Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 206/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- SECȚIA CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA NR.206/DOSAR NR-
Ședința publică din 2 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Mihail Lohănel- - - JUDECĂTOR 2: Roxana Trif
- - - JUDECĂTOR 3: Dorina Rizea
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat decontestatorii șiîmpotriva încheierii din 13 iunie 2008 pronunțată în Camera de Consiliu de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenții contestatori și, pentru intimata B se prezintă consilier juridic, lipsă fiind intimații MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI B - prin Direcția de Servicii Sociale, CONSILIUL JUDEȚEAN B - prin Direcția de Asistență Socială și Protecția Persoanelor Adulte, BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC și AUTORITATEA NAȚIONALĂ A PERSOANELOR CU handicap.
Procedura îndeplinită.
În raport de dispozițiile art.282 alin.2 și art.299 Cod procedură civilă, instanța pune în discuție admisibilitatea prezentului recurs, respectiv dacă prin recurs se atacă o încheiere prin care s-a întrerupt sau nu cursul judecății, dacă este o hotărâre sau o încheiere premergătoare.
Recurentul contestator invocă dispozițiile art.122 alin.4 Cod procedură civilă, privind ședințele de judecată și poliția acestora, și solicită încuviințarea unei excepții de la regulile de adresare în fața instanței dată fiind situația în care se află, aceea de persoană cu handicap și să poată să se așeze.
Instanța încuviințează ca recurentul contestator să pună concluzii în poziție așezat.
Recurentul contestator susține că excepțiile pe care el și soția sa le-au ridicat, în calitate de recurenți, prin notele de ședință depuse la termenele anterioare sunt excepții de ordine publică și sunt prioritare procedural acestei căi pe care a pășit completul de judecată. Depune la dosarul cauzei o notă scrisă privitoare la prioritatea procedurală a excepțiilor ridicate prin notele de ședință depuse la termenele anterioare, precum și concluzii scrise cu privire la admisibilitatea recursului.
Recurenta contestatoare ridică excepția nulității de ordine publică și din oficiu a neobservării plății taxei judiciare de timbru de către petenți. Nicio instanță nu poate trece la dezlegarea unei pricini fără a constata, mai întâi plata taxelor judiciare de timbru. Ori, în cauză, nu s-au plătit taxele judiciare de timbru de către petenți.
Consilier juridic, reprezentanta intimatei B, având cuvântul, consideră că recursul declarat de contestatorii și este inadmisibil întrucât încheierea pe care aceștia o atacă este o încheiere premergătoare, încheiere ce nu poate fi atacată decât odată cu fondul cauzei.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin încheierea din 13.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr- s-a admis cererea formulată de petentul având ca obiect acordarea ajutorului public judiciar sub forma asistenței judiciare gratuite prin avocat și, în consecință, a dispus desemnarea de către Baroul Brașova unui avocat din oficiu în vederea asigurării apărării și asistenței judiciare a petentului. A respins restul cererilor formulate de petent în ceea ce privește ajutorul public judiciar.
Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut că, potrivit art. 1 din nr.OUG51/21.04.2008 "ajutorul public judiciar reprezintă acea formă de asistență acordată de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil și garantarea accesului egal la actul de justiție, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii".
În art.4 și 8 sunt prevăzute condițiile generale instituite pentru acordarea ajutorului public, menționându-se că poate solicita acordarea ajutorului public judiciar, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, orice persoană fizică, în situația în care nu poate face față cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obținerea unor consultații juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiție, fără a pune în pericol întreținerea sa ori a familiei sale, în continuare fiind detaliat plafonul de acordare a asistenței în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie.
Având în vedere înscrisurile cu privire la situația materială a petentului (fila 166) din care rezultă că acesta împreună cu soția sa realizează un venit lunar de 1110 lei, ținând cont de faptul ca acesta suferă de un handicap care necesită protecție specială, fiind încadrat în gradul I de handicap și de faptul că acesta nu a mai beneficiat de ajutor public judiciar, astfel cum rezultă din declarația pe proprie răspundere a petentului, în baza textelor legale menționate anterior și a dispozițiilor art.15 din OUG nr.51/2008, instanța a admis cererea formulată de petentul având ca obiect acordarea ajutorului public judiciar sub forma asistenței judiciare gratuite prin avocat.
În ceea ce privește cererea de acordare a asistenței extrajudiciare și a suportării plății traducătorului, instanța a constatat că aceste cereri nu sunt justificate în condițiile în care petentul este deja implicat în faza judiciară și cererea de acordare a asistenței judiciare va fi admisă iar în cauză nu sunt necesare serviciile unui traducător.
Pentru aceste motive aceste cereri au fost respinse.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs contestatorii și considerând-o nelegală în ce privește hotărârea de declarare a competenței Tribunalului Brașov în loc de Tribunalul București, de desemnare a unui avocat din oficiu de către Baroul Brașov în loc de Baroul București și de acordare a asistenței extrajudiciare.
La termenele de judecată din 21.07.2008, 13.08.2008 și 2.09.2008, contestatorii au depus note de ședință prin care au invocat "excepția de ordine publică" a netimbrării recursului, de redeschidere eronată a pricinii suspendate.
Intimații au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
La termenul de judecată din 2.09.2008, instanța a pus în discuție admisibilitatea căii de atac în raport de obiectul recursului.
Curtea reține că recursul este inadmisibil.
Potrivit art.299 alin.1 coroborat cu art.282 alin.2 Cod procedură civilă, împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face recurs decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății.
Spre deosebire de hotărârile finale date fără drept de apel ori date în apel, precum și încheierile prin care s-a suspendat ori întrerupt cursul judecății, care, în condițiile legii sunt supuse recursului, încheierile premergătoare pot fi atacate numai odată cu hotărârea pronunțată asupra fondului.
Încheierea de desemnare a unui avocat din oficiu în cadrul asistenței judiciare are caracter premergător și nu este de natură să întrerupă sau suspende cursul judecății și în consecință nu poate fi atacată separat, ci numai odată cu fondul.
Față de considerentele expuse, în raport de prevederile legale susmenționate, recursul va fi respins ca inadmisibil.
Criticile aduse încheierii atacate vor putea forma obiect de analiză în eventualul recurs declarat împotriva hotărârii date împotriva fondului. De asemenea, "excepțiile de ordine publică" invocate prin notele de ședință vor putea fi ridicate și analizate în mod similar cu criticile din prezentul recurs, dar ele nu pot fi cenzurate în cadrul unui recurs inadmisibil, ca în cazul recursului nul, situație expres legiferată prin art.306 alin.2 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatorii șiîmpotriva încheierii din data de 13.06.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /05.09.2008
Dact./08.09.2008
- 4 exemplare -
Președinte:Mihail LohănelJudecători:Mihail Lohănel, Roxana Trif, Dorina Rizea