Contestație la executare. Jurisprudență. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 12.02.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 3: Carmen
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul creditor împotriva deciziei civile nr. 1038/4.07.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V- Civilă, în contradictoriu cu intimatul intervenient și intimatul debitor.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul intervenient personal, lipsind recurentul creditor și intimatul debitor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că cererea de recurs este netimbrată și că intimații au fost citați cu câte un exemplar al motivelor de recurs.
La prima strigare a cauzei intimatul intervenient personal solicită amânarea cauzei pentru lipsă de apărare, însă arată că nu are posibilități financiare pentru a-și angaja un avocat. În susținerea acestei cereri mai arată că a luat cunoștință târziu de această cerere de recurs formulată de recurentul creditor.
Curtea, față de faptul că cererea de recurs este netimbrată apreciază că se impune lăsarea cauzei la ordine pentru a se discuta în contradictoriu.
După lăsarea cauzei la a doua strigare, se depune de către serviciul registratură dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 97 lei, timbru judiciar de 5 lei achitată de recurentul creditor.
La strigarea cauzei la ordine, Curtea ia act că s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar de către recurentul creditor în cuantumul solicitat.
Intimatul intervenient reiterează cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, însă nu are posibilități financiare.
Curtea, deliberând, constată că potrivit citației emisă pe numele intimatului intervenient a fost citat la data de 30.12.2008, astfel că nu sunt întemeiate susținerile acestuia în sensul că a luat cunoștință târziu de acest recurs, motiv pentru care în baza dispozițiilor art. 156 Cod procedură civilă respinge cererea ca neîntemeiată.
Intimatul intervenient personal învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Intimatul intervenient personal solicită respingerea recursului ca nefondat. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise.
Curtea reține cauza în pronunțare ce are ca obiect soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul creditor împotriva deciziei civile nr. 1038/4.07.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V- Civilă, în contradictoriu cu intimatul intervenient și intimatul debitor.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, urmează a,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de19.02.2009în cauza ce are ca obiect soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul creditor împotriva deciziei civile nr. 1038/4.07.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V- Civilă, în contradictoriu cu intimatul intervenient și intimatul debitor.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.112
Ședința publică de la 19.02.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - - -
JUDECĂTOR - - - -
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul creditor împotriva deciziei civile nr. 1038/4.07.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V- Civilă, în contradictoriu cu intimatul intervenient și intimatul debitor - -.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 12.02.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și întrucât Curtea a avut nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 19.02.2009 când în aceeași compunere a dat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B, sub numărul11171/300/18.10.2007 contestatoarea a formulat în contradictoriu cu intimatul contestație la executare, solicitând constatarea nulității absolute și desființarea tuturor formelor de executare îndeplinite în dosarul nr. 136/2007 de către Biroul Executorului Judecătoresc, suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației la executare, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, contestatoarea a arătat în esență că prin sentința civilă nr. 5628/30.06.2006, ce constituie titlu executoriu, a fost obligat soțul său, la plata sumei de 732.051.000 lei, reprezentând împrumut contractat de la creditorul. La cererea creditorului, pentru recuperarea creanței, s-a format dosarul nr. 136/2007 al Biroul Executorului Judecătoresc în cadrul căruia executarea silită se face prin urmărirea imobilului situat în B,-, etaj 1, apartament 11, sector 2, bun comun al contestatoarei și al debitorului. A precizat contestatoarea că executarea silită imobiliară asupra bunului aflat în proprietate comună pentru o datorie personală a soțului este vădit nelegală, încălcându-se prevederile art. 399, art. 400 și ale 493 al. 1 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 355/16.01.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 Baf ost admisă contestația, au fost anulate formele de executare efectuate în dosarul nr. 136/2007 al Biroul Executorului Judecătoresc și a fost obligat intimatul la plata către contestatoare a sumei de 199 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5628/30.06.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, definitivă și irevocabilă, a fost obligat debitorul la plata către creditorul a sumei de 732.051.000 ROL.
Această sentință a fost pusă în executare în cadrul dosarului nr. 136/2007 al Biroul Executoru1ui Judecătoresc, executarea silită rea1izându-se asupra imobilului situat în B,-, etaj 1, apartament 11, sector 2.
Din contractul de vânzare-cumpărare nr. 3702/02.06.1997, s-a reținut că imobilul urmărit este proprietatea comună a debitoru1ui și a contestatoarei, fiind dobândit de aceștia în timpul căsătoriei.
De asemenea, s-a reținut că datoria urmărită este una proprie debitorului, (datoriile comune fiind strict și limitativ prevăzute de art. 32 Cod familie, în cauză nefiind făcută dovada că aceasta ar intra în enumerarea prevăzută de dispoziția legală menționată, și această împrejurare nu rezultă nici din sentința ce constituie titlu executoriu). Mai mult, intimatul creditor nu a contestat acest lucru, introducând de altfel o acțiune prin care solicită chiar partajarea bunului imobil în vederea recuperării creanței.
Reținându-se că, potrivit art. 33 din Codul familiei, bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unui dintre soți, iar potrivit art. 493 al. 1 Cod procedură civilă creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să cerea mai întâi împărțeala acestora, instanța a constatat că executarea silită imobiliară realizată în cadrul dosarului de executare nr. 136/2007 al Biroul Executorului Judecătoresc încalcă prevederile legale menționate, astfel încât în conformitate cu dispozițiile art. 399 al. 2 Cod procedură civilă - potrivit cărora nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal - a apreciat întemeiată contestația la executare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul.
În motivare s-a arătat că instanța a greșit atunci când a stabilit că sensul avut în vedere de legiuitor la adoptarea art. 493 al. 1 Cod procedură civilă a fost acela de absolută la executare. Un creditor căzut în pasivitate nu poate pretinde legitimare procesuală în cadrul unui proces de partaj al bunurilor comune ale unor soți, atât timp cât el nu își manifestă expres dorința de a urmări creanța sa.
Orice proces de partaj al bunurilor unor terțe persoane nu poate fi cerut înainte ca creditorul să purceadă la valorificarea creanței sale, prin declanșarea urmăririi silite.
Legitimarea procesuală a creditorului este dată tocmai de faptul că a pornit executarea silită împotriva debitorului său, a constatat că acesta este coindivizar sau codevălmaș și dorește să își acopere creanța din patrimoniul debitorului, care va fi separat astfel printr-o acțiune oblică/subrogatorie.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 400/1, art. 399 și următoarele, art. 401, art. 105, art. 493 al. 1, art. 274 Cod procedură civilă și art. 33 Codul familie.
Prin decizia civilă nr. 1038A/04.07.2008 pronunțată de Tribunalul București secția a V-a civilă, a fost respins, ca nefundat, apelul astfel formulat.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
Instanța de fond a apreciat în mod corect situația de fapt, pe baza actelor depuse la dosar.
Susținerea apelantului referitoare la faptul că sensul avut în vedere de legiuitor la adoptarea art. 493 al. 1 Cod procedură civilă nu a fost acela de absolută la executare, a fost apreciată neîntemeiată, textul de lege tocmai acest aspect accentuând, respectiv că nu este posibilă executarea unui imobil proprietate comună de către un creditor personal, obligatoriu fiind ca, mai întâi acesta să ceară împărțeala.
De asemenea susținerile apelantului referitoare la faptul că nu ar avea legitimare procesuală să ceară împărțeala, atât timp cât nu și-a exprimat intenția de a porni executarea, au fost apreciate neîntemeiate, reținându-se că legitimarea procesuală este dată chiar de textul de lege mai sus amintit, iar pe de altă parte, în speță au fost anulate toate formele de executare, nu și cererea sa de executare, prin care și-a exprimat intenția de executa hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul-intimat.
În motivarea recursului se susține în esență că:
Hotărârile instanțelor de fond sunt pronunțate cu aplicarea greșită a legii și prin interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, fiind supuse cazurilor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 civ.
1. Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 civ. - greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, susține recurentul că instanța a apreciat greșit actul juridic dedus judecății reținând că contestatoarea ar fi în ipoteza prevăzută de art. 401 alin 2 civ. și că ar fi în situația în care poate contesta executarea începută.
Este de reținut aici - în susținerea recurentului - că contestatoarea a fost chemată în proces în calitate de altă persoană interesată, conform art. 57 civ. și a dobândit statutul de intervenientă principală în interes propriu.
Față de acest aspect, consideră recurentul că instanța a apreciat în mod greșit că părțile se află în situația în care un terț poate contesta executarea silită pe calea contestației la executare.
Textul de lege care stabilește calitatea unei a treia persoane de a contesta o procedură de executare silită permite acesteia să formuleze o contestație în fața instanței doar prin intermediul art. 401 alin 2 civ. text care îi recunoaște legitimarea procesuală doar ".în 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului."
În raport de acest text de lege instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății ca fiind o contestație pură și simplă, fiindcă în realitate partea interesată, era străină de procedura executării silite, fiind terț în comparație cu raportul juridic obligațional creditor-debitor.
Tot ca urmare a acestei situații, susține recurentul că instanța de fond a admis o contestație a cărui titular nu avea acest drept recunoscut de lege, contestația fiind astfel prematură.
Calificarea cererii intervenientei ca o contestație împotriva executării silite a fost greșită pentru că intervenienta contestatoare a formulat o contestație înainte de a i se permite, și fără să îi fie produsă o vătămare conform art. 105 alin 2 civ.
Această greșită interpretare a actului juridic dedus judecății trebuia sancționată - în susținerea recurentului - de instanța de apel pentru că era o chestiune de ordine publică.
Astfel, se arată că instanța de apel a judecat în aceeași măsură un act juridic interpretat greșit, și a pronunțat o soluție care contrazice chiar raționamentul inițial, căci reține în final că, deși a fost anulată executarea silită, prin anularea tuturor actelor de executare nu este anulată cererea de executare adresată executorului judecătoresc de către creditor, și deci nu se poate spune că creditorul este împiedicat absolut, sau lipsit de legitimare procesuală în valorificarea creanței sale.
Acest raționament instanței este considerat de către recurent confuz și contradictoriu, interpretarea dată actului juridic dedus judecății este greșită fiind incident cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 civ.
2. Corespunzător motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 civ. recurentul susține că modul de interpretare oferit de instanță prevederilor art. 493 alin 1 civ. în conformitate cu care creditorii nu vor putea urmări partea unui coproprietar devălmaș asupra unui imobil decât după împărțeala acestuia este eronat.
Sediul materiei executării silite imobiliare - art. 381 civ -. stabilesc în art. 387 alin 1 că ". executarea poate începe numai după ce se va comunica debitorului somație care va cuprinde. ", ceea ce înseamnă că executorul judecătoresc nu a greșit, pentru că el procedează la încunoștințare și abia apoi la executarea silită, compusă și din urmărirea silită imobiliară - așa cum stabilește chiar art. 387 alin 2 civ.
instituției create prin norma art. 493 alin 1 Cod procedura civila nu trebuie extinse dincolo de conținutul prevederilor sale, cu atât mai mult cu cât aceasta este una proprie fazei executării silite, ale cărei reguli generale cuprinse în art.371/1 - 405/3 Cod procedura civila, îi sunt deplin aplicabile.
Așa fiind, susține recurentul că executorul judecătoresc a procedat corect la somarea debitorului, și apoi la verificarea averii acestuia, la notarea somației în arhiva fiscală, și apoi la suspendarea executării silite până la momentul partajării forțate conform art. 493 alin 1 civ.
Nici un act emis de executorul judecătoresc nu a vizat patrimoniul intervenientei contestatoare, și nici nu s-a pus vreo în exercitarea dreptului său de coproprietate asupra imobilului supus împărțelii.
Din actele efectuate se observă că executorul a stăruit la autoritățile publice pentru a se face inventarul bunurilor averii debitorului, astfel ca în raport de aceste informații să poată trece la valorificarea bunurilor pentru care nu există piedici în urmărire.
Ori tocmai din acest unghi ar fi trebuit privită de către instanță existența și aplicarea art. 493 alin 1 civ. pentru că partea creditoare nu are niciodată la îndemână instrumentul necesar pentru a verifica situația juridică actuala a bunurilor averii debitorului astfel ca la momentul la care face cererea de executare silită în fata executorului să cunoască bunurile urmăribile din averea acestuia.
În aceeași măsura creditorul nu poate știi niciodată dacă debitorul va acoperi voluntar obligația datorată, sau o va face silit, ceea ce presupune că funcția actelor emise de executor este esențială în derularea fazei de executare silită.
Astfel, arată recurentul că instanța a aplicat greșit legea în cauză - cu referire la art. 493 alin 1 civ. - pentru că în realitate nu s-a procedat decât la o somație adresată debitorului, nu și terțului coproprietar, iar la momentul emiterii somației nu se cunoștea situația juridică exactă a imobilului susceptibil de urmărire silită și nici poziția debitorului care ar fi putut achita voluntar obligația și ar fi lipsit faza urmăririi silite imobiliare.
Recurs legal timbrat.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare în cauză.
Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 304.pr.civ. Curtea constată caracterul nefondat al acestuia.
Considerentele avute în vedere sunt următoarele:
În privința criticilor concret formulate în cadrul primului motiv de recurs, circumscrise de către recurent situației reglementate prin prevederile art. 304 pct. 8.pr.civ. Curtea constată că acestea nu se subsumează în realitate menționatei reglementări în condițiile în care practic se referă la modalitatea în care instanța de apel și/sau cea de fond a aplicat și interpretat prevederile art. 401.pr.civ. iar nu la modalitatea de interpretare a actelor juridice (de executare silită) în privința cărora s-a invocat - de către contestatoare - sancțiunea nulității.
Calea procedurală - a contestației la executare - fiind expres indicată de către contestatoare prin cererea de chemare în judecată, instanța era ținută de imperativul respectării principiului disponibilității să analizeze acțiunea în aceste coordonate, nefiind permis instanței sau altor părți chemate în judecată să impună celui care a sesizat instanța să urmeze o altă cale procedurală, chiar în ipoteza în care cea aleasă de acesta din urmă nu ar fi considerată cea mai potrivită apărării drepturilor pentru a căror valorificare a inițiat procedura judiciară.
În acest context, ținând seama de datele concrete ale speței deduse judecății și de prevederile art. 399 alin. 1.pr.civ. (conform căruia "împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare"), chiar dacă demersul judiciar aparține unei persoane care are calitate de terț față de procedura de executare silită contestată, nu se poate aprecia că scopul reglementării din alin. 2 al art. 401.pr.civ. ar fi acela de a împiedica terțul să atace actele de executare silită de a căror existență are cunoștință și în privința cărora susține că îi provoacă o vătămare.
Dimpotrivă, scopul acestei reglementări este acela de a asigura protecție terților care pretind un drept real asupra bunurilor urmărite silit, terți care - de regulă - nefiind părți în procedura de executare, nu au posibilitatea de a lua cunoștință de actele de executare înainte de finalizarea procedurii, moment marcat (potrivit normei menționate) fie de efectuarea vânzării, fie de predarea silită a bunului.
Altfel spus, potrivit cu prevederile art. 399 alin. 1 raportat la art. 401 alin. 2 și 3 din pr.civ. terțului care se consideră vătămat prin actele de executare silită i se naște dreptul de a formula contestația la executare la momentul la care a luat cunoștință de acestea, dispoziția înscrisă în alin. 2 al art. 401.pr.civ. stabilind un moment obiectiv de la care ar începe să curgă, cel mai târziu, termenul în care este îndreptățit să atace actele de executare pe calea procedurală specială a contestației la executare. Aceasta este dealtfel și rațiunea dispoziției din alin. 3 al aceluiași articol, prin care se stabilește că, în ipoteza în care terțul respectiv a pierdut termenul legal înăuntrul căruia putea uza de această procedură specială, el nu pierde dreptul de a-și valorifica, pe calea dreptului comun, dreptul real pretins încălcat prin executarea silită.
În ceea ce privește referirea făcută de către recurent la calitatea de "intervenientă" pretins a fi fost dobândită de către contestatoare în condițiile art. 57.pr.civ. Curtea costată că asemenea susțineri nu își găsesc suport în actele și lucrările dosarului, contestatoarea-intimată fiind în realitate chiar partea care a sesizat instanța cu contestația la executare pendinte, iar nu o parte care să fi fost atrasă/chemată în judecată într-o procedură judiciară deja declanșată între alte persoane în condițiile strict și limitativ stabilite prin art. 57.pr.civ.
Față de considerentele expuse, Curtea constată că sunt nefondate susținerile recurentului potrivit cărora contestația la executare promovată de contestatoarea ar fi prematur formulată.
Vătămarea pretinsă de către contestatoare prin contestația formulată a vizat substanța dreptului (de proprietate devălmașă) asupra imobilului urmărit silit de către recurentul-creditor, așa încât instanța - cu respectarea principiului disponibilității și a prevederilor art. 399 alin. 2.pr.civ. - a analizat aceste susțineri ale contestatoarei, nefiind condiționat/limitat dreptul de a iniția un astfel de demers judiciar de invocarea și/sau constatarea unei vătămări procedurale, produse în contextul prevederilor cu caracter general înscrise în art. 105 alin. 2.pr.civ, respectiv a unor vătămări cauzate prin întocmirea unor acte de procedură cu neobservarea formelor legale sau de către un funcționar necompetent.
Astfel, nici din perspectiva modului de aplicare și interpretare a prevederilor art. 105 alin. 2 pr.civ. nu poate fi reținută nelegalitatea deciziei recurate, corespunzător criticii astfel susținute de către recurent.
Observând dispozitivul hotărârii pronunțate de prima instanță - prin care se dispune în sensul anulării actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 136/2007 al BEJ - și ținând seama de faptul că cererea de executare silită constituie, potrivit prevederilor art. 373 ind. 1.pr.civ. actul de procedură efectuat de către creditor în vederea sesizării executorului judecătoresc (deci în scopul declanșării procedurii de executare silită), iar acte/forme de executare silită sunt numai cele întocmite de executorul judecătoresc ulterior momentului comunicării somației prevăzute de art. 387.pr.civ. (normă conform căreia "executarea poate începe numai după se va comunica debitorului o somație), nu poate fi reținută o contradicție în conținutul deciziei recurate, instanța de apel înlăturând apărările recurentului-apelant printr-o corectă aplicare a normelor menționate, reținând în acest sens că dispoziția arătată a primei instanțe nu a avut efect și în privința cererii de sesizare a executorului judecătoresc.
Cât privește modul în care instanța a apreciat asupra aplicării prevederilor art. 493 alin.1 pr.civ. Curtea constată că aceasta a fost făcută în litera și spiritul acestei norme, corespunzător situației de fapt reținute, respectiv starea de proprietate comună (devălmășie) existentă între contestatoare și debitorul asupra imobilului urmărit silit. O astfel de situație juridică a imobilului urmărit se circumscrie în mod neechivoc ipotezei normei menționate, ale cărei prevederi sunt în sensul în care "creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobile aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărțeala acestora". Astfel,actele de executare silită - ulterioare somației - întocmite cu privire la imobilul bun comun pentru executarea unei datorii personale a soțului contestatoarei au fost în mod just apreciate ca fiind contrare exigențelor acestei prevederi legale, iar împrejurarea că alte prevederi procedurale edictate pentru procedura de executare silită au fost respectate la întocmirea respectivelor acte nu este de natură a înlătura viciile rezultate din nesocotirea exigențelor art. 493 alin. 1.pr.civ.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor aduse de către recurent hotărârii instanței de apel, urmând a dispune, potrivit cu dispozițiile art. 312 alin. 1.pr.civ. respingerea recursului astfel susținut.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul creditor împotriva deciziei civile nr. 1038/4.07.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V- Civilă, în contradictoriu cu intimatul intervenient și intimatul debitor - -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Tehred.
2 ex/13.03.2009
Jud. fond TB 5 ,
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Elena Viviane Tiu, Carmen
