Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 1627/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(2851/2008)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1627

Ședința publică din 25.11.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre

JUDECĂTOR 2: Elena Vlad

Judecător - - -

Grefier - -

- XX -

Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de revizuire a deciziei civile nr. 2135 din 2.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, formulată de revizuenta - prin lichidator Consult, în contradictoriu cu intimata Air - prin lichidator judiciar Expert

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 11 noiembrie 2009, care face parte integrantă din prezenta, când pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 18 noiembrie, apoi la 25 noiembrie 2009 și a decis următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr-, a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr.2135/2.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă.

Susține revizuienta că, prin contestația la executare ce a făcut obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Sectorului 3 B, a solicitat anularea încheierilor de încuviințare a executării silite și anularea formelor de executare în dosarul nr.198/2006 al BEJ, precum și constatarea compensării legale a creanței ce făcea obiectul executării silite cu creanța în cuantum de 43.136 euro pe care susține că o deține în temeiul contractului de leasing nr.122/2003.

Prin sentința civilă nr.8245/20.10.2006, Judecătoria Sectorului 3 Bad ispus respingerea contestației la executare, inclusiv a capătului de cerere privind constatarea compensării legale, precum și declinarea competenței către Judecătoria Sectorului 1, 4, respectiv 5, în ceea ce privește anularea încheierilor de încuviințare a executării silite pronunțate de aceste instanțe.

Sentința civilă nr.8245/20.10.2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 Bar ămas irevocabilă prin respingerea recursului formulat de prin decizia civilă nr.399 R, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în ședința publică din data de 23.03.2007, în dosarul nr-.

Aceeași soluție a fost pronunțată și de către Judecătoria Sectorului 4 B, sentință ce a rămas irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr.1799 R, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în ședința publică din data de 10.10.2008, în dosarul nr-.

În acest fel, deși patru instanțe (de fond și de recurs) au dispus anterior în sensul că între creanța ce face obiectul executării silite și creanța de 43.136 euro invocată de, nu se poate constata compensarea legală, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, însă, prin decizia atacată prin prezenta cerere, a infirmat soluția pronunțată de către Judecătoria Sectorului 1 B în dosarul nr-, admițând recursul formulat de AIR.

Este evidentă contrarietatea hotărârii atacate în raport de celelalte hotărâri judecătorești invocate, în condițiile în care mai multe instanțe au apreciat că nu se poate constata compensarea legală între creanța ce face obiectul executării silite și creanța decurgând din contractul de leasing nr.122/2006, iar o altă instanță a apreciat că între aceleași creanțe a intervenit instituția compensării.

Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la motivele revizuirii, Curtea a constatat fondată revizuirea pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B la data de 02.08.2006, contestatoarea AIR, prin lichidator judiciar, a chemat în judecată pe intimata creditoare, formulând contestație la executare împotriva executării silite din dosarul nr.198/2006 al BEJ și solicitând constatarea intervenirii compensării legale între creanțele contestatoarei debitoare și intimatei creditoare, anularea formelor de executare din dosarul de executare nr.198/2006 al BEJ și anularea încuviințărilor de executare dispuse de Judecătoria sectorului 3 B, în dosarul nr-, Judecătoria sectorului 1 B în dosarul nr.2500/2006 (-), Judecătoria sectorului 4 B în dosarul nr- și Judecătoria sectorului 5 B în dosar nr-.

În motivarea cererii, contestatoarea debitoare a arătat că formele de executare au fost efectuate de executorul judecătoresc cu nerespectarea dispozițiilor art.454 alin.1 Cod de procedură civilă, în sensul că executorul a procedat la poprirea conturilor contestatoarei deschise la terții popriți, fără a comunica o copie după titlul executor și contestatoarei. Acest aspect conduce la anularea actelor de executare în temeiul art.399 alin.2 Cod de procedură civilă.

Cât privește compensarea legală, contestatoarea invocă dispozițiile art.1143 Cod civil, arătând că intimata creditoare datorează la rândul său contestatoarei suma de 208.241 lei reprezentând cuantumul facturilor emise de contestatoare și acceptate la plată de către intimata creditoare, în bazacontractului de leasing nr.122/2003încheiat între contestatoare, în calitate de finanțator și intimată, în calitate de utilizator.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.399 și urm. Cod de procedură civilă, art.545 Cod de procedură civilă coroborat cu prevederile art.1143 și urm. Cod civil.

Prin sentința civilă nr.8245/20.10.2006, Judecătoria sectorului 3 Bar espins ca neîntemeiată contestația la executare, a admis excepția de necompetență teritorială a instanței în soluționarea capetelor contestației la executare referitoare la anularea încheierilor de încuviințare a executării silite date de Judecătoria sectorului 1 B, Judecătoria sectorului 5 B și a declinat competența de soluționare a acestor capete de cerere către instanțele competente, respectiv Judecătoria sectorului 1 B și Judecătoria sectorului 5

În ceea ce privește compensarea, instanța a reținut că este un motiv neîntemeiat de contestație, întrucât creanța pretinsă de contestatoare nu numai că nu este constatată printr-un titlu executoriu (singura situație în care compensarea legală ar fi putut interveni în faza executării silite), dar nu este nici certă, întrucât facturile invocate în dovedire nu sunt acceptate la plată de către intimata creditoare. Prin urmare, nu sunt întrunite în speță condițiile art.1143, 1144 cod civil pentru a interveni compensarea legală.

Sentința civilă nr.8245/20.10.2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 Bar ămas irevocabilă prin respingerea recursului formulat de prin decizia civilă nr.399 R, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în ședința publică din data de 23.03.2007, în dosarul nr-.

Aceeași soluție a fost pronunțată și de către Judecătoria Sectorului 4 B, sentință ce a rămas irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr.1799 R, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în ședința publică din data de 10.10.2008, în dosarul nr-.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 B sub nr.14362/301/02.08.2006, contestatoarea AIR a solicitat în contradictoriu cu intimata constatarea compensării legale între creanțele părților, anularea formelor de executare din dosarul nr.198/2006 al BEJ, precum și anularea încuviințărilor de executare silită dispuse de Judecătoria sectorului 1 B în dosarul nr.2500/2006 (-), Judecătoria sectorului 3 B în dosarul nr-, Judecătoria sectorului 4 B în dosarul nr- și Judecătoria sectorului 5 B în dosarul nr-.

Prin sentința civilă nr.8245/20.10.2006, Judecătoria sectorului 3 Bad eclinat competența soluționării cererii având ca obiect anularea încheierii de încuviințare a executării silite pronunțată de către Judecătoria sectorului 1 B și a actelor de executare subsecvente către această din urmă instanță, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B sub nr-.

La data de 17.01.2007 contestatoarea a formulat o precizare a cererii introductive, în sensul că a învederat că a fost încuviințată executarea silită a intimatei, printr-o decizie în recurs, în temeiul titlului executoriu constând în contractul de leasing încheiat între părți sub nr.122/2003, prin aceeași modalitate a popririi conturilor intimatei, fiind întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art.1144 Cod civil.

Prin sentința civilă nr.4150/16.03.2007 Judecătoria sectorului 1 Bar espins ca neîntemeiată contestația la executare, astfel cum a fost ulterior precizată de contestatoarea Air prin lichidator.

Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, prin decizia civilă nr.2135/2.12.2008, pronunțată în dosarul nr-, ce face obiectul prezentei cereri, a admis recursul declarat de recurenta contestatoare AIR împotriva sentinței civile nr.4150/16.03.2007, pe care a modificat-o în tot, în sensul că:

A admis în parte contestația la executare, a constatat stinsă prin compensare creanța intimatei, care face obiectul executării silite pornite în dosarul nr.198/2006 al, în temeiul titlurilor executorii - decizia civilă nr.1334/R/2005 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă și sentința civilă nr.773/2005 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, cu creanța contestatoarei decurgând din contractul de leasing nr.122/19.06.2003.

Totodată, s-au anulat formele de executare emise în baza încheierii de încuviințare a executării silite, date de Judecătoria Sectorului 1 B la data de 11.07.2006 în dosarul nr.-.

Tribunalul a constatat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu s-a făcut dovada caracterului cert și exigibil al creanței contestatoarei asupra intimatei în bazacontractului de leasing nr.122/2003și că în cauză nu sunt întrunite condițiile compensării de drept între creanțele părților.

Potrivit art.322 pct.7 Cod de procedură civilă,revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Din situația de fapt expusă, Curtea a constatat că:

Litigiile în raport de care recurenta a formulat prezenta cerere de revizuire au aceleași părți și aceeași calitate, și anume: - în calitate de intimat-creditor, iar - în calitate de contestator - debitor.

Litigiile în raport de care recurenta a formulat prezenta cerere de revizuire privesc aceeași pricină, și anume contestații la executare împotriva executării silite din dosarul nr.198/2006 al BEJ.

Capetele de cerere ale contestațiilor la executare sunt identice: constatarea compensării legale între creanța ce face obiectul executării silite și creanța decurgând din contractul de leasing nr.122/2006. De altfel, inițial au făcut obiectul aceluiași dosar, aspectul compensării legale fiind soluționat de Judecătoria Sectorului 3 B, fiind declinată competența doar în ceea ce privește anularea încheierilor de executare silită și a formelor de executare. În cadrul litigiilor declinate însă, a reiterat capătul de cerere privind compensarea legală, fiind pronunțate astfel hotărâri contradictorii.

Rezultă așadar că sunt îndeplinite cerințele art.322 pct.7 Cod de procedură civilă.

În consecință, potrivit art.327 Cod de procedură civilă, se va admite cererea de revizuire și va anula cea din urmă hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite cererea de revizuire formulată de revizuienta prin lichidator, împotriva deciziei civile nr.2135/2.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata AIR prin lichidator judiciar Expert.

Anulează decizia civilă nr. 2135/2.12.2008 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă și sentința civilă nr.4150/16.03.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B în dosarul nr-, pentru autoritate de lucru judecat.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

--- --- - - ---

GREFIER,

-

Red.

Tehnodact. /

2 ex./05.01.2010

- Secția a V-a Civ. -;

Președinte:Ioana Aurora Herold Petre
Judecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 1627/2009. Curtea de Apel Bucuresti