Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 180/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 180/2009

Ședința publică de la 16 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alina Lodoabă Manuela Stoica vicePREȘEDINTE: Alina Lodoabă Manuela Stoica

- - - președinte secție

- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului promovat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1395/LM din 02 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal efectuat la prima strigare se prezintă reclamantul recurent, lipsă fiind pârâta intimată

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că reclamantul recurent a înregistrat la dosar concluzii denumite Întâmpinare, copia seria - nr. -, copia adeverințelor nr. 191/11.03.2008 și nr. 257/11.04.2008 eliberate de Primăria Comunei, adeverința nr. 168/10.02.2009 eliberată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă H Agenția Orăștie, cererea recurentului adresată sub nr. 3/22.05.2008 Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de;imcă H, Dispoziția nr. 108/12.06.2008 H, Răspunsul H către emis sub nr. 2012/15.05.2008

Pârâta intimată a înregistrat la dosar Întâmpinare, din care un exemplar se comunică cu reclamantul recurent, instanța lăsând cauza la a doua strigare pentru a da posibilitate recurentului să lectureze întâmpinarea și să se pronunțe asupra ei.

La apelul nominal efectuat la a doua strigare, se prezintă reclamantul recurent și consilier juridic pentru pârâta intimată Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă

Instanța, față de împrejurarea că nu sunt chestiuni prealabile de discutat ori cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reclamantul recurent pune concluzii de admitere a recursului, învederând în esență că din nici un act al dosarului nu reiese că a avut domiciliul în comuna la data când a depus dosarul pentru acordarea primei de instalare. Învederează că s-a aflat în comuna întrucât atât fratele său cât și prietena sa locuiesc acolo, solicitând ca pârâta să facă dovada susținerii că a avut domiciliul în.

Reprezentanta pârâtei intimate Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă H solicită pentru motivele cuprinse în întâmpinare respingerea recursului ca nefondat, învederând în esență că din actele depuse la dosar rezultă că reclamantul atât înainte de angajare la cât și ulterior a avut domiciliul în, neavând dreptul la prima de instalare întrucât nu și-a schimbat domiciliul.

În replică, reclamantul recurent solicită să se rețină că nu rezultă din nici un act că în anii 2007-2008 avut domiciliul în.

Instanța, având în vedere lucrările dosarului și concluziile expuse în întâmpinare, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față;

În deliberare se constată că prin acțiunea formulată de reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:

- să fie anulată dispoziția nr.108/12.06.2008 și să fie obligată pârâta să-i plătească prima de instalare care i se cuvine.

În motivarea acțiunii sale a arătat că deși a depus, în termenul prevăzut de lege, o cerere prin care a solicitat pârâtei să-i acorde prima de instalare, prevăzută de art.75 din Legea nr.76/2002, pârâta a refuzat să-i acorde aceste drepturi bănești, fără a avea o motivație legală.

Acțiunea nu a fost motivată în drept.

Prin întâmpinarea depusă, în condițiile art.115-118 Cod proc.civ. pârâta H, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului cu motivarea că reclamantul nu este îndreptățit a primi prima de instalare prevăzută de art.75 din Legea nr.76/2002 deoarece atât înainte cât și după angajarea sa la "" - Sucursala D, reclamantul a locuit în aceeași unitate administrativ - teritorială, respectiv în comuna, astfel încât nu ne aflăm în prezența unei schimbări de domiciliu.

Prin sentința civilă nr.1395/LM/2.10.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosar nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă H ().

Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că dispoziția nr.108/12.06.2008 emisă de pârâtă este temeinică și legală deoarece pe perioada 30.11.2006-1.06.2007, în care a încasat indemnizația de șomaj, plata acestor drepturi bănești s-a făcut în comuna nr.281 jud. H iar în urma angajării sale la " ", și-a stabilit domiciliul tot în comuna, la nr.41.

În aceste condiții, s-a apreciat că reclamantul nu se află în situația reglementată de art.75 din Legea nr.76/2002, aspect dovedit cu copia buletinului de identitate și cu copia cererii pentru încasarea indemnizației de șomaj, și că atât înainte cât și după angajare, acesta a avut același domiciliu.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.76/2002, reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În expunerea motivelor sale de recurs, a susținut că soluția primei instanțe se întemeiază pe interpretarea greșită a dispozițiilor art.75 din Legea nr.76/2002 și că dispoziția a cărei anulare o solicită este nelegală și netemeinică deoarece pârâta nu a făcut dovada că nu se încadrează în cerințele prevăzute de textul de lege indicat mai sus.

Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta Has olicitat respingerea recursului ca nefondat deoarece art.46 din nr.HG174/2002 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002 prevede că nu constituie schimbare de domiciliu într-o altă localitate, în sensul dispozițiilor art.75 din Legea nr.76/2002, atunci când localitatea unde persoana se angajează aparține aceleiași unități administrativ - teritoriale.

În consecință, cum reclamantul a locuit pe raza aceleiași unități administrativ-teritoriale, respectiv pe raza comunei, nu ne aflăm în cazul unei schimbări de domiciliu, așa cum interpretează reclamantul. În plus, pârâta a arătat că mutarea reclamantului pe raza comunei a precedat angajarea sa " " și nu a fost o consecință a încadrării sale în muncă.

În drept, a invocat art.115 Cod proc.civ.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, sub toate aspectele, conform art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele statuate de art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată că prezentul recurs este nefondat pentru următoarele considerente:

Art.75 din Legea nr.76/2002, în forma în vigoare la data depunerii cererii, prevedea că "Persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizație de șomaj se încadrează, potrivit legii, într-o altă localitate și, ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul primesc o primă de instalare, acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, egală cu nivelul a 7 salarii minime brute pe țară în vigoare la data instalării."

Potrivit art.46 din.HG nr. 174 din 20 februarie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, în forma în vigoare la data cererii "Nu constituie schimbare de domiciliu într-o altă localitate, în situația prevăzută la art. 75 din lege,dacă localitatea unde persoana se încadrează în muncă aparține aceleiași unități administrativ-teritoriale: comună, oraș, municipiu sau sectoarele municipiului B".

Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data depunerii cererii de acordare a primei de instalare, înregistrată la. H sub nr.3920 din 6 mai 2008 (5) acesta avea domiciliul stabilit în comuna, sat nr.41, jud. H (13) și că anterior, prin cererea adresată Punctului de lucru (14), la data 12.12.2006, același reclamant a solicitat ca plata indemnizației sale de șomaj să se efectueze, prin mandat poștal, la domiciliul său situat în comuna nr.218 jud.

La data de 1.06.2007, recurentul reclamant s-a angajat la."" -Sucursala D - Punct de lucru, iar plata indemnizației de șomaj a încetat, conform legii.

Prin urmare, instanța de fond a apreciat corect, raportat la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, că atât înainte cât și după angajarea sa la."" -Sucursala D - Punct de lucru, reclamantul a domiciliat pe raza aceleiași unități administrativ - teritoriale respectiv, în comuna.

Faptul că în cartea de identitate eliberată reclamantului la data de 20.03.2008, cu seria - nr.-, apare satul, nu demonstrează că acesta și-a schimbat domiciliul, câtă vreme acest sat aparține din punct de vedere administrativ - teritorial, de comuna.

În raport de cele ce preced se constată că soluția primei instanțe este la adăpost de criticile formulate, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. prezentul recurs va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sent. civ. nr. 1395/LM/2.10.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. 4515/97/08.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16.02.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

. MS

2 ex.IM 16.03.2009

Jud.fond- A,

Președinte:Alina Lodoabă Manuela Stoica
Judecători:Alina Lodoabă Manuela Stoica, Ana Doriani

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 180/2009. Curtea de Apel Alba Iulia