Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 2888/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2888/R/2009
Ședința publică din 14 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Sergiu Diaconescu Cristina Mănăstireanu
:- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de contestatoarea SC SRL împotriva sentinței civile nr. 367/F din 22 octombrie 2009 Tribunalului Bistrița -N pronunțate în dosar nr-, privind și pe intimatul, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs depuse la dosar s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242.pr.civ.
La data de 8 decembrie 2009, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea intimatului, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.367/F din 22.10.2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la titlu formulată de contestatoarea SC SRL B în contradictoriu cu intimatul și a fost respinsă cererea de suspendare a executării silite privind titlul executoriu - sentința civilă nr. l52/F/2009 a Tribunalului Bistrița -
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.l52/F/2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dos.civ.nr.2005/ll2/2008 s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC. SRL și în consecință s-a anulat Dispoziția de concediere nr.1547/6.06.2008.
S-a constatat că raporturile de muncă au încetat prin demisie la data de 20.05.2008 în baza art.79 din Codul muncii;
A fost obligată pârâta la plata drepturilor bănești restante în sumă de 9473 lei, reprezentând diferențe drepturi salariale cuvenite și neacordate, potrivit raportului de expertiză contabilă, pentru perioada 14.10.2007-19.05.2008;
A fost obligată pârâta la plata, în favoarea reclamantului a unei despăgubiri civile egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate începând cu data desfacerii contractului de muncă, respectiv 20 mai 2008 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului contravaloarea tichetelor de masă aferente lunii aprilie 2008.
S-a respins petitul privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale.
A fost obligată intimata să plătească reclamantului suma de 5340 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și onorariu expert.
Această hotărâre judecătorească nu a fost atacată cu recurs de niciuna dintre părți, astfel că a devenit irevocabilă la data de 12 mai 2009, iar ulterior prin încheierea civilă nr. 236/F/14 mai 2009 Tribunalului Bistrița -N s-a dispus investirea cu formulă executorie a sentinței respective.
Întrucât intimatul creditor a considerat că contestatoarea nu a respectat dispozițiile din titlul executoriu a formulat cerere de executare silită înregistrată sub nr. 2l7/l8.05.2009 la Biroul executorului judecătoresc solicitând executarea silită a sentinței civile nr. l52/F/2009 a Tribunalului Bistrița -N în sensul de a obliga debitoarea SC SRL B să-i achite o despăgubire civilă egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate începând cu data desfacerii contractului individual de muncă - 20.05.2008 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii. A precizat că la data de 2.04.2009 debitoarea i-a virat în contul de card suma de 20.l0l lei, sumă ce nu acoperă în totalitate dispozițiile titlului executoriu.
Prin încheierea civilă nr. 273/CC/22 mai 2009 Judecătoriei Bistrițas -a admis cererea formulată de executorul judecătoresc și s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu - sentința civilă nr. l52/F/2009 pronunțată în dosarul nr.2005/ll2/2008 a Tribunalului Bistrița - Ulterior în data de 26.05.2009 executorul judecătoresc a emis somație către debitoare, solicitând să se conformeze dispozitivului titlului executoriu, iar apoi în 9 iunie 2009 intimatul creditor și-a precizat cuantumul valorii cererii, în sensul că despăgubirile civile datorate de societatea debitoare pentru perioada 20 mai 2008 - l2 mai 2009 se ridică la suma de l9.l75 lei, iar executorul judecătoresc a mai comunicat o somație contestatoarei prin care i se solicită achitarea sumei de l9.675,70 lei reprezentând despăgubiri civile, din care cheltuieli de executare în cuantum de 500,7 lei.
Potrivit disp.art.399 alin. l Cod procedură civilă, se poate face contestație în situația în care sunt necesare lămuriri, cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
În cauza de față, tribunalul, observând dispozitivul titlului executoriu în ce privește obligarea contestatoarei la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri civile egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, începând cu data desfacerii contractului de muncă respectiv 20.05.2008 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, statuează că atât înțelesul cât și întinderea dispozițiilor respective sunt clare și nu necesită lămuriri suplimentare ce ar putea fi dezlegate pe calea unei contestații la titlu, așa cum a solicitat contestatoarea. Trebuie subliniat faptul că la data pronunțării sentinței civile ce constituie titlu executoriu instanța de judecată nu era în măsură să determine cuantumul sumei ce reprezintă despăgubiri civile egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, ci în cauză s-a făcut aplicarea judicioasă a disp.art.78 alin. 1 din Codul muncii, urmând ca determinarea contravalorii acestei despăgubiri civile să poate fi determinată în momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești.
În situația de față, tribunalul a constatat că există neînțelegeri între părți în cea privește cuantumul sumei reprezentând despăgubiri civile egale cu salariile indexate, majorate în reactualizate, în sensul că societatea contestatoare susține că a achitat această despăgubire în cuantum de 5.028 lei prin ordinul de plată nr.3l34/3.04.2009, în timp ce intimatul creditor susține că suma acordată de societate nu acoperă întreg prejudiciul datorat, depunând un calcul la executor și solicitând suplimentar suma de l9.l75 lei.
Pe calea contestației la titlu, procedură specifică în cazul existenței unor dispoziții insuficient de clare și de precise într-un hotărâre judecătorească ce constituie titlu executor, nu se poate completa și adăuga la o hotărârea judecătorească rămasă irevocabilă ce este intrată în puterea lucrului judecat. Părțile litigante în situația existenței unor neînțelegeri cu privire la cuantumul sumei datorate de debitoare intimatului, pot să solicite pe calea unei contestații la executare propriu-zise determinarea exactă a întinderii pretențiilor ce trebuie executate de către contestatoare, putând solicita administrarea probei cu expertiza contabilă de specialitate, în cazul în care modul de calcul al părților este divergent și neîmbrățișat de instanța de judecată sesizată cu o asemenea contestație la executare.
Având în vedere aceste considerente anterior reliefate, tribunalul în temeiul art.399 Cod procedură civilă a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea SC SRL
În temeiul art.403 alin. 1 Cod procedură civilă, față de modul de soluționare a contestației la titlu, tribunalul a respins cererea de suspendare a executării silite privitor la sentința civilă nr.l52/F/2009 a Tribunalului Bistrița - Contestatoarea are la îndemână formularea unei cereri separate privind restituirea cauțiunii achitate în acest dosar vederea soluționării cererii de suspendare a executării silite.
Împotriva acestei hotărâri, contestatoarea SRL a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și stabilirii cuantumului drepturilor salariale cuvenite.
În motivarea recursului, s-a invocat că în dispozitivul sentinței civile nr.152/2009 nu este precizată suma reprezentând despăgubirile civile, și nici în procesul verbal adresat în data de 26.05.2009 BEJ nu se arată calculul din care rezultă creanța supusă executării.
Potrivit art.379 (1) pr.civ. nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Potrivit art.379 (2) pr.civ. dacă datoria consistă în suma nelămurită, urmările se vor amâna până mai întâi se va face lichidarea; având în vedere natura juridică a despăgubirilor în speță și anume aceea de obligație pecuniară esențială, se impune individualizarea acesteia pe cale judecătorească, în temeiul unei expertize financiare - contabile de specialitate.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și a solicitat aplicarea unei amenzi judiciare contestatoarei pentru exercitarea cu rea credință a drepturilor procesuale, arătând că au fost formulate anterior de contestatoare o contestație la executare și o contestație la titlu.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Apărările pe care se întemeiază motivele de recurs nu sunt pertinente în cadrul contestației la titlu prevăzute de art.399 pr.civ. deoarece se critică exclusiv aspecte ale executării silite a titlului, care au ca punct comun necuantificarea drepturilor salariale prin titlu executoriu.
Or, această pretinsă omisiune invocată de contestatoare nu are în vedere posibilitatea legală a executării unei creanțe în cuantum determinabil bazat pe salariul cuvenit angajatului indexat, majorat și reactualizat după cum prevede expres art.78 alin.1 Codul muncii.
Însă primează în prezenta cauză obligația debitorului contestator de a-i plăti creditorului intimat drepturile salariale care i se cuvin, având îndatorirea de a le calcula conform criteriilor prevăzute de art.78 alin.1 Codul muncii, iar în situația în care creditorul insistă în continuarea executării apreciind că obligația stabilită prin titlu executoriu nu a fost adusă la îndeplinire în totalitate, debitorul poate formula contestație la executare în cadrul căreia printr- expertiză contabilă se va lămuri acest aspect.
De altfel, în mod judicios a surprins prima instanță aspectul esențial care guvernează soluționarea conflictelor de muncă, și anume că la momentul pronunțării hotărârii, instanța de judecată se află în imposibilitatea de a determina cuantumul sumei ce reprezintă despăgubiri civile egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, deoarece cuantumul depinde de momentul reintegrării efective a salariatului moment necunoscut de instanță.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge ca nefondat recursul contestatoarei.
În privința cererii intimatei de aplicarea a unei amenzi judiciare contestatoarei, Curtea constată că nu s-a dovedit promovarea de către contestatoare altor acțiuni similare, menite să tergiverseze punerea în executare a titlului executoriu, astfel încât formularea prezentei contestații la titlu se încadrează în limitele normale ale exercițiului drepturilor procesuale nefiind în mod vădit introdusă cu rea credință sau în alt scop decât cel recunoscut de lege.
Soluția de respingere a contestației la titlu nu reflectă o rea credință a contestatoarei în sensul art. 723.pr.civ. astfel încât Curtea va respinge cererea de aplicare a unei amenzi judiciare către contestatoare a cărei atitudine subiectivă specifică relei-credințe nu se poate deduce exclusiv din alegerea greșită a unei căi procedurale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea intimatului de aplicare a unei amenzi judiciare.
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea SRL împotriva sentinței civile nr. 367/F din 22.10.2009 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Laura Dima, Sergiu Diaconescu Cristina Mănăstireanu
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./
4 ex./11.01.2010
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Sergiu Diaconescu Cristina Mănăstireanu