Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 300/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 300/
Ședința publică de la 31 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anamaria Monica Busuioc
JUDECĂTORI: Anamaria Monica Busuioc, Petrina Manuela Aștefănesei
- - -
GREFIER -
La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei civile nr.45/R/16.01.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-reclamantă,lipsă fiind intimatul-pârât Biroul executor judecătoresc.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Recurenta se legitimează cu seria nr.- emisă la data de 08.02.2005 de Poliția municipiului O; depune la dosar chitanța nr.-/31.03.2008 prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,50 lei. Precizează că nu solicită termen, nu are alte cereri și depune la dosar un înscris pe care-l intitulează verbal - concluzii scrise, la care se află atașate înscrisuri, respectiv copia sentinței civile nr.3566/09.11.2007 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr- și un certificat emis de Judecătoria Onești în dosarul nr-.
Instanța, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității prezentului recurs declarat împotriva unei decizii pronunțată de tribunal în recurs și acordă cuvântul recurentei pe această excepție.
Recurenta -reclamantă, având cuvântul, arată că a luat legătura cu arhiva tribunalului d e unde i s-a comunicat că recursul este respins fără a lua cunoștință de motivare și de faptul că decizia este irevocabilă. Arată că lasă soluția la apreciere.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3264/2007 pronunțată de Judecătoria Onești în dosar - s-a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimatul Cabinet executor " ", privind formele de executare emise de acesta în dosar nr.26/2007
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatoarea a solicitat în contradictoriu cu intimatul Cabinetul Executorului Judecătoresc
1) anularea procesului-verbal 26/2007 privind sentința civilă nr.3615/2005 a Judecătoriei Onești, 1841/2005 a Judecătoriei Onești și decizia civilă nr.719/R/2006 a Tribunalului Bacău;
2) suspendarea executării silite începută în dosarul nr.26/2007 al intimatului.
Contestația la executare a fost legal timbrată iar în motivare contestatoarea a arătat că pe rol există două dosare în anulare de titlu la Tribunalul Bacău, sentința civilă nr.1841/2005 a fost desființată prin decizia civilă nr.543/2006 în dosarul nr.850/2006 al Curții de APEL BACĂU,iar decizia civilă nr.719/R/2006 a Tribunalului Bacăua fost respinsă în camera de consiliu în data de 7.09.2007.
Instanța a pus în discuție cadrul procesual și a întrebat-o pe contestatoare dacă înțelege să se judece în contradictoriu cu celelalte părți ale hotărârilor de mai sus.
Contestatoarea a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu cu intimatul Cabinetul Executorului Judecătoresc.
Față de situația că această contestatoare nu înțelege să se judece cu celelalte părți ale sentințelor de mai sus cărora trebuie să le fie opozabile toate modificările care privesc executarea silită din dosarul nr.26/2007 al executorului judecătoresc instanța a respins contestația la executare și cererea de suspendare a executării silite ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs la 20.11.2007 contestatoarea, înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău sub nr-.
Prin decizia civilă nr. 45/ R/16.01.2008 s-a respins recursul ca nefondat reținându-se următoarele:
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motivat de faptul că în cadrul contestației la executare, litigiul trebuie soluționat în raport de toți participanții la procedura executării silite neputându-se admite situația în care actele de executare efectuate sunt valabile față de cei care nu au avut calitatea de parte în proces și sunt desființate față de cei care au participat la judecată.
In scopul stabilirii corecte a cadrului procesual instanța de fond a manifestat rol activ în sensul că a solicitat contestatoarei precizări referitoare la persoanele pe care înțelege să le cheme în judecată.
Față de precizările contestatoarei și existența principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța a procedat la soluționarea în mod temeinic a cauzei în cadrul procesual stabilit de către contestatoare.
La 6.02.2008, împotriva deciziei a declarat recurs contestatoarea înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr-.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.
La termenul din 31.03.2008, instanța, în prezența recurentului, a pus în discuție admisibilitatea recursului declarat, luând și concluziile scrise ale acestuia.
Examinând excepția în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și față de dispozițiile art. 402 alin.2 cu ref. la art. 401 alin.1 Cod procedură civilă. art. 299 alin.1 teza I, alin.2 Cod procedură civilă conform cărora:
- hotărârea pronunțată cu privire la contestația la executare - alta decât cea întemeiată pe art. 400/1, 401 alin.1/1, 2 Cod procedură civilă - se dă fără drept de apel;
- hotărârile date fără drept de apel (--) sunt supuse recursului ce se soluționează de instanța imediat superioară celei ce a pronunțat hotărârea.
se constată că aceasta este întemeiată; astfel, prin sentința instanței de fond s-a respins contestația la executare promovată de debitor în condițiile art. 401 alin.1 lit."c" Cod procedură civilă.; prin urmare, conf. art. 402 alin.2 cu ref. la 299 alin.1 teza I Cod procedură civilă, o astfel de hotărâre nu putea fi atacată decât cu recurs la instanța imediat superioară Judecătoriei Onești, respectiv Tribunalul Bacău, drept exercitat deja de contestatoare.
În atare împrejurări, exercitarea unui nou recurs împotriva unei hotărâri irevocabile în recurs apare ca fiind inadmisibil.
În consecință, instanța urmează a admite excepția și a respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei civile nr. 45/R/16.01.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-pârâtEXECUTOR JUDECĂTORESC, ca fiind inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 31 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Anamaria Monica Busuioc, Petrina Manuela Aștefănesei
GREFIER,
red.sent.
red.dec.
red.recurs
tehnored. /3 ex.
03.04./07.04.
Președinte:Anamaria Monica BusuiocJudecători:Anamaria Monica Busuioc, Petrina Manuela Aștefănesei