Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 343/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
Curtea de Apel Galați
Secția civilă
Decizia civilă nr. 343/
Ședința publică din 29 mai 2008
PREȘEDINTE: Romeo Jirlăeanu
JUDECĂTOR 2: Valentina Gabriela Baciu
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier -
La ordine fiind judecarea recursului declarat de intimata Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători - CFR Călători - B - Regionala de Transport Feroviar de Călători G, cu sediul în G-, împotriva deciziei civile nr.87 din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați.
La apelul nominal a răspuns recurenta, prin consilier juridic, și intimatul, asistat de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimata.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Consilier juridic pentru recurentă, depune la dosar note de concluzii scrise pe care le dezvoltă oral în ședință publică, precizând că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale, mai exact a art.673/10 cod pr. civilă, în sensul că s-a atribuit în mod direct și definitiv spațiul de locuit, și nu provizoriu așa cum prevăd dispozițiile articolului menționat. De asemenea instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere privind obligarea intimatului, să plătească executorului judecătoresc, cota parte ce revine intimatei, aceasta aflându-se în executare silită la acest moment. Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei și a sentinței în sensul motivelor scrise de recurs existente la dosar, și înlăturarea dispoziției de obligare la plata cheltuielilor de judecată a recurentei.
Apărătorul intimatului, depune la dosar note de concluzii scrise pe care le dezvoltă oral în ședință publică, și solicită respingerea recursului formulat ca nefondat. Intimatul a solicitat atribuirea directă a imobilului către coproprietar, iar atribuirea provizorie s-ar fi făcut numai dacă coproprietarul ar fi formulat o cerere în acest sens. Cum nu a existat nici o cerere adresată instanței de
coproprietar, instanța în lipsa unei astfel de cereri nu se poate pronunța asupra stabilirii sumei ce se cuvine celuilalt coproprietar. Suma de bani pentru atribuirea apartamentului a fost achitată de intimat coproprietarului conform dispozițiilor legale. Susținerea că suma susmenționată trebuia achitată la executorul judecătoresc, nu se regăsește în speța de față, astfel că aceasta nu poate fi primită. Cu privire la solicitarea vânzării imobilului la licitație, nici această cerere nu este aplicabilă în speță. Solicită obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Galați la data de 07.02.2005 sub nr-, contestatorul a formulat în contradictoriu cu intimata CFR CĂLĂTORI SA B- G, contestație la executare solicitând partajarea bunurilor mobile și imobile ce fac obiectul executării silite.
A mai solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații.
În motivare, contestatorul a arătat că s-a început executarea silită în baza titlului executoriu-sentința penală nr.251/2003 a Tribunalului Galați pentru recuperarea debitului în sumă de 1.757.033.576 lei+dobânda legală+23.983.500 lei cheltuieli de executare.
Mai arată contestatorul că prin sentința penală menționată soția acestuia- a fost obligată la plata debitului cu titlu de despăgubiri civile, iar prin executarea silită începută s-ar ajunge la situația de a se urmări bunurile comune ale soților pentru datoria unuia dintre ei, astfel că se impune partajarea bunurilor comune potrivit art. 400 indice 1.pr.civ.
În dovedirea susținerilor, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și expertize de specialitate.
La termenul de judecată din data de 01.04.2005 instanța a dispus introducerea în cauză la cererea contestatorului a numitei (soția contestatorului) în calitate de intimată, iar la termenul de judecată din data de 12.07.2005 contestatorul a renunțat la capătul de cerere privind suspendarea executării silite.
Intimata nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a depus întâmpinare prin care să invoce apărări, iar intimata CFR CĂLĂTORI SA B- Gaf ost de acord cu cererea
Prin Sentința Civilă nr. 6640/14.09.2007 Judecătoria Galația admis acțiunea, a stabilit masa bunurilor comune și contribuția egală a soților la dobândirea acesteia și a partajat bunurile, atribuind imobilul și autoturismul contestatorului.
A reținut în motivare că prin sentința penală nr.251/2003 a Tribunalului Galați intimata a fost obligată la plata sumei de 1.757.033.576 lei și dobânda legală aferentă până la data achitării integrale a debitului, cu titlu de despăgubiri civile către intimata CFR CĂLĂTORI SA B- G și întrucât debitul nu a fost achitat s-a pornit executarea silită împotriva bunurilor comune ale debitoarei și soțului său-contestatorul în dosarul nr. - al executorului judecătoresc.
Fiind vorba de o datorie proprie a intimatei sunt incidente disp. art.33 fam. potrivit cărora bunurile comune ale soților nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți, astfel că se impune împărțirea acestora.
Instanța constată că soții au dobândit în timpul căsătoriei mai multe bunuri: imobilul-apartament situat în G, 17,-, -. 29,.3,.2 potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. L/211/1993 încheiat cu SNCFR- Regionala de Ferate G (11-12ds.), autoturismul marca Renault cu nr. de identificare - și nr. de înmatriculare - potrivit cărții de identitate a vehiculului și certificatului de înmatriculare, precum și mai multe bunuri mobile: mobilă sufragerie compusă din bibliotecă cu trei corpuri, 2 fotolii, 1 servantă; mobilă dormitor compusă din 1 recamier, 1 canapea, 1 canapea, 1 șifonier 2 canate; mobilă bucătărie compusă din 1 corp tip soldat, 1 bufet, 1 aragaz, 1 frigider Arctic; televizor color marca; video casetofon marca; radio casetofon marca Panasonic; 687 casete audio; 367 casete video; 185 cărți.
Cu privire la contribuția părților la dobândirea bunurilor soții sunt de acord cu cote de egale de 50% pentru fiecare dintre aceștia.
S-a dispus efectuarea de expertize de specialitate, iar cu privire la imobil, din raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat în cauză și supliment rezultă că apartamentul este compus din două camere, că partajul în natură este exclus deoarece acesta nu este comod partajabil în natură, precum și faptul că valoarea de piață acestuia este de 112.000 lei RON (66-77 și 219-227ds.).
Cu privire la autoturism, din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză rezultă că valoarea actualiză a acestuia este de 7.340 lei RON(110-112 ds.), iar cu privire la bunurile mobile instanța constată că acestea nu au fost contestate, valoarea acestora și modalitatea de împărțire fiind stabilite prin raportul de expertiză și supliment(196-204 și 236-242 ds.).
Conform disp. art. 399 și 400 indice 1.pr.civ. instanța urmează să admită contestația la executare, să constate că masa bunurilor comune dobândite de soți în timpul căsătoriei este alcătuită din imobil - apartament situat în G, 17,-, -. 29,.3,.2, în valoare de 112.000 lei, autoturismul marca Renault cu nr. de identificare - și nr. de înmatriculare -, în valoare de 7.340 lei și bunuri mobile în valoare de 5.621 lei.
Va constata că soții au o contribuție egală, de 50% fiecare.
Va dispune încetarea stării de codevălmășie și va atribui contestatorului imobilul - apartament situat în G, 17,-, -. 29,.3,. 2, în valoare de 112.000 lei și îl va obliga să plătească intimatei contravaloarea cotei părți din dreptul de proprietate asupra imobilului ce se cuvine acesteia în valoare de 56.000 lei în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Va atribui contestatorului autoturismul marca Renault cu nr. de identificare - și nr. de înmatriculare -, în valoare de 7.340 lei și îl va obliga să plătească intimatei contravaloarea cotei părți din dreptul de proprietate asupra imobilului ce se cuvine acesteia în valoare de 3.670 lei în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Va atribui contestatorului lotul 1 din bunurile mobile, așa cum a fost stabilit prin raportul de expertiză tehnică mobiliară și prin suplimentul la raportul de expertiză - 196 și 236 ds. în valoare de 2810,5 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel intimata creditoare, criticând-o ca fiind nelegală.
În motivare a arătat că având în vedere valoarea destul de mare a creanței, instanța trebuia să facă aplicarea corectă a prevederilor art. 673 ind. 11 cod de procedură civilă, în sensul vânzării la licitație a apartamentului și a autoturismului de către executorul judecătoresc și împărțirea prețului. A mai precizat că împărțeala făcută nu satisface interesul unității de a încasa creanța, că instanța nu a aplicat art. 673 ind. 10 referitoare la atribuirea provizorie a acestor bunuri, suma reprezentând contribuția debitoarei urmând a fi pusă la dispoziția executorului judecătoresc.
Prin decizia civilă nr. 87 din 18 februarie 2008 Tribunalul Galația respins ca nefondat apelul declarat de intimata - CFR Călători B - Regionala Transport Feroviar Călători G, împotriva sentinței civile nr.6640 din 14 septembrie 2007 Judecătoriei Galați.
A fost obligată apelanta să achite intimatului, suma de 1011,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a reținut în motivarea deciziei că din cuprinsul dosarului de fond nu rezultă că apelanta - creditoare a solicitat atribuirea provizorie a bunului.
Aplicarea dispozițiilor art.673/11 cod pr. civilă - respectiv vânzarea la licitație a bunurilor - se face doar în situația în care nici una din părți nu solicită atribuirea iar în speță contestatorul a solicitat atribuirea bunurilor care îi revin după partajare cu soția sa.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs, intimata creditoare - CFR Călători B - Regionala de Transport Feroviar Călători GG, criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive;
- greșit s-a făcut aplicațiunea dispozițiilor art.673/10 cod pr. civilă atribuindu-se direct bunul contestatorului, ignorânsdu-se posibilitatea atribuirii provizorii a apartamentului în cauză și stabilirea termenului până la care să se achite cota parte cuvenită intimatei.
- aplicarea dispozițiilor art.673/11 cod pr. civilă în sensul vânzării la licitație a apartamentului pentru recuperarea creanței de la contestator nu este imposibilă în speță, având în vedere dispozitivul sentinței civile nr.6640 din 14 septembrie 2007 Judecătoriei Galați.
Recursul declarat de intimata - creditoare, este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art.673/10 alin.1 cod pr. civilpă, atribuirea provizorie se poate face doar la cererea unuia din coproprietari, cerere care în speță nu a existat.
In lipsa unei astfel de cereri exprese, instanța nu se putea pronunța asupra unei atribuiri provizorii astfel că în mod corect a dispus atribuirea apartamentului contestatorului cu obligarea acestuia de a plăti cota - parte ce revine soției, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Vânzarea la licitație a bunului solicitată de recurentă nu se putea admite în situația în care contestatorul a cerut expres atribuirea imobilului.
Potrivit dispozițiilor art.673/11 cod pr. civilă, în cazul în care nici unul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului, ori, deși acesta a fost atribuit provizoriu nu s-au depus în termenul stabilit sumele cuvenite celorlalți coproprietari, instanța, prin încheiere va dispune vânzarea bunului.
Se observă că, în speță, niciuna din cele două condiții alternative nu este îndeplinită pentru a se dispune vânzarea la licitație solicitată de recurentă.
Singura situație în care creditoarea ar fi putut contesta modalitatea în care s-a făcut împărțeala ar fi fost aceea în care drepturile sale ar fi fost în mod esențial vătămate.
Ori, în speță, apartamentul a fost expertizat în condiții de contradictorialitate iar valoarea stabilită nu a fost contestată, astfel că echivalentul bănesc stabilit pentru cota - parte ce se cuvenea debitoarei, a fost unul de natură a satisface interesele creditoarei.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 cod pr. civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de intimata - creditoare, ca nefondat.
In conformitate cu dispozițiile art.274 cod pr. civilă, va fi obligată recurenta să achite intimatului, suma de 595 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători - CFR Călători B - Regionala de Transport Feroviar de Călători G, cu sediul în G-, împotriva deciziei civile nr.87 din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați.
Obligă recurenta - CFR Călători B - Regionala de Transport Feroviar Călători G, să achite intimatului, suma de 595 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 mai 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. /9.06.2008
Tehn.
2 ex./10.06.2008
fond -
apel - -
Președinte:Romeo JirlăeanuJudecători:Romeo Jirlăeanu, Valentina Gabriela Baciu, Elena