Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 1701/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 1701/

Ședința publică din 11 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea cererii de revizuire formulată de revizuientul, domiciliat în M C,-, județul H, împotriva deciziei civile nr.323/R din 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat revizuientul, lipsind debitorul intimat SC" "SA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că debitorul intimat SC" "SA, a depus la dosar note de ședință, după care;

Revizuientul depune la dosar chitanța nr.- în valoare de 2,00 lei și nr.- în valoare de 7,00 lei, precum și timbre judiciare în valoare totală de 3,00 lei cu care timbrează cererea de revizuire, mai depune la dosar copia somației emisă de executorul Judecătoresc, dosar nr.E 213/2007, susține că din acest înscris rezultă că nu au fost două dosare execuționale, acest dosar este identic cu dosarul nr. E 478/2000.

Instanța invocă din oficiu excepția tardivității cererii de revizuire.

Revizuientul susține că declarația de revizuire a expediat-o prin poștă la câteva zile după pronunțarea deciziei, prin care a precizat faptul că urmează să depună motivele de revizuire, după ce va obține o copie de pe decizia motivată. Decizia s-a motivat după 40 de zile de la pronunțare, în opinia s-a termenul de revizuire începe de la data primirii deciziei motivate. La data de 24 iunie 2008 fost motivată decizia, ulterior a fost tehnoredactat, s-a semnat decizia doar la data de 2 iulie 2008.

Instanța unește excepția cu fondul cauzei și acordă cuvântul în susținerea cererii de revizuire.

Revizuientul susține cererea de revizuire așa cum este motivat în scris, cu concluziile scrise pe care le depune la dosar, invocă prevederile art.322 pct. 7 și art.327 din Codul d e procedură civilă. Solicită admiterea cererii, anularea deciziei nr.323 din 21 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Harghita și menținerea sentinței civile nr.122/2008 pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc, subliniază faptul că există două decizii diferite și contradictorii.

CURTEA,

Prin cererea de revizuire formulată la 03.06.2008, revizuientul a solicitat anularea deciziei nr.323/R din 21.05.2008, pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Harghita, invocând prev. art.322 pct.1 Cod pr.civilă, respectiv că dispozitivul acestei hotărâri cuprinde dispoziții potrivnice ce nu pot fi aduse la îndeplinire.

La data de 11.07.2008 (12 dosar fond) revizuientul a depus precizări, arătând că al doilea motiv de revizuire este cel prev. de art.322 pct.2 Cod pr.civilă, iar al treilea motiv de revizuire invocat este cel prev. de art.322 pct.7, deoarece decizia nr.323/R din 21.05.2008, este potrivnică cu decizia nr.282/R/12.04.2007, existând tripla identitate.

Prin decizia nr.592/R din 01.10.2008 a Tribunalului Harghita, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul, împotriva deciziei civile nr.323/R/21.05.2008, a Tribunalului Harghita.

A obligat revizuientul să plătească intimatei cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei.

A disjuns capătul de cerere formulat de revizuient în temeiul art.322 pct.7 Cod pr.civilă, privind revizuirea deciziei civile nr.323/R/21.05.2008, a Tribunalului Harghita, a declinat competența soluționării acestei cereri în favoarea Curții de Apel Tg.M și a dispus trimiterea dosarului la această instanță.

În ședința publică din 11.12.2008, instanța a invocat din oficiu, excepția tardivității cererii de revizuire.

Potrivit art.324 Cod pr.civilă termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazurile prev. de art.322 pct.7, de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la pct.7 alin.2 de la pronunțarea ultimei hotărâri.

În cauza de față se susține că hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs, iar pronunțarea ultimei hotărâri este data de 21.05.2008 (decizia nr.323/R din 21.05.2008).

Cum cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost depusă la 11.07.2008, se constată că aceasta a fost introdusă după epuizarea termenului de o lună prev. de art.324 alin.1 pct.1 Cod pr.civilă, motiv pentru care se va respinge cererea de revizuire ca tardivă.

Din chitanța privind onorariul avocațial (16), nu rezultă că se referă la această cauză, data emiterii ei - 11.07.2008, fiind anterioară celei depuse în dosarul nr- a Tribunalului Harghita - 19.09.2008 - fila 47 și pentru care revizuientul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul, domiciliat în M C,-, județul H, împotriva deciziei civile nr.323/R din 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-, ca tardivă.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 2008.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.Sz.

Tehnored.CC/4 exp.

13.01.2009

Jd.tr., Ib.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 1701/2008. Curtea de Apel Tg Mures