postului acestuia reiese că era în coordonarea directorului de vânzări.

Verificând indexul clasificării ocupațiilor din România, la indicativul - aflat în contractul individual de muncă al recurentului și al angajatului, rezultă că acesta corespunde funcției de șef departament. Indicativul angajatului, care conform susținerilor intimatei este directorul de vânzări este - ceea ce corespunde funcției de director vânzări.

În aceste condiții susținerea recurentului privind angajarea sa pe postul de director vânzări nu este confirmată de contractul individual de muncă încheiat cu intimata, indiferent de cuprinsul ofertei de angajare, care este un act anterior încheierii contractului.

Având în vedere că ne aflăm în condițiile art. 65 Codul Muncii instanța trebuie să verifice dacă desființarea locului de muncă este efectivă și are o cauză reală și serioasă.

În ceea ce privește cauza, din actele întocmite de către intimată, respectiv decizia asociatului unic, notificarea privind intenția de concediere colectivă și planul de concediere colectivă rezultă că activitatea economică a societății a suferit reduceri considerabile ceea ce a condus la necesitatea reorganizării activității și a realizării unor concedieri colective.

De asemenea, din actul adițional care desființează centrul de distribuție din B rezultă că această reorganizare este reală.

Faptul că celelalte persoane din centrul de distribuție B au fost transferate la B sau faptul că nu mai există decât un director de vânzări nu sunt măsuri care să fie cenzurabile de către instanță, oportunitatea și modul de reorganizare fiind atributul persoanei juridice care se reorganizează.

În ceea ce privește faptul că s-ar fi făcut angajări după disponibilizarea recurentului, instanța constată că cele două persoane nominalizate de acesta nu sunt angajate pe posturi care să aibă legătură cu cel anterior ocupat de aceste. Domnul a fost angajat pe un post de șef departament la departamentul electormecanice, care nu are legătură cu vânzările, iar doamna a fost angajată ca specificator, atribuțiile sale fiind exclusiv tehnice, așa cum rezultă din fișa postului. Din actele depuse nu rezultă că s-ar fi făcut și alte angajări în sectorul vânzări.

Având în vedere că din cele două posturi libere existente, pentru care s-a făcut dovada la dosar, recurentul nu avea calificările necesare nu poate fi susținută critica că nu i s-ar fi oferit un post în cadrul societății, iar din actele existente la dosar rezultă că intimata a făcut demersurile necesare, la instituțiile abilitate, respectiv la AJOFM.

În ceea ce privește notificarea privind concedierea colectivă aceasta a fost realizată și înregistrată la AJOFM și ITM în cursul lunii iunie 2008, așa cum rezultă din ștampilele de înregistrare, iar planul de concediere colectivă în cursul lunii iulie 2008, fiind deci anterioare deciziei de desfacere a contractului de muncă și a notificării de desfacere a contractului de muncă.

Faptul că documentele privind desființarea punctului de lucru din B sunt ulterioare acestor înscrisuri este în cursul firesc și legal al derulării evenimentelor, fiind necesară întâi notificarea de concediere colectivă și planul acesteia și apoi realizarea sa efectivă.

De asemenea, decizia de desfacere a contractului de muncă nu este fictivă, așa cum susține recurentul, pentru faptul că i-a fost remisă după 3 zile de la data trecută în ea ca fiind data desfacerii contractului de muncă, atâta timp cât prin notificarea de preaviz, trimisă în 16.01.2009, i s-a comunicat că desfacerea contractului de muncă se va face în termen de 30 de zile de la data preavizului.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1042/M/11.06.2009 a Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15.12.2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier șef sectie,

Red. -/14.01.2010

Dact. /15.01.2010

Jud. fond. -

Președinte:Roxana Maria Trif
Judecători:Roxana Maria Trif, Dorina Rizea, Mihail

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 1540/2009. Curtea de Apel Brasov