Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 3392/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR Nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3392

Ședința publică din data de 27 Mai 2009

Completul compus din:

Președinte: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu

JUDECĂTOR 2: Ligia Epure

JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria

Grefier - -

Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâtul Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie " ", împotriva sentinței civile nr.73/14.01.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect, contestație act.

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că prin serviciul registratură recurentul pârât a depus o cerere prin care solicită a se lua act de renunțare la judecata recursului, că în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civ. s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă, după care, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. nr.73/14.01.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta împotriva pârâtului SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECȚIOASE ȘI PNEUMOFTIZIOLOGIE " "

A fost obligat pârâtul să respecte și să parcurgă în tot procedura de evaluare prevăzută. de art. 18, 19 din Hotărârea Guvernului nr. 749/1998

S-au respins celelalte capete de cerere și a fost obligat pârâtul la 300 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanta este angajata pârâtului încă din anul 1992, în funcția de medic primar pneumolog.

Pentru anul 2007 fost evaluată profesional de către șeful secției, dr., primind un calificativ inferior celui obținut în anii precedenți.

Reclamanta a contestat la angajator acest calificativ, prin cererea înregistrată sub nr. 5136/28.05.2008, însă Comitetul director al spitalului pârât hotărât menținerea calificativului acordat de șeful secției (fila 25- adresa nr. 5791/11.06.2008).

Reclamanta s-a adresat instanței pentru anularea raportului de evaluare a activității sale profesionale și modificarea calificativului invocând totodată, și nerespectarea procedurii de evaluare, prevăzută de art. 18, 19 din Hotărârea Guvernului nr. 749/1998.

Mai întâi, se impune a se arăta faptul că Hotărârea Guvernului nr. 150/1999 prevede metodologia de evaluare a performanțelor profesionale ale personalului medico-sanitar, în timp ce Hotărârea Guvernului nr. 749/1998 cuprinde normele cadru de evaluare a performanțelor profesionale individuale la nivelul instituțiilor publice.

Cum primul act normativ se referă la personalul de specialitate medico-sanitar, din care face parte și reclamanta, se impune calificarea acestuia ca normă specială și, în consecință, aplicarea acestei norme cu prioritate față de norma generală (Hotărârea Guvernului nr. 749/1998) ca urmare a regulii de interpretare juridicăspecialia derogant, care arată că norma specială derogă de la norma generală.

Norma specială nu cuprinde însă, dispoziții referitoare la etapele procedurii de evaluare a performanțelor individuale, stabilind doar că sarcina de "a coordona " activitatea de evaluare incumbă unei comisii numite de conducătorul unității( anexa 3 la Hotărârea Guvernului nr. 150/1999).

Sub acest aspect, norma specială se completează cu norma generală, în speță, Hotărârea Guvernului nr. 749/1998, art. 18 si 19, în sensul că pentru fiecare criteriu de evaluare a performanței profesionale se acordă calificative de către conducătorul compartimentului, angajat(autoevaluare), persoanele cu atribuții de evaluare din compartimentul de gestiune a resurselor umane sau de persoanele desemnate de conducătorul instituției, șeful ierarhic al conducătorului compartimentului în care angajatul își desfășoară activitatea urmând să decidă asupra calificativelor finale, în raport de cele 3 evaluări, eliminând valorile extreme dintre calificativele acordate pentru fiecare criteriu.

Pe baza calificativului final, stabilit după regulile enunțate, se determină punctajul anual ce se comunică angajatului, acesta având dreptul de a formula contestație ce se soluționează, obligatoriu, în prezența părților pentru a se respecta astfel cerințele unei proceduri echitabile prevăzute de art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Conducătorul imediat superior, împreună cu liderul sindicatului reprezentativ sau, după caz cu reprezentantul salariaților, din unitate, potrivit Legii nr. 130/1996 republicată, vor lua măsurile necesare pentru analizarea contestațiilor și vor comunica rezultatul acesteia în termen de 5 zile de la depunerea contestație (art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 150/1999, anexa 3 la această hotărâre).

In consecință, aprecierea performanțelor profesionale ale reclamantei nu este atributul exclusiv al șefului de secție, cum a susținut pârâtul, capătul de cerere privind obligarea pârâtului la respectarea si parcurgerea în tot a procedurii de evaluare enunțate urmând a fi admis.

având ca obiect anularea fișei de apreciere și modificarea calificativului acordat vor fi respinse, deoarece numai după finalizarea procedurii în concordanță cu dispozițiile legale amintite, reclamanta poate supune cenzurii instanței actele întocmite în cadrul activității de evaluare.

Pârâtul, fiind în culpă procesuală, a fost obligat la 300 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând onorariu apărător, conform actului justificativ atașat la dosar.

Pârâtul Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie " " Caf ormulat recurs împotriva acestei sentințe, pe care o consideră netemeinică și nelegală, solicitând modificarea acesteia și pe fond respingerea acțiunii.

Este criticată sentința pentru aplicarea greșită a prevederilor HG nr.749/1998 ce nu-și mai are aplicabilitate în cauză, metodologia evaluării profesionale a personalului medico-sanitar fiind reglementată prin 150/1999, această HG având un caracter special, derogator de la prev.HG 749/1999.

Cu adresa nr.4823/26.05.2009, recurentul Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie " " Cas olicitat instanței să se ia act că renunță la recursul de față, motiv pentru care în baza art.246(1), ce prevede posibilitatea ca reclamantul să poată renunța oricând la judecată fie verbal fie prin cerere scrisă, se ia act de această cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act că recurentul pârât Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie " ", renunță la judecata cererii de recurs, împotriva sentinței civile nr.73/14.01.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect, contestație act.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 27 Mai 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

26.06.2009

Red.jud.-

Tehn.MC/2 ex.

Președinte:Mariana Pascu
Judecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Corneliu Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 3392/2009. Curtea de Apel Craiova