Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 369/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ nr. 369/2008-
Ședința publică din 06 martie 2008
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța | - --- | - JUDECĂTOR 2: Trif Doina |
- - | - JUDECĂTOR 3: Moșincat | |
- | - judecător | |
- grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul pârât, cu domiciliul în Popești nr. 272 județul B, în contradictoriu cu intimata reclamant, cu domiciliul în lui - județul B și cu intimatul pârât G, cu domiciliul în județul V, împotriva deciziei civile nr. 761/A/2007 din 18 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 440 din 18 iunie 2003 pronunțată de Judecătoria Marghita în dosar nr. 789/2002, având ca obiect: contestație la executare,
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 07 februarie 2008, dată la care părțile prezente au pus concluzii în recurs, concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 12 februarie 2008, 19 februarie 2008, 26 februarie 2008, 28 februarie 2008, 06 martie 2008, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 440 din 18 iunie 2003 pronunțată de Judecătoria Marghita în dosar nr. 789/2002, a fost admisă în parte cererea reclamantei împotriva pârâților și G și în consecință s-a dispus anularea formelor de executare silită dispusă în dosarul execuțional 880/2001 a executorului judecătoresc.
S-a constatat că sub durata căsătoriei dintre reclamantă și intimatul G, aceștia au dobândit împreună părți din imobilul casă cu teren aferent în suprafață de 759 mp, situată în localitatea lui, nr. top. 6008, având o valoare de circulație de 250.550.000 lei, precum și o serie de bunuri mobile, enumerate în dispozitiv, în valoare de 650.000.000 lei.
S-a dispus partajarea bunurilor proprietate comună a părților, atribuindu-i-se reclamantei cota de părți din imobil, mobila de cameră, canapeaua, colțarul de bucătărie, mobila de bucătărie, aragazul și cuierul, iar intimatului G televizorul, 300 oi și 115 capre.
În motivarea hotărârii sale instanța de fond a arătat că, în dosarul execuțional 880/2001 a executorului judecătoresc, a fost pornită executarea silită de către creditorul împotriva intimatului G în vederea realizării creanței sale în sumă de 138.000.000 lei, fiind supus executării silite imobilul proprietate comună a celor doi foști soți. Dat fiind că împotriva soției reclamante intimatul creditor nu are titlu executoriu, sunt incidente dispozițiile art. 400 cod procedură civilă privind partajul bunurilor comune. Din probele administrate în cauză rezultă că masa de împărțit este cea cuprinsă în dispozitivul hotărârii, părțile fiind divorțate, astfel încât se impune partajarea acesteia pentru realizarea creanței.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, intitulat în mod greșit recurs, față de dispozițiile art. 282/1 cod procedură civilă, apelantul, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecare la Judecătoria Marghita.
Prin decizia civilă nr. 761/A/2007 din 18 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, a fost respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantul, fiind păstrată în totalitate sentința civilă nr. 440 din 18 iunie 2003 pronunțată de Judecătoria Marghita.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, din actele și lucrările dosarului, că reclamanta și intimatul G sub durata căsătoriei au dobândit în proprietate cota de părți din casa situată în lui,-, înscrisă în CF 1792 lui, top. 6908, așa cum rezultă de sub înscrierile B 13, 14, dobândită cu titlu de cumpărare și intabulată în anul 1984. Prin sentința civilă 4465/1994 a fost desfăcută căsătoria părților, fiindu-i atribuit reclamantei beneficiul folosinței acestei locuințe. La dosar s-a depus o declarație - fila 41, întocmită la data de 05.05.1993, prin care părțile au înțeles ca, în prezența unui martor și al unui delegat al primăriei, să partajeze bunurile comune, în vederea divorțului, posibilitate admisă de practica judiciară și neinterzisă de lege. În acest act se menționează că bunurile mobile, cu excepția autoturismului și a oilor, rămân în folosința soției, venitul provenit din exploatarea oilor să fie cules de către soț, urmând ca prin hotărâre judecătorească acestea să fie împărțite, eventual într-o altă modalitate. Din adresa nr. 789/2002 a Primăriei lui, rezultă familia G și a figurat în registrul agricol cu un efectiv de 300 capete ovine și 115 capete caprine. Nu s-a făcut dovada faptului că animalele ar fi fost înstrăinate și radiate din registrul agricol, martorii audiați în recurs arătând că pârâtul a dat oile la cineva, fără a se preciza dacă a avut loc o vânzare, care a fost prețul și când s-a încheiat convenția, neexistând un act scris în acest sens. La fila 94 din dosar reclamanta a depus o listă a bunurilor comune, indicându-le și valoarea, listă care nu a fost contestată de pârât, ori față de principiul disponibilității instanța nu putea trece acceptarea tacită a pârâtului, ceea ce echivalează cu o valoare de comun acord a părților, bunurile fiind împărțite corect la valorile indicate. Nici în apel nu a fost solicitată o astfel de probă și instanța nu putea dispune din oficiu o probă, respectiv expertiza, față de poziția clar exprimată de părți, neputându-i obliga la cheltuieli suplimentare în lipsa acordului lor. Apartamentul a fost evaluat printr-o lucrare tehnică de specialitate, fiind împărțit la valoarea cuprinsă în raport, respectiv 250.550.000 lei, o contraprobă nefiind cerută nici în primă instanță și nici în apel, față de dispozițiile art. 212 pct. 2 cod procedură civilă, potrivit cărora expertiza contrarie va trebuie cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării. Nu s-a solicitat acest lucru, textul fiind aplicabil conform alin. 1 doar în situația în care instanța nu este lămurită prin expertiza făcută.
Cu privire la neegalizarea loturilor s-a avut în vedere principiul potrivit căruia în propriul apel apelantului nu i se poate crea o situație mai grea decât acea din hotărârea atacată, ori dacă s-ar micșora lotul intimatului G creditorul nu și-ar mai putea recupera creanța, fiind de neînțeles faptul că apelantul a solicitat acest lucru prin cererea de apel. Având în vedere că prezumția de comunitate egală a soților la dobândirea bunurilor comune nu a fost răsturnată, s-a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut cota contributivă a acestora.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, timbrat cu 97,15 lei prin chitanță fiscală și timbru judiciar, a declarat recurs apelantul, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, respingerea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs s-a invocat faptul că prin decizia de casare nr. 1169/R/2005 a Curții de APEL ORADEA, practic s-a dispus analizarea cauzei sub toate aspectele, însă din nou instanța a respins apelul cu motivarea că părțile s-ar fi înțeles să-și partajeze bunurile înainte de divorț, că nu ar exista acte prin care să fi dovedit că a adat oile, că nu a contestat lista bunurilor depuse și nu a făcut nici o probă, ori, instanța nu putea din oficiu expertiza că a fost apartamentul corect evaluat, nefiind contraprobă.
adevărului faptul că nu s-a prezentat, nu s-a apărat, dar nici instanța și nici creditorul nu putea să i se substituie, impunându-se a se procura acte, plata unei expertize, aducerea de martori.
Este nelegală hotărârea, întrucât are o sentință împotriva debitorului, iar creanța s-a născut când pârâții erau căsătoriți, iar intimata recunoaște când spune că obiect al partajului din 1994 au fost oile din care s-a născut creanța sa, pe el de altfel nu-l interesează raporturile patrimoniale dintre foștii soți ci doar că a fost grav prejudiciat.
Nu există un act ce să confirme partajul voluntar și chiar dacă răspunderea ar fi personală a intimatului, se poate urmări și cota sa, contestația neîndeplinind cerințele articolelor 399, 4001Cod de procedură civilă, întrucât contestatoarea nu este vătămată prin executare, împărțeala pe calea contestației la executare fiind o excepție, partea trebuind a uza de dreptul comun.
Prin sentința civilă nr. 440/2003 a Judecătoriei Marghitas -au desființat formele de executare cu motivarea că lipsea titlul executoriu, ori, la rejudecare nu s-a mai analizat acest aspect, altfel s-ar fi observat lipsa culpei sale și existența ei în seama executorului, în recurs fiind dovedită existența acestuia.
În drept s-au invocat dispozițiile articolului 304 punctele 7, 8, 9 și articolul 312 Cod de procedură civilă.
Intimata reclamantă, prin reprezentantul său, a solicitat respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, invocând că nu a fost indicat nici un motiv de nelegalitate, ce s-a încălcat, care este norma ce nu a fost respectată. Titlul executoriu invocat este o hotărâre judecătorească pronunțată într-o cauză penală, ce privește doar pe inculpat și nu se răsfrânge asupra familiei acestuia. Fapta penală s-a comis după divorț, așadar sentința penală nu poate fi titlu executoriu pentru urmărirea bunurilor comune ce au fost partajate voluntar în urma divorțului. Răspunderea este doar a inculpatului, nu pot fi urmărite decât bunurile proprii ale acestuia.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Într-adevăr, prin decizia de casare nr. 1196/R/2005 a Curții de APEL ORADEA, s-a constatat faptul că partajul voluntar intervenit între intimați a fost contestat, la fel și cota contributivă, care chiar pârâtul a invocat că ar fi superioară, la dobândirea bunurilor comune și că nu există dovezi clare că animalele ar exista, aparțin foștilor soți și care este valoarea acestora, impunându-se suplimentarea probelor în acest sens. Cu ocazia rejudecării cauzei, nu s-au produs probe din care să reiasă o eventuală cotă contributivă mai mare a debitorului și nici că animalele ar avea o altă valoare decât cea stabilită inițial, că nu ar mai exista în patrimoniul acestuia.
Cele 300 ovine și 115 capete caprine figurează în registrul agricol al Primăriei lui la poziția familiei intimatului, nu au fost radiate, martorii audiați declarând doar că au fost "date" la cineva, deci nu se poate reține că au fost înstrăinate, cui, la ce preț, criticile fiind nefondate. Pe de altă parte, recurentul avea posibilitatea de-a solicita efectuarea unei expertize de specialitate pentru a stabili atât valoarea acestora cât și a apartamentului, pentru a se putea constata o eventuală inegalitate a loturilor și a obliga intimata la plata unei sulte ce să-i profite creditorului, probe pe care însă nu le-a solicitat nici el și nici debitorul.
Partajul voluntar dintre soți, foști soți, poate avea loc în baza convenției acestora, fără a fi nevoie de un act scris, în fața instanței, conform articolului 36 Codul familiei.
Analizând dispoziția instanței de fond se reține faptul că din valoarea bunurilor ce au făcut obiectul partajului - aproximativ 856.356.000 lei, debitorului i s-au atribuit bunuri în valoare de 600.300.000 lei, deci mai mult de 1/2 părți, așadar, raportat la acest aspect nu se poate vorbi de o prejudiciere a acestuia, ci dimpotrivă. Faptul că bunurile atribuite au fost între timp înstrăinate nu este un aspect ce să determine nulitatea partajului, mai mult, recurentul avea posibilitatea ca pe parcursul soluționării cauzei să solicite instituirea unui sechestru judiciar asupra bunurilor conform articolului 596 și următoarele Cod de procedură civilă, dar nu a uzat de această oportunitate, culpa aparținându-i, în acest sens criticile fiind neavenite.
Ceea ce însă nu au observat instanțele, a fost faptul că dosarul execuțional în care s-a pornit la cererea recurentului creditor executarea silită - nr. 880/2001 al Judecătoriei Marghita, atașat la prezentul dosar, din neglijența executorului judecătoresc nici măcar nu are filele cusute, numerotate, fiind un aspect din care se poate deduce simplu concluzia că lipsa titlului executoriu nu-i este imputabilă creditorului.
Faptul că sentința penală nr. 1269/1998 a Judecătoriei Oradea, ce constituie titlul executoriu, a existat atașată în acel dosar, reiese chiar din cererea de executare silită din 02.02.1999 și din comandamentul din 08.11.2001 în care se invocă existența acesteia, investită cu formulă executorie, fiind astfel evident că executarea silită s-a pornit cu respectarea articolului 372 Cod de procedură civilă, greșit raționându-se contrarul, iar în recurs s-a și atașat din nou această hotărâre.
Ca urmare a celor expuse, fiind incidente dispozițiile articolului 304 punctul 9 articolului 372 Cod de procedură civilă, instanța de recurs în baza articolului 312 aliniatele 1, 3 Cod de procedură civilă, va admite ca fondat recursul, va modifica în întregime decizia recurată, iar în baza articolul 296 Cod de procedură civilă va admite ca fondat apelul, va schimba în parte sentința apelată în sensul că va exclude dispoziția prin care s-au anulat formele de executare silită dispuse în dosarul execuțional nr. 880/2001 al executorului judecătoresc, fost dosar al Judecătoriei Marghita, urmând astfel ca acesta să continue executarea silită asupra bunurilor mobile, imobile urmăribile ale debitorului, până la concurența sumei datorate.
Raportat la considerentele expuse, se vor păstra celelalte dispoziții ale sentinței ca fiind legale și temeinice.
Întrucât se reține culpa procesuală a intimatului G, în baza articolului 274 Cod de procedură civilă, instanța de recurs îl va obliga să-i plătească recurentului 3340 lei cheltuieli de judecată în fond, apel și recurs, reprezentând onorariu avocațial, onorariu expert, taxe de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza articolului 312 aliniat 1, combinat cu articolele 296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondat recursul civilintrodus de recurentul pârât, cu domiciliul în Popești nr. 272 județul B, în contradictoriu cu intimata reclamant, cu domiciliul în lui - județul B și cu intimatul pârât G, cu domiciliul în județul V, împotriva deciziei civile nr. 761/A/2007 din 18 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în întregime în sensul că:
Admite ca fondat apeluldeclarat de apelantul împotriva sentinței civile nr. 440 din 18 iunie 2003 pronunțată de Judecătoria Marghita, pe care o schimbă în parte astfel:
Exclude dispoziția prin care s-au anulat formele de executare silită dispuse în dosarul execuțional nr. 880/2001 al executorului judecătoresc, fost dosar al Judecătoriei Marghita, urmând a se continua de acesta executarea silită asupra bunurilor mobile, imobile urmăribile ale debitorului, până la concurența sumei datorate.
celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Obligă partea intimată G să plătească părții recurente suma de 3340 lei cheltuieli de judecată în fond, apel, recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 06 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
decizie: /12.03.2008
Complet fond:
Complet apel:,
în 2 ex.:./17.03.2008
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat
