Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 250/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 250

Ședința publică de la 15 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi

JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu

JUDECĂTOR 3: Carmen

Grefier

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat împotrivă încheierii de ședință din data de 6.02.2008 dată în dosarul nr- a Tribunalului Iași, intimat fiind DIRECȚIA SILVICĂ

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurentul, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al doilea termen.

Instanța acordă cuvântul părților pe excepția inadmisibilității recursului împotriva încheierii prin care s-a transpus cauza de la secția civilă la secția comercială și contencios administrativ, excepție invocată din oficiu de instanță în temeiul art. 282 alin.2 și 316 Cod procedură civilă.

Avocat pentru recurentul depune la dosar împuternicire avocațială și arată că consideră recursul ca fiind admisibil. Mai arată că dispozițiile legale invocate se referă la încheierea prin care s-a întrerupt judecata. Precizează că s-a întrerupt judecata deoarece s-a trecut cauza de la completul de litigii de muncă la completul de contencios administrativ. Având în vedere că au investit instanța cu un litigiu de muncă consideră că este vorba de o întrerupere a judecății.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția inadmisibilității recursului.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursului de față constată:

Prin Încheierea pronunțată de Tribunalul Iași la data de 6 februarie 2008, în dosarul nr-, s-a dispus transpunerea cauzei de la secția civilă - completul specializat de conflicte de muncă, la secția comercială și de contencios administrativ, în conformitate cu dispozițiile la art. 99 alin. 1 din HG387/2005.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond reținut, raportat la obiectul cauzei ( contestație împotriva deciziei nr. 437/27 noiembrie 2007 de schimbare din funcția de tehnician șef district IV, Ocolul Silvic Pădureni, în funcția de pădurar de vânătoare pe FV 51 ) și calitatea contestatorului conferită de dispozițiile art. 58 alin. 1 din nr.OUG 59/2000 și dispozițiile art. 80 și 109 din Legea nr. 188/1999 modificată, competența în litigiul de față aparține secției de contencios administrativ a Tribunalului Iași.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Susține recurentul că instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 6 lit. a din Legea nr. 188/1999, conform cărora prevederile legii nu se aplică personalului contractual.

Ori, personalul silvic nu are calitatea de funcționar public, așa cum rezultă și din adresele nr. -/30 august 2007 a și nr. 1079/19 februarie 2007

Ca atare, fiind angajat cu contract de muncă, contestatorului nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999, ci cele ale Codului muncii, competența fiind greșit stabilită de prima instanță.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.

La termenul din 25 martie 2008, instanța de control judiciar a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului.

Excepția este fondată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 316 cu referire la art. 282 alin. 2 Cod procedură civilă, împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face recurs decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății.

Ori, prin încheierea din 6 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași nu s-a întrerupt cursul judecății, ci aceasta urmează să continue la secția comercială și de contencios administrativ.

Întrucât încheierile premergătoare fac corp comun cu hotărârea finală, art. 282 alin. 3 Cod procedură civilă dispune că apelul (sau recursul, conform art. 316 Cod procură civilă) împotriva hotărârii se socotește făcut și împotriva încheierilor premergătoare, ceea ce înseamnă că în cererea de apel/recurs nu este necesar să se facă menține specială despre o anumită încheiere și că, prin apelul /recursul îndreptat împotriva unei sentințe, partea se poate plânge chiar și numai cu privire la o încheiere premergătoare (cu condiția de a justifica un interes).

În concluzie, încheierea pronunțată de Tribunalul Iași la data de 6 februarie 2008 este o încheiere premergătoare, prin care nu s-a întrerupt cursul judecății, astfel încât nu poate fi recurată decât odată cu fondul.

Ca atare, recursul de față este inadmisibil, urmând a fi respins în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul împotriva încheierii din 6 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Iași, încheiere pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Tehnored.

08.05.2008 - 02 ex.

Tribunalul Iași - Jud.

- Jud.

Președinte:Nelida Cristina Moruzi
Judecători:Nelida Cristina Moruzi, Cristina Mănăstireanu, Carmen

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 250/2008. Curtea de Apel Iasi