Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 300/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 300/

Ședința publică de la 13 mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Simona Bacsin

JUDECĂTOR 2: Anica Ioan

JUDECĂTOR 3: Luminita Solea

Grefier - - -

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor civile declarate de contestatoarea, cu domiciliul în G, str.- nr.9, -.3,.2,intimata ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 308, cu sediul în G, str.- ). nr.5 și de intimatul, domiciliat în S-,jud.S - prin mandatar, cu domiciliul în B,-, -.16,.1,.1 jud.B împotriva deciziei civile nr. 435/07.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29 aprilie 2009 și s-au consemnat în încheierea din acea zi,când,instanța având nevoie de timp pentru deliberare,a amânat pronunțarea cauzei la data de 08 mai 2009 și apoi pentru astăzi 13 mai 2009,când a pronunțat prezenta.

CURTEA

Asupra recursurilor civile de față:

Examinând actele și lucrările dosarului constată:

PĂRȚILE ȘI OBIECTUL

Contestatoarea a solicitat în contradictoriu cu intimații și Asociația de Proprietari nr. 308 G, anularea formelor de executare pornite la cererea intimatei-creditoare Asociația de Proprietari în baza sentinței civile nr. 220/13.01.2006 pronunțată de Judecătoria Galați.

La data de 12.11.2007, contestatoarea a formulat o cerere de chemare în garanție a OCPI G, prin care a cerut să se constate nulitatea încheierii nr.6649/01.01.2004 prin care s-a intabulat dreptul de proprietate al intimatului.

La data de 04.02.2008, contestatoarea a cerut suspendarea executării silite.

MOTIVELE DE FAPT ALE CONTESTAȚIEI LA EXECUTARE

Creditoarea are un titlu executoriu împotriva intimatului. Pentru realizarea creanței sale a demarat procedura executării silite imobiliare pe apartamentul situat în mun. G,str. - - nr.9-.2. Contestatoarea susține că acest imobil este proprietatea sa în baza sentinței civile nr. 6865/2001 pronunțată de Judecătoria Galați și contestă valabilitatea titlului debitorului,respectiv sentința civilă nr.10001/04.12.2000 pronunțată de Judecătoria Bacău.

Cu privire la cererea de chemare în garanție,contestatoarea a susținut că așa cum s-a stabilit prin Ordonanța nr.3916/P/ 09.05.2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău,intimatul a obținut în mod nelegal învestirea cu formulă executorie a sentinței civile nr.10001/2000 a Judecătoriei Bacău. În realitatea după adjudecarea din data de 04.12.2000,intimatul nu a consemnat prețul,motiv pentru care licitația s-a reluat și a fost finalizată prin închiderea licitației la data de 02.09.2001. Ca urmare acesta a pierdut calitatea de adjudecatar și în iunie 2004 nu mai putea obține învestirea cu formulă executorie a sentinței civile nr.10001/2000 a Judecătoriei Bacău.

Cu privire la cererea de suspendare a executării a solicitat să se rețină faptul că intimatul nu este proprietar pe imobilul ce se execută silit și în condițiile în care executarea silită are ca finalitate realizarea unei creanțe a creditorului și privește bunul său,pentru a se evita pierderea dreptului său de proprietate se impune suspendarea executării silite.

TEMEIUL DE DREPT INVOCAT-399 și urm. proc.civ.

PROBELE DE CONTESTATOARE - acte.

POZIȚIA INTIMAȚILOR

Creditoarea Asociația de Proprietari nr.308 Gap recizat că potrivit informațiilor oferite de OCPI G debitorul său este proprietar al imobilului ce se execută silit și față de aceste informații nu se întrevăd impedimente la executarea silită.

Pe calea cererii reconvenționale a solicitat aplicarea unei amenzi judiciare contestatoarei cu plata unor daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere în executare.

A renunțat la această cerere la data de 24.03.2008(f30).

Intimatul-debitor s-a opus contestației la executare cu motivarea că este proprietar al imobilului în baza sentinței civile nr.10001/2000 pronunțată de Judecătoria Bacău. Această hotărâre a fost învestită cu formulă executorie și pentru opozabilitate dreptul său de proprietate a fost intabulat în Cartea Funciară a mun.

SOLUȚIA JUDECĂTORIEI GALAȚI

Prin sentința civilă nr.2723/02.04.2008 s-a respins contestația la executare ca nefondată.

MOTIVAREA INSTANȚEI DE FOND

Intre părți au avut loc mai multe litigii civile și penale, cu privire la dreptul de proprietate asupra apartamentului ce face obiectul executării silite. Intimata Asociația de proprietari nr.308 G este creditoare a debitorului în baza sentinței civile nr. 220/2006 a aceleași instanțe. Debitorul este proprietar al imobilului ce se execută silit,iar atâta timp cât subzistă această calitate nu există impedimente pentru împiedicarea executării silite.

MOTIVELE DECLARAT DE CĂTRE CONTESTATOAREA

Instanța nu a analizat corect actele depuse la dosar din care a rezultat că după data de 02.09.2001 intimatul-debitor nu mai era proprietar pe apartamentul cu nr. 2-str. - - nr.9. Acesta a obținut în mod fraudulos intabularea dreptului de proprietate pe acest apartament și s-a prevalat în mod nelegal de calitatea de proprietar pe acest imobil. A solicitat să se aibă în vedere că la rândul său are un drept de proprietate necontestat asupra apartamentului reprezentat de sentința civilă nr. 6865/14.09.2001 pronunțată de Judecătoria Galați,definitivă și irevocabilă.

POZIȚIA INTIMAȚILOR ÎN CALEA DE

Intimata-creditoare a precizat că are interesul să-și recupereze debitul și deci interesul să se clarifice aspectele legate de persoana care are calitate de proprietar al apartamentului ce face obiectul executării silite.

Intimatul-debitor nu s-a prezentat în instanță, dar a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat. În apărare, pentru confirmarea dreptului său de proprietate a invocat decizia civilă nr.254/2008 pronunțată de Tribunalul Galați.

ALTE PRECIZĂRI

La data de 14.08.2008, contestatoarea a anunțat Tribunalul că la data de 29.05.2008, apartamentul a fost adjudecat numitei deși din punctul său de vedere executarea era suspendată în baza Încheierii din data de 28.11.2007 pronunțată de Judecătoria Galați.

CHESTIUNI PREALABILE PE FOND

Apartamentul situat în mun. G,str. - - nr.9-.2,este compus din două camere și dependințe. Având în vedere că este de notorietate că prețul pe piața imobiliară a unui asemenea imobil depășește suma de un miliard de lei vechi,față de faptul că în cauză în cadrul contestației la executare un terț invocă un drept de proprietate, în conformitate cu art.401 alin.2 în ref. la art.402 alin.2 proc.civ, Tribunalul califică prezenta cale de atac ca fiind apelul.

Față de petitul contestației la executare, de criticile aduse sentinței civile apelate (f 20 în apel) și de efectele dreptului de dispoziție, se reține că apelanta solicită admiterea contestației la executare și anularea tuturor formelor de executare.

La data de 04.02.2008 contestatoarea a solicitat suspendarea executării silite,cerere asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat.

SOLUȚIA TRIBUNALULUI GALAȚI

Prin decizia civilă nr.435/07.10.2008 a Tribunalului Galațis -a admis apelul declarat de contestatoare și-n rejudecare s-a admis contestația la executare și au fost anulate formele de executare silită.A fost obligat intimatul să achite contestatoarei suma de 1304,45 lei cheltuieli de judecată în fond și apel.

OPINIA TRIBUNALULUI PE FONDUL

Imobilul în litigiu a fost proprietate lui. În cursul anului 2000 împotriva acestuia s-a pornit executarea silită imobiliară la cererea creditorului SC Prin sentința civilă nr.10001/04.12.2000 imobilul a fost adjudecat lui, condiționat de plata prețului de adjudecare și a cheltuielilor de executare silită în termen de 30zile de la data adjudecării.

Potrivit art.546 proc.civ. astfel cum era prevăzut la data adjudecării dacă în termenul prescris de instanță, adjudecatarul nu face dovada consemnării prețului și a cheltuielilor de executare, Judecătoria d e la sine sau la cererea părții interesate va pune bunul din nou în licitație în socoteala adjudecatarului.

În speță adjudecatarul nu și-a îndeplinit obligația de consemnare a prețului și a celorlalte cheltuieli, motiv pentru care s-a reluat licitația în contul său,iar prin încheierea din data de 02.09.2001(astfel cum rezultă din adresa nr- a Judecătoriei Bacău confirmată de copia acestei încheieri depusă în apel) s-a dispus închiderea licitației. Ca urmare intimatul a pierdut calitatea de proprietar prin adjudecare asupra imobilului ce se execută silit în prezenta cauză.

În paralel cu derularea executării silite înregistrate pe rolul Judecătoriei Bacău au mai avut loc următoarele evenimente:

la data de 18.10.1999 a încheiat cu contestatoarea un antecontract de vânzare-cumpărare pentru același imobil. Pentru că nu și-a executat obligația de a face asumată contractual a fost acționat în judecată,sens în care s-a format dosarul nr. 5484/2001 înregistrat pe rolul Judecătoriei Galați. Prin întâmpinarea depusă (f7în dosarul respectiv) a fost de acord cu admiterea acțiunii. În acesta sens prin sentința civilă nr.6865/04.09.2001, Judecătoria Galația admis acțiunea și a constatat perfectă vânzarea-cumpărarea pentru apartament. Față de data la care se închisese licitația la Judecătoria Bacău (02.09.2001, se putea pronunța această hotărâre la data de 14.09.2001

deoarece promitentul era încă proprietar pe respectivul apartament. Faptul că ulterior prin declarații notariale unilaterale, acesta recunoaște că a primit de la prețul vânzării, că recunoaște unilateral dreptul de proprietate al fostului adjudecatar, în condițiile în care știa de existența sentinței civile nr.6865/2001, nu schimbă efectele și nu înlătură dreptul de proprietate dobândit de contestatoare.

Deși știa că nu a depus prețul pentru adjudecarea bunului, în luna iunie 2004, profitând de o eroare administrativă, obține legalizarea și învestirea cu formulă executorie a sentinței civile nr.10001/2001 pronunțată de Judecătoria Bacău și procedează la intabularea dreptului de proprietate deși din punct de vedere juridic acesta nu era proprietar pe apartament. Această concluzie este susținută de considerentele Ordonanței nr.3916/P/2004 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău (f 8,9 în dosarul de fond).

Față de aspectele mai sus menționate,rezultă că după data de 02.09.2001 debitorul nu poate invoca nici un drept de proprietate pe apartament,iar după pronunțarea sentinței civile nr- de Judecătoria Galați,dreptul de proprietate s-a transmis către contestatoare. Are acest drept și în prezent.

Nu poate fi reținută apărarea debitorului în raport de efectele deciziei civile 254/2008,deoarece în absența informațiilor cu privire la închiderea licitației,instanțele nu au fost în măsură să aprecieze în cunoștință de cauză. Pe de altă parte hotărârea invocată nu este opozabilă contestatoarei.

Ca urmare în cauză s-a pornit executarea silită imobiliară pe apartamentul proprietatea contestatoarei în condițiile în care titlul executor nu o privește pe acesta. Există impedimente majore la executarea silită deoarece se execută silit un bun care nu aparține debitorului,situație care față de art.399 și următoarele proc.civ. obligă la admiterea apărărilor invocate de contestatoare în prezenta speță.

ALTE ASPECTE RELEVANTE

Prin încheierea din data de 28.11.2007, a obținut suspendarea provizorie a executării silite,până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul dosarului cu nr-. Contestatoarea a fost diligentă și a cerut suspendarea executării în cadrul dosarului mai sus menționat la data de 04.02.2008(f71 în dosar),dar aceasta nu a fost soluționată. Datorită unor interpretări diferite în ceea ce privește efectele și întinderea suspendării,la data de 29.05.2008 executarea silită s-a finalizat,imobilul fiind adjudecat d-nei.

Procedura civilă, prin art. 294 nu permite extinderea cadrului procesual și ca urmare nu este posibilă introducerea în cauză a altor persoane care nu au fost părți la fond, pentru a se evita anularea unor acte în absența părților interesate,iar o soluție de admitere a apelului cu consecința trimiterii spre rejudecare pentru extinderea cadrului procesual,încalcă principiul disponibilității și are aceleași consecințe:anularea actului de adjudecare al d-nei.

În prezența acestui conflict, apărarea unui drept material cum este dreptul de proprietate și apărarea unui drept procesual, față de faptul că adjudecatarul are la îndemână alte mijloace de apărare și se pare că a cunoscut despre existența acestui litigiu(contestatoarea a fost prezentă la executare), Tribunalul va da satisfacție dreptului de proprietate al apelantei.

CERERE COMPLETARE DISPOZITIV

Prin decizia civilă nr.18/2009 a Tribunalului Galația fost respinsă ca nefondată cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr.435/07.10.2008 a Tribunalului Galați,motivat de faptul că această cerere a fost formulată pentru prima dată în apel,cu încălcarea disp.art.292 alin.1 Cod procedură civilă.

MOTIVELE RECURSULUI DECLARAT DE CONTESTATOARE

Recursul contestatoarei vizează decizia civilă nr.18/2009 a Tribunalului Galați de completare a dispozitivului deciziei civile nr.435/07.10.2008 a Tribunalului Galați.

Deoarece executarea silită pornită împotriva sa s-a finalizat în timpul soluționării apelului,a solicitat conform disp.art.401 și art.4022Cod procedură civilă,întoarcerea executării și repunerea în situația anterioară.

MOTIVELE RECURSULUI DECLARAT DE INTIMATUL

Conform sentinței civile nr.10001/04.12.2000 emisă de Judecătoria Bacău,imobilul din str.- nr.9-/3,.2,a fost proprietatea sa și a fost întabulat la OCPI G conform Cărții Funciare nr.35751 N și nr.cadastral 2744/1-0-2 și a fost înregistrat la Primăria G - Direcția impozite,taxe și alte venituri locale.

Există mai multe hotărâri judecătorești care-i sunt favorabile,sentința civilă nr.7246/2004, decizia penală nr.60/R/2006 a Tribunalului Galați, decizia civilă nr.254/2008 a Tribunalului Galați, sentința civilă nr.4203/2008 a Judecătoriei Galați.

Contestatoarea nu se poate pretinde proprietară în baza hotărârii judecătorești,atâta timp cât nu și-a întabulat dreptul de proprietate,nu a plătit impozite și nici datoriile la întreținere.

MOTIVELE RECURSULUI DECLARAT DE INTIMATA ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.308

a) Excepții de procedură

Chiar dacă contestatoarea s-a pretins proprietara imobilului,deoarece la data introducerii contestației la executare era emisă somația de plată,se aplică disp.art.401 alin.1 lit.a Cod procedură civilă,iar calea de atac este recursul,nu apelul.

b) Motive pe fondul cauzei

- Susținerea Tribunalului că instanța de fond nu a soluționat cererea de suspendare a executării silite nu este reală.

- Greșit s-a reținut că licitația s-a reluat și a fost finalizată prin închiderea licitației,la acel moment potrivit OUG 138/2000 instanța nu mai era competentă datorită modificărilor legislative.

- Potrivit extrasului de carte funciară furnizat de OCPI la cererea executorului judecătoresc debitorul figurează proprietar.

- Tribunalul trebuia să se limiteze la verificarea actelor de executare întocmitepână la pronunțarea sentinței civile 2723/02.04.2008.

POZIȚIA INTIMATEI CREDITOARE ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.308

Afirmă că nu există disp.art.4011și art.4022Cod procedură civilă și consideră cererea recurentei de completare a dispozitivului ca neavenită.

POZIȚIA INTIMATULUI DEBITOR

Consideră că s-a început executarea silită pentru recuperarea debitelor create de contestatoare.Nu există nici o încheiere din 02.09.2001 prin care s-a reluat licitația.

A mai existat o cerere de anulare a titlului de proprietate al debitorului,formulată de fostul proprietar,dar acțiunea a fost respinsă irevocabil.

CHESTIUNI PREALABILE RECURSULUI

În speță,a fost stabilită corect calea de atac împotriva sentinței civile.

Nu sunt aplicabile disp.art.401 alin.1 lit.a Cod procedură civilă, ci disp. art.401 alin.2 Cod procedură civilă în referire la art.402 alin.2 Cod procedură civilă,așa cum corect a stabilit instanța de apel. Contestatoarea este o terță persoană față de executarea silită,ce invocă un drept real asupra bunului.

OPINIA CURȚII DE APEL ASUPRA RECURSURILOR

1) Recursul declarat de Asociația de Proprietari nr.308 nu este fondat.

În prezent,recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi promovată numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de disp.art.304 pct.1-9 Cod procedură civilă.După abrogarea disp.art.304 pct.10,11 Cod procedură civilă,nu mai pot fi invocate motive de netemeinicie a hotărârilor judecătorești.

Primele două motive de recurs vizează tocmai greșita reținere a situației de fapt de instanța de apel și încercarea de a obține o reevaluare a probelor administrate.

Or,în speță,instanța de apel a reținut că deși intimatul a adjudecat la licitație publică imobilul prin sentința civilă nr.1001/04.11.2000 a Judecătoriei Bacău,întrucât nu a făcut dovada consemnării prețului și a cheltuielilor de executare s-a dispus reluarea licitației,iar prin încheierea din 02.09.2001 s-a dispus închiderea licitației (104,120 dosar apel).

E adevărat că există o neconcordanță privind data emiterii acestei încheieri,din adeverința emisă recurentului intimat de Judecătoria Bacău rezultând data de 02.09.2001 (104 dosar apel),iar din copia de pe încheiere rezultând 02.05.2001 (195). În aceste condiții,data corectă la care s-a dispus închiderea licitației este cea din încheiere: 02.05.2001,iar în adeverința eliberată de Judecătoria Bacăus -a strecurat probabil o eroare materială ce nu schimbă cu nimic datele problemei.

A mai reținut instanța de apel că profitând de o eroare administrativă(hotărârea nu era irevocabilă pentru că termenul de recurs curgea de la transcrierea hotărârii) obține legalizarea și învestirea cu formulă executorie a sentinței și întabularea dreptului de proprietate,deși din punct de vedere juridic nu era proprietar pe apartament.

La această situație de fapt reținută,instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale.

În mod corect instanța a dispus anularea tuturor formelor de executare inclusiv a celor efectuate după pronunțarea sentinței de fond.Anularea primelor acte determină ineficiența actelor subsecvente,iar păstrarea actului de adjudecare ar face ca hotărârea pronunțată să nu aibă nici o eficiență și finalitate.

2)Recursul declarat de este nefondat.

Instanța de apel nu a negat nici un moment că imobilul în litigiu a fost întabulat la OCPI și înregistrat la Direcția impozite,taxe și alte venituri,dar a argumentat de ce această întabulare nu produce efecte juridice.

Într-adevăr,între părți și fostul proprietar s-au purtat numeroase litigii.Multe dintre acestea sunt favorabile contestatoarei (de exemplu: sentința civilă nr.3733/24.06.2005 a Judecătoriei Galați,definitivă prin decizia civilă nr.141/A/2006 a Tribunalului Galați prin care s-a respins acțiunea promovată de prin care acesta solicita constatarea dreptului său de proprietate apartamentului - 21-26 dosar apel -;sentința civilă nr.2956/20.04.2006 a Judecătoriei Galați,definitivă prin decizia civilă nr.481/2006 a Tribunalului Galați prin care s-a respins acțiunea în reintegrare spațiu formulată de pe cale de ordonanță președințială - 95-97 dosar apel -; sentința civilă nr.1756/30.03.2005 a Judecătoriei Galați,irevocabilă prin decizia civilă nr.432/2005 a Tribunalului Galați,prin care s-a respins acțiunea în evacuare formulată de în contradictoriu cu și,pe cale de ordonanță

președințială - 201-204 dosar apel -; sentința civilă nr.5613/03.07.2007 a Judecătoriei Galați definitivă prin decizia civilă nr.250/2008 a Tribunalului Galați prin care a fost respinsă ca nefondată acțiunea în evacuare declanșată de în contradictoriu cu, și,pe calea dreptului comun - 205-209 dosar apel -).Considerentele pentru care au fost pronunțate aceste hotărâri sunt în concordanță cu cele reținute de instanța de apel în prezentul dosar.

E adevărat că există și decizia civilă nr.254/2008 a Tribunalului Galați,prin care s-a respins cererea formulată de fostul proprietar în constatarea inexistenței dreptului de proprietate al lui asupra apartamentului (44-45 dosar apel).Dar această hotărâre nu e opozabilă contestatoarei,ce nu a fost parte în proces.

Sentința civilă nr.7246/2004 a Judecătoriei Galați,invocată de recurentul a constatat doar că nu s-a făcut dovada certă a proprietății imobilului urmărit,fiind în contradicție cele două acte de proprietate a lui și (125-126 dosar apel).

Decizia penală nr.60/R/2006 a Tribunalului Bacău vizează un recurs la ordonanța prin care grefiera arhivară a fost sancționată cu o amendă administrativă pentru infracțiunea de neglijență în serviciu,constând în aceea că a pus mențiunea irevocabilă deși ordonanța de adjudecare a imobilului nu îndeplinea aceste cerințe.Recursul promovat de fostul proprietar viza faptul că trebuia aplicată o sancțiune penală făptuitoarei și nu o amendă administrativă (127-129).

Cea de-a patra sentință invocată de recurent nu a fost depusă la dosar.

În concluzie,prezenta hotărâre nu încalcă puterea de lucru judecat a celor trei hotărâri menționate anterior.

3)Recursul declarat de contestatoarea este fondat.

Potrivit disp.art.4011alin.1,în toate cazurile în carese desființează titlul executoriu sau executarea silită,cel interesat are dreptul la întoarcerea executării.

Potrivit art.4022alin.2 "Dacă instanța a desființat titlul executoriu sau actele de executare,la cererea celui interesat,va dispune prin aceeași hotărâre și asupra restabilirii situației anterioare executării.

În speță,cererea a fost formulată pentru prima dată în apel pentru că evacuarea contestatoarei s-a făcut pe parcursul judecării apelului.De asemenea,în apel s-a pronunțat soluția favorabilă contestatoarei,soluție ce permitea invocarea disp.art.4022Cod procedură civilă.

Din aceste considerente,va respinge recursurile declarate de intimați și va admite recursul promovat de contestatoare împotriva deciziei civile nr.18/20.01.2009 pe care o va modifica în sensul admiterii cererii de completare a dispozitivului și restabilire a situației anterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile civile declarate intimata ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 308, cu sediul în G, str.- ). nr.5 și de intimatul, domiciliat în S-,jud.S - prin mandatar, cu domiciliul în B,-, -.16,.1,.1 jud.B împotriva deciziei civile nr. 435/07.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați

Admite recursul civil declarat de contestatoarea, cu domiciliul în G, str.- nr.9, -.3,.2,împotriva deciziei civile nr.18 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați pe care o modifică în tot și în consecință:

Admite cererea de completare a deciziei.

Dispune completarea dispozitivului deciziei civile nr.435/07.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați,cu următoarea mențiune:

În conformitate cu disp.art.4042alin.1 Cod procedură civilă,dispune restabilirea situației anterioare executării în sensul reintegrării contestatoarei în.2-/3,str.- nr.9

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 mai 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

: - /14.05.2009

: /14.04.2009

2 ex.

FOND:

APEL: -

Președinte:Simona Bacsin
Judecători:Simona Bacsin, Anica Ioan, Luminita Solea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 300/2009. Curtea de Apel Galati