Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 36/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 36
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Mariana Mudava
JUDECĂTOR 2: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecător: - - -
Grefier: -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică din data de 07 ianuarie 2009, privind judecarea recursului formulat de petenta împotriva deciziei civile nr. 344 din 24 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 1912 din 3 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile din ședința publică de la data de 07 ianuarie 2009, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr- contestatoarea a formulat contestație la executare împotriva actului de adjudecare nr. 112/E/2005 și a formelor de executare din dosarele 53/E/2006 și 112/E/2005, solicitând anularea formelor de executare și suspendarea provizorie a executării până la soluționarea contestației la executare.
În motivarea cererii a arătat contestatoarea că, prin actul de adjudecare nr. 112/E/2005 din 9.02.2006 a fost adjudecat imobilul situat în M,.3,.1,.16, jud. G, apartament proprietate comună a contestatoarei împreună cu soțul său, pentru o datorie personală a intimatului.
A mai arătat contestatoarea că nu a avut cunoștință despre dosarele de executare până când nu s-a pronunțat decizia Tribunalului Gorj prin care a fost respinsă contestația la executare formulată de intimatul.
În drept contestatoarea și-a întemeiat cererea pe disp. art. 32-33.fam. și 399 alin.1 pr.civ..
Legal citat intimatul, adjudecatarul imobilului nu a formulat întâmpinare, dar a solicitat oral să se constate excepția tardivității cererii.
Prin sentința nr.1912 din 3 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr-, s-a admis excepția tardivității cererii, excepție ridicată de intimatul și pe cale de consecință s-a respins cererea formulată de contestator. în Mun. M,.3,.1,.16,micro 1, jud. G în contradictoriu cu intimații. în com. Broșteni, sat Broșteni, jud. M,. în Mun. M,.3,.1,.16, micro 1, jud. G,. în M, str. -,.1,.1,.9, jud. G și BEJ.
S-a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 400 lei RON către contestatoarea.
S-a reținut că în baza titlului executoriu reprezentat de civ. nr. 1117/17.04.2002 dată de Judecătoria Motru în dosarul 1190/2002, intimata-creditoare a solicitat executarea silită la data de 1.03.2005.
În urma acestei solicitări, intimatul BEJ a somat intimatul-debitor după care s-a trecut la procedura executării silite imobiliare, iar prin actul de adjudecare nr. 112/E/2005 din 9.02.2006 a fost vândut adjudecatarului apartamentul situat în.3,.1,.16, micro I, M, jud.
Intimatul-debitor a formulat contestație la executare solicitând anularea formelor de executare din dosarul 112/E/2005, contestație ce a făcut obiectul dosarului - unde prin civ. nr. 2614/21.12.2006 a fost admisă contestația, anulate formele de executare și repuse părțile în situația anterioară. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimatul, iar prin. 1024/30.04.2007 a fost admis recursul, modificată sentința pronunțată de Judecătoria Motru în sensul că se respinge contestația la executare.
În cauza de față contestatoarea invocă faptul că bunul adjudecat în procedura executării silite este bun comun și că nu a cunoscut despre existența procedurii de executare silită până la pronunțarea deciziei 1024/2007 a Tribunalului Gorj.
Analizând însă actele dosarului s-a constatat că a cunoscut despre existența dosarului de executare 112/E/2005 semnând în mai multe rânduri proceduri de citare, astfel aceasta a semnat în fața agentului procedural procedurile emise de executorul judecătoresc în datele de 17.03.2005, 7.09.2005, 1.02.2006(filele 34-36 din dosar).
Din documentele depuse la dosar rezultă că actul de adjudecare a fost întocmit la 9.02.2006, iar în data de 20.03.2006 a fost întocmit un de către executorul judecătoresc, proces-verbal prin care intimatul debitor a arătat că nu dorește să primească suma de bani rezultată în urma valorificării imobilului.
În același timp din documentele existente la dosar rezultă că titlul executoriu civ. 1117/2002, irevocabilă prin dec. 1336 dată de Tribunalul Gorj în dosarul 2862/2002, nu a fost executat nici măcar parțial până la această dată.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că acțiunea promovată de contestatoare, este formulată peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 alin.2 pr.civ. așa încât a fost admisă excepția tardivității cererii și pe cale de consecință cererea a fost respinsă.
Împotriva deciziei a declarat recurs petenta întemeiat pe dispozițiile art.304 alin.1 pct.7 și 0 Cod pr.civilă, solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriului.
Contrar celor reținute de către Tribunalul Gorj, potrivit contractului de vânzare cumpărare cu plata în rate nr.663 M/1993, recurenta susține că a dovedit că imobilul supus executării este bun comun.
Greșit a reținut instanța de apel,că recurenta nu a făcut dovada împrumutului contractat de soțul său întrucât, din considerentele sentinței civile nr.1117/2002 pronunțată de Judecătoria Motru reiese că soțul său a contractat datoria, împreună cu o altă persoană C, la care au și fost obligați în solidar. Recurenta nu a beneficiat de acest împrumut, așa încât nu poate fi calificat ca o datorie comună, ci este o datorie personală a soțului, fiind incidente dispozițiile art.33 alin.1 și 2 Codul familiei.
Astfel, executorul judecătoresc avea obligația de a urmări mai întâi bunurile proprii ale debitorului, în acest sens neexistând la dosar nici o dovadă.
Prin adjudecarea imobilului i-a fost prejudiciat dreptul său de proprietate, întrucât acesta a fost subevaluat și totodată trebuie avut în vedere că pentru o datorie derizorie s-a ajuns la executarea silită a apartamentului, nemaiavând unde să locuiască.
Actul de adjudecare este lovit de nulitate, fiind vândut bunul altuia.
A menționat că dorește să fie expertizată de un medic de specialitate care să stabilească dacă are sau nu capacitatea de exercițiu, dacă are discernământul faptelor sale, întrucât datorită bolii de care suferă are momente când nu este lucidă. A menționat în acest sens că nu-și însușește semnarea actelor de procedură, întrucât nu avea cunoștință de ceea ce semna. Astfel precizează că i-a fost știrbit dreptul la apărare, nedându-i-se posibilitatea de a produce probe în sensul susținerilor sale.
S-au depus la dosar: taxă timbru, timbru judiciar, împuternicire avocat, copie contract de vânzare cumpărare cu plata în rate nr.663 M/1993, proces verbal de predare-primire a locuinței, sentința civilă nr.1117/2002 a Judecătoriei Motru, ancheta socială pentru aplicarea OUG nr.102/1999, decizia nr.- din 5.01.2007, decizia asupra capacității de muncă 3755/2006, nr.2153/2005, bilet de ieșire din spital.
Recursul este fondat.
Art.30 Codul familie dispune că bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare din soți, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. În temeiul acestei dispoziții legale, un bun este comun dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ, următoarele condiții: - este dobândit de oricare dintre soți în timpul căsătoriei și nu face parte din categoria de bunuri pe care legea le consideră bunuri proprii. Art.31 Codul familiei prevede în mod limitativ această categorie de bunuri proprii.
În speță, părțile ce figurează ambele pe contract, au dobândit imobilul ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr.663 M/1993 și procesului verbal de predare primire a locuinței în timpul căsătoriei și cum nu se încadrează nici în categoria bunurilor prevăzute de art.31 Codul familiei, rezultă că apartamentul în litigiu are natura de bun comun fiind îndeplinite cerințele prevăzute cumulativ de art.30 Codul familiei.
Si in cazul în care pe actul de dobândire al bunului figurează ambii soți iar actul ar fi transcris în cartea funciară numai pe numele unuia dintre soți, sau la Administrația financiară ar figura cu rol numai unul dintre soți, bunul este tot comun, dacă dobândirea a avut loc în timpul căsătoriei.
Doctrina și practica au statuat că bunurile cumpărate în rate, în timpul căsătoriei sunt comune.
Oricum, având în vedere că în majoritatea cazurilor bunurile sunt dobândite în timpul căsătoriei, art.30 alin.3 Codul familiei, instituie prezumția relativă de comunitate: " calitatea de bun comun nu trebuie dovedită"
Până în prezent, această prezumție nu a fost răsturnată și trebuie ținut seama,că actul de adjudecare, greșit privește întregul bun comun, deci și partea contestatoarei.
Datoria pentru care a fost emis titlul executoriu nu a fost contractată împreună de către cei doi soți ci, numai de către pârâtul împreună cu oat reia persoană C (proces verbal din 18.05.1998).
O astfel de datorie pentru a avea natura unei datorii comune, trebuia contractată în scopul îndeplinirii nevoilor obișnuite ale căsătoriei, în caz contrar ea este proprie soțului ce a asumat-
Prin sentința civilă nr.1117/2002 a Judecătoriei Motru irevocabilă, s-a reținut că cei doi împrumutați erau asociați ca administratori ai unei societăți comerciale,și că suma a fost împrumutată în scopul de a fi cumpărată marfă pentru societate.
Oricum, instanțele anterioare trebuiau să procedeze la verificări și să dispună atașarea dosarului de fond în care s-a pronunțat această sentință pentru stabilirea exactă a naturii datoriei, ținând seama și de aspectele mai sus menționate.
Prin urmare, dacă datoria nu a fost asumată pentru îndeplinirea nevoilor normale ale căsătoriei respective, ci pentru satisfacerea unor nevoi ce depășesc nivelul de viață al soților respectivi, atunci ea are natura unei datorii personale. Instanța va avea în vedere toate aceste aspecte la analizarea cauzei.
Totodată potrivit art.33 Codul familiei creditorii personali ai soților pot urmări numai bunurile proprii ale soțului debitor. În cazul în care bunurile proprii ale soțului debitor nu sunt suficiente pentru acoperirea integrală a creanțelor creditorilor personali, aceștia pot cere împărțirea bunurilor comune, prin hotărâre judecătorească, însă numai în măsura în care creanța a rămas nesatisfăcută.
Ordinea în care se face această urmărire are un caracter imperativ și trebuie observată de instanță din oficiu, ea putând fi invocată de orice persoană interesată.
Spre deosebire de bunuri, regula este că datoria soților este proprie fiecăruia, datoria fiind comună lor numai în cazurile prevăzută de art.32 Codul familiei care trebuia verificat dacă este incident în speță.
Instanțele trebuia,de asemenea să aibă în vedere toate aceste chestiuni la analizarea cauzei.
Într-o altă ordine de idei, în primul rând, sub aspectul corelației dintre capacitate și discernământ ca o componență a consimțământului, este de reținut că, în timp ce capacitatea constituie o stare de drept (de iure), discernământul este o stare de fapt (de facto), capacitatea izvorăște numai din lege, pe când discernământul este de natură psihologică.
În consecință, discernământul poate exista, izolat, chiar la o persoană incapabilă, după cum o persoană capabilă se poate găsi într-o situație în care, vremelnic, să nu aibă discernământ.
Discernământul presupune, caracterul conștient al actului, în sensul că subiectul de drept civil trebuie să aibă puterea de a aprecia efectele juridice care se produc în baza manifestării sale de voință.
Nu trebuie confundată existența discernământului cu condiția capacității, chiar dacă între ele există o strânsă legătură.
Fiind o stare de fapt, existența sau lipsa discernământului poate fi probată inclusiv cu ajutorul unei expertize medicale de specialitate. De asemenea ca stare de fapt discernământul se apreciază de la persoană la persoană, în funcție de aptitudinea și puterea psiho-intelectivă a acesteia. Spre deosebire de această situație, sunt lipsite de capacitatea de exercițiu,persoanele puse sub interdicție judecătorească (art.11 Decret 31/1954).
În speță, față de scopul urmărit de parte, potrivit voinței interne a acesteia în lumina principiului disponibilității, instanța trebuia să țină seama nu de termenii literali folosiți ci, de scopul și interesul pe care partea l-a avut în vedere.
Astfel, contestatoarea de fapt, așa cum explică în mod concret, prin motivele de recurs, face referire nu la lipsa capacității de exercițiu ci la lipsa discernământului, noțiuni care nu trebuie confundate.
Oricum, contestatoarea a beneficiat de apărător ales în timpul procesului.
Trebuia avut în vedere obiectul cererii și motivele deduse judecății, iar instanța să soluționeze în limitele investirii și să analizeze susținerile contestatoarei prin prisma motivelor invocate, privind lipsa discernământului.
Aceasta,cu atât mai mult cu cât la dosarul cauzei există acte medicale: decizia privind acordarea pensiei, decizia asupra capacității de muncă, bilete de ieșire din spital și ancheta socială pentru aplicarea OUG nr.102/1999, din care reiese că inclusiv pentru cumpărături contestatoarea are nevoie de ajutor total și nevoie de asistare permanentă totală, fiindu-i necesar însoțitor.
Din însăși, motivele de recurs, reiese în mod cert faptul că, deși se confundă noțiunile de capacitate de exercițiu și discernământ, recurenta contestatoare a avut în vedere în esență, stabilirea prin expertiză medicală de specialitate a faptului dacă are sau nu discernământul faptelor sale.Cauza trebuia solutionata in acest context.
În consecință urmărește să facă dovada susținerii sale că la momentul semnării actelor de procedură nu a avut discernământ.
Nu se pune problema analizării situației prin prisma existenței sau nu capacității de exercițiu sau a punerii sub interdicție în sensul stabilirii incidenței art.11 din Decretul nr.31/1954.
Instanțele trebuiau să procedeze la punerea în discuție și administrarea de probe în sensul arătat.
Neprocedând, în contextul înscrisurilor depuse de contestatoare, care demonstrează existența unei boli psihice a acesteia, la efectuarea unei expertize medicale de specialitate cu privire la stabilirea existenței sau nu a discernământului recurentei, care este clar că este afectat, instanțele au încălcat dreptul la apărare al acestei, așa cum este consființit și în art. 6 CEDO.
Instanțele trebuiau în aceste condiții să dispună efectuarea unei atare expertize.
Instanța, urmează, funcție de rezultatul expertizei și față de cele expuse cu privire la calitatea de bun comun al apartamentului,să procedeze ulterior la verificarea dacă cu ocazia executării s-au urmărit bunurile proprii ale soțului pârât și în cazul în care acestea nu există,să se aibă în vedere faptul că acțiunea introdusă, îmbracă forma unei acțiuni având ca obiect împărțeala bunurilor comune pe calea contestației. Prin aceasta se urmărește valorificarea creanței de către creditor, din bunurile proprii ale soțului debitor,ce rezultă ca urmare a împărțelii.
Acest lucru se impune în lumina dispozițiilor Codului familiei care prevad urmărirea mai întâi a bunurilor proprii ale soțului debitor, cu atat mai mult cu cat,suma stabilită prin titlul executoriu este modică, fiind disproporționat, nejustificat și inechitabil ca măsură a se scoate la vânzare și a se urmări silit un apartament a cărui valoare este net mai mare decat suma din titlu.
Din acest punct de vedere, nu se mai poate pune problema analizării excepției tardivității separat, atâta vreme cât, aceasta este strâns legată de stabilirea existenței discernământului, întrucât recurenta invocă faptul că deși a semnat de primirea actelor de procedură și de executare, nu a luat cunoștință de acestea, în mod real, nefiind lucidă și neavând discernământ.
Totodată, trebuia avut în vedere, că titlul executoriu, privește atât pe pârâtul cât și pe numita codebitoare în solidar cu pârâtul și care trebuia citată în dosarul de executare cât și în cursul procesului pentru opozabilitate.
Instanța va dispune în acest sens introducerea în cauză a acesteia.
Ca atare instanța nu a procedat la analizarea cauzei ținând seama de cele de mai sus.
Văzând cele expuse instanța conform art.297 alin.1 Cod pr.civilă, va admite recursul, va modifica decizia în sensul că va admite apelul și va desființa sentința civilă. Se va trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Motru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petenta împotriva deciziei civile nr. 344 din 24 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 1912 din 3 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC.
Modifică decizia în sensul că admite apelul declarat de petenta împotriva sentinței civile nr.1912/3.09.2007 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr-.
Desființează această sentință și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Motru.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.-
Tehn.2 ex/20.01.2009
St.
/
Președinte:Mariana MudavaJudecători:Mariana Mudava, Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
