Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 216/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR.216/
Ședința publică din 05 iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Stan JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
Judecător: - ---
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de intimatul împotriva deciziei civile nr.46 din 21 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul-intimat, asistat de avocat A, în baza împuternicirii avocațiale nr.25/2008, emisă de Baroul A-Cabinet individual și intimata-contestatoare -, asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.58/2008, emisă de Baroul A-Cabinet individual.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea timbrelor judiciare în valoare de 0,30 lei și a chitanței de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 95,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Avocat A, având cuvântul pentru recurentul-intimat, arată că în motivele de recurs a făcut referire la cele două dosare de executare și solicită ca instanța să aprecieze dacă se impune atașarea celor două dosare.
Avocat, având cuvântul pentru intimata-contestatoare precizează că nu opune atașării celor două dosare de executare pentru a se lămuri situația.
Curtea privește cererea de atașare a dosarelor de executare ca neîntemeiată față de obiectul dosarului dedus judecății și o respinge ca atare.
Părțile prezente precizează pe rând că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Avocat A, având cuvântul pentru recurentul-intimat, susține oral recursul așa cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui și respingerea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată pentru toate fazele de judecată, potrivit chitanțelor de la dosar. Apreciază că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Bunul supus executării silite nu putea fi urmărit decât după partajare și acest lucru nu putea fi invocat decât în primul dosar. În dosarul de executare silită nr.129 nu se putea discuta decât punerea în posesie a adjudecatarului și dacă era legală evacuarea recurentului. S-a ajuns în situația ca o terță persoană să desființeze actele care vizau pe debitor, în timp ce, contestația formulată de acela a fost respinsă.
În decizia tribunalului s-au reținut o serie de lucruri străine de natura pricinii. Deși s-a reținut tardivitatea invocării unor motive în prima contestație, aceleași motive au fost invocate și admise în cea de-a doua contestație la executare, încălcându-se autoritatea de lucru judecat.
În dosarul nr-, s-a admis în parte contestația la executare și s-au anulat toate actele, iar de aici derivă contrarietatea. Situația se va clarifica doar după repunerea pe rol a dosarului în care s-au contestat actele de adjudecare.
Contestația la executare de față este neîntemeiată, nu există nici o vătămare pentru intimată pentru a solicita desființarea actelor din dosarul 129.
Avocat, având cuvântul pentru intimata-contestatoare solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor anterioare ca fiind legale, cu cheltuieli de judecată, potrivit chitanței depusă la dosar. Prin cererea de executare silită formulată de recurentul a solicitat punerea în posesie în baza actului de adjudecare și evacuarea intimatului. Cauza de față are ca obiect punerea în posesie a recurentului a unui bun care era bun comun. Executarea silită vizează un bun asupra căruia intimata are un drept de coproprietate.
Instanța nu s-a pronunțat pe fondul cauzei și a respins prima contestație ca tardivă și nu s-a încălcat principiul autorității de lucru judecat. În mod corect instanța a apreciat că nu se poate pune în posesie recurentul atâta timp cât există un drept de coproprietate.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă;
Constată că, prin sentința civilă nr.5307/12 octombrie 2007, Judecătoria Pitești admițând, în parte contestația formulată de către numita -, în contradictoriu cu intimatul, a anulat formele de executare întocmite în dosarul nr.129/2006 al Biroului Executorului judecătoresc, respingând, totodată, cererea de suspendare a executării silite.
În motivare, s-a reținut în fapt că, la cererea intimatului, a fost format dosarul cu numărul de mai sus, în executarea actului de adjudecare întocmit în dosarul de executare silită nr.2334/2003, obiectul constituind-o predarea în fapt a bunului vândut.
Prin contestația prezentă, s-a invocat nulitatea vânzării prin licitație publică, dat fiind că nu s-a cerut, mai întâi, partajarea acestuia față de contestatoarea din prezenta cauză, dar și greșita evacuare a debitorului, împotriva căruia de altfel au și fost întocmite actele de executare silită, care este bolnav psihic, stare ce-l pune în imposibilitate de a-și apăra interesele.
Prin sentința civilă nr.2490 din 31 mai 2006, instanța a respins contestația la executare, în urma admiterii apelului prin decizia civilă nr.34/8 februarie 2007 Tribunalului Argeș, fiind anulate formele de executare silită, precum și actul de adjudecare întocmit la data de 26 septembrie 2003 în dosarul nr.2334/2001 al Biroului executorului judecătoresc.
Curtea de APEL PITEȘTI, admițând recursul formulat împotriva acestei soluții, prin decizia nr.378/R/14 iunie 2007 casat atât decizia, cât și sentința, trimițând cauza spre rejudecare primei instanțe de fond cu îndrumarea de a fi disjunsă contestația din prezenta cauză față de cea formulată de către debitorul, dat fiind că fiecăreia dintre acestea îi sunt aplicabile alte norme procedurale.
Astfel reinvestită, Judecătoria Piteștia luat act de precizarea contestației la executare formulată de -, în sensul că aceasta solicită atât anularea formelor de executare întocmită în dosarul nr.129/2006, cât și anularea actului de adjudecare.
Prin încheierea din data de 24 mai 2006, fost disjuns capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a actului de adjudecare, formându-se dosarul nr.6319/2006, motiv pentru care judecătoria a constatat că o asemenea precizare constituie în realitate o reinvestire a aceleiași instanțe cu capătul de cerere deja disjuns, astfel de cereri nemaiputând fi formulate în rejudecarea după casare, el rămânând a fi judecat în dosarul format în urma disjungerii.
În privința actelor de executare silită, s-a reținut că, prin încheierea din data de 3 februarie 2006, Judecătoria Pitești, în dosarul nr.1175/2006, a încuviințat cererea de executare silită imobiliară directă prin lăsarea în deplină proprietate și posesie a apartamentului de două camere și dependințe, situat în, -.3 II, scara C, nr.1, județul A, fiind emisă somația din data de 15 februarie 2006 și întocmit procesul verbal din 27 februarie 2006, în executarea silită a debitorului. Prin acest proces-verbal a fost pus în posesie intimatul.
În urma examinării acestei stări de fapt, judecătoria a constatat că executarea silită nu este pornită împotriva contestatoarei -, ci numai împotriva debitorului.
Totuși, examinând titlul executoriu pus în mișcare, judecătoria constată că apartamentul este proprietate comună devălmașă a contestatoarei și a debitorului, așa încât executarea silită nu putea urmări decât partea debitorului după ce se va fi cerut împărțeala bunurilor comune.
De aceea, în lipsa unei cereri de împărțire, bunurile nu puteau fi urmărite silit, așa încât temeinică a fost găsită contestația la executare și au fost anulate formele de executare silită.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, ea a fost respinsă pentru faptul că nu a fost depusă cauțiunea prevăzută în mod imperativ de art.403 Cod procedură civilă.
Împotriva sentinței, în termen, a formulat apel creditorul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, în sensul că instanța a anulat formele de executare care nu o priveau pe contestatoare, aceasta de altfel invocând motive ce-l privesc pe soțul său, a cărei contestație la executare, pe de altă parte, a fost respinsă în mod irevocabil.
Totodată, instanța are în vedere la admiterea contestației motive străine de soluționarea pricinii, făcând, cu depășirea limitelor investirii sale, considerații asupra legalității actului de adjudecare. Acest act însă a fost încheiat acum 4 ani, nu a fost niciodată anulat, dimpotrivă contestatoarea - l-a contestat, cererea sa fiind respinsă ca tardivă. De aceea, în contradictoriu cu aceste persoane, nu mai puteau fi formulate critici la adresa titlului executoriu, respectiv a actului de adjudecare.
De altfel, actul de vânzare la licitație publică a fost întocmit ca urmare a garantării de către a unui debit contractat de către contestatoarea -, nici unul dintre ei achitându-și datoria către creditorul lor. Este evident deci că, despre existența datoriei și temeiurile ce au dus la executarea silită, contestatoarea nu era străină, din acest motiv fiindu-i și respinsă contestația la executare prin vânzare silită.
O altă critică vizează greșita admitere a contestației la executare pornită împotriva unei alte persoane decât cea a contestatoarei.
Instanța reia discuția asupra titlului executoriu, deși ceea ce se contestă aici sunt numai formele de executare silită, respectiv somația emisă la adresa debitorului de a evacua imobilul.
Nici măcar criteriile legate de starea de boală a debitorului nu erau suficiente pentru a justifica admiterea contestației, în contra dreptului de proprietate al intimatului.
Prin decizia civilă nr.46 din 21 februarie 2008, Tribunalul Argeșa respins apelul ca nefondat.
În motivare, s-a reținut în fapt că posibilitatea dată terților de a contesta executarea care îi vatămă cuprinde în sine puterea de atacare a oricărui act și de invocare a oricărui aspect al procedurii de executare, putându-se ajunge chiar la anularea executării.
Pentru acest considerent, în mod corect prima instanță a statuat că nu putea fi urmărit bunul comun al soților mai înainte de a se cere împărțirea lui, tocmai dat fiind că datoria era personală a unuia dintre soți.
În ceea ce privește litigiul anterior purtat sub aspectul contestării însăși vânzării la licitație, s-a arătat că soluția nu este purtătoare de autoritate de lucru judecat, câtă vreme ea a fost dată în considerarea unui argument de excepție, respectiv acela al termenului în care o astfel de contestație putea fi pornită.
Nici în ceea ce privește eventuala contradicție între măsurile luate în dispozitiv, în sensul că pe de o parte, s-a admis în parte contestația dar au fost anulate în totalitate formele de executare silit, critica nu s-a găsit fondată.
În realitate, instanța a respins un capăt de cerere și anume acela al suspendării executării, de aceea formularea din dispozitiv a fost corectă.
Sub aspectul legalității, s-a constatat că instanța a interpretat și aplicat corect dispozițiile art.33 Codul familiei și art.493 Cod procedură civilă, fără a fi avută în vedere starea de sănătate a debitorului.
Nici în ceea ce privește lipsa calității de persoană vătămată, nu s-au găsit fondate criticile, dat fiind că prin soluția de casare cu trimitere s-a statuat asupra diferenței între cele două contestații la executare promovate de către fiecare dintre cei doi soți.
Împotriva deciziei, în termen, a formulat recurs intimatul, criticând-o pentru motive de nelegalitate, în sensul că instanța s-a raportat la motive contradictorii sau străine de natura pricinii, luând în discuție chestiuni legate de valabilitatea titlului executoriu, deși cererea privea evacuarea debitorului împotriva căruia a fost pronunțat acest titlu, fără vreo legătură cu persoana contestatoarei.
Astfel, a fost examinată vânzarea prin licitație publică a bunului comun, în cererea formulată de către terț față de evacuarea debitorului, pe această cale terțul urmărind să blocheze efectele judecăților purtate cu debitorul.
În acest mod, se aduce atingere însăși soluției primite de contestația debitorului care a fost respinsă, în calea promovată de către terț.
Instanța nu putea decât să examineze eventuala vătămare adusă prin actele de executare din dosarul nr.129/2006, în loc de aceasta fiind analizate actele de executare silită din dosarul anterior nr.1562/2001, care însă au făcut deja obiectul unei cercetări prin prisma contestației la executare, stabilindu-se tardivitatea formulării ei.
Simplul fapt că bunul ar fi comun debitorului cu contestatoarea nu justifică respingerea formelor de executare a debitorului, contestatoarea nedovedind vreo vătămare ce i s-ar aduce în acest mod, actele nefiind îndreptate împotriva sa.
Singurul câștig obținut prin pronunțarea soluțiilor instanțelor de fond revine debitorului, niciodată pornindu-se executarea silită împotriva contestatoarei.
Cât privește chestiunile legate de valabilitatea titlului executoriu, ele se află în curs de judecată într-o cerere în anularea actului de adjudecare formulată de contestatoarea din prezenta cauză, așa încât, instanța nu putea antama asemenea chestiuni în executarea pornită împotriva debitorului.
Curtea, examinând decizia prin prisma criticilor aduse, constată recursul ca fiind fondat.
Astfel, într-adevăr instanța, în contestația pornită în temeiul art.401 alin.2 Cod procedură civilă, respectiv de către terțul ce pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit, anulează acte de executare silită pornite împotriva debitorului.
Motivul avut în vedere de către cele două instanțe, este acela că în acest mod s-ar lăsa în posesia creditorului unuia dintre soți bunul comun al acestora, deși titlul executoriu nu ar fi opozabil celui de-al doilea soț.
Luând în discuție o asemenea opozabilitate, instanța nu face o cercetare completă a titlului părților, ci numai una formală, văzând că adjudecarea s-a făcut numai din mâinile soțului contestatoarei, fără a se cerceta dacă datoria plătită a fost una proprie sau comună.
Astfel, nu s-a verificat susținerea făcută pe parcursul procesului potrivit căreia a devenit susceptibil de executare silită ca urmare a executării garanției pusă de acesta pentru un debit al chiar contestatoarei.
Într-o asemenea cercetare instanța se putea pronunța dacă era investită cu o cerere în inopozabilitatea titlului ce se pune în executare silită.
În cauza de față însă executarea silită nu o privește pe contestatoare, ci pe soțul acesteia, argumentele invocate fiind cele referitoare la situația acestuia din urmă.
Cum însă contestația pornită de către soțul urmărit a avut propria sa judecată, instanța nu putea lua în discuție criterii vizând persoana acestuia în soluționarea contestației de față.
Pe de altă parte, instanțele au constatat că, în mod indiscutabil, predarea bunului nu s-a solicitat din mâinile contestatoarei, nici o clipă susținându-se nici măcar de către aceasta că s-a încercat împiedicarea sa de a-și exercita posesia asupra bunului, prin intermediul actelor de executare silită pornită în dosarul ce face obiectul contestației.
Ca atare, instanța în mod greșit a considerat că ar putea fi anulate aceste acte în cererea terțului, câtă vreme el nu invocă și nu dovedește o vătămare.
Chestiunea valabilității titlului, inclusiv prin prisma caracterului de datorie personală sau comună a părților, rămâne una ce are a fi soluționată în cadrul cererii de constatare a nulității actului de adjudecare înregistrată în vreun dosar distinct.
Până atunci, însă, nu există temeiul pentru a împiedica pe creditor să obțină executarea debitorului său, raporturile față de terța persoană care invocă un drept de proprietate asupra aceluiași bun, acesta având a și le soluționa în modalitatea în care va găsi de cuviință.
Astfel, instanța a interpretat greșit legea, considerând că, în contestația terțului, pot fi anulate forme de executare pornite împotriva debitorului, fără a fi invocate prejudicii decurgând din executarea debitorului, iar în motivarea soluției sale a antamat chestiuni străine de pricina dedusă judecății, respectiv chestiuni ce fac obiectul unei judecăți directe asupra titlului între contestatoare și intimat, titlu ce nu a fost pus în executare silită în contra acesteia.
Pe cale de consecință, soluția este nelegală, și sprijinită pe motive străine de natura pricinii, așa încât în temeiul art.312 și art.304 pct.9 și 7 Cod procedură civilă, recursul urmează a fi admis și modificată decizia, admis apelul, iar pe fond, respinsă contestația la executare.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de intimatul, împotriva deciziei civile nr.46 din 21 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind contestatoarea .
Modifică decizia, în sensul că admite apelul și, pe fond, respinge contestația la executare pornită de contestatoarea - împotriva formelor de executare începute în dosarul nr.129/2006, în care debitor este.
Obligă pe contestatoare la plata sumei de 192,60 lei cheltuieli de judecată, către intimatul-recurent.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
, -,
Grefier,
Red./24.06.2008
GM/4 ex.
Jud.apel:
Jud.fond:
Președinte:Mariana StanJudecători:Mariana Stan, Corina Pincu Ifrim
