Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 4278/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4278
Ședința publică de la 06 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Vișan
JUDECĂTOR 2: Marin Panduru
JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul, împotriva sentinței civile nr. 4991/04.12.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant SERVICIUL DE AMBULANȚĂ D, având ca "obiect contestație la executare".
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentul pârât și intimatul reclamant SERVICIUL DE AMBULANȚĂ D, prin consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință,după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul părților asupra recursului.
Recurentul pârât, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond, în sensul admiterii în parte a acțiunii, conform motivelor formulate.
Consilier juridic, pentru intimatul reclamant, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței Tribunalului Dolj, ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față:
La 5 06 2007 Serviciul de Ambulantă Dac hemat in judecată pe pârâtul pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța tribunalul să dispună întoarcerea executării la care a fost obligat reclamantul prin sentința 429/02.03 2006 pronunțată de Tribunalul Dolj.
In motivarea acțiunii a arătat că la data de 28 10 2005 prin dispoziția cu nr 184 dată în temeiul art. 264 lit. s din codul munciia fost desfăcut contractul individual de muncă al salariatului.
La 16 11 2005, salariatul a formulat contestație împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă și tribunalul, prin sentința 429/2 03 2006 admis in parte contestația, a dispus anularea deciziei și reintegrarea contestatorului cu plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de muncă și până la reîncadrarea efectivă.
Hotărârea a fost pusă în executare iar contestatorul reîncadrat pe funcția anterioară emiterii deciziei cu plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale in valoare de 11901 lei.
Prin decizia 3268/10 10 2006 Curtea de APEL CRAIOVAa admis recursul formulat de serviciul de Ambulantă D împotriva nr. 429/2 03 2006 pronunțată de Tribunalul Dolj in dosarul 5167/CM/2005,și a modificat sentința in sensul că se respinge contestația formulată de contestator împotriva decizie de desfacere a contractului de muncă.
In drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 4041,4043Cod pr. civilă.
Prin întâmpinare, pârâtul solicită admiterea numai în parte a acțiunii introdusă de reclamantul Serviciul de Ambulantă
A arătat că a fost reangajat la data de 01 07 2007 și a fost plătită suma de 5020 lei.sumă cuvenită conform sentinței 429/2006 a Tribunalului Dolj.
Arată pârâtul că în loc să i se ceară restituirea sumei primite respectiv 5020 lei i s-a cerut suma de 7536 lei. Diferența până la 7536 lei cerută de reclamantă prin acțiune reprezintă salariile pe lunile ulterioare reîncadrării,timp in care a desfășurat activitatea efectiv și nu reprezintă despăgubiri în sensul deciziei 429/2006 a Tribunalului Dolj.
A mai arătat că întrucât reclamantul nu i-a plătit salariile in ultimele două luni in care a lucrat după reîncadrare respectiv octombrie și noiembrie 2006, acesta îi datorează, la rândul său, drepturile salariale pentru care operează compensația legală parțială în conformitate cu art. 1144; a depus foile colective de prezentă pe lunile iulie - noiembrie 2006,dispoziția nr. 198 Serviciului de Ambulanță D, cererea 5285/13 12 2006.
În forma concluziilor scrise și răspunzând la întâmpinarea formulată de pârât reclamantul arată că urmare a pronunțării de către Curtea de Apela decizii 3268/10 10 2006,pârâtului i-a fost desfăcut contractul de muncă (după ce operase reîncadrarea dispusă prin titlu executoriu) începând cu data de 01 11 2006. De la data de 1 07 2007, fost reîncadrat și a fost achitată suma de 5020 lei reprezentând drepturi bănești cuvenite in perioada noiembrie 2005 - iunie 2006. De la data de 01 07 2007 când a fost reîncadrat și până la 9 11 2007, când i -a desfăcut contractul de muncă pârâtului i s-au mai plătit salariile pe lunile iulie, august, septembrie.
Nu i s-a plătit salariul pe octombrie deoarece salariul se primește pe data de 15 11 când deja avea contractul de muncă desfăcut. Aceeași situație operează în in cazul lunii noiembrie.
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 4991 din 4.12.2007 a admis în parte acțiunea. formulată de reclamantul Serviciul de Ambulanță D, în contradictoriu cu pârâtul.
A obligat pârâtul către reclamantă la 5020 lei despăgubiri.
În considerentele sentinței s-a reținut că în baza art. 78 alin 1 codul muncii "în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal,instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul".
Suma pe care o pretinde reclamantul prin întoarcerea executării,sumă pe care o califică drept "drepturi salariale in valoare de 11901 lei "în realitate, reprezintă despăgubiri așa cum prevăd dispoz. art.78 din lege și, o parte, drepturi salariale după reîncadrare.
Tribunalul Dolj atunci când a anulat decizia de concediere a dispus obligarea angajatorului la despăgubiri (ce-i drept egale cu drepturile salariale de care salariatul nu a beneficiat) și, odată executată obligația, angajatorul este îndreptățit numai la întoarcerea executării voluntare,respectiv, la întoarcerea despăgubirilor.
Pentru restul sumelor tribunalul constat că acestea au regimul juridic al unor drepturi salariale pentru activitatea pe care salariatul a prestat-o după reîncadrare.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen legal și motivat recurs pârâtul, arătând în esență că instanța nu a aprobat compensarea salariilor pe octombrie și noiembrie 2006, întrucât după ce a fost reîncadrat la 1 iulie 2006 a lucrat efectiv până pe data de 30 noiembrie 2006.
Pe luna noiembrie 2006 lucrat conform foii colective de prezență, 32 ore.
Fiind în concediu, pe data de 14 noiembrie 2006 primit un plic ce conținea adresa nr.4867/10.11.2006 prin care a fost înștiințat să se prezinte pe data de 15 noiembrie 2006 la sediul unității pentru a discuta despre hotărârea nr. 3268/10.10.2006 a Curții de APEL CRAIOVA.
Până la data de 29.11.2006 nu a primit nici o decizie a desfacerii contractului de muncă, iar conform foii colective de prezență pe luna noiembrie 2006 s-a prezentat la serviciu.
Recursul este fondat urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Prin decizia nr.184 din 28.10.2005 emisă de Serviciul de Ambulanță Daf ost desfăcut contractul individual de muncă al recurentului.
Prin sentința nr. 429 din 02.03.2006 a Tribunalului Dolja fost admisă în parte contestația formulată de contestatorul, s-a dispus anularea deciziei nr.184/23.10.2005, emisă de intimată și reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior desfacerii contractului de muncă cu plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de muncă și până la reîncadrarea în muncă, indexate și reactualizate la data plății efective.
Prin decizia nr.3268 din 10.10.2006 a Curții de APEL CRAIOVAa fost admis recursul Serviciului de Ambulanță D împotriva sentinței nr. 429 din 02.03.2006 a Tribunalului Dolj. A fost modificată sentința în sensul că a fost respinsă contestația și menținută decizia de desfacere a contractului de muncă.
Până la soluționarea recursului, la solicitarea recurentului, a fost reîncadrat contestatorul pe postul deținut anterior desfacerii contractului.
Curtea reține că, la instanța de fond prin întâmpinarea cu caracter de cerere reconvențională, reclamantul a solicitat ca instanța să opereze compensația legală parțială între suma de 5020 lei și suma ce rezultă din contravaloarea salariilor ce nu i-au fost plătite pe ultimele luni lucrate, respectiv pe lunile octombrie și noiembrie 2006.
Din foaia colectivă de prezență pe luna noiembrie 2006 reiese că recurentul pârât a efectuat un număr de 32 ore de lucru (fila 39-dosar fond), iar din statul de plată lichidare pe luna octombrie 2006 reiese că i-a fost blocat salariul în cuantum de 884 lei.
Unitatea angajatoare nu a depus la dosar copia statului de plată pe luna noiembrie 2006 și în concluziile scrise depuse la dosarul de fond a arătat că pârâtului nu i-a fost virat salariul nici pe această lună.
Față de considerentele de fapt și de drept arătate mai sus, se reține că recurentul pârât are dreptul la plata contravalorii muncii pentru lunile octombrie-noiembrie 2006, în conformitate cu dispoz.art. 154 codul muncii care arată că salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
Curtea constată că, în cauză au incidență dispoz. art.1144 cod civil care se referă la compensația legală, urmând a face compensația între suma de 5020 lei datorată de pârât, intimatei reclamante Serviciul de Ambulanță Județean D și suma de 1768 lei reprezentând contravaloarea salariilor pe lunile octombrie-noiembrie 2006, care nu au fost plătite recurentului.
Potrivit art.294 alin.2 pr.civ. pe calea apelului se vor putea cere dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe. De asemenea, se va putea solicita compensația legală, iar art.316 pr.civ. arată că dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.
Așa fiind în baza art.312 pr.civ. va fi admis recursul, modificată sentința, în sensul că va fi admisă în parte acțiunea.
Va obliga pârâtul către reclamant la plata sumei de 3.252 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul, împotriva sentinței civile nr.4991/04.12.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant SERVICIUL DE AMBULANȚĂ
Modifică sentința în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului Serviciul de Ambulanță
Obligă pârâtul către reclamant la plata sumei de 3.252 lei.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Iunie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud. DV
Ex.4/MC/03.07.2008
Jud. fond M și
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu